158,516 matches
-
Maniu drept "ipocrizie". Odată, Maniu stătea lîngă Vera, soția fiului său Mircea, de cealaltă parte fiind Mircea. Maniu a luat o felie de portocală și, din greșeală, a presărat sare pe ea în loc de zahăr; cînd a mușcat din ea, se zice că, Maniu ar fi spus: "Iată că m-am pedepsit singur". Maniu este un iezuit, un ipocrit", comenta Iorga 17. Iorga abuza aproape zilnic de unele detalii ale biografiei lui Maniu în "Neamul românesc" și în alte publicații, bătîndu-și joc
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
rămînea pasivă. Nici măcar un dușman nu ar merita așa ceva!"72. La 20 septembrie 1938, Iorga le spunea alor lui: "Actualmente, Europa este guvernată de oameni evident nebuni sau deranjați mintal, de oameni anormali ca Hitler, Mussolini (sic!), Stalin sau, ca să zicem așa, Kemal Atatürk". Iar Anglia încearcă să scape de toate acestea ocupîndu-se de Ducele de Windsor (Jurnalul doamnei Liliana, 28 septembrie 1938). Cehoslovacia a fost în cele din urmă sacrificată la München "pentru pacea vremurilor noastre". Țelul părea lăudabil, iar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
i-a mulțumit, dar nu părea îngrijorat. A petrecut totuși o noapte albă nu prea plăcută. A doua zi de dimineață, văzîndu-l pe domnul Pascariu pe fereastră l-a strigat, i-a făcut din deget a mustrare și i-a zis: "Mi-ai tras o sperietură pe cinste ieri! După cum vezi, nu s-a întîmplat nimic, totul este în regulă! Îți mulțumesc, totuși". A doua zi la amiază (pe 25 noiembrie 1940), doamna Liliana a venit să sărbătorească Sfînta Ecaterina, ziua
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
român (pe Caragiale, pe Maniu și pe alții) care nu iubea România cu o dragoste "destul de adîncă" (sămănătoristă). Acesta este motivul pentru care Brătianu și liberalii îl urau din tot sufletul. După 1918, Iorga a devenit susținătorul evreilor (mai bine zis, al asimilării evreilor). Atunci cînd se referea la asimilarea evreilor, el se gîndea la Franța. Din nefericire, împrejurările din România nu prea semănau cu condițiile oferite de Franța. Și Iorga știa acest lucru. Sămănătorismul era de neconceput pentru mentalitatea evreiască
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
doi dictatori, sprijiniți de colaboratorii lor din perioada războiului, pentru a netezi demografic terenul și a pune bazele unui continent nou și mai puțin complicat. Acest nod deconcertant În povestea lină a unei Europe ce Înaintează spre „culmi Însorite”, cum zicea Churchill, a fost omis și În Est, și În Vest până În anii ’60, după care a fost invocat numai cu privire la exterminarea evreilor de către germani. Cu câteva excepții controversate, dosarul altor criminali - și cel al victimelor lor - a rămas Închis. Istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și a democrației parlamentare - spre surprinderea și confuzia multor simpatizanți. Într-o țară unde milioane de oameni, și nu numai cei de dreapta, erau compromiși de regimul fascist, Togliatti nu dorea să Împingă națiunea În pragul războiului civil - mai bine zis, să prelungească un război civil deja În desfășurare. Mai util era să se Încerce restabilirea ordinii și a normalității, să fie lăsată În urmă era fascistă, iar puterea să fie câștigată la urne. Din poziția sa privilegiată În mișcarea comunistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tiso și alții au avut parte de un proces corect - sau dacă un proces corect ar fi fost posibil În atmosfera vremii - rămâne o Întrebare legitimă. Dar soarta lor nu a fost nici mai rea, nici mai bună decât, să zicem, cea a lui Pierre Laval. Justiția cehoslovacă postbelică folosea noțiunea vagă și Îngrijorătoare de „crime Împotriva națiunii”, o metodă de pedeapsă colectivă, ideală pentru germanii sudeți. Dar În acei ani procedeele justiției franceze, de exemplu, erau chiar și mai lipsite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un moment de criză. Prin urmare, autoritățile sovietice ignorau caracterul specific rasist al nazismului și efectele sale de genocid, concentrându-se În schimb pe arestarea și exproprierea oamenilor de afaceri, funcționarilor compromiși, profesorilor și tuturor celor care promovau interesele așa-zisei clase sociale din spatele lui Hitler. În acest sens, demontarea moștenirii naziste În Germania de către sovietici nu era fundamental diferită de transformarea socială provocată de Stalin În restul Europei Centrale și de Est. Dimensiunea oportunistă a politicii sovietice față de foștii naziști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politic foarte larg, inclusiv de partidele creștin-democrate aflate În ascensiune În tot vestul Europei. Istoricul englez A.J.P. Taylor spunea ascultătorilor BBC, În noiembrie 1945, că „nimeni În Europa nu crede În traiul american - adică În inițiativa