160,031 matches
-
în 1645. Pleacă în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1661). Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași. A rămas în istorie nu prin inițiativele sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții, ci prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin fecunda sa activitate de ctitor. Contemporanii l-au perceput ca pe un grec (vorbea cu accent grecesc) și ca pe un om al
Vasile Lupu () [Corola-website/Science/297416_a_298745]
-
și Veneția (1636, 1637, 1639). Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, a încercat în mod repetat să-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi, denunțuri la Poarta otomană și atacuri militare. Corupând pe câțiva înalți dregători turci, profitând de problemele externe ale Imperiului Otoman, Lupu a reușit să obțină prin intrigi detronarea de către sultan a lui Matei. În replică, acesta i-a putut câștiga de partea sa pe demnitarii otomani, de la care a obținut executarea dregătorilor care îl sprijiniseră pe domnitorul
Matei Basarab () [Corola-website/Science/297415_a_298744]
-
care erau considerați inamici tolerați. După eșecul din fața Vienei a început un proces de "medievalizare" a statului otoman, iar regulile islamice care guvernaseră viața imperiului au început să fie înlocuite de contracte financiare și civile în toate domeniile, (în relațiile externe, recrutările pentru armată, organizarea administrativă, etc). Legea superioară a imperiului a fost shari'ah sau Legea Sacra, care este la fel cu legea divină a Islamului. O altă lege a Imperiului Otoman a fost Kanuns, această lege acoperă domenii cum
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
zona " dar' ul-Harb" (Casă Războiului), dar nici nu intră în zona păcii permanente. Intra în sfera " dar uz-zimmet" (Casă Protecției Tributare). Statutul de kharadj-guzar presupunea următoarele obligaitii: plata tributului-kharadj, djizye/virgu, care răscumpără un teritoriu sau pacea; alinierea la politica externă a imperiului otoman, ajutorul militar solicitat vasalului de către sultan și funcția de informare. Akhisari consideră că „ în timpul conflicterlor nimic nu este mai preferabil păcii”, ” cea mai mare vină de care se poate face cineva vinovat este a porni un război
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
fi reglementat statutul țărilor române. Uneori, cutuma era mai puternică decât legea. Existau cutume internaționale, care au fost acceptate și în cadrul relațiilor dintre sutan și voievozii români: plata tributului în schimbul protecției, ajuotrul militar dat de vasal suzeranului sau, alinierea acțiunilor externe cu cele ale partenerului de alianță etc. Pe lângă acesta, mai era păstrate și cutume bilaterale. Între turci și valahi/moldoveni/transilvăneni existau astfel de cutume: pentru a apăra autonomia, pentru a amarca serie de practici otomane instituitie și în relațiile
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sabia Există două tipologii ale djihadului: cel major ( dus în planul conștiinței), fiind compus din djihad moral ( individual și comunitar) și spiritual ( ascetism, misticism), și cel minor ( dus în plan existențial - lupta armată) și este compus din djihad intern și extern ( ofensiv și defensiv). Se considera că războiul cu sabia era cel mai puțin elevat, iar djihadul în cadrul conștiinței era cel mai meritoriu. Islamologii occidentali consideră că djihad-ul nu a fost niciodată un fenomen pur religios, ci mai degrabă o ideologie
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
căreia primise bursa. Corina lucrase deja extrem de mult pentru Fabrica (ca număr de ore pe zi) și era foarte dedicată proiectului, era omul care se ocupa de la partea de administrativ, la coordonare de evenimente, scris proiecte, asigura comunicarea internă și externă, reprezenta Fabrica în diverse contexte locale și naționale. În opinia multora dintre noi, era absolut legitim să fie numită managerul Fabricii de Pensule, și am trecut peste acest hop deși a lăsat în urmă umilire. Gândindu-mă acum la situația
Un model fracturat. Falimentul aparenței. Federația Fabrica de Pensule () [Corola-website/Science/296082_a_297411]
-
și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de dreapta”. Gabriel Liiceanu s-a situat în centrul unei alte dezbateri publice în 1999, în timpul bombardării Șerbiei de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Atunci a sustinut poziția ministrului de externe Andrei Pleșu de permitere a survolării teritoriului românesc de către avioanele NATO, împotriva majorității opiniei publice, care favoriza o poziție neutră a României. Majoritatea analiștilor de politica internațională sunt de părere că atitudinea României în această problemă a contribuit la aderarea
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
