16,375 matches
-
căutarea ta,/ Din zare în zare cu buciumul în mână." Poetul răscolește adâncimile: "Ochiul rotit prelung în rotocoale/ Bate-n fântâni cu ploi de curcubeie". Se întoarce la tradiție, la obiceiuri și ceremoniale vechi, la folclor: "Întoarce-te la casa geamului deschis" ("Poezie"). În poemul "Cât infern" pune problema "cuvintelor". Fiecare cuvânt este semnul unei părți din civilizație; În cuvânt sălășluiesc infernul, mirajul și cenușa; cuvintele ard, sunt stele mișcătoare, de aceea căutarea cuvintelor, întruchiparea lor îi dau sfâșieri și trăiri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
alcătuit din mai multe încăperi, printre care și o bucătărie, dar la acea vreme încă nu puteam să o identific cu precizie. Știam că există pentru că o văzusem figurată pe schița casei: un dreptunghi micuț, cu o linie îngroșată la geam și o alta la ușă. În acea seară țin minte că am avut o clipă de ezitare când am ieșit din dormitor, dar m-am lăsat condusă de instinct și n-am greșit, am nimerit exact unde trebuia. Dacă aveți
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
metri de gardul meu. Sâmbătă seara, acolo se petreceau lucruri îngrozitoare: constructorii se strângeau ca sălbaticii în jurul focului, beau, cântau și, cel mai grav, găteau. Aduse de vânt, efluviile grele mă tulburau îngrozitor, îmi răscoleau neplăcut toate simțurile, așa că închideam geamurile în grabă (am identificat aromele mai târziu: varză călită, fasole bătută, afumătură prăjită). Ei bine, ce credeți că făcea numărul trei? Ploua, ningea, nu avea importanță: exact atunci își găsea el de lucru prin curte. S-a împrietenit cu șantieriștii
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
-o cu tonul cu care ar fi comandat o porție de paste. Încă nu-mi permiteam să mă supăr pe el, dar am punctat clar că nu sunt genul, că trăiesc „pentru“ și nu „din“ dragoste. Avea el mașină cu geamuri fumurii, dar la mine argumentul ăsta nu mai prindea de mult. Nici el nu era omul care să merite așa ceva, nici eu nu mai eram o biată studentă, care încearcă să reușească în viață... Dacă dăm deoparte fricțiunile apărute la
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
acestor agresiuni de către instituție constituie o altă formă de violență instituțională. Să nu pierdem din vedere violența exercitată de beneficiarii serviciilor, care se poate manifesta asupra personalului sau asupra altor beneficiari (lovituri, încăierări, distrugere de bunuri - scris pe pereți, spart geamuri, deteriorarea mobilierului). De asemenea, există și violență instituțională care nu se vede cu ochiul liber: abuzurile pe care copiii mai mari le fac asupra celor mai mici, abuzurilor deținuților „mai puternici” sau „mai vechi” exercitate asupra celor „mai slabi”. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
tîrgul și mahalaua. „învăluit de sărăcie” („Plumb de toamnă”), tîrgul avea atunci, în anii cînd poetul a scris „Sonet”, dar și mult încoace, același aspect mediocru de „crîșmă umedă, murdară”, ca și mahalaua: barăci pretutindeni, locuințe „pline de mizerie, cu geamuri scunde, cu uși cîrpite, cu pereți coșcoviți și 80% din ele nedușumuite”, în care stăteau cu chirie funcționari, profesori și învățători, cum era autorul articolului din care am citat.5) „Sonet”, la fel ca „Proză” (Plouă...) și altele, excelează prin
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
acesta îmi neliniștea sufletul. -Ce bine ar fi să-mi bată cineva în ușă acum, - îmi ziceam, - și fără să vreau, îmi ridicasem capul de cîteva ori, ascultînd nemișcat în mijlocul tăcerei nesfîrșite. Odată, un strop mărunt de ploaie lovise în geam și geamul răsunase ușor, iar mie mi s-a părut că aud aiurirea unui freamăt de aripi întinse - și o clipă a tremurat parcă pe podele, umbra unui corb... Și iarăși într-o clipă mi s-a înșirat în minte
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
neliniștea sufletul. -Ce bine ar fi să-mi bată cineva în ușă acum, - îmi ziceam, - și fără să vreau, îmi ridicasem capul de cîteva ori, ascultînd nemișcat în mijlocul tăcerei nesfîrșite. Odată, un strop mărunt de ploaie lovise în geam și geamul răsunase ușor, iar mie mi s-a părut că aud aiurirea unui freamăt de aripi întinse - și o clipă a tremurat parcă pe podele, umbra unui corb... Și iarăși într-o clipă mi s-a înșirat în minte tot sfîrșitul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Spre abator vin lupii licărind”), abatorul pare mare. Cred că așa îl percepea și poetul. Fotografia, apărută în Bacăul din trecut și de azi de Gr. Grigorovici, arată însă că era mic: o magazie cu pereți de scînduri, cu un geam meschin într-o parte și, probabil, cu încă unul de același fel în partea opusă, așezată pe piloni și înconjurată de apă. Fusese construit în 1886, adică la cinci ani după nașterea lui Bacovia. în nota din ediția critică Botez
