16,454 matches
-
dă seama că a ajuns într-adevăr la mine, că și-a aruncat pe masă toate cărțile... E emoționată și începe să se piardă, ca o lumînare ce se topește încet: rămîne din ea doar lumina privirii albastre și zîmbetul zîmbetul ei înflorind mereu, iradiind în jur căldură... În tăcerea dintre noi, doar ceasul de la mîna mea e trecut de miezul nopții punctează uniform, continuu și ireversibil cea de-a patra coordonată a existenței noastre, singura pe care noi, oamenii, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
către Monica 1947- 1951 „Dar, draga mea, sunt și am să fiu tot timpul lângă tine, în umbră, oricând, oriunde, în orice clipă: MAMA, veșnica, cea care nu moare niciodată, câtă vreme numele ei trece ca un fulger, într-un zâmbet, într-un nume, într-o amintire.“ 1/1947 I Marți, 9 septembrie 1947 M-am întors de la gară, draga mea, într-o stare de prostrație și de amorțire nemaiîncercată; văd și-acum trandafirii roșii îndepărtându-se, apoi grupul compact fără
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe care-l luai cu tine și ai cărui spini mi-au rămas mortal înfipți în inimă. Astăzi este prima mea zi de spaimă, poate fiindcă sunt din ce în ce mai convinsă că n-am să pot obține hârtiile. Fii binecuvântată, Monica, cu zâmbetul tău pe care îl uit câteodată, cu privirea care îmi scapă deseori, cu obrajii tăi cărora le uit uneori savoarea și catifelarea, cu mâinile tale cu degete lungi și subțiri pe care-aș vrea să le țin strâns în căușul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Joi, 29 iulie [1948] [...] Dar, draga mea, sunt și am să fiu tot timpul lângă tine, în umbră, oricând, oriunde, în orice clipă: MAMA, veșnica, cea care nu moare niciodată, câtă vreme numele ei trece, ca un fulger, într-un zâmbet, într-un nume, într-o amintire. [...] 68/1948 31 iulie [1948], sâmbătă Alo, Parisul? Aici Mangalia. [...] 73/1948 2 august [1948], duminică dimineața Și vremea, și politica, mă împiedecă să fac plaje azi: la 10½ dimineața ședința sindicală și de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lucru și, cu aere de aristocrată, își bătea joc de țăranii cu «călcâie crăpate», pe când ea era «țigăncușe crescută pe cărămida boierească» - pândea țipetele și zgomotele din casa aflată în mare fierbere. Înaltă și subțire, cu ochi albaștri-verzui, cu un zâmbet inefabil pe buze, țiganca învinsă o întrebă cu mândrie pe servitoare: «Făcu?» - «Îhî... o fată». Și baba Ioana, înduioșată: «Urzicuța mumii, urzicuță». Era 28 februarie. O mulțime de puișori umpleau curtea, iar Matei, vizitiul, se ntorcea de la adăpătoare cu doi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am fost în fața celorlalți; mă plimbam printre bădăranii ăia din casă, cu brațele în cru cișate, cu fața de cenușă, fără să plâng. Ah! dacă aș putea plânge pe săturate, fără să mă rușinez, pe umărul tău. [...] Ermetică și fără zâmbet, răspund absentă la tot ce nu te privește pe tine. Ai să știi că te-am adorat, fata mea iubită, că ai fost frumusețea și visul împlinit al vieții mele. Nu, nu mai cred că o să ne revedem, fiindcă asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lângă mine, cred că aș suporta și mai greu situația, fiindcă mi-ar fi frică de orice pentru tine. Așa, singură, am învățat arta de a fi ipocrită, mincinoasă, lașă, slabă; mă prostesc. Dar tu, floarea mea de deșteptăciune, de zâmbet și de frumusețe, să crești liberă și bravă pe pământul francez cel atât de iubit. Să-l ferească Dumnezeu de a cunoaște ceea ce cunoaștem noi așa de adânc, până la drojdia suferinței. Nu ne mai rămâne de cunoscut decât tortura fizică
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
TERMINA TEZA. Dispoziție testamentară. M. c. p. 9 ianuarie [1950], luni seara Marți, 10 ianuarie [1950] Toată ziua te-am purtat în mine ca pe o icoană binecuvântată; îmi era așa de dor de tine, de cuvintele tale vrăjite, de zâmbetul tău care mi-ar fi luminat viața. După cele două ore de lecții cu copiii, am plecat la Maria, care voia să-i vândă o rochie lui Rody M. Pe urmă, invitație la prânz. Am stat de povești despre vrute și nevrute
