17,970 matches
-
Cursului postuniversitar și aflarea veștii că mă aflu printre cei 15 favorizați de soartă ce vor fi angajați în MAE, mi-am anunțat soția, neamurile și câțiva amici de care eram sigur că vor răspândi știrea "urbi et orbi". Am aprins apoi o lumânare la prima biserică întâlnită în cale pentru a mulțumi Celui de Sus pentru sprijinul logistic acordat și în final mi-am sărbătorit "victoria" cu o halbă rece de bere la Gambrinus, singur-singurel, doar cu gândurile și visele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și... cimitir! Când stăteam la comun, veneam din centru acasă cu mașina 42, cu "burduf", veșnic aglomerată, care, înainte de stația mea, ocolea cimitirul. Trecând într-o seară, pe scară, cu autobuzul, unul din vecinii mei de locație văzând multe lumânări aprinse în cimitir a exclamat: "Io-te, bă, ce iluminație!". La care un amic, în stilul Mitică, a răspuns, spre hazul celorlalți pasageri: "Or fi locatarii acasă!".). La minister mi-am reluat vechile preocupări, trecând prin mai multe servicii expoziții, carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
nostru urmărită cu atenție, filmul fiind subtitrat în spaniolă. La un moment dat am observat că unii spectatori părăsiseră sala, deși filmul nu se terminase, iar când în final Vlad Țepeș a triumfat biruindu-i pe turci și s-au aprins luminile, lângă mine mai rămăsese rectorul și în sală câteva persoane. Explicația dispariției spectatorilor aveam s-o aflu chiar de la general la mijlocul proiecției, Valparaiso a fost zguduit de un puternic cutremur, pe care eu, ca bun patriot aflat în compania
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
tot româncă, a început să ne asalteze cu întrebări "ce servim?". Ne-a adus tot felul de aperitive excelente, unele pregătite după rețetele de "acasă". La plecarea ultimului client, s-a grăbit să închidă localul, a lăsat o singură lumină aprinsă în colțul unde ne așezasem strategic noi și a început ospățul gastronomic, spiritual și vocal. Spiess și patronul și-au adus aminte de anii studenției, de profesori, de colegi, de momentele vesele ale carierei, și apoi, luați de amintiri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
important este Ins) faptul c) e francez sau c) e francez de foarte mult timp. Și este, În mod cert, un francez tipic. Dar nu pot s) nu observ c) arhiepiscopul Îi d) o not) proast), pentru c) și-a aprins țigară dup) principalul fel de mâncare. Este un gest necivilizat. Oamenii cu adev)rât civilizați nu fumeaz) În timpul mesei. Nu știi niciodat) pe cine ai invitat În palatul ț)u. Arhiepiscopul este Într-adev)r un b)rbat foarte frumos, cu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
În spaniol) - sau mai degrab) În ladino*. E un tip fermec)tor: Îi tremur) puțin mâinile, dar tunde excelent. Are ochii albaștri și niște sprâncene mici, albe, stufoase. Îi vorbesc despre Hubert H. Humphrey și o scânteie albastr) i se aprinde din nou În ochi. Un fel de fort) b)trâneasc) ce d) putere trupului s)u. Îl ador) pe Hubert H. Humphrey. Pe toți pereții sunt fotografii ale lui Humphrey, cu autograf. Îl tundea deseori. A primit scrisori de la el
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
-mi arate niște b)i din Antichitate la marginea Orașului Vechi și ne c)ut)m drumul prin nesfârșitele str)duțe, unde copiii c)l)resc m)g)ruși, se joac) cu mingi de cauciuc, tip), sar din camioane și aprind focuri În g)leti că s) se Inc)lzeasc) la mâini, pentru c) e frig. Un vânt Înghețat din r)s)riț sufl) peste arcadele str)zilor acoperite. Dalele vechi sunt foarte reci. Soarele nu ajunge prea des pe aceste
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
buzunar și i-a completat unul de dou)zeci și cinci de mii de dolari. „Mulțumesc foarte mult”, i-a spus Weisgal, „dar prânzul a fost deja pl)țiț!” - dup) care a rupt cecul. În anii ’20 și-ar fi aprins trabucul cu el. Weisgal știe c) acționeaz) În stilul vechi. Se amuz) când Își amintește de vremurile de odinioar) cu Max Reinhardt, de spectacolele În scop caritabil la Operă din Manhattan. Ziaristul evreu și amatorul de distracții este acum unul
