158,516 matches
-
grotesc, căci tragedia nu este aici ratarea individuală, cât moartea fără glorie a unei lumi întregi, epuizată, fără resursele vitalității, trăind doar în virtutea unei pure inerții istorice, ajunsă și aceasta la finalitatea sa inevitabilă. Grotescul copleșește destinul sau, mai bine zis, declinul tragic, prin arivismul altei lumi, mai întreprinzătoare, care accentuează cu prezența ei spărturile ori cel puțin fisurile interne ale lumii aflate în agonie. Înmormântarea Siei sau cariera Adei Razu, devenită fără mari dificultăți prințesă Maxențiu, sunt simptomatice în acest
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
caracterul tragic al condiției umane, marcată indelebil de agresiunea unui lent și neîndurător proces de degradare nu numai fizică, ci și morală, sub incidența infinitelor efecte ale urâtului existențial. P.-B. este un Goya feminin al literaturii române, este, altfel zis, în substanța cea mai prețioasă și mai originală a operei sale, dincolo de obiectivitatea ei chirurgicală, o evocatoare plină de amărăciune a precarității și inautenticității ființei umane. Idealismul său etic primordial, contrariat și umilit de experiențele unei biografii de care nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
cere jertfă. UNIRE! Simbolic deja dominație, activitate, mâna fiind aceea care ajută la unire/coagula și dizolvare/solve. În ebraică, iad înseamnă mână și putere, dreptate și de milă (mâna dreaptă a lui DUMNEZEU care binecuvântează), ori pedeapsă. „Și a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» și a fost lumină. Și a văzut Dumnezeu că e bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
se află acuma într-un spațiu închis, acela al cuvintelor tipărite, pe o hârtie; acum vede și aude interior simultan o priveliște stranie și înțelege cuvinte înscrise pe partea de sus, în stânga unui tablou: „Taci și fii cuminte, fetița babei, zise bătrâna ridicând asupra ei arătătorul de la mâna dreaptă. Fetița afirmă: „fel și chip și am un vis, care-mi mănâncă sănătatea”. - liniile palmare descoperă farmece și durere Ion Creangă scrisese cândva: „Bate-te mai bine cu mâna peste gură și
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
întregul psalm cântând pân' la sfârșit. Dante: Divina Comedie/Purgatoriul/Cântul VIII Hai să dăm mână cu mână! Cei cu inima română, Să-nvârtim hora frăției, Pe pământul României! V. Alecsandri, Hora Unirii „Gândul, rămas în urma mea, O a ghicit zicând pre ea: ... Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă, Să-ți fete un șoarice-n palmă. ... T. Arghezi, Blesteme
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
determinată și cantitatea de bunuri materiale, lucrări sau servicii care formează această producție exprimată în anumite unități de măsură”. Potrivit acestor definiții, noțiunea de “cost” nu exclude noțiunea de “cheltuială”. Într-un proces de producție, atît consumațiunile de valori propriu zise, cât și consumațiunile adiționale formează cheltuielile de producție. Deci, costurile pot fi definite ca expresia monetară a consumațiunilor de valori determinate de un produs, o comandă sau o lucrare executată. în literatura economică franceză, unii autori definesc costul (coût) ca
CONTABILITATE MANAGERIALĂ by MOISE CÎNDEA () [Corola-publishinghouse/Science/709_a_1433]
-
ca intereselor economice să li se adauge cele ale societății în ansamblu, precum și faptul că societatea nu se poate dezvolta ignorând mediul natural. Interpretată pe termen lung, producția actuală pare a fi foarte mare, față de 100 ani în urmă, să zice, dar, aportul său la ridicarea calității vieții a fost sensibil mai mic decât această creștere, pentru că diferența reprezintă cheltuieli și producții consacrate reproducerii unor condiții naturale înainte oferite gratuit de natură. Se poate spune că tripla eficiență face parte din
CONTABILITATE MANAGERIALĂ by MOISE CÎNDEA () [Corola-publishinghouse/Science/709_a_1433]
-
vezi prin pavilioane pereți acoperiți cu pozele primilor mânuitori ai condeiului la cutare și cutare națiune. Ni s-a acordat și nouă românilor invitație și loc la această expoziție. Dar cum ne-am dovedit tăria noastră față sau mai bine zis alături de alte țări? Să spunem drept: ne-am dovedit foarte modești, dacă nu slabi! Lucru de altfel explicabil: ce suntem noi catolicii chiar de ambele rituri din România cu presa noastră, cu câteva reviste lunare, cu câteva foi săptămânale de
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
