16,589 matches
-
acestei biserici o arată în ființă la anul 1793. În „Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei” realizată în anul 1810, se vorbește că unul dintre preoții acestei biserici a fost mutat în anul 1793 de la Bordeiu la biserica Buna-Vestire, unde acum se află. (Manuscrisul Academiei Române, „Mahalaua abagiilor” nr .1457) Într-un manuscris al profesorului de istorie Petrescu-Zagorit se spune : „Judecând după această împrejurare și după partea orașului în care se află, cred că trebuie să se acorde acestei biserici o vechime mai mare decât
Biserica Buna Vestire din Ploiești () [Corola-website/Science/320067_a_321396]
-
1793. În „Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei” realizată în anul 1810, se vorbește că unul dintre preoții acestei biserici a fost mutat în anul 1793 de la Bordeiu la biserica Buna-Vestire, unde acum se află. (Manuscrisul Academiei Române, „Mahalaua abagiilor” nr .1457) Într-un manuscris al profesorului de istorie Petrescu-Zagorit se spune : „Judecând după această împrejurare și după partea orașului în care se află, cred că trebuie să se acorde acestei biserici o vechime mai mare decât bisericii Sfinții Voievozi, întemeiată între anii 1753-1764 și
Biserica Buna Vestire din Ploiești () [Corola-website/Science/320067_a_321396]
-
terminată prin anul 98 d.Hr. se întâlnesc o mulțime de calcule de perimetre ale țevilor de apeducte în care se utiliează valoarea lui π: formula 1 exprimat cu aproximație în fracții cu baza 12. Alte lucrări sunt cunoscute după un manuscris, care a căpătat denumirea de "Codex arcerian" și care are originea probabil prin secolele VI - VII.
Frontinus () [Corola-website/Science/320148_a_321477]
-
al XV-lea. Textul său este un ajutor pentru rugăciune și devoțiuni personale. Unii văd "Imitatio Christi" ca pe unul din tratatele majore de morală creștină. Lucrarea este atribuită preotului german Thomas a Kempis, din moment ce 60 din cele 66 de manuscrise poartă semnătura acestuia. Atribuirea operei a fost mult discutată și disputată. A fost vorba despre italianul "Ioannes Gerson", din ordinul călugăresc al Sfântului Benedict, de "Jean Gerson", cancelar al Universității din Paris, de misticul neerlandez "Gerard Groote". Însă potrivit opiniei
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
lucrarea suscită unele rezerve întrucât unii estimează că ea ar da prea multă importanță "umilinței", "resemnării" și "abnegației. Din punct de vedere al librăriei, "Imitațiunea" este un succes care nu se dezminte de secole. În 1450, existau două sute cincizeci de manuscrise. Textul "Imitațiunii lui Cristos" este compus pentru a fi citit ritmat, potrivit măsurilor metrice gregoriene. În fapt, un manuscris al "Imitațiunii" din 1441, prezintă o punctuație metrică, prin care se sugerează citirea fiecărei fraze potrivit unui ritm precis, așa cum se
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
punct de vedere al librăriei, "Imitațiunea" este un succes care nu se dezminte de secole. În 1450, existau două sute cincizeci de manuscrise. Textul "Imitațiunii lui Cristos" este compus pentru a fi citit ritmat, potrivit măsurilor metrice gregoriene. În fapt, un manuscris al "Imitațiunii" din 1441, prezintă o punctuație metrică, prin care se sugerează citirea fiecărei fraze potrivit unui ritm precis, așa cum se citesc "Psalmii". În cei peste 500 de ani câți au trecut de la redactarea ei, după Biblie, "Imitatio Christi" este
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
mai ușor, atât în limba latină, cât și prin traduceri în alte limbi. O traducere manuscrisă în franceză datează din 1447. Prima traducere tipărită a fost făcută în limba franceză, în anul 1462. O traducere în limba germană, păstrată în manuscris, s-a făcut la Köln, în anul 1434. O traducere tipărită în engleză a fost publicată în 1502, o traducere în italiană în 1488, una în spaniolă în 1536, una în arabă în 1663, una în armeană în 1674, iar
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
de Muncaci. Cei doi preoți, Toader Petric și Toader Pintye, amândoi sfințiți de episcopul Dositei Teodorovici (1718-1733) al Maramureșului, locuiau în propiile lor gospodării. O descriere mai clară a vechii biserici, așa cum arăta înaintea transformărilor de după 1863, este surprinsă în manuscrisul preotului Nicolae Doroș, preluată dintr-un inventar vechi. "„Astfel și poporul român din sat a făcut înainte de a[nul] 1531 o biserică de lemn de ștejar frumósă cu cheltuiala satului făcută și este binecuventată, a căruia este chramul S. Archangel
Biserica de lemn din Breb () [Corola-website/Science/320301_a_321630]
-
