16,454 matches
-
mâini. Îmi scrutează cu privirea de laser fiecare părticică a corpului, și eu mă trezesc făcând același lucru. Pare să aibă vreo patruzeci și ceva de ani, fardul impecabil îi pune în evidență ochii căprui strălucitori, are pomeții ascuțiți, iar zâmbetul larg îi expune cu generozitate un șirag de dinți perfecți. Aerul ei entuziast e contagios, însă ochii mă examinează necruțător. Face un pas înapoi, pentru a observa mai bine și celelalte detalii ale trupului meu. — Atât de tânără și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mișună o groază de oameni, aranjând florile, drapând șifonul și punând scaunele aurite în șiruri pe covorul cu model bogat. Uau. Ce să zic, e... chiar drăguț. Of, la naiba. E uluitor. — Ai mare noroc! spune domnul Ferguson, cu un zâmbet larg. Sâmbăta asta avem o nuntă, așa că ai posibilitatea de a vedea încăperea “în acțiune“, cum s-ar spune. — Frumoase flori, spune Robyn amabilă, după care se apleacă spre mine și îmi șoptește: Noi vom avea ceva cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
floral al coloanei. Cred că n-au înțeles bine. N-avem cum să ne mutăm aici. Nici nu se pune problema. Rătăcesc fără țintă încă vreo câteva minute, îmi găsesc un pahar de șampanie și încerc să-mi păstrez un zâmbet radios pe față. Dar, oricât de tare încerc, zâmbetul mi se crispează. Nu așa mi-am închipuit că o să fie petrecerea mea de logodnă. Întâi și-ntâi, mă trezesc că nu-mi dau drumul înăuntru. Pe urmă nu cunosc pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
N-avem cum să ne mutăm aici. Nici nu se pune problema. Rătăcesc fără țintă încă vreo câteva minute, îmi găsesc un pahar de șampanie și încerc să-mi păstrez un zâmbet radios pe față. Dar, oricât de tare încerc, zâmbetul mi se crispează. Nu așa mi-am închipuit că o să fie petrecerea mea de logodnă. Întâi și-ntâi, mă trezesc că nu-mi dau drumul înăuntru. Pe urmă nu cunosc pe nimeni. Apoi nu găsesc nimic de mâncare, decât cuburi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
toastez în cinstea voastră, spune. V-aș ruga să veniți amândoi lângă mine, pe podium. — Super! zic, încercând un aer entuziast, și iau o gură de șampanie. — Mamă, pe Michael îl cunoști, spune Luke. Într-adevăr, spune Elinor cu un zâmbet grațios. Ce mai faceți? Foarte bine, mulțumesc. Am vrut foarte mult să vin la lansarea fundației dumneavoastră, dar am fost prins cu treabă la Washington. Am înțeles c-a ieșit destul de bine, nu? — Așa este. Mulțumesc. — Iar acum, încă un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fi să venim cu el la petrecere și să te luăm prin surprindere! — În orice caz, se pare că există cel puțin o persoană cu adevărat luată prin surprindere, Tarquin! zic chicotind. Pur și simplu nu pot să-mi șterg zâmbetul fericit de pe față. Suze, Tarquin și Danny au venit cu toții la petrecerea mea. — Știu. Suze are un aer ușor vinovat. Și cât am vrut să-i dau vestea cât mai delicat cu putință! — Dar nu-mi vine să cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Atunci... la diademele alea. Mă gândesc poate-mi iau și eu așa ceva. — Bex, s-a întâmplat ceva? — Nimic! zic precipitată. Mă gândeam doar că poate vrei să... a, bună, Robyn! În clipa în care aceasta se apropie, îi trag un zâmbet larg, prietenesc. — Becky! spune Robyn, împreunându-și mâinile. Vai, ce rochie superbă! Arăți de-a dreptul adorabilă cu ea! Ce crezi, asta e? — Nu prea știu. Zâmbesc atât de fix, că mă doare fața. Robyn, de unde Dumnezeu ai știut că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e un tânăr foarte bogat. — A. Da, știu, spun, ușor jenată. Da..., așa e. — Am vorbit cu avocații mei... și cu avocații lui Luke... și am căzut cu toții de acord. Așa că vreau doar să-ți dau ăsta... Îmi aruncă un zâmbet scurt, în timpul căruia îi zăresc dinții strălucitori și îmi înmânează un plic alb consistent, după care îi dă unul identic și lui Luke. Îl iau, cu un fior de nerăbdare. Vedeți? Elinor a devenit deja mult mai prietenoasă. E ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
