KorAP: Find »[drukola/base=omorî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...631 632 633 ...662 >

16,540 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj și-i explică cu însuflețire și cu vorbe pline de încredere că tatăl său s-a dus de multișor să vestească pe boierii din

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
își reaminti ca este vizitiul care a plimbat-o cu sania când s-au speriat caii, și cât a impresionat-o atunci forța lui neobișnuita și siguranța lui liniștită, apoi că totuși acuma tocmai același om a venit s-o omoare. În aceeași vreme îi auzea întrebarea răcnită și îi vedea ochii. Observă în clipa următoare că i se îneacă glasul și în privirea lui o strălucire nouă în locul încruntării. Strălucirea aceasta lacomă și tulbure a remarcat-o de atâtea ori

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de plescăi, parc-ar fi dat cu o lopată. ― Nu da, Chirilă! apucă să strige Platamonu. În clipa aceea, însă, țăranii tăbărau peste ei cu pumnii și cu picioarele, tăvălindu-i pe dușumelele cerdacului. Avocatul Stavrat țipa desperat: ― Nu mă omorâți, fraților!... Eu nu-s de aici!... Aoleu! Din casă izbucniră strigătele doamnei Platamonu și ale femeilor, care se amestecau în zgomotul loviturilor și al răcnetelor. Încaierărea ținu numai câteva momente. Apoi răsună glasul lui Nicolae Dragoș, ca o poruncă: ― Ho

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
am venit să-l jugănim, ca să nu mai poată sări pe fetele și nevestele oamenilor! Urmă o secundă de zăpăceală. Unele glasuri întrebară "ce-a zis", altele strigară "vrea să-l jugănească", iar alții urlau "dar mai bine să-l omoare, că nu-i nici o pagubă". Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuse asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gândea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
în uruitul roților. Îl cuprinse o clipă deznădejdea. Dacă se va întîlni pe drum cu vreo ceată de țărani? Trăsura se depărta în galopul cailor. " Ce tâmpiți și țăranii! își zise dânsul cu amărăciune. Se năpustesc asupra arendașului să-l omoare și pe urmă îl lasă să plece cu trăsura... Dacă știam, rămâneam și eu pe loc și nu mă mai chinuiam prin hârtoapele astea!" 4 ― Trebuie să plec numaidecît! murmură Nadina necontenit, îmbrăcîndu-se cu o grabă desperată, ca și când s-ar

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Cârlan și agățîndu-i de braț toporul. Că n-am să mă iau eu după alții care... Se repezi bodogănind în cerdac și dispăru în casă. Ileana, îngrozită, apucă pe Petre de mînecă: ― Petrică, nu-l lăsa, că vrea s-o omoare! ― Da fire-ar ai dracului dacă nu m-ascultă, mormăi flăcăul, stăpînindu-se. Că eu i-am spus și... In clipa când Toader pătrundea în vestibul, Nadina, îmbrăcată, cu poșeta în mână, ieșea din odaia de dormit. Zărind-o, țăranul se

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mulțumire pe față. Își luă toporul de la Ilie, zicând cu un glas hîrîit: ― Hai, du-te și tu, Ilie, că poate să mai fie caldă! Oamenii îl priveau cu o curiozitate speriată. Ileana însă izbucni: ― Aoleu, să știți c-a omorât pe conița!... Ucigașule! Ucigașule! ― Aoleu! făcu și Petre. N-oi fi făcut una ca asta, Toderiță? Toader Strîmbu răspunse liniștit: ― Ba a murit ca un pui de găină, zău așa! Cum am strîns-o nițel să nu urle, cum n-a

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
supărați că i-am făcut de petrecanie în loc să săriți cu toții s-o scuipați, așa moartă, că ea de bine și de huzureală a venit, să nu ne lase nouă pământul și să-l dea la ciocoii ei... Dar eu îi omor pe toți... care-mi pică în drum îi dau cu toporul... să nu mai rămâie picior de ciocoi, să le piară vița și sămînța! Învârtea toporul deasupra capului... Glasul răgușit avea izbucniri de trâmbiță spartă: ― Destul am răbdat și-am

