16,540 matches
-
a prăbușit, a fost călcată în picioare de ceilalți. Sări peste trupul ei stârcit, dând să se abată în curtea școlii, care se afla mai aproape. Tocmai când ajunse la poartă, din urmă răbufni o nouă salvă. " Vor să ne omoare pe toți, nu le-ar ajuta Dumnezeu!" își zise cu o undă de bucurie că el totuși a scăpat. Atunci simți o înțepătură în coșul pieptului, ușoară ca un junghi, și gura i se umplu de fierbințeală. Mi se pare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi repezit la soldați, soldații s-ar fi lăsat dezarmați și astfel ar fi împiedicat întoarcerea boierilor. Acuma s-a isprăvit. Acuma toate speranțele s-au prăbușit, plătite cu sânge. Care nu va fi ucis de gloanțe va fi omorât în bătăi și-n închisori, iar în loc de pământ vor fi înjugați ca vitele. Barem el n-are să se aștepte la nici o milă sau cruțare, căci el va fi arătat chiar de sătenii lui drept căpetenia tuturor relelor. ― Nea Petrică, nea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
arătat chiar de sătenii lui drept căpetenia tuturor relelor. ― Nea Petrică, nea Petrică, noi ce facem? strigă lângă dânsul Ilie Cârlan cu fața galbenă de spaimă, cu cămașa înroșită de sânge. ― Eu nu mă las, Ilie, mai bine să mă omoare! făcu Petre fără să se uite la dânsul, parcă i-ar fi fost rușine. Când sosi în bătătura cârciumii, la încrucișarea drumurilor, se opri. Mulțimea se împrăștiase. Câteva grupuri de oameni mai alergau, unii pe uliță spre Vaideei, alții spre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
năduf. Îi trecea prin creier să fugă și el acasă, ca ceilalți toți, dar îi era rușine de băiatul de lângă el, care îi arăta o încredere nețărmurită. ― Atunci stai, nea Petrică, să facem semn de pace, să nu ne mai omoare degeaba! strigă bucuros Ilie. Își scoase cămașa însîngerată și ruptă, o agăță de țeava armei cu care se mândrise atâta, ca un steag alb, și o ridică în sus, s-o vadă soldații care erau încă departe. Pușca era grea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gemând cu o ultimă sforțare de mînie: ― Dumnezeul... soarele... pământul. Mai devale baba Ioana, în mijlocul uliței, striga cu atât mai nerăbdătoare cu cât împușcăturile se apropiau: ― Păsărelele mamei, păsărele... Găinile, în șanțul celălalt, ciuguleau nepăsătoare. Îngrijorată să nu i le omoare, baba nu contenea chemările, uitîndu-se doar din când în când mai urât spre cârciumă, de unde venea zgomotul armelor: ― Păsărelele mamei... fire-ați ai dracului cu focurile voastre să fiți!... Păsări, păsări, veniți la maica! Apoi deodată se răsuci pe loc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trebui să se dea jos și să obțină permisiunea ofițerului pentru a putea trece. Auzi de departe pe colonelul pensionar Ștefănescu, strigând furios în mijlocul țăranilor: ― Spuneți, tâlharilor, care ați pus focul!... Nu spui?... Măi, spuneți, că vă bat până vă omor pe toți!... Spuneți, măi, care ați furat! Recunoscând pe Grigore, colonelul i se plânse amărât, arătîndu-i ruinele: ― Uite, domnule, ce mi-a rămas din toată agoniseala vieții!... Uite ce mi-au făcut hoții ăștia!... Apoi nu merită oare să fie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se ridică. Ochii îi erau umflați și închiși. Se clătina, parcă în fiece clipă ar fi fost să se prăbușească. ― De ce te-a împușcat boierul, hoțule? întrebă ofițerul. Ai ridicat mâna asupra dumnealui, nu-i așa?... Ai vrut să-l omori, ai?... Tu ai fost capul ucigașilor! Trifon gemu ceva neînțeles. ― Dar plutonierului de ce i-ai smuls arma?... De ce I-ai lovit?... Spune, tîlharule! Îl plesni cu cravașa peste capul ciuruit de răni vii. Omul scoase un urlet înfiorător, ca și când i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spinările încovoiate, repetând speriați: ― Jos!... Jos!... Prefectul renunță la continuarea admonestării. Se trecu îndată la interogatoriul lui Toader Strîmbu pe care Boiangiu îl indicase ca ucigaș al Nadinei. ― Spune cum ai omorît-o! zise prim-procurorul. ― Apoi, domnule, eu n-am omorât pe nimeni și nu-s vinovat! răspunse țăranul cu fața pământie. ― Atunci cine a omorît-o? ― Eu nu știu, domnule! Poate Petrică a Smarandei, că el a intrat în conac înaintea mea, dar eu n-am omorît-o! ― Să iasă Petre