KorAP: Find »[drukola/base=zâmbet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...630 631 632 ...659 >

16,454 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

final să beau, rusește, o vodcă mare, rusească, dintr-un pahar cu sticla groasă, apoi să sparg paharul de podea, rusește, și-n drum spre ieșire să mă opresc și să fac pipi în piscină... Doamna Teona a încremenit cu zîmbetul pe buze și cu fericirea în ochi. Eu o mai privesc o clipă, asigurînd-o prin expresia mea fermă că e adevărat tot ce a auzit, schimb casca dintr-o mînă în alta, înclin capul domol și zic: La revedere, doamnă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu o șuviță rebelă ce-i cade mereu pe frunte. Bună ziua! îl salut, făcînd un pas spre el. Bună, tovarășe Vlădeanu! Cu ce problemă? Tovarășe director general..., încep eu timid, îndrăznesc să vă deranjez cu o problemă personală... Știți... Brusc, zîmbetul directorului general se transformă într-un surîs incisiv, dublat de lucirea vie a ochilor mici și albaștri: Tovarășe Vlădeanu, pentru problemele personale există zile de audiență... Totuși..., insist eu, problema e urgentă. Am fost propus pentru schimb de locuință și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-mi dea de înțeles că ea mă necăjește de atîta timp cu telefonul. De ce ? poate din orgoliu, poate dintr-o pornire sinceră cine știe! Un lucru mi-e sigur acum: imaginea ei din birou. A venit spre mine plină de zîmbet, ca un copil cînd face primii pași. Răspunsul meu a fost o necuviință. Azi m-am purtat urît cu o femeie, și tot azi mi-am primit răsplata. Zeița Iubirii, stăpînitoarea uneia din cele patru coordonate ale existenței noastre, s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
delegație, căreia i-am propus să mai întîrzie o zi în oraș. Sînt acuzat că am fost vulgar cu ea. Cum?! Cînd?! Unde am greșit?! De mii de ani, datoria primului pas în dragoste revine bărbatului. Oare nu tocmai veșnicul zîmbet încurajator al doamnei blonde mi-a dat speranțe? Pretind că măcar la atîta lucru mă pricep; în anul acela întîi de facultate, femeia de la mansarda blocului Yanis m-a învățat totul, dar mai ales dacă pot face curte femeii cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
inimă pe acolo... O fată.. O cheamă Dorina... Mda?! se miră Dinu. Dacă o mai vezi, spune-i că-s inginer, nu doctor, să repar inimile. Și nici "binefăcător" ca tine, ori ca Vlad, să consolez inimi suferinde. Are un zîmbet rece, care-i luminează o clipă fața gravă; acea față gravă pe care i-o cunosc de cînd a venit aici în combinat. Mai înalt decît Vlad, bine legat, îmbrăcat întotdeauna cu grijă, cumpătat la vorbă și absent la ceea ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
zice, doamnă Cristina, dacă ai descoperi că iepurașul e lup? o întreb eu în gînd. Mîine, dacă nu ne întîlneam, i-ai fi trimis Brîndușei rîndurile cerute, cu semnătură și ștampilă de certificare... Păi sigur că da! Afișăm un permanent zîmbet ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoace", aprindem inimi, apoi facem pe ultragiatele și trimitem reclamații secretarului de partid. Tu, Cristina, ghinionul meu de azi!... În sufletul tău, cred că ești sinceră; chiar și cînd i-ai spus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
desfăcute în părul ei la tîmplă. Încet, fără grabă, dar cu siguranță, trec mîna dreaptă dincolo de mijlocul ei, sprijinind-o de pat; îi privesc obrazul un timp să-i văd reacția, dar ea încă mai visează la anii studenției un zîmbet calm, de adolescentă, sub care îmi spun că se ascunde femeia rea, acea femeie care ar fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai întors o lebădă; / S-a-ntors din drumuri lungi de ape și de stele, / Mai albă decît ieri și mai bogată cu un fulg", recit eu versurile citite demult, în studenție, acum vreo opt-nouă ani, urmărit în gînd multă vreme de zîmbetul senin de pe copertă. Mulțumesc! șoptește doamna Cristina. Ce-ai mai publicat pe urmă? o întreb. Aceea era cartea ta de debut. Ai început să-mi spui din nou pe nume, dar pe alt ton, surîde ea, apoi surîsul i se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
