16,124 matches
-
Franța reprezenta un succes de imagine pentru comuniștii francezi, poate cel mai mare pe care l-au repurtat 4. În Austria, comuniștii locali - sprijiniți de forțele sovietice care ocupau Încă porțiunea estică a țării - nu au reușit să știrbească popularitatea americanilor și a ajutorului oferit de aceștia: el Însemna hrană pentru populație, iar asta era cel mai important. În Grecia, situația era și mai limpede. Pe fondul unui război civil brutal, ajutorul Marshall, oferit țării În aprilie 1948, a Însemnat pasul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
crucială, fiindcă exact asta Îi lipsea Europei: timpul. Planul Marshall era un program economic, dar el a prevenit o criză politică. Beneficiile pe termen lung ale Planului Marshall sunt greu de evaluat. Unii au fost dezamăgiți de aparentul eșec al americanilor, care nu i-au convins pe europeni să adopte planificarea În măsura sperată inițial. și e adevărat că obiceiurile și instituțiile colaborative dobândite de europeni se datorează doar indirect - sau deloc - eforturilor americane În acest sens. Dar În lumina trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi fost posibil dacă Planul Marshall ar fi fost prezentat ca un model de „americanizare” a Europei. Dimpotrivă, europenii din acea perioadă erau atât de conștienți de dependența lor umilitoare de ajutorul și protecția Statelor Unite, Încât o presiune nedelicată din partea americanilor ar fi fost dezastruoasă din punct de vedere politic. Permițând guvernelor europene să adopte strategii care erau rodul compromisurilor și experiențelor locale și evitând standardizarea programelor de reconstrucție, Washingtonul a renunțat, de fapt, la o parte din speranțele sale de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liberalizarea comerțului - depindea numai de europeni. Comparația inevitabilă nu se face Însă Între viziunea americană și practicile europene, ci Între anii 1945 și 1918. În mai multe privințe decât ne amintim, cele două ere postbelice semănau izbitor. În anii ’20, americanii Îi Încurajau deja pe europeni să adopte tehnici de producție și relații de lucru americane. În anii ’20, numeroși observatori din SUA vedeau salvarea Europei În integrarea economică și investiția În capital. și tot În anii ’20, europenii priveau și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de capital privat. Erau, prin urmare, scumpe și acordate pe termen scurt. Când a trebuit să fie returnate, la Începutul Marii Crize, efectul a fost dezastruos. În această privință, contrastul e izbitor: după bâlbele inițiale din 1945-1947, factorii de decizie americani au făcut efortul să nu repete greșelile din cealaltă eră postbelică. Planul Marshall este deosebit de important nu numai prin ceea ce a realizat, ci și prin erorile pe care le-a evitat. Rămânea Însă o problemă europeană pe care Programul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei Într-un paria aservit. Pentru a evita repetarea tragică a evenimentelor din anii ’20 - când tentativa eșuată de a obține reparații de război de la o Germanie distrusă a provocat, până la urmă, nesiguranța Franței, resentimentele Germaniei și ascensiunea lui Hitler -, americanii și aliații lor au conceput Planul Marshall ca pe o parte dintr-un acord politic mai amplu, În care francezii și nemții deopotrivă găseau avantaje reale și durabile. Nu era un mister: rezolvarea situației din Germania era cheia viitorului politic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cont de această observație. În Europa, scopul celui de-al doilea război mondial a fost Îngenuncherea Germaniei; orice alt considerent era minor câtă vreme lupta continua. În timpul războiului, principala grijă a Aliaților a fost să se susțină unii pe alții. Americanii și britanicii erau permanent Îngrijorați că Stalin ar putea Încheia pace separată cu Hitler, mai ales din clipa În care Uniunea Sovietică a recuperat teritoriul pierdut după iunie 1941. Stalin, pe de altă parte, vedea În deschiderea cu Întârziere a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
controlau pe deplin nordul Balcanilor. Până În mai 1945, În Europa Centrală și de Est, Armata Roșie eliberase și reocupase Ungaria, Polonia și cea mai mare parte din Cehoslovacia. Trupele sovietice trecuseră prin Prusia și ajunseseră În Saxonia. În vest, unde americanii și britanicii duceau practic două războaie separate În nord-vestul și, respectiv, sud-vestul Germaniei, Eisenhower ar fi putut intra În Berlin Înaintea rușilor, dar nu a fost Încurajat În acest sens de la Washington. Lui Churchill Îi surâdea un asalt vestic al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa. Decisive au fost nevoile și scopurile În ultimă instanță incompatibile ale diverselor părți interesate. Datorită agresiunii germane, Statele Unite erau acum, pentru prima oară, o forță În Europa. Era limpede, chiar și pentru cei fascinați de izbânzile Armatei Roșii, că americanii aveau o putere covârșitoare. Produsul național brut american se dublase În timpul războiului și, În primăvara anului 1945, America se putea lăuda cu jumătate din capacitatea de producție mondială, cel mai mare surplus alimentar și, practic, toate rezervele financiare internaționale. Statele Unite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