privată; mai bine zis, cei care cred În el reprezintă un partid Învins, care are tot atâta viitor cât iacobiții În Anglia după 1688”. Taylor exagera ca de obicei, se Înșela pe termen lung (ca toată lumea) și ar fi fost uimit să afle că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Jivago În lagăr am cunoscut mulți oameni care pricepeau destul de bine ce se Întâmpla În țară și care, În același timp, aveau un cult religios pentru Stalin. Evghenia Ginzburg, Journey into the Whirlwind Stalinismul Înseamnă uciderea omului lăuntric. Indiferent ce zic sofiștii, indiferent ce minciuni spun intelectualii comuniști, la asta se reduce totul. Omul lăuntric trebuie ucis pentru ca În suflet să pătrundă Decalogul comunist. Alexander Wat Aici mai Întâi spânzură omul și apoi Îl judecă. Molière, Monsieur de Pourceaugnac În anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
minuțios În tot blocul sovietic. Principalii inamici erau, desigur, țăranii și burghezii. Dar În practică intelectualii erau cel mai ușor de persecutat, așa cum fuseseră și pentru naziști. Atacul veninos al lui Stalin Împotriva Annei Ahmatova - „călugăriță sau târfă, mai bine zis călugăriță și târfă, amestecând rugăciunea și curvăsăria. Poezia Annei Ahmatova e complet străină poporului”15 - reflectă convenționalele teme staliniste antiintelectuale: religia, prostituția, alienarea de popor. Dacă Ahmatova ar fi fost evreică, precum o mare parte din intelighenția europeană, caricatura ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sfârșit să „dezinstaureze” Biserica Catolică și să introducă o minimă distincție Între aceasta și regim când Franco Încă mai trăia, Vaticanul a atenuat pentru Biserica spaniolă consecințele colaborării sale Îndelungate cu „vechea stăpânire”. Această rupture culturelle, cum i s-a zis În Belgia și nu numai, Între religie și politică, precum și Între Biserica Catolică și trecutul său recent e definitorie pentru spiritul „șaizecist”. Reformismul Vaticanului avea, bineînțeles, limitele lui: pentru mulți dintre participanți, impulsul strategic al acestui conciliu nu era să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sic) pentru războiul criminal din Vietnam ținea loc de recunoaștere a crimelor de război din Germania. Piesa lui Peter Weiss Vietnam-Discourse (1968) reprezintă o paralelă explicită Între SUA și naziști. Dacă America nu era mai bună decât regimul hitlerist - cum zicea un slogan, US=SS -, atunci Germania devenea un fel de Vietnam: ambele țări divizate de ocupanți străini, prinse la mijloc În conflictul altora. Această retorică le permitea radicalilor vest-germani să disprețuiască Republica de la Bonn atât pentru afiliația imperialist-capitalistă din prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ritm: efectul depindea de volumul sonor. Ca și Facțiunea Armata Roșie, Sex Pistols și celelalte grupuri voiau mai ales să șocheze. Până și alura lor subversivă mustea de ironie, iar vulgaritatea era afectată: „Mai țineți minte anii ’60?” păreau să zică. „Vă place, nu vă place, noi suntem ce a mai rămas din ei.” Rebeliunea muzicală consta În piese furioase ce denunțau „hegemonia”, al căror fals conținut politic masca eviscerarea cronică a formei muzicale 14. Dacă politica și muzica generației punk
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de veritabilul tsunami cultural al anilor ’60. Stânga progresistă, În schimb, care domina Încă scena politică și culturală europeană, avea nevoie urgent de un scenariu diferit. și a găsit, spre propria-i surpriză, un nou idiom politic - sau, mai bine zis, a redescoperit unul vechi. Limbajul drepturilor - sau al libertăților - era ferm Înscris În fiecare Constituție europeană, inclusiv În cele ale „democrațiilor populare”. Dar, ca mod de a gândi politica, „drepturile” erau, de ani buni, complet demodate În Europa. După primul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai interesau pe nimeni: cum a Înțeles și el În cele din urmă, Gorbaciov nu mai avea nici o putere. Nouă zile mai târziu, pe 17 decembrie, Gorbaciov s-a Întâlnit cu Elțîn și cei doi s-au Înțeles (mai bine zis, Gorbaciov a consimțit) ca Uniunea Sovietică să fie desființată: ministerele, ambasadele și armata urmau să treacă sub controlul rușilor, iar rolul Uniunii Sovietice În probleme de drept internațional să revină Republicii Ruse. Peste 24 de ore, Gorbaciov și-a anunțat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
este singura care a supraviețuit „normalizării” ulterioare. După ce au tratat inițial Slovacia catolică și rurală ca pe un teritoriu ostil, autoritățile de partid au ajuns chiar să o favorizeze (vezi capitolul XIII). Rămânerea În urmă a Slovaciei - sau, mai bine zis, absența concentrărilor urbane cu locuitori educați din clasa de mijloc - era acum În avantajul ei. Având mai puține automobile sau televizoare și comunicații mai proaste decât provinciile mai dezvoltate din vest, Slovacia părea mai puțin vulnerabilă la influențele străine decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