15 martie 1490, când Ștefan cel Mare a întărit Episcopiei de Rădăuți dreptul de stăpânire a 50 de sate "„care au fost date de ... Alexandru voievod”". Biserica de lemn din Românești a fost construită în jurul anului 1759. Biserica dispune de manuscrise liturgice în limba slavonă din secolul al XVI-lea. După cum se precizează în "„Anuarul Mitropoliei Bucovinei pe anul 1937”", Biserica „Sfântul Nicolae” din Românești avea o casă parohială de cărămidă, o sesie parohială de 12 hectare, o sesie la Găureni
Biserica de lemn din Românești, Suceava () [Corola-website/Science/320328_a_321657]
-
protagonistul (numit Richard Black în această versiune) descoperind turnul de la capătul fluviului. Farmer a participat la un concurs SF organizat de Shasta Press și susținut de Pocket Books, pe care l-a câștigat. Lucrarea nu a fost niciodată publicată și manuscrisul original s-a pierdut. O versiune ulterioară a manuscrisului, rescrisă (de asemenea pierdută timp de decenii), a fost descoperită și publicată în 1983 cu titlul "River of Eternity". De la publicarea seriei originale, mai mulți autori au folosit cadrul "Lumii Fluviului
Lumea Fluviului () [Corola-website/Science/320368_a_321697]
-
de la capătul fluviului. Farmer a participat la un concurs SF organizat de Shasta Press și susținut de Pocket Books, pe care l-a câștigat. Lucrarea nu a fost niciodată publicată și manuscrisul original s-a pierdut. O versiune ulterioară a manuscrisului, rescrisă (de asemenea pierdută timp de decenii), a fost descoperită și publicată în 1983 cu titlul "River of Eternity". De la publicarea seriei originale, mai mulți autori au folosit cadrul "Lumii Fluviului" pentru propriile povestiri. Un ghid realizat similar cu cele
Lumea Fluviului () [Corola-website/Science/320368_a_321697]
-
science fiction, al treilea din seria Lumea Fluviului scrisă de Philip José Farmer. Titlul derivă din versurile poemului lui Sir Richard Burton, "The Kasîdah of Hâjî Abdû El-Yezdî": Inițial, cartea a fost concepută pentru a încheia saga Lumii Fluviului, dar manuscrisul a ajuns aproape la 1.000 de pagini, așa încât Farmer a decis să îl separe în două volume, acesta și "Labirintul magic". Spre deosebire de cărțile precedente, care se concentrau pe un set de personaje, "" cuprinde trei narațiuni întrepătrunse. Prima este aceea
Planul misterios () [Corola-website/Science/320385_a_321714]
-
1832 a fost înființat la Iași „Theatre des variétés“ (Teatrul de varietăți). Primul spectacol jucat a fost vodevilul "„Înturnarea lui Grenade în sânul familiei“", orchestra fiind condusă de capelmaistrul Herfner. este prezumptivul autor al albumului „Anonymus valachus” (1824), păstrat în manuscris. Josef Herfner este autorul primei Uverturi Naționale (1837), bazată pe o succesiune de cântece și dansuri românești, dar a compus și motete, misse și un potpuriu pentru pian.
Josef Herfner () [Corola-website/Science/321090_a_322419]
-
sunt de menționat: ""Condica sfintei mănăstiri Solcăi"" (1771), ""Catastih de toate scrisorile a sfintei mănăstiri Solcăi"" (1771) și ""Arătare pentru Ștefan Tomșa voievod, domnul Țării Moldovii, ctitorul sfintei mănăstiri Solcăi"" (1772). În "Condică" sunt înregistrate toate obiectele de cult, cărțile, manuscrisele și documentele care se aflau la acea dată în patrimoniul mănăstirii. În anul 1775, Imperiul Habsburgic a ocupat nordul Moldovei, teritoriu pe care l-a denumit Bucovina. Autoritățile ocupante austriece au desființat majoritatea mănăstirilor din Bucovina, menținând doar trei dintre
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
a rugat să scrie un roman pe această temă; Wells a acceptat imediat. Narațiunea a fost inițial serializată în numerele din ianuarie și mai ale revistei lui William Ernest Henley "New Review". Prima ediție a cărții (posibil preluată dintr-un manuscris diferit) a fost publicată la New York de Henry Holt and Company pe 7 mai 1895; ediția engleză a fost publicată de Heinemann pe 29 mai, Wells primind 100£. Textele celor două ediții sunt complet diferite, fiind menționate ca "textul Holt
Mașina timpului (roman de H.G. Wells) () [Corola-website/Science/321155_a_322484]
-
se numește un ansamblu de motive decorative pe bază de arabescuri și de împletituri geometrice, puse în valoare cu aur și argint, care apar pe vechile manuscrise, în special ilustrațiile în culori vii ale manuscriselor medievale. Anluminurile, denumite și "iluminări", sunt acele ilustrații într-un manuscris cu picturi sau ornamente manuale, de toate felurile. Picturile într-un manuscris sunt numite "“miniaturi”", fără nici o legătură cu mărimea acestora
Anluminură () [Corola-website/Science/321204_a_322533]
-
se numește un ansamblu de motive decorative pe bază de arabescuri și de împletituri geometrice, puse în valoare cu aur și argint, care apar pe vechile manuscrise, în special ilustrațiile în culori vii ale manuscriselor medievale. Anluminurile, denumite și "iluminări", sunt acele ilustrații într-un manuscris cu picturi sau ornamente manuale, de toate felurile. Picturile într-un manuscris sunt numite "“miniaturi”", fără nici o legătură cu mărimea acestora. În sensul picturii, denumirea miniatură derivă din verbul