a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să dovedească pe ucigașul doamnei Iuga, luă repede pe noii veniți să-i spuie ei adevărul, fiindcă în satul lor s-a întîmplat omorul și nu se poate să nu știe cine a omorît-o. Ileana mărturisi îndată: ― Nea Toader a omorât pe conița, domnule, după ce și-a făcut poftele cu dumneaei... Eu I-am văzut când a intrat în casă și l-am auzit pe urmă cum s-a lăudat și l-a îndemnat și pe Ilie Cârlan să-și facă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Pavel Tunsu a dat foc mașinii... ― Eu n-am omorît-o, degeaba minte fata asta! zise Toader Strîmbu fără să se uite la Ileana. ― Ba fata nu minte, măi Toadere! făcu atunci Matei Dulmanu cu mustrare. De ce nu mărturisești c-ai omorât, dac-ai omorît? De ce umbli să năpăstuiești pe alții, Toadere? ― Ba, dacă-i pe spus, mai bine spune dumneata, nea Matei, cum ai spart capul neamțului, glăsui Toader întunecat. ― Apoi eu nici nu m-oi ascunde când m-or întreba
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dat foc mașinii... ― Eu n-am omorît-o, degeaba minte fata asta! zise Toader Strîmbu fără să se uite la Ileana. ― Ba fata nu minte, măi Toadere! făcu atunci Matei Dulmanu cu mustrare. De ce nu mărturisești c-ai omorât, dac-ai omorît? De ce umbli să năpăstuiești pe alții, Toadere? ― Ba, dacă-i pe spus, mai bine spune dumneata, nea Matei, cum ai spart capul neamțului, glăsui Toader întunecat. ― Apoi eu nici nu m-oi ascunde când m-or întreba boierii! zise Matei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fără obiecție rodomontadele ofițerului. ― Pavel Tunsu!... Care ești?... Vino-ncoace! strigă pe urmă procurorul. Pavel se ridică de jos. Dârdâia de spaimă că va fi și el împușcat. Bâlbâi în neștire, fără să mai aștepte vreo întrebare: ― Eu n-am omorât pe nimeni... Eu am stricat mașina și i-am pus foc, că mi-au schilodit copilul, dar n-am vărsat sânge, că am copii... Se socoti cel mai fericit când, snopit în bătaie, fu aruncat între ceilalți arestați, în cancelarie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
l-a observat și s-a înfuriat: "Ce-i asta, hoțule?" "Pace, dom'le maior!" a răspuns Ignat umil...Pace, hoțule? Da cu cine ai fost tu în război, tîlharule? Cu armata romînă?" Și l-a bătut de l-a omorât... Acuma îl recunoscu: ― Tu ești cu steagul alb, ai, și cu pacea, hoțule? ― De, domnule maior, păcatele noastre, că nu știm cum am face mai bine, ca să nu greșim! bâigui Ignat. Dacă Dumnezeu ne-a pedepsit să fim proști, de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fost în stare să măcelărească, și femei, și bătrâni... Pe când maiorul Tănăsescu vorbea așa, de jos, se ridică un țăran cu părul vâlvoi, cu fața luminată, și se apropie cu glas arzător: ― Domnule, domnule, văd că te-ai pus să omori pe creștinii lui Dumnezeu și nu vrei să asculți poruncile care trâmbițează în văzduhuri... ― Jos, jos! strigară câțiva soldați zeloși. ― Ce porunci?... Ce zice?... făcu maiorul uluit de atâta îndrăzneală, după ce de azi-dimineață se silește să-l înmoaie. ― E nebun
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
De altfel, singurul pe care-l avusese, după ce părinții îi muriseră, amândoi, într-un accident de mașină. Camionul intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe mine voiau să mă omoare. Mă întreabă de fiecare dată, continuă Cosmina. Mi-e frică de ăsta cu coada rotată să nu zboare până la fereastra noastră și să mă pârască. Bunicul știe limba păsărilor, să vezi cum fluieră... Papi nu știa dacă să se amuze
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
săpun întreg. De fiecare dată a fost prea puțin. De fiecare dată pedeapsa a fost atât de cumplită, încât, nemaiștiind dacă e mort sau viu, întemnițatul uita să se mai sinucidă. Au fost și alții care au încercat să se omoare fără nimic la îndemână. Dacă îți ții mâinile ascunse, după ce îți sfâșii cu dinții încheieturile, poți să sângerezi până mori, scrijelind din când în când, ca nu cumva sângele să se închege peste rană. Numai că aceia care au făcut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu trebuie să te conving, e numai problema ta. Și nu trebuie să-mi mulțumești în vreun fel. Noi doi avem ceva în comun. Fiecare și-a avut bătrânul lui. Pe al meu