19,447 matches
-
dezvoltat. Bună pregătire generală și de specialitate. Îi place a studia, fiind la curent cu regulamentele și lucrările de specialitate. În unitățile în care a fost, s-a dovedit un bun gospodar și organizator (...). Educație militară. Disciplinat, cu suficientă autoritate. Simțul datoriei foarte dezvoltat. Perfect camarad. Simțul onoarei și al demnității dezvoltat la maximum. Demnitate, moralitate și purtare ireproșabilă". În iulie 1943, Vizanty depune o cerere și face toate vizitele medicale și formalitățile necesare pentru a se înscrie la Școala Superioară
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
specialitate. Îi place a studia, fiind la curent cu regulamentele și lucrările de specialitate. În unitățile în care a fost, s-a dovedit un bun gospodar și organizator (...). Educație militară. Disciplinat, cu suficientă autoritate. Simțul datoriei foarte dezvoltat. Perfect camarad. Simțul onoarei și al demnității dezvoltat la maximum. Demnitate, moralitate și purtare ireproșabilă". În iulie 1943, Vizanty depune o cerere și face toate vizitele medicale și formalitățile necesare pentru a se înscrie la Școala Superioară de Război. Pe foaia calificativă mai
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
și pierzându-și din start comandantul, aproape jumătate dintre avioanele americane au încercat să degajeze și au reușit să părăsească terenul prin tehnica cercului defensiv, întorcându-se înapoi la Foggia. Cu nervii încordați la maxim, cu sensibilitatea vie și cu simțurile ascuțite, am înregistrat dintr-o privire întregul spectacol, ansamblul exaltant al acestui câmp de luptă aerian. În acele momente m-am uitat încă o dată cu mândrie la "băieții" mei precum și la avioanele IAR 80 care, datorită extraordinarei lor manevrabilități, dominau lupta
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
pierzându-și din start comandantul, aproape jumătate dintre avioanele americane au încercat să se degajeze și au reușit să părăsească terenul prin tehnica cercului defensiv, întorcându-se înapoi la Foggia. Cu nervii încordați la maxim, cu sensibilitatea vie și cu simțurile ascuțite, am înregistrat dintr-o privire întregul spectacol, ansamblul exaltant al acestui câmp de luptă aerian. În acele momente m-am uitat încă o dată cu mândrie la "băieții" mei precum și la avioanele IAR 80 care, datorită extraordinarei lor manevrabilități, dominau lupta
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
lumină. Și oare cine la noi ar fi putut să prevadă faimoasa convenție de la Yalta 17? Cine? Nici guvernul, nici regele nostru! Tristețe, dezolare și amărăciune. Alea jacta est... Începând din acest moment, sentimentele noastre au fost contradictorii, împărțite între simțul datoriei bine împlinite și realitatea în care trăiam. Ne însoțea un sentiment de sfâșiere în timp ce speranța renăștea în fiecare clipă, dezmințită în momentul imediat următor. Astfel am asistat la zdrobirea centrului de rezistență german, apoi am urmărit replierea forțelor germane
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
ce au jucat un rol însemnat în decursul veacurilor hăt departe în istorie... Aveam deci aproape toate elementele pentru punerea problemei în ecuație și a o rezolva. Aproape toate elementele, spun, pentru că un instinct deosebit, o premoniție legată de bunul simț, mă îndemnau să simt că există unul chiar foarte important și care mă împiedica în raționamentul pe care-l făceam abia mult mai târziu am aflat adevărul. Secretul așa-zisului Tratat de la Yalta, așa bine ținut. Cine avea îndrăzneala să
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
ca o înlănțuire, un flagrant atentat asupra uneia din cele mai importante deziderate din viața unui om: libertatea. Eram în imposibilitatea de a reacționa în vreun fel. Doar instinctul de conservare încerca să se manifeste. Într-o încordare extremă, toate simțurile erau trezite la maximum, gata de a profita de o eventuală scăpare din partea "gardienilor" mei. N-aveam nici o idee de ce aveau de gând să facă. Din vorbele pe care le schimbau, nu înțelegeam absolut nimic. Imediat mi-am dat seama
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
zi veni să-mi spună că generalul ungur vroia să mă vadă și mă invită la o cafea. Bineînțeles că am acceptat și m-am prezentat imediat. Am discutat mult, era un domn foarte bine, inteligent și cu mult bun simț. Mă întrebă cum am ajuns acolo și ce am de gând. Vorbea impecabil englezește, dar ne înțelegeam destul de bine și în franceză. I-am povestit cât mai scurt istoria mea, iar în ceea ce privește " Ce am de gând să fac" i-am
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