Anluminură () [Corola-website/Science/321204_a_322533]
-
motive decorative pe bază de arabescuri și de împletituri geometrice, puse în valoare cu aur și argint, care apar pe vechile manuscrise, în special ilustrațiile în culori vii ale manuscriselor medievale. Anluminurile, denumite și "iluminări", sunt acele ilustrații într-un manuscris cu picturi sau ornamente manuale, de toate felurile. Picturile într-un manuscris sunt numite "“miniaturi”", fără nici o legătură cu mărimea acestora. În sensul picturii, denumirea miniatură derivă din verbul latin “miniare”, care însemna "a colora cu oxid roșu de plumb
Anluminură () [Corola-website/Science/321204_a_322533]
-
valoare cu aur și argint, care apar pe vechile manuscrise, în special ilustrațiile în culori vii ale manuscriselor medievale. Anluminurile, denumite și "iluminări", sunt acele ilustrații într-un manuscris cu picturi sau ornamente manuale, de toate felurile. Picturile într-un manuscris sunt numite "“miniaturi”", fără nici o legătură cu mărimea acestora. În sensul picturii, denumirea miniatură derivă din verbul latin “miniare”, care însemna "a colora cu oxid roșu de plumb", denumit și miniu de plumb. Pentru anluminuri, în Egiptul antic, Grecia Antică
Anluminură () [Corola-website/Science/321204_a_322533]
-
originală, cca. 100 î.e.n. și versiunea mai târzie din Theodotion, o traducere din jurul secolulu al II-lea e.n. Theodotion este mult mai aproape de textul masoretic și devenise atât de popular încât înlocuise varianta Cărții lui Daniel din Septuaginta în toate manuscrisele ei, cu excepția a două manuscrise ale Septuagintei Trei narațiuni în plus au fost păstrate în versiunile din Septuaginta și din Theodotion, ele fiind considerate apocrife biblice de către creștinii protestanți și de către evrei și cărți deuterocanonice de către creștinii catolici și ortodocși
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
versiunea mai târzie din Theodotion, o traducere din jurul secolulu al II-lea e.n. Theodotion este mult mai aproape de textul masoretic și devenise atât de popular încât înlocuise varianta Cărții lui Daniel din Septuaginta în toate manuscrisele ei, cu excepția a două manuscrise ale Septuagintei Trei narațiuni în plus au fost păstrate în versiunile din Septuaginta și din Theodotion, ele fiind considerate apocrife biblice de către creștinii protestanți și de către evrei și cărți deuterocanonice de către creștinii catolici și ortodocși. Aceste adăugiri la Cartea lui
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
4 și una în peștera 6. Niciuna din ele nu este completă, ca urmare a degradării, dar ca ansamblu ele păstrează textul din unsprezece capitole din cele douăsprezece. Al doisprezecelea capitol a fost găsit în Florilegium 4Q174. Toate cele opt manuscrise au fost copiate de-a lungul a 175 de ani, începând cu 125 î.e.n. (4QDan) până spre 50 e.n. (4QDan). Șapte din cele opt suluri conțineau la origini întreaga Carte a lui Daniel în forma scurtă din textul masoretic, totuși
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
secolul al II-lea. este un exemplu de literatură apocaliptică cu conotații elenistice. Textul este păstrat în două versiuni incomplete ale originalului grec pierdut care a fost scris în limba greacă comună (Koine), și o versiune etiopiană, care diferă considerabil. Manuscrisul grecesc a fost necunoscut în prima versiune până când a fost descoperit în timpul săpăturilor conduse de Sylvain Grébaut în perioada 1886 - 1887 într-o necropolă deșertică la Akhmim din Egiptul de Sus. Fragmentul constă dintr-un pergament în limba greacă care
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
perioada 1886 - 1887 într-o necropolă deșertică la Akhmim din Egiptul de Sus. Fragmentul constă dintr-un pergament în limba greacă care a fost atent depus în mormântul unui călugăr creștin din secolul al VIII-lea sau al IX-lea. Manuscrisul se află la Muzeul Egiptean din Cairo. Versiunea etiopiană a fost descoperită în anul 1910. "Terminus post quem" - momentul după care Apocalipsa lui Petru a fost scrisă - este dezvăluit prin utilizarea sa în cartea apocrifă 4 Ezdra, care a fost
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
comun acceptată a scrierii canonice, "A Doua Epistolă a lui Petru". Deși numeroasele referiri la acesta scriere fac dovada că se găsea într-o largă circulație, în cele din urmă Apocalipsa lui Petru nu a fost acceptată în canonul creștin. Manuscrisul a fost descoperit în 1886 de către Misiunea Arheologică Franceză într o veche necropolă din Akmîm în Egiptul de Sus. A fost publicat la Paris în 1892 (Bouriant, "Mémoires publiés par les membres de la Mission Archéologique Française au Caire", T. ix
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]