demonii erau cât pe ce să-l omoare. Al tău era cât pe ce să-și omoare demonii care-l bântuiau. Fiecare a plătit în felul lui. — Sunt demoni pe strada noastră ? — Sunt demoni pe lumea asta. Ca un pumn de sare aruncat în apă. Dacă sunt într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și nu trebuie să-mi mulțumești în vreun fel. Noi doi avem ceva în comun. Fiecare și-a avut bătrânul lui. Pe al meu demonii erau cât pe ce să-l omoare. Al tău era cât pe ce să-și omoare demonii care-l bântuiau. Fiecare a plătit în felul lui. — Sunt demoni pe strada noastră ? — Sunt demoni pe lumea asta. Ca un pumn de sare aruncat în apă. Dacă sunt într-un loc, atunci sunt peste tot. Iar dacă sunt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acum privesc de departe. Asta n-a înțeles Zevedei și nici alții ca el. Asta ar fi trebuit să înțelegi, dacă ai fi fost cu adevărat fiul tatălui tău, pentru că ai fi învățat ceva din viața lui neterminată. Nu vom omorî pe nimeni pentru tine. Nu va mai muri nimeni în locul tău. Aerul se mișca, Vocea se auzea mai degrabă ca un șuier de vânt. Iacob își duse mâinile la urechi, dar Vocea i se strecură printre degete. — Morții nu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
destul cât să-i bage fierul toporului sub bărbie. Bărbatul întoarse lama și apăsă, de data asta cu latul, pe gâtul fetei, care, eliberată de groaza tăișului, strigă sfâșietor. — Unde e, nenorocito ? răcni bărbatul. Unde l-ai ascuns, că te omor, să te înveți minte... — Pe cine ? bâigui ea. Pe cine să as... — Nu știi, ai ? strigă el, apăsându-i fierul sub bărbie și făcând să-i clănțăne dinții. Da’ cine venea cu tine încoace ? Crezi că nu v-am văzut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să curgă, până când funinginea înmuiată se scurse. — Ce-ai făcut ? șopti, îngrozită, Melania. — E bun Farmacistul, răspunse Golea, scuturându-și palmele, ca după o treabă bine făcută. Cel mai bun... Abia atunci Melania se trezi de-a binelea. — L-ai omorât ! — Era, oricum, mai mult mort decât viu, ridică Golea din umeri. Cum poți să omori așa ceva ? Melania se năpusti asupra lui, lovindu-l cu pumnii. Bărbatul așteptă ca furia femeii să se potolească, dar, după câteva clipe, mai degrabă plictisit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Farmacistul, răspunse Golea, scuturându-și palmele, ca după o treabă bine făcută. Cel mai bun... Abia atunci Melania se trezi de-a binelea. — L-ai omorât ! — Era, oricum, mai mult mort decât viu, ridică Golea din umeri. Cum poți să omori așa ceva ? Melania se năpusti asupra lui, lovindu-l cu pumnii. Bărbatul așteptă ca furia femeii să se potolească, dar, după câteva clipe, mai degrabă plictisit, socoti că e timpul să pună capăt scenei, așa că îi trase un dos de palmă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt... „Poate ne împușcă“, spunea unul. „Ne duc la zid și ne împușcă tot câte opt...“ „Nu ne împușcă“, zicea altul, „pe unii i-a dus la spital, ce rost avea, dacă tot îi omora, să-i bandajeze mai înainte ?“. „Poate că nu-i duce la spital.“ „Ba da“, spunea Rada, ca-n vis, „pe mine m-au adus în dubă cu unul pe care l-au lăsat la spital“. Nu le mai spuse că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oprească și să le explice, dar n-avea cum. Și nici ei nu așteptau vreo lămurire, de vreme ce loviturile lor făceau ca lucrurile să fie din cale-afară de limpezi, iar gemetele ei nu izbuteau decât să le încuviințeze. „Gata, c-o omori !“, mai auzise, înainte de a leșina. Probabil crezuseră că îndemnul de a opri loviturile venise prea târziu, căci, văzând-o astfel, o traseră de brațe până la fântâna arteziană din apropiere, în care doar o pojghiță băltită pe fund, din ploile mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mâneca. Întinse mâna după sticlă și-și mai puse un pahar, pe care însă nu-l mai bău. Eu încă sunt bine, spuse, stingând rămășițele tusei din gâtlej. La noi, dacă ajungi la șaizeci de ani e mare lucru. Te omoară praful și aerul îmbâcsit. De-aia ne însurăm devreme, să ne putem vedea nepoții. La patruzeci de ani ești bătrân. Mare lucru dacă nu te scoate și la pensie. Rada se așeză în fața lui, hotărâtă să ia paharul în care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]