tot umbli cu casca de protecție după tine, să ți-o pui pe cap... Iar tu, Cristina, îi spun eu scurt, furios, ar trebui să te îmbraci în armură, dacă mai ai de gînd să întîmpini bărbații necunoscuți cu acel zîmbet provocator, cu care m-ai întîmpinat pe mine azi... Doamna Cristina se oprește din rîs și mă privește mirată. Cum adică? murmură ea. Ascultă, Cristina, îi spun calm, ponderat, căutînd să mă fac înțeles, într-un fel, Brîndușa are dreptate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
bine! îmi întinde ea mîna plină de grație. Îți mulțumesc pentru că m-ai așteptat în fața cofetăriei! îi zic după ce-i iau mîna și i-o sărut. De ce rîzi? o întreb mirat, privind-o cum își dezgolește albul dinților într-un zîmbet larg. Știi..., rîde ea în continuare, în viața oricui sînt clipe cînd... În spatele meu se aude un clinchet, apoi ușile metalice ale liftului se deschid automat. Urcați? întreabă cineva din lift. Nu-nu, răspund eu. Peste cîteva secunde ușile liftului se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
privire clară și o poziție dreaptă, de femeie fermă, hotărîtă; aproape că nici nu clipește, atît de stăpînă pe sine poate fi. Marinescu, poreclit "Columbo" de muncitorii de la filamente, e de nerecunoscut: stă drept, ca un ofițer superior; are un zîmbet de fericire, ori de satisfacție probabil pentru că i-a asigurat pe cei prezenți că imediat ce vin eu se pornește separatorul -, și e numai ochi și urechi nici n-ai zice că omul ăsta te lasă să vorbești în vînt și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai pun la socoteală, va fi cinstită; dar a Cristinei... ha!... ce ironie!... Cineva îmi pune mîna pe spate: Mihai... Tresar. Mă ridic brusc de pe scaun și mă uit speriat la cel de lîngă mine: e Dinu Zaharia. Are un zîmbet trist, semn că a ascultat o bună bucată din convorbirea mea cu Cristina. Îl privesc lung, fix, apoi, clătinînd încet din cap, îl întreb: Cum dracu de poți trăi fără femei?! Cine spune că pot trăi? mă întreabă el calm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei..." mă înfioară amintirea unui vers din Omar Khayyam. Încă două-trei comenzi și intrăm pe aer... Dacă reușesc, înseamnă că am băut din cupă, acea cupă umplută dar niciodată plină ochi! de zîmbetul senin al multor femei blestemul meu cel bun... Presiunea în separator crește continuu. Pun degetul pe butonul de deschidere a supapei prin care voi arunca azotul în atmosferă. Tensiunea în filtre s-a stabilizat la valoarea dictată de Graur. Vlad

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
multor femei blestemul meu cel bun... Presiunea în separator crește continuu. Pun degetul pe butonul de deschidere a supapei prin care voi arunca azotul în atmosferă. Tensiunea în filtre s-a stabilizat la valoarea dictată de Graur. Vlad schițează un zîmbet, semn că a scăpat de trăsnet. Aer! anunță el, pornind pompa de alimentare. Manometrul de pe aer indică o creștere lentă a presiunii în tunelul de alimentare. De jos, din colțul încăperii, se aud cîteva pocnete înfundate. Scurtcircuit la etajul întîi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lung, calm. Bună seara, spune ea, înaintînd. Bună seara! îi răspund eu. Vlad spune ceva cu glas scăzut, privind-o fix. Mă bucur că ați reușit! spune Brîndușa cînd ajunge în fața noastră, însoțindu-și vorbele de o privire plină de zîmbet, cu care îl învăluie pe Vlad. Am telefonat aici, din birou. Ce-i cu telefonul vostru? Vlad se uită mirat spre mine. E scos din priză, spun eu. Am vrut să nu fim deranjați cît am pilotat. Se lasă din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
față, ori... Alege! Brîndușa surîde, subțiindu-și buzele, face doi pași spre ușă, apoi rămîne locului și începe să lovească platforma de ciment cu vîrful pantofului. Brusc, întoarce capul, îl privește un timp pe Vlad, fața i se umple de zîmbet, iar mîna ei dreaptă se ridică încet, rămînînd cu palma întinsă, într-un gest tandru de chemare: Am ales... Vii? Vlad își saltă sacul, prinzîndu-l strîns sub braț și se apropie de Brîndușa, privind-o lung, întrebător: Ești hotărîtă? Altfel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Că pe anul viitor planul va fi ridicat măcar la nivelul realizărilor din anul ăsta. Și-atunci, de unde depășire?! Mai montează dom' inginer un cuptor, mai face vreo invenție, spune un operator tînăr, uitîndu-se la mine cu ochii scînteindu-i de zîmbet pe fața murdară de negru