KorAP: Find »[drukola/base=aprinde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...632 633 634 ...719 >

17,970 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în mine! Și eu... eu?!... Ce am făcut cu voi?! Nu vezi?! Ți s-au aprins și crierii! Aiurezi, Măria ta! Aiurezi!... Ștefan nu-l ascultă, nu-l aude. Se agită de colo-colo șchiopătând, pradă focului ce arde în el, și, în bătaia lumânărilor ce abia pâlpâie, umbra lui, uriașă, fantastică, linge pereții, urcă pe boltă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fi slobozât săgeata ceea ce o rușinat dosul Măritului rege Mateiaș... L-or sfârtecat cu cleștele înroșit, abia șoptește și întoarce capul: desigur, i-a intrat o zgaibă în ochi... Gheorghiță bolborosește niște vorbe sfinte de mângâiere. Un oștean purcede a aprinde lumânări la căpătâiul morților și luminițele licăresc ca o puzderie de licurici. Și mie mi-i în grijă, gângăvește Gheorghiță. Copchiii, muierea și oile le-am băjenit la codru. Tot codru' sireacu'... De mă duc, bădie Toadere... cum îi lăs

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cătinel-cătinel... Te-ai stins cum ai sufla într-o lumânare: ești bun la Dumnezău. Își șterge o lacrimă... Îi mângâie fruntea... Îi închide ochii: Somn ușor Gheorghiță.... Somn ușor... Își face cruce. Scoate din chimir un căpățel de lumânare, o aprinde de la coviltirul ce arde mocnit, și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o lumina și mie Cărarea... Acușica vin și eu, mai spune și se culcă alături. Și se face tăcere... Fulguie ușor și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în poiana aceea, spune, mai încet după o tăcere. Și... și cu ei? arătă Tăutu spre leșurile turcilor. Pe rug! Pe rug! Am isprăvit lumânările, șoptește oșteanul cu lumânările, la urechea lui Tăutu. Lasă! intervine Ștefan care auzise. Pentru eroi, aprinde Dumnezeu stelele... La Dunăre!! se răsucește el brusc. Încalecă și pleacă urmat de toți. Câmpul de bătălie s-a cufundat iar în tăcere. Printre arbori, călugării, cu lumânări aprinse, se întorc cântând cântarea la prohodul morților. De undeva, de departe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mărturisește ea istovită. Iar! Doamne!... Iar?... În ultimul timp, tot mai des, îngână ea, sleită, agitându-se de colo-colo. Am sărit din somn țipând. Ce coșmar! Eram lac de sudoare... Singură, în întuneric, cu candela și umbrele de pe pereți. Am aprins toate lumânările... De frică să nu vină iar, am stat toată noaptea cu ochii larg deschiși. Spre dimineață, m-a doborât somnul. Și au venit iar... Nu mă lasă să dorm, unchiule! scâncește încetișor, chinuită. Nu mă lasă!... Maria, de ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fiarele, aruncați în temniță, arși pe rug, pentru că au comis sacrilegiul de a gândi altfel decât zice dogma. Ei nu reprezintă decât o forță morală, care, în confruntarea cu intoleranța, cu forța brutală, este îngenuncheată. În apărarea blândului Iisus, au aprins ruguri ce te sufocă prin fumul de carne arsă... În ipocrizia lor, "să nu păcătuiască vărsând sânge" cum scrie la Biblie, îi frig pe jăratec. Oricine îndrăznește să gândească liber este acuzat de erezie, vrăjitorie, dat pe mâna "Măicuței Inchiziții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și o privește în adâncul ochilor albaștri. De Sânziene pare-mi-se fetele dau flori și flăcăii le sărută "ca vraja florilor să nu se risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din obraz. Te-am văzut, călărești pe deșălate, ca un tatar. Voichița, îmbujorată, cu ochi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