toate celelalte din lume la un loc. Cum aveau să-și folosească Statele Unite puterea? La sfârșitul primului război mondial, Washingtonul alesese să n-o exercite - dar după al doilea? Ce voia America? În privința Germaniei - 85% din efortul de război al americanilor fusese direcționat Împotriva acestei țări -, planurile inițiale erau severe. O directivă a Statului-Major Interarme (Joint Chiefs of Staff), JCS 1067, i-a fost prezentată președintelui Truman la 26 aprilie 1945, la două săptămâni după moartea lui Roosevelt. Reflectând printre altele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germană a fost drastic limitată ( În special producția de oțel, conform Planului pentru Nivelul Economiei Postbelice din martie 1946). Dar, de la Început, „strategia Morgenthau” a fost criticată viguros chiar În sânul administrației americane. La ce folosea o Germanie (controlată de americani) redusă la starea preindustrială? Cea mai mare parte a terenului agricol german se afla acum sub control sovietic sau fusese transferat Poloniei. Între timp, Germania de Vest era potopită de refugiați flămânzi și dezmoșteniți. Restricțiile asupra dezvoltării urbane sau industriale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o puteau hrăni sau reconstrui. Această sarcină, deloc neglijabilă, revenea ocupanților victorioși. Mai devreme sau mai târziu, ei aveau să transfere această responsabilitate asupra germanilor Înșiși, moment În care vor trebui lăsați să-și reclădească economia. La aceste preocupări, criticii americani ai radicalei soluții inițiale adăugau Încă o observație. Nu era rău să le bagi nemților În cap că luaseră bătaie, dar dacă nu li se oferea și speranța unui viitor mai bun, rezultatul ar fi fost același ca În trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la demagogia de stânga sau de dreapta. Cum Îi spunea lui Truman, În 1946, fostul președinte Herbert Hoover, „poți avea răzbunare sau pace, dar nu pe amândouă”. Dacă balanța s-a Înclinat mai mult spre „pace” În tratamentul aplicat de americani Germaniei, aceasta se datorează În mare măsură deteriorării treptate a relațiilor sovieto-americane. Într-un cerc restrâns de inițiați de la Washington, a fost clar de la Început că interesele sovietice și americane divergente vor duce la conflict și că soluția prudentă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost ratificată la 24 octombrie 1945 și a cărei Adunare Generală s-a Întrunit pentru prima oară În ianuarie 1946; Însă, pentru politicienii vremii, mai importante erau probabil agențiile financiare și economice și acordurile asociate cu „Bretton Woods”. Pentru americani, criza europeană și mondială Începuse cu dezastrul economic din perioada interbelică. Întoarcerea la zilele triste din septembrie 1931, când sistemul monetar de după primul război mondial s-a prăbușit, se putea evita numai dacă valutele erau convertibile, iar țările beneficiau reciproc
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stabilității și cooperării internaționale din care toți ar fi avut de câștigat. Inițial, sistemul financiar propus la Bretton Woods includea URSS, care avea să fie al treilea cotizant, ca mărime, la resursele Fondului Monetar Internațional (FMI). Poate era naiv din partea americanilor (și a unora dintre britanici) să-și imagineze că aceste propuneri vor fi agreate de factorii de decizie din URSS sau din Franța; În orice caz, impedimentul a fost evitat printr-un expedient foarte simplu: nici francezii și nici rușii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Woods, Ministerul de Finanțe american a fost sincer uimit; pentru a explica raționamentul din spatele deciziei lui Stalin, George Kennan a trimis de la Moscova, În noaptea de 22 februarie 1946, faimoasa „Telegramă lungă”, primul pas semnificativ În recunoașterea iminentei confruntări de către americani. Cu excepția lui Kennan, responsabilii politicii externe americane par, În această prezentare, de o candoare surprinzătoare. Poate chiar erau - și nu numai cei ca Walter Lippmann sau senatorul Estes Kefauver, care refuzau pur și simplu să accepte ceea ce auzeau despre acțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și acționat ca și cum credeau sincer În continuarea parteneriatului cu Stalin. Lucrețiu Pătrășcanu, unul dintre liderii comuniștilor români (și mai târziu victimă a unei Înscenări judiciare În propria țară), remarca În timpul negocierilor de pace de la Paris din vara anului 1946 că „americanii sunt Într-o