de fum. Le spun că instalația se va extinde cu o linie de fabricație pentru filamentele de douăzeci, aflate acum în studiu, și operatorii dau din cap mulțumiți. Îi salut, ducîndu-mi mîna la cască și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ați răsucit dintr-o dată?! Brîndușa tace și mă privește lung, clătinînd din cap. Seara asta, la masă, Vlad mi-a spus că ai cumpărat și tu o Biblie, surîde ea, cu o strîngere discretă a colțului stîng al gurii, iar zîmbetul îi luminează fața, făcîndu-mă să înțeleg că numai și un zîmbet ca ăsta îi putea topi furia lui Vlad. Dacă ai fi citit Biblia ca pe o carte de înțelepciune, continuă Brîndușa, ai fi găsit că scrie undeva: ,,Ajungă-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
din cap. Seara asta, la masă, Vlad mi-a spus că ai cumpărat și tu o Biblie, surîde ea, cu o strîngere discretă a colțului stîng al gurii, iar zîmbetul îi luminează fața, făcîndu-mă să înțeleg că numai și un zîmbet ca ăsta îi putea topi furia lui Vlad. Dacă ai fi citit Biblia ca pe o carte de înțelepciune, continuă Brîndușa, ai fi găsit că scrie undeva: ,,Ajungă-i zilei răutatea ei". Nu crezi că e cazul? Nu, doamnă. Corect

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mentă..." Privirea mi se plimbă peste cărțile din colț, lîngă calorifer, unde știu că-s cele din colecția debutanților; acolo este și Dimineața unei lebede; aș vrea s-o caut, să mai citesc un vers, să-mi îmbăt privirea cu zîmbetul fragil al autoarei, dar las plăcerea asta pe altădată... "Cine era oare femeia în pardesiul acela deschis, care s-a oprit pe scări în fața mea?!", mă fulgeră un gînd. Ajung în mijlocul cămăruței și mă uit pe raftul amenajat de mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
merg pe stradă cu fruntea sus ăsta-i esențialul!... Din mijlocul peretelui de lîngă masa mea de scris, mama sfîntă și unică zeitate căreia mă închin! pare să se desprindă din fotografie: stă pe treptele cerdacului, mîndră și impunătoare, cu zîmbet cald pe buze și în ochi, așa cum a fost întotdeauna; întotdeauna cînd era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică. Atunci i-am făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
te-ai zbătut... Scutur din cap să mă dezmeticesc, închid ochii de cîteva ori și-i deschid cu teama că n-am s-o mai revăd pe Teona lîngă mine, dar de fiecare dată o descopăr alături, mai plină de zîmbet. Ei da, sînt reală, rîde ea, tamponîndu-mi mereu fruntea cu batista. Tu aici?! mă mir eu iarăși. Te-am așteptat pînă la ora opt, apoi..., surîde cu ochi senini Teona. Credeam că ești om de cuvînt..., c-ai să vii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
alăturate în fața gurii, cu palmele lipite ca într-o rugăciune la ceas de taină. Vorbele ei calde topesc încet și sigur în sufletul meu orice urmă de îndoială, alungă din mine oboseala, îmi încălzesc sufletul viscolit și-mi aprind obrajii. Zîmbetul ei descătușează în mine zîmbetul. Simt dintr-o dată un val de fericire cuprinzîndu-mă, că-mi vine să desfac larg brațele, să cuprind lumea întreagă. Pentru că mă simt eu însumi ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." De ce zîmbești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lipite ca într-o rugăciune la ceas de taină. Vorbele ei calde topesc încet și sigur în sufletul meu orice urmă de îndoială, alungă din mine oboseala, îmi încălzesc sufletul viscolit și-mi aprind obrajii. Zîmbetul ei descătușează în mine zîmbetul. Simt dintr-o dată un val de fericire cuprinzîndu-mă, că-mi vine să desfac larg brațele, să cuprind lumea întreagă. Pentru că mă simt eu însumi ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." De ce zîmbești, Mihai? Palmele Teonei se depărtează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
își dă seama că a ajuns într-adevăr la mine, că și-a aruncat pe masă toate cărțile... E emoționată și începe să se piardă, ca o lumînare ce se topește încet: rămîne din ea doar lumina privirii albastre și zîmbetul zîmbetul ei înflorind mereu, iradiind în jur căldură... În tăcerea dintre noi, doar ceasul de la mîna mea e trecut de miezul nopții punctează uniform, continuu și ireversibil cea de-a patra coordonată a existenței noastre, singura pe care noi, oamenii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]