contract? Că doar nu e... Nu poate să fie... Mă uit nedumerită la Luke, dar el răsfoiește grăbit paginile, părând la fel de șocat ca și mine. — Mamă, ce e chestia asta? zice. — O simplă măsură de precauție, spune Elinor cu un zâmbet distant. O formă de asigurare. O, Doamne. E un contract prenupțial. Mă uit rapid peste contract, cu o senzație de ușoară greață. Are cam zece pagini și are capitole ca „Împărțirea proprietăților în caz de divorț“. — Asigurare împotriva a ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
averea ta? — Ție, zice Luke. Minus câteva chestii, pe care le-am lăsat altora. — Mie? Mă uit la el, cu gura căscată. Pe bune? Mie? — Se obișnuiește ca soții să își lase averea soțiilor lor, îmi spune cu un mic zâmbet. Sau ai ceva împotrivă? — Nu! Normal că nu! Doar că... nu m-am... așteptat la așa ceva. Simt o încântare ciudată în suflet. Luke îmi lasă totul mie! Nu știu de ce sunt chiar atât de surprinsă. Doar trăim împreună. Mâine-poimâine facem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ți-e bine? Revin brusc la realitate și o văd pe Laurel privindu-mă îngrijorată. — Să știi că nu-mi prea place cum arăți. Poate ai nevoie de o pauză. — Mă simt perfect! Pe bune! Mă sforțez să afiș un zâmbet profesional. Așaa... uite fustele la care mă gândeam. Zic s-o încerci pe asta bej, merge cu cămașa asta alb murdar... În timp ce Laurel probează diverse articole, eu stau pe un taburet, aprobând din cap și făcând câte un comentariu absent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Danny e slab ca o scobitoare și mereu agitat, Randall umple perfect costumul la două rânduri și are mereu pe față aceeași încruntătură dezaprobatoare. — Bună, Daniel, zice și mă salută din cap. Becky. — Bună, Randall, zic și îi trântesc un zâmbet, sper cât mai natural posibil. Ce mai faci? Uite! spune Danny victorios, dându-se de lângă stativ și arătând spre tricouri. Colecția mea. La Barneys, exact așa cum ți-am zis. — Văd, spune Randall și scrutează cu mare atenție stativul de haine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Totul e... perfect. Ce mă fac? — Știi... cred că mai bine mă duc să despachetez, zic și mă sforțez să zâmbesc. Să mă liniștesc un pic. În clipa în care închid ușa de la dormitor în urma mea, încă mai am același zâmbet firav pe față, dar inima îmi bubuie nebunește. Ce se întâmplă aici n-are nici o legătură cu planul meu. Nici cea mai mică legătură. Tapet nou? Fântână arteziană? Focuri de artificii? Și eu de ce n-am știut nimic de toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-o! — Judith! spune Robyn stresată. Judith! Oprește-te! Mireasa are o doleanță la tine. Vrea să trimită ea însăși invitațiile. Cică e nu știu ce tradiție de familie, spune coborând glasul. Englezească. Da. Nu, nici eu nu știu. Mă privește cu un zâmbet grijuliu, de parcă s-ar uita la un copilaș de trei ani. — Becky, mi-e teamă că pe vreo câteva a apucat deja să le bage în cutia poștală. Dar restul le poți trimite tu! — Câteva? zic înnebunită. Câte? — Câte anume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trebuie neapărat să trecem pe la el... Se uită cu atenție la mine. Becky, ți-e bine? Îmi dau brusc seama că bat atât de tare cu creionul în masă, că aproape am făcut semne în blat. Da, zic, cu un zâmbet exagerat de vesel. De ce nu mi-ar fi? Nu i-am spus absolut nimic lui Luke. În O mireasă realistă scrie că, pentru a nu-ți plictisi de moarte logodnicul cu detalii despre nuntă, e bine să îi spui doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ia o gură de cafea. Abia dacă ai pomenit o dată sau de două ori despre nuntă, de când te-ai întors! Ce zic eu, adevărul e că parcă faci tot posibilul să eviți subiectul! Nu-l evit deloc! spun, cu un zâmbet crispat. De ce aș face una ca asta? Am nevoie de vodcă. Mâna mi se strecoară încet spre geantă. Trebuie să pun punct discuției imediat. Unele mirese se consumă mult prea mult cu nunta. Nu mai știu altceva decât nunta, nunta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