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de orice natur) ar fi ea, pentru c) nu prea tolereaz) opiniile vagi și formul)rile inexacte. Este un b)rbat scund și Îndesat. Privirea lui albastr) este destul de blând); poate p)rea chiar contemplativ și vis)tor, dar se aprinde repede. Discuția noastr) s-ar transforma În disput) dac) nu as l)să de la mine, așa c), Întrucat Îl respect, invariabil, bat În retragere. În afar) de aceasta, eu vin de la Chicago și m) voi Întoarce la Chicago, ceea ce m
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
mei dragi din kibbutzul Sdot Yam, În Cesareea? Taxiul vine Înainte s) se crăpe de ziu) și ne trezim, Inc) mâhniți c) trebuie s) plec)m, pentru a termina de f)cut bagajele. Nu am Înv)țâț niciodat) cum s) aprindem cuptorul și ne Inc)lzim chiflele tot deasupra pr)jitorului de pâine, adesea arzându-le. Alexandra deschide ușa s) mai priveasc) o dat) Muntele Sion. La etaj se ivește o problem). Dorind s) se fac) util), conducerea hotelului a telefonat
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
eu de ei, și această relație Îmi dă forță. Ca regizor, nu știu exact care este rolul meu, știu doar că pasiunea mea face parte dintr-o căutare colectivă, În termeni poetici, că și eu contribui ca focul să fie aprins. Lucrând În teatru și având nevoie să fiu cu alții (și ce beneficiu ca, alături de ei, să mă simt mai puternic!), după un timp observ totuși și tendința opusă: o nevoie de singurătate. De câte ori am un răgaz, după o premieră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
faimoasă doamnă sau pe vreun membru al trupei „La Mama“, ba chiar nici măcar un bilet la spectacolul lor nu reușisem să obțin. Am fost și mai uimit când, curând după aceea, am primit o scrisoare scrisă de mână, cu litere aprins violete de la Ellen Însăși, În care mă Întreba dacă vreau să vin la New York, Întrucât ea va obține pentru mine o bursă a Fundației Ford pe o durată de trei luni. Tot ce a urmat a fost un șir de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
asistat la o reprezentație de teatru de umbre (wayang), prima imagine m-a impresionat cel mai mult: umbra copacului vieții, acompaniată de o melodie simbolizând răsăritul soarelui, apărea Înaintea reflecțiilor produse pe ecran de păpușile numite kayon, În licărirea flăcării aprinse de partea cealaltă a ecranului. Apoi toate păpușile care participau În povestea Ramayanei erau scoase și prezentate ca umbre magice mișcătoare, după care Începea incantația nobilă a primului servitor, cântând prologul În javaneza veche, pe care nici balinezii de azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prin rozeta centrală. „Frumoasă imagine, Îmi place, sfințită de lumina serii. Păi, dacă nu o omori la altar, eu zic că se poate. Oricum, poate la catolici se mai Închid ochii. Eu Îți dau dezlegare, dar te sfătuiesc oricum să aprinzi o lumânare ca să-ți ajute și Cel de Sus.“ Am urmat sfatul părintelui Cazacu, iar Biserica Catolică, parcă auzindu-l și ea, a Închis ochii. La București, În ’90, acțiunea crimei, ritual Încetinită, era plasată În loja centrală a sălii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-se, parcă definitiv, pe fondul albastru de cobalt al amiezii de vară, ca unul din acele personaje paradisiace care plutesc confortabil, cu veșminte bogat drapate, pe tavanul boltit al bisericilor, În timp ce dedesubt, lumânări de ceară ținute de mâini muritoare se aprind una după alta, alcătuind un roi de flăcărui minuscule În fumul de tămâie, iar preotul cântă veșnica pomenire și crinii funerari ascund chipul celui ce zace acolo, printre luminile ce licăresc În jur, În coșciugul deschis. Capitolul 2 1 De când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mi-a parvenit la a doua mână, dar În acest caz am cu adevărat Îndoieli, mai ales pentru că, mult mai târziu, când avea chef să-și depene amintirile, mama se referea amuzată la flacăra pe care, fără să știe, o aprinsese. Parcă Îmi amintesc o ușă Întredeschisă dând spre salon și acolo, În mijlocul pardoselei, Ordo, Ordo al nostru, stă Îngenuncheat și Își frânge mâinile În fața tinerei, frumoasei și uluitei mele mame. Faptul că par a vedea cu coada ochiului minții unduirile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la o cotitură a șoselei, cele două surioare ale mele, roase de curiozitate, era să cadă de pe „torpedoul“ roșu al familiei, cotind brusc spre pod. În serile ploioase Întunecate, Încărcam felinarul bicicletei cu bucăți magice de carbură de calciu, le aprindeam cu chibritul, ferindu-mă de rafalele de vânt, și după ce Închideam astfel În sticlă flacăra albă, pedalam cu prudență În Întuneric. Cercul de lumină răspândit de felinar scotea la iveală porțiunea netedă a drumului dintre rețeaua lui centrală de băltoace