putut compara cu cele din statele catolice occidentale. Referitor la modul de organizare al expoziției și la spațiul acordat de organizatori publicațiilor românești, preotul Pal a făcut următoarele precizări: "Trebuie știut că presa catolică din România are două locuri: nu zicem pavilioane, pentru că nicio încăpere acordată nouă nu este plină numai cu producțiile noastre; ne-au despărțit în două, cum de fapt suntem în două nuanțe ale catolicismului: uniții români sunt puși în pavilioanele orientalilor, acolo au un perete împodobit cu
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
în literatură, sunt de ajuns câțiva ani de Modernism pentru a descoperi antidotul convenției (care nu este altceva decât o altă convenție, evident). În clipa în care romanul textul literar, de fapt, în general emite pretenția de globalizare, ca să-i zicem așa, de înglobare a întregii literaturi, culturi, istorii, psihologii, eseistici etc., el se depășește pe sine. În Modernism avem de-a face mai mult cu descoperirea că acest lucru este posibil. Vârfurile Modernismului Eliot și Joyce sunt în fond două
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Vârfurile Modernismului Eliot și Joyce sunt în fond două cazuri izolate. Ei dau ideea demolării convențiilor (limbaj, cronologie), dar scriu cu tradiția în oase. Au crescut în respectul convenției și, atunci când o hulesc, se simt deopotrivă vinovați și eroi. Aș zice deci că în cazul Modernismului încă exista conștiința convenției. Atâta doar că dacă ne punem în papucii copilului curios, la culcare, întrebarea nu mai e "și, și?" ci "cum, cum?". Textul are ideea năstrușnică de a răsturna textualitatea și în vreme ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cum?". Textul are ideea năstrușnică de a răsturna textualitatea și în vreme ce autorul se bucură de inventivitatea lui cititorul își cam blestemă zilele. El icnește și primul impuls e să depună armele: nu înțelege. Adevărata schimbare la față a literarului aș zice are loc după Modernism. Ezit să spun Postmodernism fiindcă termenul e din ce în ce mai vag, controversat și rău definit. L-am botezat cândva Desperado de dragul demonstrației, chiar dacă acest cuvânt are la fel de multe păcate ca și celelalte. Să considerăm, pentru moment, că de la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
desprins la fel de spectaculos de critică: întâi a făcut școală fiindcă a identificat că tradiția basmului s-a dărâmat, apoi a pierdut teren fiindcă n-a știut să facă loc în platforma ei ca unealtă de analiză acestei incredibile trans-capacități (aș zice) de bricolare a trans-romanului. Pe scurt, Deconstrucția a murit fiindcă n-a știut ce știuse Tabelul lui Mendeleev (și T.S. Eliot, în Tradition and the Individual Talent) să lase loc post-momentului, oricare ar fi el. Acest postmoment se cheamă în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tradiție, la ce era odată orizontul de așteptare, intriga, cronologia, eroul, într-un cuvânt ficțiunea? Textul Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado, joc, jurnal ori cum i-am zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului conștiinței cititorul era ocupat să descifreze, cititorul Desperado gâfâie adaptându-se la fiecare carte nouă, învață să anticipeze diferențele care unesc. Orice carte nouă vrea să vină mai aproape de ce simțim, de real
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romane. Tom Jones, David Copperfield, Soames Forsyte s-au luptat, au ajuns undeva; eroii Desperado se mulțumesc să îndure. Viitorul nu le rezervă nimic. Hrana lor sunt eșecul și resemnarea. În lipsa aventurii, farmecul eroului Desperado, suspansul jurnalului lui, vin, cum zicea Ackroyd într-un interviu, din amestecul inteligenței cu sentimentul ("Mintea este suflet".) Inteligența amestecă incidentele. Sentimentul încetinește goana și luminează labirintul. Suspansul are ceva din ambele. Tehnica acestui suspans se bazează pe memoria lecturii. Lectura Desperado e în primul rând
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care a decis să-și contrazică afirmațiile de tinerețe, și i-a trebuit o viață s-o facă). > Ignoră toate regulile în afară de cele făcute de tine însuți când scrii, și folosește-le doar când e absolut necesar. Un proverb italienesc zice: o lege făcută trebuie pe dată încălcată. > Dacă ți se ia un interviu, refuză cu încăpățânare orice afiliere, refuză să fii parte dintr-un grup, declară-ți cu emfază unicitatea, dar nu uita să anunți că nu vrei decât să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca niciodată, nu mai are opreliști, toate ungherele sunt luminate cu reflectoare puternice. Nu dispar nici cronologia, nici afectul, nici eroii, cum se spune adesea. Nu dispare nimic, totul se intensifică și unghiul de acces la literar se mută, aș zice de la verbal la pre-verbal. Eroii sunt mai vii și mai atașanți ca niciodată. Narațiunea se fărâmă dar în Fluxul conștiinței proiectul ascuns al autorului e în cele din urmă descifrat. Și Joyce și Eliot lasă în urma lor frânturi de sens