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cuprins biroul și camera ta. A sosit ieri cartea poștală în care îmi spui că ai primit darul sau mai degrabă darurile de la Alexandre; am fost foarte încântată; mă gândesc că meriți și tu acele sărmane bucurii care îți aduc zâmbetul pe buze. Dar pe tine te-au întristat... Cunosc delicatețea lui Alexandre, știu că, din colo de cadoul în sine, a atins obiectele acelea, înainte de a ți le dărui, cu adorație și fervoare. Ciudată coincidență! Verișoara ta Mica a primit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
clipă: te iubesc mereu, și mereu mi-e dor de tine, până la lacrimi. 33/1950 26 martie, duminică [...] Draga mea, dulcea mea dragă, totul e putred, infect, infestat. Copii, mai ales fericitele odrasle ale doamnei Coadă de Topor, pândesc un zâmbet, un cuvânt, ca să se ducă să pârască, să răstălmăcească - și vai de cine n-a știut să-și țină gura, sau a scăpat o vorbă, cum mi s-a întâmplat mie de curând, acum două săptămâni, când, la vagile condoleanțe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
roz în vasul Tutankamon de la Cairo înmiresmează camera și se înclină în fața unei fotografii cu tine... Mi s-a spus la telefon că au mai fost în oraș și alte bucurii: brazi pentru cei mici, chipuri complice și apropiate, flecăreli, zâmbete intime și râsete de copii pătrunzând și luminând inima părinților. Nu e greu să mi le închipui; n aș avea decât să mă aplec asupra fântânii albastre a amintirilor noastre comune, ca să mă consolez. Aș putea s-o fac, dar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de tristețe, de nostalgie, de melancolie. Acum e duminică; sunt singură cu portretul tău. Mi se pare din ce în ce mai frumos. La început mi-a fost puțin teamă de chipul tău aproape tragic pe care nu puteam ghici nici măcar o umbră de zâmbet. Draga mea, dulcea mea, neuitata mea! [...] Nu, hotărât lucru, am să-mi schimb personalul de serviciu! Foarte nemulțumită! Bucătăreasa, să zicem că mai merge. A făcut azi supă de găină cu smântână, friptură de porc și cârnați, orez cu lapte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
intre în baie ca să nu mă deranjeze și am impresia că se spală într-un lighean, care când apare, când dispare. El, cu fața pătrată și roșcovană, cu dinți de țăran care a mâncat toată viața lui mămăligă, cu un zâmbet deschis și satisfăcut și cu o căciulă fumurie pe care o poartă puțin trasă spre ceafă. Fericit că l-a întâlnit pe Radu la mine și, măcar că e rudă cu Wally, îi este mai degrabă favorabil lui Radu. De altfel
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Doamne, dulcea mea dragă, ce are să se aleagă de mine în ziua în care n-o să ne mai putem scrie nicicum? Când mă întorc, primul meu gest este să mă duc la cutia de scrisori - și totul se preface în zâmbet sau într-o încruntare, după cum este sau nu este acolo cartea ta poștală. [...] Caloriferul totuși funcționează, dar n am reușit să mă încălzesc toată ziua, să simt căldura aceea bună care te face să te gândești - cu tristețe și cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dar. Nu îl analizez prea îndeaproape... — Salutări, Obi won Kenobi, se aude un glas grav din spatele nostru, și ne stă inima, și mie, și lui Danny. Mă răsucesc pe călcâie - și îl văd pe Luke stând în ușă, cu un zâmbet amuzat pe față. E îmbujorat de la frig și are câțiva fulgi de zăpadă în părul negru, și e atât de înalt, încât camera pare brusc mai mică. — Luke! strig. Ne-ai speriat! — Scuze, zice. Am crezut că-mi simți prezența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-l trezesc. — Suze? zic, mai încet. — Bex! Mi s-a părut mie că aud o voce! Mă uit - și o văd pe Suze în capul scărilor, într-un capot din tartan, cu părul blond liber pe spate și cu un zâmbet încântat. — Suze! Mă reped pe scări și o îmbrățișez strâns. Când mă desprind din îmbrățișare, amândouă avem ochii ușor înroșiți, și scot un hohot de râs cam stângaci. Doamne, ce dor mi-a fost de Suze, mai mult decât am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Pe tine o să te asculte. Sunt sigură. — Păi... OK, spun cu îndoială în glas. O să încerc. În clipa în care ies din cameră, îl văd pe Luke apărând în hol, în costumul de zi. — Ești foarte frumoasă, spune cu un zâmbet. — Nu-i așa? Fac o piruetă. E o rochie superbă, nu? Și îmi vine atât de bine... — Eu nu vorbeam de rochie, spune Luke. Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei cu o strălucire cu subînțeles, și mă trece un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai spus. Mama e trandafirie de fericire, și se ține de brațul lui Luke de parcă i-ar fi teamă ca el să nu dispară într-un nor de fum. El îmi surâde scurt, iar eu îi răspund fericită cu un zâmbet. Am așteptat ziua asta atâta timp și uite că, în fine, a venit. Parcă ar fi Crăciunul. De fapt, e mai bine decât de Crăciun. Prin ușa deschisă de la intrare se văd invitații trecând pe pietrișul acoperit de zăpadă, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zece ani, spun, ușor iritată. Poate că... o să-mi ajungă și opt. — Opt? Mami pare că mai are puțin și izbucnește în lacrimi. — Luke, spune Suze, extrem de tulburată. Tu știai de asta? — Am discutat chiar alaltăieri, spune Luke, cu un zâmbet lejer. Dar nu înțeleg, insistă ea. Nu crezi că e... — Timpul să mergem? o întrerupe Luke. Ai dreptate. Cred că trebuie s-o luăm din loc. Știi că e două fără cinci? — Cinci minute? Suze pare de-a dreptul înspăimântată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
totul s-a sfârșit. Brusc, simt o nevoie imperioasă de puțină alinare. Mă întorc și scanez rapid șirurile de invitați, în căutarea lui Luke. Preț de câteva clipe, nu reușesc să-l localizez și, deși fac eforturi să-mi mențin zâmbetul pe față, simt că mă năpădește o panică ridicolă, precum cea pe care o simte un copil când își dă seama că n-a venit nimeni să-l ia de la școală; că toți ceilalți copii au fost recuperați, în afara lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și mie paharul, te rog... Mă grăbesc prin mulțime și mă alătur lui Suze și lui Tarquin. Și, destul de ciudat, acum că toți oamenii ăștia se uită la mine, nu-mi mai e deloc frig. Zâmbesc cu cel mai radios zâmbet de care sunt în stare, îmi țin florile cât pot de frumos, o iau pe Suze de braț în clipa în care fotograful îmi spune să fac asta și, între cadre, le fac cu mâna lui mami și lui tati
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un dosar. — Janice! strigă mami. Intră să bei o cafea. — Ar merge o cafeluță, spune Janice. Mi-am adus îndulcitorul. Intră și mă îmbrățișează. Ia uite-o și pe fata noastră dragă! Becky, scumpa mea, felicitări! — Mersi, zic, cu un zâmbet rușinat. — Vai, ce inel frumos! — Două carate, zice mami imediat. E vechi. Moștenire de familie. — Moștenire de familie! o îngână Janice, cu respirația întretăiată. Vai, Becky! Ia un număr din Modern Bride și oftează, îngândurată. Dar cum o să-ți organizezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
așa că nu spunem niciodată nimic, dar, sinceră să fiu, nici unul dintre noi nu s-a înnebunit niciodată după Lucy. — Și e vreun semn că le-ar... Mami face un gest vag, eufemistic. Crește familia, adaugă mai mult șoptit. — Încă nu. Zâmbetul lui Janice dispare pentru o clipă. Martin și cu mine credem că probabil vor mai întâi să se bucure din plin unul din celălalt. Sunt un cuplu atât de fericit! Se iubesc la nebunie. Și, firește, Lucy are cariera ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și caută un șervețel. Dar tu hotărăști. Își suflă nasul. Dacă crezi că nu ți se potrivește... spune-mi. Nu mă supăr. Păi... ce să zic... Of, Doamne. O să mă gândesc, reușesc să îngaim într-un final și schițez un zâmbet chinuit. Punem rochia de mireasă înapoi în geanta ei, mâncăm niște sandvișuri de prânz și ne uităm la un episod vechi din Changing Rooms, la televizorul cel nou cu cablu pe care ai mei tocmai și l-au instalat. După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
este deja supraîncărcat, zice Elinor cu un surâs înghețat în clipa în care Luke reapare, cu mobilul în mână. — Vine imediat ceaiul. Și... tocmai am primit un telefon destul de interesant. Se uită în jur, străduindu-se să-și înnăbușe un zâmbet. North West Bank tocmai au devenit clienții noștri. O să ne ocupăm de lansarea unei întregi noi divizii de servicii. — Luke! exclam. E extraordinar! Luke curtează banca NorthWest de secole și săptămâna trecută a recunoscut că tocmai a pierdut contractul în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]