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cină: „Scriitorului Îi plăcea să iasă pe terasă după cină“ sau „O să-mi amintesc Întotdeauna remarca făcută Într-o noapte caldă de V. V.: Este, Într-adevăr» - a observat el - «o noapte cald㻓; sau și mai stupid: „Avea obiceiul să-și aprindă țigara Înainte de a o fuma“ - toate acestea rostite cu Înflăcărare, pe un ton grav și nostalgic, care atunci ni se părea comic și inofensiv; dar acum - acum mă surprind Întrebându-mă dacă nu cumva tulburam fără să ne dăm seama
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spectatorul ocazional, reușeai să zărești reflexia ei, care se Înălța repede - mai repede decât cădea petala - ca să-i iasă În Întâmpinare; și pentru o fracțiune de secundă, te temeai că scamatoria va da greș, că uleiul binecuvântat nu se va aprinde, că reflexia ar putea rata și petala va pluti singură mai departe, dar de fiecare dată această delicată contopire avea loc cu precizia vrăjită cu care un cuvânt al poetului Întâlnește la jumătatea drumului amintirea lui sau a unui cititor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a scris o piesă istorică "Io Ștefan Voievod", inclusă în repertoriul Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași. Un "binevoitor" a șoptit o "notă informativă", precum că piesa ar fi naționalistă etc., etc. Și "Io Ștefan" a căzut înainte de a se aprinde luminile rampei. Disidența spirituală, refuzul compromisului, al colaborării (era spicher la radio a demisionat), șomajul, lipsa speranței într-un alt viitor, dar, mai ales marea lui sensibilitate ce făcea din el un inadaptabil; într-un moment de depresie ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca pe o eliberare sumbră eliberare zborul cu aripi frânte al Meșterului Manole... Dar... dar unde a căzut... n-a izvorât apă... Ca frate, m-am considerat executorul său testamentar, sperând în zile mai senine când luminile rampei se vor aprinde și pentru Sandu. Au trecut ani mulți, am făcut timide tentative de reînviere a lui "Io Ștefan" chiar după Revoluție. Se pare că în marșul grăbit spre a deveni "europeni", trecutul nostru e mărunt, desuet: "trecutul istoric nu se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Blaga, Spațiul mioritic) Nu putem uita pe alt mare, mare om al nostru, martir, cărturar care cu strădanie multă s-a aplecat asupra letopisețelor, asupra pisaniilor ca să deslușească din negura vremurilor trăirea lui Ștefan Voievod, trecutul zbuciumatei Moldove: Și candela aprinsă deasupra mormântului său s-a stins uneori în zile rele. Mâini de hoți au scormonit în mormântul cel sfânt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conștiinței neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o rasă neagră, ponosită, peticită, legată cu o funie. Fii bine venit străine! spune cu blândețe bătrânul, privindu-l cu doi ochi vioi ce ard ca tăciunii. M-am rătăcit... hârâie vocea răgușită, spartă a străinului... Pot să... să...? Bătrânul aprinde o lumânare: Stai! Cu dragă inimă! Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare... Încălzește-te... Ce furtună!... Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi un oștean; nu prea mare de stat, cu tunica udă, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
străine! spune cu blândețe bătrânul, privindu-l cu doi ochi vioi ce ard ca tăciunii. M-am rătăcit... hârâie vocea răgușită, spartă a străinului... Pot să... să...? Bătrânul aprinde o lumânare: Stai! Cu dragă inimă! Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare... Încălzește-te... Ce furtună!... Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi un oștean; nu prea mare de stat, cu tunica udă, cu capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge gândurilor, privește în jur: Bisericuța aiasta ai cioplit-o singur? Ce bisericuță?! Aiasta-i bisericuță?! se aprinde bătrânul. Fără catapeteasmă! Fără altar! Mă rog la Dumnezeu să-mi țină zilele s-ajung s-o văd sfințită... Fiecare, cu altarul său neterminat, șoptește cu tristețe Ștefan:... De-o fi să-mi mai frec șezutul pe Scaunul Sucevei, o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]