Andrei Gabriel Pleșu (n. 23 august 1948, București) este un scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române. A fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997-22 decembrie 1999). Absolvent al Liceului „Spiru Haret” și al Facultății de Arte Plastice (la Secția de istoria și teoria artei), ca șef de promoție, a participat la Școala de la Păltiniș, fiind alături de Gabriel
Andrei Pleșu () [Corola-website/Science/297564_a_298893]
-
stânga, publicistul a fost internat alături de alții, precum Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Ion-Gheorghe Maurer, Zaharia Boilă. Printre altele, în volum, el a relatat faptele de glorie care l-au apropiat de mișcarea comunistă. În anii 1930, lăudase activitatea ministrului de Externe Nicolae Titulescu, promotorul destinderii relațiilor româno-sovietice. Ion Coja descrie situația astfel: „în «Zile de lagăr», Zaharia Stancu, acest profitor al diferitelor regimuri (culminând cu parvenirea totală din perioada comunistă), care nu a luptat pe front nici măcar o zi, își permite
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
deșarte ce de dereptate“". Adversar al unei puteri domnești fără controlul boierimii, Ureche a scris cronica de pe poziția marii boierimi. A glorificat eroica luptă antiotomană a moldovenilor pentru neatârnarea țării și în special epoca lui Ștefan cel Mare. În politica externă, Grigore Ureche a promovat cu perseverență ideea polonofilă - izbăvirea Moldovei de turci numai în alianță cu Polonia. Într-un capitol intitulat " Pentru limba noastră moldovenească", remarcă influența altor limbi („așijderea și limba noastră din multe limbi este adunată și ne
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
globale și centrele economice Zürich și Geneva. Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea urmărește, însă, o politică externă activă și este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea. Elveția este și locul unde s-a născut Crucea Roșie și este sediul mai multor organizații internaționale, inclusiv al doilea birou al ONU din lume ca mărime. La nivel
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
susținut mai ales de Partidul Popular (SVP). Zonele vestice, francofone, precum și regiunile urbane din restul țării, tind să fie mai pro-UE, nereprezentând însă o proporție semnificativă a populației. Guvernul a înființat un Birou de Integrare în cadrul Departamentului Federal de Afaceri Externe și al Departamentului Federal de Afaceri Economice. Pentru a minimiza consecințele negative ce derivă din izolarea Elveției față de restul Europei, Berna și Bruxelles-ul au semnat în 1999 șapte acorduri bilaterale pentru a liberaliza comerțul transfrontalier, și acestea au intrat
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Haret din București și apoi a studiat la Universitatea București, unde este licențiat al Facultății de Drept. În 1944, devine referent la Comisia Română de Aplicare a Armistițiului, iar între 1946 și 1948 este atașat de legație la Ministerul Afacerilor Externe al României. La Comisia de Armistițiu a fost angajat de Ionel Christu la începutul lunii octombrie 1944 într-o echipă de tineri, din care mai făceau parte Teddy Trancu, Sandu Danielopol, Gheorghe Vetra și Vlad Skeletti. La Ministerul de Externe
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
Străine (secția germană-engleză) a aceleiași Universități prin transfer admis de Ministerul Învățământului. După terminarea facultății în 1961 a lucrat timp de un an ca redactor de limbi străine la Editura Academiei, iar apoi, tot un an, ca redactor la secția externă a revistei „Contemporanul”. Din 1964 până în 1975 (când rămâne în SUA) a lucrat ma întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București. Între 1969-1971 studiază la University
Virgil Nemoianu () [Corola-website/Science/297594_a_298923]
-
1854 - Apare sub conducerea sa "România literară", revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii. Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881. În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârșitul vieții. În
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
viciile - unor imprimeuri vechi de vânătoare și ale unor scene de luptă din perioada romantică a secolului al XIX-lea.” Sadoveanu revine la perspectiva sumbră a vieții în volumul "Crâșma lui Moș Petcu", unde descrie viața satului neperturbată de factorii externi. Casa lui Petcu, stabilită pe malul râului Moldova, este un loc liniștit, vizitat de drumeți. „Oamenii au în tăcere și în violență o mecanică lentă, stereotipică, ca unii ce nu pot cuprinde în ei decât o singură dramă. În desfășurarea