clepsidra ce începe iar și iar să măsoare timpul ,bob cu bob, clipă de clipă... O pricină cu un moșneag, un răzăș din Broscăuți, care, de trei zile, adastă în genunchi la porțile cetății cu jalba-n proțap și rogojina aprinsă-n cap. Suspină la mila Măriei tale... Eu nu-mpart mila! Județul! se corectează Tăutu. Străjerii n-au dovedit să-l alunge. Mai cu binișorul, mai cu anasâna... Pas de te-nțelege cu moșneagul. Căpățânos moșneag! Domnul Moldovei trebuie să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Îngăduința față de ticăloșie te face părtaș la mișelie! Buruienile trebuie smulse din rădăcină, fără milă! Unii și alții mă ponegresc cum c-aș fi crud și neîndurător. Pe cei sărmani, fără putere, năpăstuiți, pe fătucile necinstite, pe cei cu rogojina aprinsă-n cap, pe ei, cine-i apără? Să aștepte dreptate pe "Lumea Cealaltă"? Nădăjduiesc să fac dreptate, ca nimeni să nu mai tremure în dosul ușilor ferecate. Când am venit în Moldova, am găsit o țară tâlhărită, chinuită, ticăloșită... Cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
atunci când am stat o noapte întreagă îngropați în zăpadă. Apoi, când am pus focul, ne-am perpelit pe jăratec, spune el râzând. Boierii râd și ei. Cum să uităm? O noapte de Crăciun de pomină, își amintește vornicul Bodea. Am aprins pomul, se luminase Cerul. Moldovanu' are inimă largă, îi place să râdă de toți, chiar de el însuși, spune Vlaicu. Face haz de necaz, săracu'... Născocește vorbe de duh, aiasta-i mai ostoiește amarul, spune Ștefan. Nimeni și nimic nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe sub schelăria ce nu fusese dată jos. La iconostas, Ștefan se închină cu evlavie, sărută icoanele împărătești și cere să cerceteze zugrăveala. Umbrele înserării, îndulcite prin galbenul, albul și roșul vitraliilor, începuseră să se lase și starețul Ioasif trebui să aprindă o lumânare din cele cu muc mare, cu care slujește la morți și la botezuri. Ștefan cere să-i lumineze "Patimile" mult dragă inimii lui se dă doi pași îndărăt și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Păi, el zicea... Ce se mai văicărea că Măria ta l-ai pus, de trei ori l-ai pus s-o dea jos, și... Și-o s-o dea jos și-a patra oară! Numai așa se ajunge la desăvârșire! se aprinde Ștefan. Unde sunt "Patimile", "Iisus răstignit", frumos, senin, scăldat în lumină, cu aureolă aurită? Lumina, aurul să le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o încununare. Și-a cucerit nemurirea... Povestește-mi cum a fost. Povestește-mi, Ioane... Dar ți-am povestit de trei ori! protestează el. Sunt amintiri ce dor! Scutește-mă! Povestește-mi și a patra oară!... Te rog, Ioane!... Te rog! Aprindem o lumânare și pentru Constantin... Țamblac oftează, se reculege, apoi, impresionat de amintirile ce-l copleșesc, începe, cu îndârjire: Apusul ne părăsise! Asediați, pe ziduri, rezistam; de săptămâni luptam, rezistam... Noi, nici zece mii câți mai rămăsesem, ei, poate, peste două sute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și nu uita de vin! Să fie din cel ce-i place. Să fie rece și... și cât mai tare! Ce stai?! se răsti la Haricleea, copleșită de porunci. Dă fuga! Stai! Vezi și de niște lumânări! Cât mai multe! Aprindem peste tot! Să fie sărbătoare! Fugi! îi spuse din nou Haricleei, care, iute de picior, a și dispărut. A venit Ștefan, șoptește ea. A venit! Ploaia încetase și umbrele înserării începuseră să se lase, dar în iatac era lumină, multă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și a tăcut mâlc. I-am băgat morcovul, râde el. În schimb, i-am rupt gura cu româncuțele noastre; i se scurgeau ochii după ele: "Bella!... Bellezza! Bellissima!". Parcă nu ne-am fi priceput și noi să înălțăm catedrale?! se aprinde Vlaicu. Să doarmă și domniile lor cu sabia sub căpătâi, veacuri de-a rândul; atunci să-i vedem cu ce "palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un fel avem și noi "catedralele noastre", pe care nimeni și nimic nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se facă a încurca hotarele. Le-a mai încurcat odată, și de nu eram noi să-l oprim, făceau cunoștință, personal. Îi sunt recunoscător pentru strădanie, deși mare nădejde, n-am...Îl cunosc eu pe Mahomed... Colac peste pupăză, se aprinde Tăutu, cu haz, Cracovia-i în fierbere: Cazimir sărbătorește tăierea buricului celei de-a unsprezece odrasle regale. Teribil bătrânul! spune admirativ Ștefan, tușind cu subînțeles. Păcat că nu-și dovedește bărbăția și pe câmpul de luptă... Parcă Laiotă Basarab îi mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