inventată, arhetipul feminin ce definește natura aparte a psihicului și inconștientului său. Femeia arhetip a lui I. Negoițescu e una galactică, o stea-înger rece, inaccesibilă, proiecție surprinzătoare a imaginarului unui tip uman care, cum repetat o spune, e „împins de simțurile totdeauna în fierbere“. Ea este, de aceea, „logodnică de-a pururi, soție niciodată“ (de altfel, chiar faimosul poem al lui Arghezi, Cântare, din care citează scriitorul, poate fi interpretat în întregime ca proiecție a animei masculine: „Necontenita mută a mea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
îl va „influența“ pe Coșbuc și așa mai departe. Din clipa când l-a văzut, E. Lovinescu observă: „Figură fină, feminină, androgină.“ Iar androginismul e una dintre obsesiile manieriștilor, căci artistul este, în primul rând - spune Hesse -, un om al simțurilor, superior celuilalt tip, omul spiritului; căci la cel dintâi „originea este maternă“, el are fața dublă, „bărbătesc femeiască“, trăind erotic-emoțional, întrucât la el predomină anima, iar nu animus, ca în cazul uscatului om al spiritului. Incitat de trăsăturile manieriste ale
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
curții, împărțit în două cabine, și, înghesuindu-ne într-una din ele, mi-a poruncit să mă desfac la pantaloni și a început să-mi sugă minusculul sex, îndemnându-mă apoi să fac și eu la fel cu al său. Simțurile mele n-au reacționat însă - și când, ulterior, am fost invitat să repetăm „prostiile“, am refuzat. Cât de indiferentă mi-a fost această experiență se vede și din împrejurarea că, student fiind - peste ani -, habar n-aveam că există, între
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fost întotdeauna drag, așa ca și de tine“ - mi-a spus și cred că nu altfel ar fi vorbit el despre ea. Poate că dragostea asta calmă, seacă poate, „morală“ în orice caz, mai curând sufletească decât instinctuală, sclavă a simțurilor, stă la baza celor mai multe căsătorii, asigurându-le durabilitatea. Nu știu, pentru că, în afară de părinți, eu n-am iubit decât prin simțuri. Iubirea „morală“ nu are nici o consecință asupra cui se naște dintr-însa; insul respectiv poate fi, de la început până la sfârșit
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
despre ea. Poate că dragostea asta calmă, seacă poate, „morală“ în orice caz, mai curând sufletească decât instinctuală, sclavă a simțurilor, stă la baza celor mai multe căsătorii, asigurându-le durabilitatea. Nu știu, pentru că, în afară de părinți, eu n-am iubit decât prin simțuri. Iubirea „morală“ nu are nici o consecință asupra cui se naște dintr-însa; insul respectiv poate fi, de la început până la sfârșit, pradă instinctelor. Mi-am spus uneori că mama i-a fost prea credincioasă tatei ca să-l fi iubit cu adevărat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
moarte mi s-a părut inacceptabil, confuz, iresponsabil, fără prezent și viitor, și nu-i pot înțelege pe cei care îl cultivă. Să-mi lipsească mie sondele cu care să mă scufund în mâlurile ideației? Mâlurile pot deștepta voluptăți ale simțurilor, nu ale gândirii. Într-a doua clasă primară, părinții m-au trecut la școala din strada Bob, destul de departe de casă, însă fuseseră informați că aici condițiile de învățământ sunt superioare. Clădirea școlii era ascunsă vederii de altele, care o
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în ciuda tensiunilor șovine: știam că ungurii aveau vorba büdös oláh „valah puturos“, însă ea constituia ceva vulgar, de neluat în seamă, după cum cuvântul „jidan“ mi se părea pitoresc, mai mult literar și neactual, neuzual. Tata n-a manifestat niciodată măcar simțul naturii, iar bunicul meu părea să fi uitat cu desăvârșire, din ziua când s-a stabilit în Cluj, că fusese cândva popă în Diug și că există pe lume țărani. Dar sunt convins că nu din dispreț pentru cei rămași
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
uitat cu desăvârșire, din ziua când s-a stabilit în Cluj, că fusese cândva popă în Diug și că există pe lume țărani. Dar sunt convins că nu din dispreț pentru cei rămași la vatră, ci din lipsa lui de simț gospodăresc și poate - de ce nu? - din subconștiința istorică de a face parte dintre cei care întemeiau, pe baze largi, urbanitatea românească a Transilvaniei. Mentalitatea ardelenească, central-europeană, se întemeia pe simțul înrădăcinat al respectabilității claselor sociale lucrătoare tradiționale (o ilustrează prea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pentru cei rămași la vatră, ci din lipsa lui de simț gospodăresc și poate - de ce nu? - din subconștiința istorică de a face parte dintre cei care întemeiau, pe baze largi, urbanitatea românească a Transilvaniei. Mentalitatea ardelenească, central-europeană, se întemeia pe simțul înrădăcinat al respectabilității claselor sociale lucrătoare tradiționale (o ilustrează prea bine Slavici), agricultori, meseriași, negustori. Fără a fi în stare a judeca lucrurile, căci nu eram decât un mucos oarecare (doar sensibilitatea îmi era, cred, foarte ascuțită și deci intuiția