explicații opuse. Prima, foarte vehiculată În mass-media occidentale și preluată În declarațiile publice ale oamenilor de stat americani și europeni, prezintă Balcanii ca pe o situație fără speranță, un cazan de gâlcevi obscure și antipatii străvechi. Iugoslavia era „condamnată”. Cum zice un bon mot arhicitat, ea consta În șase republici, cinci națiuni, patru limbi, trei religii și două alfabete, pe care le unea un singur partid. Nu e greu de Înțeles ce s-a Întâmplat după 1989: când capacul a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
securizat frontierele și au inițiat unilateral secesiunea, cu sprijinul covârșitor al populației și aprobarea tacită a unor importanți lideri europeni. În replică, armata federală s-a apropiat de noua graniță slovenă. Războiul iugoslav era pe cale să Înceapă. Sau, mai bine zis, războaiele iugoslave, fiindcă au fost cinci. Atacul iugoslav asupra Sloveniei din 1991 a durat doar câteva săptămâni, după care trupele s-au retras și au lăsat În pace statul secesionist. A urmat un război mult mai sângeros Între Croația și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Flandra și Scoția au rămas până la urmă În Belgia, respectiv În Marea Britanie nu e fiindcă sentimentele lor naționale erau mai puțin intense decât cele reapărute În țările foste comuniste. Dimpotrivă: dorința de autoguvernare era net mai pronunțată În Catalonia, să zicem, decât În Boemia, iar prăpastia dintre flamanzi și valoni mai mare decât cea dintre cehi și slovaci sau chiar dintre sârbi și croați. Diferența e că statele occidentale nu mai erau doar unități naționale de sine stătătoare, cu o autoritate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În comunismul național -, toți noii lideri, de la Tallinn până la Tirana, priveau spre Bruxelles. Perspectiva aderării la UE, cu promisiunile ei de afluență și securitate, era fluturată tentant În fața electoratelor eliberate din Europa postcomunistă. „Nu vă Încredeți În cei care vă zic că era mai bine Înainte”, li se spunea. „Chinurile tranziției nu sunt zadarnice: viitorul vostru este Europa.”6 Însă de la Bruxelles lucrurile se vedeau altfel. Proiectul european a fost de la Început schizofrenic. Din punct de vedere cultural, el era deschis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
extinderea a căpătat o dinamică proprie, indiferentă la premonițiile sumbre ale unor membri UE și, dacă ne luăm după sondaje, la lipsa generală de entuziasm din partea „vechilor europeni”. S-au demarat negocieri bilaterale de aderare, mai Întâi cu un așa-zis nucleu de țări candidate (Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Polonia și Slovenia), iar un an mai târziu cu celelalte (Bulgaria, România, Slovacia, Letonia, Lituania și Malta). Polonia era În primul val, În ciuda dificultăților economice pe care le prezenta, datorită dimensiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Senegal - nu cinau la restaurant În Bruxelles și nu Își făceau vacanța În Italia sau cumpărăturile la Londra. Cu toate acestea, stilul lor de viață era și el, acum, o constantă europeană. A doua excepție erau britanicii - sau, mai bine zis, faimoșii eurosceptici englezi. Atrași de țări cu o climă mai plăcută și datorită unui val post-Thatcher de companii aeriene cu prețuri reduse (care le ofereau voiaje În Europa mai ieftine decât prânzul Într-un pub), o nouă generație de britanici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sollers) solicita ca guvernul să legifereze utilizarea exclusivă a limbii franceze În conferințele și Întâlnirile organizate pe teritoriul francez, filmele realizate cu fonduri franceze etc. Altfel, avertizau ei, „«anglogloții» ne vor face pe toți să vorbim engleza sau, mai bine zis, americana”. Guvernele franceze, indiferent de culoarea politică, s-au conformat cu plăcere, cel puțin pour la forme. „E indispensabil să ne luptăm pentru limba franceză”, declara ministrul socialist Catherine Tasca. „În organizațiile internaționale, În științe și chiar pe zidurile orașelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care populația locală și liderii civili au cooperat la propria Înjosire, puținii evrei care s-au mai Întors nu erau deloc bineveniți. Rita Koopman, o supraviețuitoare, Își amintea că a fost Întâmpinată cu remarca: „V-ați Întors destul de mulți. Să ziceți mersi că n-ați fost aici... ce-am mai suferit de foame!”. Olandezii au suferit mult, ce-i drept, În „iarna foametei” din 1944-1945, iar casele rămase goale după plecarea evreilor, mai ales la Amsterdam, au fost surse vitale de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]