calce în țintirimul bântuit de duhuri necurate? Să jurăm ce-avem de jurat și să ne cărăbănim pe la cășile noastre, propune Cupcici luat cu frig. Alexa și Negrilă se așează pe un braț frânt dintr-o cruce de piatră. Negrilă aprinde o lumânare de la flacăra felinarului, pentru "îmblânzirea morților". Da' Isaia cela nu mai vine, bre?! Vine el, vine. S-a dus să-l momească și pe boier Stanciu Marele. Și... și dacă bătrânu' ne dă în gât lui Vodă? grăiește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
după fătuca Radului Vodă... Băgat, zâmbește răutăcios Alexa, făcând nerușinat cu ochiul. Se șoptește că diavolița i-a făcut cu ulcica de l-a scos din minți; și doar Vodă-i geambaș de muieri. Semn de bătrânețe când ți se aprind călcâiele după prospătură. Te pomeni că-i dragoste cu năbădăi, chicotește Negrilă. L-o pus jos, munteanca. O fi ajuns tărășenia la urechile Măritei? se întreabă Negrilă, ros de curiozitate. S-a grijit Isaia să-i ajungă, zâmbește mucalit Alexa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lovește!... Și ce frumusețe de barbă mi-am tăiat pentru că Măriei sale nu-i prea plăceau "bărboșii"! se frăsuie Cupcici. Să zici bogdaproste că nu ți-a tăiat și capul, o dată cu barba, îl înțeapă Alexa. Nu pierdeai mare lucru... Boierii se aprind: A nesocotit rânduielile statornicite în vechime! A legiuit o pravilă fără îndurare! Taie și spânzură, de parcă Moldova-i moșia lui tătâne-su! Ne șfichiuiește, să nu uităm cine-i "stăpânul"!... În el sălășluiește un diavol... și încă din cei împielițați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de parcă Moldova-i moșia lui tătâne-su! Ne șfichiuiește, să nu uităm cine-i "stăpânul"!... În el sălășluiește un diavol... și încă din cei împielițați! E un vrăjitor! O fi având "iarba fiarelor". Se vorbește că... Iarba mă-sii! se aprinde Isaia scuipând printre dinți o sudalmă de mamă. "Diavolul blond"! Aista-i "Athletu' lu' pește!" Apusul e căzut în cur de admirație! Să ne întrebe pe noi! A căpătuit prostimea!... "Dați!... Dați boieri dumneavoastră"... îl maimuțărește Isaia în batjocură, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu s-a pomenit să dai puterea în mâna prostimii! "Oastea boierească a Moldovei", a devenit "Oastea cea mare a prostimii"... În loc să știe prostu' de teama mâniei boierești, trăim noi cu frica-n sân de sabia din mâna prostului! se aprinde Negrilă. Orice țărănoi "care a dovedit vrednicie" visează slujbe, dregătorii, ba, chiar, ridicare în cinul boieriei. Unde s-a mai pomenit asemenea mișelie?! adaugă Alexa. E rânduit ca boierul să fie boier, și prostu' să fie prost. De pildă, Tăutu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Negrilă. Da' turcii ceia nu mai vin odată, bre? se jeluiește Cupcici. N-ai grijă, vin ei! Vin! Ah! Cum îi aștept! Atunci o să-i plătesc! Cu vârf și îndesat o să-i plătesc! Pupa-l-ar mă-sa rece! se aprinde Cupcici. N-are cum, mă-sa s-a săvârșit... Atunci, să se ducă după ea! Să fim cu ochii în patru, spune Alexa. Vulpea șireată adulmecă. Are un miros... Cupcici, scăldat în sudori, cuprins de tremurici: Sa... sa... salcia... Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Luminatul! Prea..." Știm, "Catapeteasma Lumii"! Sari peste temenele, că ne apucă noaptea. "...Afurisitul domn al Moldovei plin de trufie și care în privința diabolicei viclenii întrece pe însuși diavolul s-a răzvrătit împotriva Sultanului Lumii care cere ascultare și care a aprins grozava mânie de răzbunare a Padișahului, că..." Știm, "Ghiaure spurcat"! Sari peste amenințări. Ce pohtește Luminăția sa? Tocmeală de pace! Tăutu caută, caută: Pohtește... pohtește: "Haraciul legiuit, pe care tu..." și Tăutu se oprește. Cetește! Tăutu cetește în bătaie de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l putem plăti, îi sare în ajutor Stanciu. Într-adevăr, nu-i un "cap de țară". Dar n-avem țară de vânzare! Așteaptă numai! E începutul... Le dai un deget și ei îți vor lua mâna! Dar, nu înțelegeți?! se aprinde Ștefan. Aici nu e vorba numai de bani!... Suntem un popor liber! De ce să ne lăsăm jefuiți, robiți?! Cu ce drept?! Cu ce drept?! Pe ce temei să rupem de la gura oamenilor ca să le plătim lor birul? De frica iataganului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]