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ciumați, devine vagabond, vede "fantome" (numite Oameni Găunoși, exact ca în Eliot) și se scufundă într-o lume care e moșia nesfârșită a "mortalității". Minute, veacuri, sentimente, ființe sunt toate "țărână". Acest cuvânt se repetă obsedant în toate capitolele. Își zice Faust (diavolul e la fel de obsedant ca țărâna, semnul omului pieritor), îl cunoaște pe Mirabilis, "și astfel a început straniul meu destin". Mirabilis îl inițiază în "acea veche credință", și anume că Dumnezeu a creat Moartea iar lumea e predestinată Răului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unei alte lumi, drumul înapoi se pierde, are un picior rupt, adoarme și-l visează pe celălalt Tom Hill cum cade și moare. Descrierea este pur lirică: Dar îi era frică și frica deveni ființă. "De ce-ai venit aici?" zise ea. Îi întoarse spatele și, uitându-se la țărâna de pe pantofii lui, strigă, " Sunt copilul pământului!" După care căzu. Pe tot parcursul romanului sunt presărate fragmente poetice, toate cu aceeași aură de rău augur. Al doilea Tom Hill se alătură
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fundal afectiv. Cei doi romancieri sunt ratați, și nici Philip, care e pe punctul de a deveni al treilea, nu oferă prea multe garanții. Toți au câte ceva rușinos de ascuns și, în afara tainei compromițătoare, n-are nimeni prea multe de zis. Cartea pare să fi fost scrisă în grabă, cu toate manierismele din Hawksmoor, dar fără farmecul irezistibil al acelui roman. Singurul lucru care ar fi putut salva Chatterton ar fi fost ironia. Incidentele sunt, însă, patetice. Charles se stinge încet
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
3. Peter Ackroyd: Textul de dincolo Orice alt autor în afară de Peter Ackroyd ar fi făcut din Documentele lui Platon în cele din urmă o distopie. Romanul începe prin a arunca mileniul trei, împreună cu anii dintre 1500-2300 în "Era Decăderii" (cum zice traducerea în română, Polirom, 2002 cu toate că Mouldwarp înseamnă "mucegai și mâl"), în vreme ce "Prezentul" este anul 3700. Cam 1400 de ani ne despart de prezentul imaginat în cartea lui Ackroyd. Între 2300 și 3700 se desfășoară o istorie a recuperării luminii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
crimele? Iată un dialog care descrie perfect (transcris de la coadă la cap) trecutul eroului (de fapt viitorul lui, în ordinea din roman): "Deci. Nu au decât ceva de acum treizeci de ani, și doi așa ziși martori". John aștepta. "Nimic," zise John. "Cum, nimic?" Nu am avut cazier." " Vechea șmecherie: ai mințit despre cazier?" "Eh." " Devine o anchetă despre naturalizarea ta în SUA." (pp. 81-82) Multiply zero by zero and you still get zero (Înmulțește zero cu zero și o să-ți
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de orice legătură. Marele Mensonge declară: "Aceasta nu este cartea pe care nu am scris-o, ... și refuz s-o recunosc ca nefiind a mea". În concluzie, La Fornication este "cea mai mare operă necitită a vremii noastre", ori, cum zice un titlu din bibliografia imaginară, o "Fabula Rasa". Spre deosebire de celelalte romane ale lui Bradbury, care se bizuiau mai mult pe umor, pe nevoia autorului de a fi susținut de râsul lectorului, Mensonge are o teză, deconstruiește o teorie. Malcolm Bradbury
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fizică a iubirii", curg fără conotații speciale, pe când altele capătă concentrație poetică. Acestea din urmă nu sunt decât câteva, dintre care una singură e definitorie, fiindcă explică chiar titlul romanului: "Aș vrea să curăț râul și să-l păstrez proaspăt", zise ea deodată, cu înflăcărare. Adolescenta Christine e nu numai simbolul tinereții și al mesajului romanului întreg, dar se și opune figurii lui Tony, care, deși cu un an mai mare, se simte "stângaci și nefericit". Nefericirile adolescenței, sentimentul de gol
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu lumea lui. Ne simțim însă direct amenințați atunci când Tony intă în marș și își descrie astfel înrolarea: Te angajaseși, nu mai puteai da înapoi, fiindcă se uita lumea la tine. Te simțeai periculos de vizibil (cu toate că rareori făcea ori zicea cineva ceva violent) dar te simțeai și curajos. Nu putem să nu ne gândim la defilările comuniste. În Londra vine la marș cine vrea, iar tatăl Christinei chiar dezaprobă gestul, dar copiii sunt fericiți și emoționați. Ca în Doris Lessing
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]