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și s-ar afla cu certitudine, că jandarmii nu s-au mișcat nici când țăranii au pus foc conacului. Dădu câteva ordine și se echipă repede și dânsul, în vreme ce Didina striga, frîngîndu-și mîinile: ― Silvestre, Silvestre, ia seama, să nu te omoare! Boiangiu era calm. Se stăpânea. Își zicea că mare lucru n-are să fie nici acuma. Doar să patruleze puțin, să facă act de prezență. Nu vrea să ațâțe pe țărani, ci să-i liniștească. Nu va lua cunoștință că focul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
întoarse iar spatele oamenilor care vociferau și continuă retragerea prin grădini, într-un ritm mai cumpătat, gândind că se va uni cu trupa la adăpost și zicîndu-și, pe măsură ce se reculegea: ― Noroc că n-au fost încărcate armele, altfel tâlharii ne omorau! Pe când jandarmii dispăreau, pipăindu-și cucuiele și coastele, țăranii comentau bătălia cu râsete și glume, cu sudălmi și ocări. Trifon Guju bălăbănea o pușcă în aer, și chiuia, și striga cu o vioiciune ce nu se potrivea deloc cu fața

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
din Amara se sculară fiecare cu grija să nu-i ia ceilalți înainte. Unii mai sârguitori au cărat până noaptea târziu de la conacul arendașului ce-au putut mântui din flăcări. Barem Pavel Tunsu s-a bătut, de erau să se omoare, cu Iacob Mitruțoiu, din pricina unui juncan pe care pusese mâna să-l ia acasă și de care pândarul zicea că-i al lui, că l-a ochit mai bine de o săptămână cum poate mărturisi și Zamfir Chelaru... Când a

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
a făcut feciorul lui Dragoș cu Chirilă Păun. Își zicea că va vedea el atunci cum s-o ia. Acolo, la Lespezi, parcă i s-a aprins mintea. S-a repezit înăuntru s-o strângă de gât și s-o omoare... Numai când s-a pomenit în fața ei, și-a dat seama că mai curând s-ar omorî el decât s-o omoare pe ea. Și totuși Toader Strîmbu a omorît-o... I-a trecut lui prin minte să nu-l lase

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
o ia. Acolo, la Lespezi, parcă i s-a aprins mintea. S-a repezit înăuntru s-o strângă de gât și s-o omoare... Numai când s-a pomenit în fața ei, și-a dat seama că mai curând s-ar omorî el decât s-o omoare pe ea. Și totuși Toader Strîmbu a omorît-o... I-a trecut lui prin minte să nu-l lase pe Toader să intre și nu I-ar fi lăsat dacă nu i-ar fi fost rușine

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
parcă i s-a aprins mintea. S-a repezit înăuntru s-o strângă de gât și s-o omoare... Numai când s-a pomenit în fața ei, și-a dat seama că mai curând s-ar omorî el decât s-o omoare pe ea. Și totuși Toader Strîmbu a omorît-o... I-a trecut lui prin minte să nu-l lase pe Toader să intre și nu I-ar fi lăsat dacă nu i-ar fi fost rușine să nu zică oamenii că

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și chiar de-ar rămânea, din pricina asta, fără pământ, numai el, din tot satul... Azi-noapte a și visat pe cucoana. Parcă o ținea în brațe și ea nu mai țipa, ci îl mângâia și-i zicea: "De ce lăsași să mă omoare?" S-a deșteptat din somn cu glasul ei mustrător în urechi... Acuma cioplea și bocănea de zor, ca și când ar fi vrut să uite sau cel puțin să înăbușe amintirea întîmplării. Dar oricât se trudea, mereu îi săgeta în creieri câte

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
între oameni, ca fiecare să bage plugul și să-și muncească numai locul său. Dar cârmuitorii pe care i-a scos vodă s-au învoit între dânșii și nu vor să asculte poruncile și au făcut tocmeală cu generalii să omoare pe vodă și pe urmă să pornească cu armata și cu tunurile să ia înapoi moșiile de la oameni, pe unde le-au cuprins, și să-i împuște pe toți care s-au sculat împotriva boierilor. Atunci vodă, ca să nu fie

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
întrebăm pe dom' primar cum de nu ne-a spus porunca lui vodă până azi? Porniră cu urlete de însuflețire, dar găsiră numai pe secretarul Chiriță și un agent de percepție, amărât și înfricoșat, crezând că au venit să-l omoare pe el, fiindcă el a umblat mai mult iarna trecută după biruri. Chiriță se încolți cu oamenii și mâncă la repezeală niște pumni de la Toader Strîmbu, care de mult îl păștea. ― Ai dat în mine, Toadere, să ții minte! zise