ureche. Le dau rușilor chiar mai mult decât cer și se așteaptă să primească”4. Dar politica americană nu era complet inocentă. În 1945 și mult timp după aceea, Statele Unite voiau sincer să scape din Europa cât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se Înșelau foarte tare: așa cum știau deja britanicii, după 1945, strategia americană În cazul unei invazii sovietice a vestului Europei consta În retragerea imediată spre baze periferice din Spania, Orientul Mijlociu și Marea Britanie. Dar În timp ce reduceau angajamentul militar În Europa, diplomații americani se confruntau cu realități mai complexe. Același secretar de stat Byrnes, care se baza inițial pe acordurile din timpul războiului și pe buna-credință sovietică, ținea la Stuttgart, la 6 septembrie 1946, o cuvântare menită să liniștească publicul german: „Câtă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Statelor Unite va face parte din această forță”. Nu era chiar un angajament sonor pentru apărarea europeană, dar, provocat probabil de o scrisoare din iunie a lui Truman („M-am săturat să le cânt În strună rușilor”), reflecta frustrarea crescândă a americanilor față de dificila Uniune Sovietică. Germanii nu erau singurii Îngrijorați: englezii erau și ei neliniștiți de dorința explicită a americanilor de a scăpa de povara europeană. La Washington, nu toată lumea simpatiza Marea Britanie. La 12 aprilie 1946, vicepreședintele Henry Wallace amintea Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o scrisoare din iunie a lui Truman („M-am săturat să le cânt În strună rușilor”), reflecta frustrarea crescândă a americanilor față de dificila Uniune Sovietică. Germanii nu erau singurii Îngrijorați: englezii erau și ei neliniștiți de dorința explicită a americanilor de a scăpa de povara europeană. La Washington, nu toată lumea simpatiza Marea Britanie. La 12 aprilie 1946, vicepreședintele Henry Wallace amintea Într-o cuvântare că „În afară de limba și tradițiile literare comune, nu avem mai multe În comun cu Anglia imperialistă decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de un atac sovietic - politica britanică era construită pe ipoteza că agresiunea sovietică putea lua orice formă În afară de război -, cât de o retragere americană. O facțiune din Partidul Laburist aflat la putere s-ar fi bucurat să-i vadă pe americani plecând și s-ar fi bazat mai degrabă pe o alianță defensivă europeană, tinzând spre neutralitate. Dar prim-ministrului Clement Attlee nu-și făcea astfel de iluzii și explica de ce, Într-o scrisoare adresată colegului său laburist Fenner Brockway: „Unii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
putere mondială nu putea fi oprită decât de altă putere mondială... fără barajul american, rușii puteau mătura Europa. Poate că n-ar fi făcut-o, dar nu era o posibilitate pe care s-o ignori”. Dar se putea conta pe americani? Diplomații britanici nu uitaseră Legea de neutralitate din 1937. și, desigur, Înțelegeau perfect ambivalența americanilor În materie de angajamente În străinătate, fiindcă și ei fuseseră cândva În aceeași situație. De la jumătatea secolului al XVIII-lea până la trimiterea Corpului Expediționar Britanic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puteau mătura Europa. Poate că n-ar fi făcut-o, dar nu era o posibilitate pe care s-o ignori”. Dar se putea conta pe americani? Diplomații britanici nu uitaseră Legea de neutralitate din 1937. și, desigur, Înțelegeau perfect ambivalența americanilor În materie de angajamente În străinătate, fiindcă și ei fuseseră cândva În aceeași situație. De la jumătatea secolului al XVIII-lea până la trimiterea Corpului Expediționar Britanic În Franța, În 1914, englezii preferaseră să lupte „prin procură”: fără o armată permanentă, evitând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ruși. Dar vremurile se schimbaseră. De aici și decizia britanică, În ianuarie 1947, de a-și dezvolta propriul program atomic. Alegere care avea să conteze abia mai târziu. Pe moment, singura speranță a britanicilor era să Încurajeze prezența continuă a americanilor În Europa (ceea ce Însemna să Îmbrățișeze public credința americană Într-un acord negociat) și să colaboreze simultan cu rușii, În limitele realismului. Cât timp teama de revanșismul german prevala, această politică putea fi susținută cu greu. La Începutul anului 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau sleiți de dificilele victorii, erau cei mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii s-ar fi Întors În insule (așa cum Îi suspectau pe americani că vor să se retragă pe continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor ei tradiționali, francezii. Acesta fusese, până În 1938, fundamentul strategiei britanice: Franța, cea mai mare putere militară de pe continent, putea să stăvilească nu numai ambițiile germane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]