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-mi poate prevesti decît bine, dacă vreau eu; căci orice întîmplare m-ar lovi știu cum s-o înfrunt și să fac dintr-însa ce vreau eu”.15) Lui Bacovia îi e de ajuns să audă „plîns de cobe pe la geamuri” ca să simtă fiorul rece al fatalității. Din feerie în infern Dintre poeziile lui Bacovia cu „corbi” (sînt 12), cel mai mult mă surprinde „Amurg de iarnă”. Cum se știe, are numai două strofe: „Amurg de iarnă, sumbru, de metal,/Cîmpia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
De «princesse lointaine»”8). Rochiile „princesse” erau de muselină albă și se distingeau prin forma lor (strîmte în talie, involte în partea de jos). O ultimă observație: cuvîntul „prințesă” lipsește din Dicționarul lui Șăineanu! Enigme în „Amurg” (Pe seară, la geamuri, un nour violet și de aramă), versul al doilea e: „Pe drum, 1-aceeași oră, se tîrîie un lanț de fier” 1). La ce s-o fi referind poetul? „Amurg” a fost scris în 1918, în timpul ocupației Bucureștilor de către germani, dar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
berării, și cafenele.// De orbitoare galantare/ De diamant, și de rubin.../ Și de averi orașu-i plin,/ Și ninge în orașul mare!...”4 ) în proză lucrurile sînt spuse ceva mai net: „Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei bate-n geam...Vrea iubire...” („Pe maidan”). Vorbele sînt repetate ca într-un refren. Motivul pentru care se oferă atît de ieftin e sărăcia. însă, compus inteligent, finalul schiței deplasează accentul de pe necesitate pe dorință: „Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Un lucru ar mai fi de observat: voluptatea cu care Bacovia percepe tot ceea ce e „fin” și „teza” sa că „luxul” e un atribut al orașului. Curiozități financiare „Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva,/ Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna”. Aproape la fiecare lectură a acestor versuri din “Nervi de toamnă” (La toamnă, cînd frunza va îngălbeni)1), curiozitatea mă împinge să mă întreb ce fel de monedă va fi fost aceea. De
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
protestează consoarta, vorbă care ne lămurește asupra raportului valoric între cele două monede. După această paranteză (care, desigur, ar putea continua cu alte exemple)12), reiau versurile lui Bacovia: „Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am fost cîndva,/ Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna”, care evocă urgența comunicării cu „iubita”, încercare, din păcate, eșuată. Moneda folosită de poet putea fi, așadar, un „nikel” (rest de la crîșmă) sau, mai probabil, o piesă mare, de argint, obișnuită pentru un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Aderca: „Pasiunea mea e un călugăr medieval/ Cu o sutană lungă/ și neagră la călcîie să-i ajungă -/ și la gît cu o cruce de opal.// Cu ochii arși de ideală spuză/ el bate ulița cotită cam pe unde/ la geam după perdele se ascunde/ sînul tău și umeda ta buză”4). - Prezentă la romantici, ideea voiajului „prin Orient” era un loc comun al prozei și teatrului de la sfîrșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Se găsește în Dan de Vlahuță
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
caută să descifreze în fiecare din fotograme melancolia poetului, ivită la răscruce de veacuri, și cum, prin creație, aceasta se transformă, finalmente, în bucurie. Faptul e sugerat pe cît de discret, pe atît de ingenios: fereastra solitarului cu mușcate în geam - unul din elementele metaforice, expresive ce se repetă; celelalte sînt picătura de apă ce stă să cadă de pe o ramură, un arbore singuratic, niște file chinuite de manuscris - devine, la sfîrșit, din vineție și rece, policromă și, la fel, priveliștea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
trist este pe lume/ Necontenit,/ Un cîntec ce-l tot aud:/ - La muncă!” („Un cîntec”). Față de cei ce alcătuiesc „eroua lume muncitoare”, Bacovia are mereu o atitudine empatică. Uneori într-o singură imagine el surprinde condiția unei întregi categorii: „La geamul unei fabrici o pală lucrătoare/ Aruncă o privire în zarea de azur”. Alteori dă dovadă că înțelege atît „voioasele vechi moravuri” de Arminden, „plăcerile de o zi”, cît și starea de „post festum”, cu întoarcerea „Spre necesarul randament/ Din monotona