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
retrăgîndu-se cu spaimă peste cei dinapoia lor. Țipete diverse țâșniră într-o îmbrînceală generală. Printre glasurile speriate însă porniră deodată înjurături și amenințări. Toader Strîmbu, la câțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură: ― Ce, boierule, vrei să ne omori? În aceeași clipă mișcarea mulțimii se învolbură. Deasupra lui Trifon se aplecaseră câțiva să-l sprijine. Oamenii se îmbulzeau valvârtej, într-o înnebunire subită. Pe când rostea Toader Strîmbu întrebarea, un băț de rădăcină cu măciuca cât un pumn de copil

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ultima oară. Nimeni nu se mai sinchisea de dânsul. Țăranii, îmbrîncindu-se fără odihnă, treceau peste trupul lui, îl călcau în picioare, apăsîndu-i și frămîntîndu-l cu pământul în care își înfipsese din viață toate rădăcinile. 5 ― Petrică, sai că oamenii au omorât pe boierul cel bătrîn! strigă în gura mare Marioara, năvălind în ogradă. Vino, Petrică, degrabă, să nu se apuce de vreo poznă și mai mare! Petre Petre isprăvise poarta și ciocănea în fundul bătăturii, la grajd, numai ca să aibă de lucru

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
prin casă. Când ajunse în cerdac, se întîlni cu o ceată care nu se îndura să plece cu mâna goală. Se înfurie: ― Ce, voi nu înțelegeți de vorbă bună, că-i mortul în casă? Nu v-ajunge că I-ați omorât, nici să se odihnească nu vreți să-l lăsați în gace? În vreme ce oamenii se retrăgeau bombănind, Petre observă că alții se îmbulzesc să intre în castelul cel nou ale cărui uși fuseseră smulse din țâțâni. Îi trecu prin gând că

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ceată de netrebnici. Știrile acestea trebuiesc primite cu multă rezervă. Trecând din om în om, toate se deformează și se exagerează. ― Nu e nevoie de exagerări când adevărul adevărat e mai mult decât îngrozitor! urmă colonelul. Parcă trebuie să te omoare, ca să te nefericească? Iacă eu, dacă nu m-aș fi gândit la bietele fete, care rămâneau singure în lume, m-aș fi luat de piept cu bestiile... Reluă povestea suferințelor sale, întrerupt des de Cosma Buruiană, care încerca să-și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
indignare și de mânie, în bătătura cârciumii se strânse repede o mulțime de oameni și femei. Toți vorbeau răstit și pe toate fețele era incrustată o desperare aprigă. Întrebările se ciocneau într-un vîrtej: ― De ce mai vine armata?... Să ne omoare pe noi?... Ce le-am făcut noi lor?... Câini suntem ori oameni, de nu ne lasă să trăim?... Nu ne-au asuprit destul boierii? Porneau răspunsuri de ici-colo, mai sfioase la început, apoi îndrăznețe și răcnite: ― Să vie și armata

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
începu deodată o mișcare pe loc ca o apă bătută de un vânt nehotărât. Era o legănare într-o parte și într-alta, căreia clocotul de urlete îi împrumuta o înfățișare războinică. ― Nu ne trebuie boieri! Ați venit să ne omorîți?... Noi nu ne speriem de soldați!... Destul ne-au batjocorit ciocoii!... Huo! huo!... Să nu trageți, fraților!... Prefectul împietrise pe șosea, privind vălmășagul de țărani și murmurând în neștire: ― Calm, calm, domnilor... Primul-procuror Grecescu rămăsese câțiva pași mai înapoi, iar

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
bate joc de trupă!... Mama ei de scîrnăvie!... Puneți mâna pe ea, băieți!... Zidul militar nici nu clipea, parcă ar fi fost de oțel, în schimb, din mulțimea răzvrătită porniră brusc alte strigăte: ― N-o lăsați, măi oameni, s-o omoare!... Săriți, băieți!... Pe ei, fraților! Ici-colo câte un pâlc de îndrăzneți se avânta spre frontul soldaților, în timp ce alții împroșcau cu bulgărași de pământ sau cu pietre. Calul maiorului, lovit de un bolovan rătăcit, se ridică speriat în două picioare. ― Dumneata

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi de sânge și urlete de durere. Multe trupuri se prăbușiră, scormonind pământul, care cu unghiile, care cu dinții, toate zvârcolite de chinuri ca niște râme zdrobite: "Aoleu!..." "M-a omorât, mamă!..." "Aoleu, fraților!..." M-a împușcat, oameni buni!..." În același moment mulțimea se întoarse înapoi, cuprinzând în fuga ei și pe puținii care nu-și pierduseră îndrăzneala. Spaima își înfigea tentaculele nenumărate în cetele zguduite de focul soldaților, împingîndu-le într-

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]