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mea prietenă Anaida, vedetă a corpului de balet al Operei din București, menaj „perfect“ datorită, mai ales, devotamentului ei extraordinar, binecuvântat de Cel de Sus prin fetița lor. N-am fost niciodată prieteni, comuniunea noastră infantilă realizându se numai prin simțuri, cu puritatea ei „perversă“. Sandu a studiat, în vremea războiului, în Germania (ca Petru Dumitriu), a devenit inginer petrolist, a făcut sub comuniști câțiva ani de pușcărie din cauza legăturilor cu străinii, s-a ratat în alcool. Sora lor, Roxana, care
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dar lui i-l lăsasem pe cel de Coriolan, neputând găsi ceva mai frumos. Imaginația literară îmi era total nerodnică, probabil din cauză că, în general, imaginația mea era absorbită în domeniul sexual experimental, în care mă scufundam cu o acuitate a simțurilor, cu o tensiune nervoasă nemaipomenite, nemailăsând loc altor sfere ale închipuirii. Iată probabil și motivul pentru care n-am putut niciodată, oricât am vrut, să scriu epică. Și doar acum, la bătrânețe, retrăind propria mea viață, condeiul îmi înaintează rapid
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ca pe imaginea perdiției, a depravării pretimpurii, ca pe „junele corupt“ din lupanare, și așa mi-a rămas întipărit în amintire. „Damă cu camelii“ de cartier, doamna Steriade era o femeie de treabă, nesocotită, risipitoare și desigur prea iubăreață pentru simțul comun. Un prieten al doamnei Steriade, „jurnalist“, a lăsat într-o zi la dânsa un stoc întreg de exemplare din Paradisul statistic de Ion Călugăru, carte despre care dânsa spunea că era interzisă. Mi-a dat și mie un exemplar
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
întâmplase, mama ne întreba: „Ghiciți ce face astăzi poeta?“ - cuvânt pronunțat cu o ironie nimicitoare. „Creează“, răspundeam în cor eu și tata. Activitatea mea poetică era în frapantă discordanță valorică cu lecturile și cunoștințele mele culturale (și literare) de pe atunci. Simțul pentru poezia adevărată, gustul celei contemporane au constituit ultima etapă a formării mele întru literatură. Primul poet care mi-a spus într-adevăr ceva ce nu mai avea nimic cu școala a fost Mateiu Caragiale. Pe Bacovia, am început să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
realizat, fiindcă tata, când a revenit, s-a opus cu îndârjire, drept pedeapsă (sever cu mine ca de obicei, în atari împrejurări) că spărsesem din neglijență o mare și scumpă vază de flori. Am făcut și plimbări solitare, împins de simțurile mele totdeauna în fierbere, prin pădure și pe malul gârlei, sperând nostalgic vreo „fatală“ întâlnire. Odată, pe țărmul Ialomiței, am dat de un soldat care, așezat chiar lângă apă, privea dus pe gânduri cum se rostogolesc valurile. Era și arătos
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
versuri, și necoapte, și senile, ale celui care se grăbise să ne părăsească pentru tărâmul îngerilor, ca și cele fabricate de junele filosof și dramaturg, instigat de o clasicitate romantică paranoică; m-am străduit zadarnic să le combat în numele bunului simț care se închega pe îndelete în mine, ca să cuprindă în sânul său nebuniile cu adevărat estetice - dădeam cu capul numai de ziduri de neclintit. Confuzia, din care trebuia cu însumi să mă trezesc, refuza totuși să se împrăștie de la o
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cum îl vede d’Annunzio), fiindcă eu sunt din rasa celor care nu se cuvine să respingă pe nimeni, ci trebuie cu devoțiune să accepte și să cultive diferențele, ca o fatalitate întotdeauna promițătoare în dramatismul ei, ce constituie democrația simțurilor profund înrădăcinate, rasa „perversă“ descrisă de Oscar Wilde în romanul său de taină și scandal, Teleny. Dar, ca să încep să înțeleg aceasta, să-mi înalț simțămintele la nivelul minții, mai trebuia să fac pasul viu pe care mi-l hărăzise
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
grave responsabilități" (Carta de la Atena, articolul 67). Totuși, căutarea habitatului funcțional a făcut pereche cu o anumită estetică a transparenței, cu predilecția pentru linia dreaptă și unghiul drept care, prin puritatea formelor, se presupunea că satisfac în același timp spiritul și simțurile. Le Corbusier rezuma astfel solidaritatea inginerului cu arhitectul: "Inginerul, inspirat de legea economiei și condus de calcul, ne pune în acord cu legile universului. El caută armonia. Arhitectul, prin potrivirea formelor, realizează o ordine care este o pură creație a
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]