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei. Insurecția de la 10 august 1792 a fost decisivă pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamată în septembrie 1792. Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793. Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției. Începând din 1792, Războaiele revoluționare au adus victorii franceze care au facilitat cucerirea peninsulei italiene, a Țărilor de Jos și a mai multor teritorii la vest de Rin. Pe plan intern, agitația populară a
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
continuare până în 1791. Oamenii doreau ca cererile formulate în caiete să fie aplicate, iar după izbucnirea unor violențe în Picardia, guvernul a cedat. "La gabelle" a fost abolită în martie 1790, fiind desființate toate impozitele indirecte nepopulare, exceptând taxele vamale externe. Pentru a procura banii necesari, noul sistem trebuia sa opereze efectiv, iar Adunarea a votat, în noiembrie 1789, punerea proprietăților bisericii la dispoziția națiunii. Pământurile bisericii au fost vândute în beneficiul statului, care asumau plata salariilor clerului, astfel, biserica își
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
în septembrie 1791. Regele putea să vorbească cu miniștrii care nu erau membri ai Adunării și cu comandanții militari. Dreptul său de veto suspensiv nu a putut fi aplicat datorită chestiunilor financiare sau constituționale, el depinzând de Adunare pentru politica externă, având nevoie de asentimentul ei pentru a declara război. Regele, a cărui funcție era ereditară, era subordonat Adunării, pentru a vota legi pe care regele trebuia să le respecte, iar în septembrie, a fost silit sa accepte Constituția. Maria Antoaneta
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
administrația centrală. Comuna și secțiunile erau unitățile administrative locale ale Parisului, cu funcționari și comitete alese. Aveau propria poliție, propria armată pentru că controlau Garda Națională. Dominau societățile populare, fiind încurajate de guvern cât timp existau amenințări ale inamicilor interni și externi, pentru că sprijineau efortul de război, supravegheau suspecții și îi ajutau pe reprezentanți să epureze amenințări locale. Sanculoții au sprijinit guvernul în toate direcțiile importante, ura față de aristocrație și decizia de a câștiga războiul. Sanculoții i-au adus pe iacobini la
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
căpătau puteri executive depline. Comitetul siguranței generale răspundea de politie și de siguranța internă, iar Tribunalul revoluționar și comitetele de supraveghere treceau sub controlul său. Comitetul Salvării publice avea atribuții ample ca supervizarea miniștrilor și generalilor, trebuind să stabilească politica externă, să epureze și să dirijeze administrația locală. Autoritățile din comune și departamente au fost trecute în subordinea unor agenți naționali numiți de guvernul central și răspunzători în fața acestuia. Reprezentanții în misiune, trimiși de Convenție în aprilie, au fost trecute sub
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
fost trecute sub autoritatea Comitetului salvării publice, toate armatele revoluționare fiind dispersate. Anarhia a luat sfârșit , iar autoritatea sanculoților a fost redusă. Multe elemente ale Vechiului Regim au reapărut, Robespierre justificând că era necesară o dictatură până când inamicii interni și externi vor fi înfrânți. Principalul pericol pentru Robespierre provenea din partea lui Hebert și adepților săi. Ziarul sau, "La Pere Duchesne", milita pentru violență, fiind popular în rândul sanculoților. Hebert i-a sprijinit pe iacobini împotriva girondinilor și dorea o funcție după
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
adepții lui Robespierre, a decis să aplice maximul asupra salariilor. Salariile au fost scăzute cu până la jumătate și a sporit nemulțumirea în rândul sanculoților, ce erau muncitori salariați. Populația era scârbită de Marea Teroare. Nu mai era necesară pe plan extern din moment ce Franța preluase ofensiva în primăvara 1794, recucerind Belgia și traversând Rinul, Alpii și Pirineii. Cele două comitete au început să intre în conflict. În aprilie, Comitetul salvării publice și-a înființat propriul său departament de politie, condus de Robespierre
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
alipirea Genevei de Franța, teritoriul fiind denumit La Grande Nation. În 1798 s-a înființat o a treia coaliție din care făceau parte Marea Britanie, Rusia, Austria și Imperiul Otoman. Planurile orientale ale lui Napoleon eșuează. Între timp, situația internă și externă a Franței s-a agravat, pierzând câteva poziții importante, Italia fiind transformată în republici-surori, conduse de adepți ai iacobinilor. În sud s-a proclamat Republica Partenoneana, condusă de iacobini. Napoli și Roma au fost pierdute, iar Papa a fost ridicat
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]