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Prin întuneric bîjbîiesc prin casă,/ Și cad, recad, și nu mai tac din gură”. încurcat și încrîncenat deopotrivă, acum, la orice întrebare a Agathei, stătea mut. A răbdat în tăcere ancheta, apoi a răbufnit și, cuprins de furie, a spart geamurile, vitrinele și sticlăria din casă; - o explozie a anumitor disperări și reticențe îndelung înăbușite. Restul nopții a dormit pe-afară, în frig, iar dimineață s-a întors - mi-a precizat, sugestiv, d-l Gheran - la Agatha „în izmene și tremurînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nevoia să-și numere pașii făcuți pe stradă, să numere trecătorii întâlniți, să repete cifre în serie de un număr determinat de ori și fără greșeală, să aprindă și să stingă bricheta sau țigara la nesfârșit, să șteargă mobila sau geamurile apartamentului de mai multe ori pe zi etc. Deoarece unele acte impulsive, cum ar fi de exemplu tendința acută a psihopatiilor de a huli, sau chiar a agresa fizic trecătorii pe stradă, se soldează, de regulă, cu o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și se metamorfozează într-un mod absolut fermecător. Procedeele recurente de transfigurare sunt antropomorfizarea (în dulap se ascund "dulci farfurii cu sufletul ca roza/ de parfumat", "cuțitele vorbesc de mărul acru", "îmbătați de-azur și izuri/ bat cu capu-n geamuri triste/ bâzalăii din brizbrizuri", chiar și "orele-atârnă-n iarbă nemușcate"), dilatarea sau, dimpotrivă, comprimarea dimensiunilor firești ale obiectelor și ființelor din raza sa vizuală. "Acolo unde alți poeți ai generației lui comprimă simbolic și esențializează metaforic, scurtcircuitând banalul și deschizându-l
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce blând a țâșnit din cișmea/ Și fug de burlanul cel lung să nu-i soarbă/ În pod, unde este o bufniță oarbă.// Apoi nu se-ntâmplă o vreme nimic.// Insecte cu frica închisă în plic/ Așteaptă. Privesc melancolici pe geam/ Cu ochii albaștri, motani de Siam/ Ce nu pot pricepe cu mintea, pufoșii,/ Pe domnii ce-și taie salate de roșii/ Când ei doresc carne și carne și carne/ Ce-acum și de-a pururi în somn să-i răstoarne
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
servitoare, dulce servitoare/ Când adormeai în terfe și sudori,/ M-apropiam de tine cu sfială/ Să-ți văd coapsele moi cu floci și pori.// Aveai mamela bleagă cât ceaunul/ Și la mijloc cu sfârcul urduros./ Ți le-am zărit pe geam într-o amiază/ Când să le speli într-un lighean le-ai scos" etc. (Suprema servitoare). La polul opus, înregistrăm o adorație total epurată de orice pornire libidinală, în fapt aproape mistică: "Erai atât de frumoasă!/ Frângeam pentru tine flori
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
marilor revelații, deopotrivă existențiale și poetice: "Aveam în mine ceva sfânt/ Cum numai îngerii sunt pe pământ,// Neapărați decât de-aureola lor/ În preajma caselor, fântânilor...// M-apropiam de oameni și-i priveam/ Cât se iubesc de mult, ca printr-un geam// În care răsuflarea li se-oprea/ Făcând dulci falduri grele de perdea// Ca să nu văd și să nu înțeleg/ Că fericirea nu-i un fluture întreg...". Referințe critice (selectiv): Paul Georgescu, Printre cărți, 1970; Mihai Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974; Valeriu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de aceea a deconstrucției: "aspiratorul se aude în dimineața aceasta ca o goarnă și carnea mea a început să capete culori militărești a/ început să crească un tablou în oasele mele și se/ scurge pe toți pereții camerei și sparge geamul și/ zboară în piața cu grâu (...) își face loc în poemul meu/ ca un pacient lovit pe șosele" (aspiratorul cu stomacul plin). Practic, poemele din Submarinul karmei, poeme debordând de vitalitate, regenerând aproape baroc, dovedesc că, oricât de atras de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
severă a versurilor, când o melancolie grea a discursului încărcat de semne premonitorii. Ceea ce era de reținut, însă, din această primă carte erau în special figurația și atitudinea specific expresioniste: "Procesiunea de păpuși trecea printre casele care-și ascundeau ușile, geamurile, străbătea străzile circulare, concentrice, rotindu-se în jurul a ceea ce credeau a fi noaptea, bucuria. Și capetele lor creșteau, bălăngănindu-se deasupra umerilor! Capetele crescând, ochii se măreau și ei, devenind atoate-văzători, fantastici. Aș fi vrut să strig. Dar numai la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]