auzit eu, așa aveai de gând. Își examinează o unghie. Nu există o clauză despre asta în contractul ei? — Glumeam! Făceam și eu... o glumă... — Mă întreb dacă pe Robyn ar amuza-o gluma asta. Îmi aruncă cel mai drăgălaș zâmbet cu putință. Biata de ea! Să vezi ce față o să facă atunci când o să audă că Becky Bloomwood nu dă doi bani pe recepția pentru care se străfoacă ea. Că mironosița Little Miss Perfect, clienta ei preferată... o să-i tragă clapa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
motiv de bucurie: ne a scris fina și cumătra, și ne-a scris foarte mult. Înseamnă că „emoțiile” de pînă acum nu erau reale, fiind mai mult un fel de autosugestie (motivul: „îmi apare în minte figura nașului nostru și zîmbetul lui atît de... ironic și neîndurător... și stiloul înțepenește”. Aceasta este imaginea criticului și a profesorului a cărui ironie este un scut de apărare!...). Deci, gata cu Comitetul! Nu se putea mai bine, mai ales în acest moment. Numirea la
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
În luna iulie a anului 2003 m-am Întâlnit cu părintele În fața barului vasluian ce-i zice și acum „Luțoaia” după numele proprietarei de atunci, doamna Profira Luță (Dumnezeu S-o odihnească-n Pace!). Avea o mapă sub braț, un zâmbet șugubăț pe față și un oarecare disponibil financiar În buzunar, numai bun de-o invitație la un păhărel de vin alb, sec. Pe părintele Îl cunoscusem cu mult timp În urmă, mai ales prin scrierile sale umoristice (fabule și epigrame
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
întâi, de la faptul că, printre participanții la întrunire, autoarea a mai aflat existența unui al doilea român: „Barca pornește pe apele învolburate și facem cunoștință unii cu ceilalți. Robert Forte este un bărbat poate de 45 de ani, cu un zâmbet relaxat și deschis. Spun că sunt româncă, la care aproape că nu îi vine a crede și îmi spune că mai este un român, Manuel, în cealaltă barcă, doar că Manuel a crescut în America de mic copil. Rămân și
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
niște borcane cu șerpi morți făcuți ghem într-un lichid transparent (alcool, mi s-a explicat ulterior, în timpul unei demonstrații live, și sunt buni pentru că alungă spiritele rele). Sunt întâmpinată de un cuplu tânăr care îmi dă binețe cu un zâmbet larg. Ne prezentăm, Alfonso, ceva mai înalt decât mine, slab, cu complexiunea măslinie a indigenilor sud americani, mă privește zâmbitor și îmi spune că are 34 ani și se ocupă cu turismul. Partenera lui, Sandra, de 39 ani, peruancă, scundă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
că el și-a găsit o viață nouă, cu o femeie nouă, uitând complet de ea și de propriii copii care suferă fără el. Eliza are lacrimi în ochi în timp ce fetița din brațele ei mă privește senin și cu un zâmbet larg. Nu știu ce caut eu în toată povestea asta, nu știu ce caută bătrâna și Alfonso asistând placizi la discuție, nu știu ce caută Eliza discutând cu mine în acest mod straniu și formal, și în general simt cum nu știu nimic despre nimic, cu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
putem spăla mai mult de un cot, la un moment dat. De cu seară Sandra ne dă la fiecare câte un borcănaș gol să colectăm proba a doua zi la trezire, pe stomacul gol. Nu putem să ne reținem un zâmbet, gândindu-ne cum unele lucruri par să fie universale, în jungla amazoniană sau într-un spital avansat din Marea Britanie. Din ce mi amintesc de la medicină, deși nu am probat informația în mod practic, urina își schimbă gustul la anumite boli
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
confirmare. După o vreme, Alfonso, care mai ridică câte un colț de pătura din când în când, concluzionează că e timpul pentru un alt pietroi și dezvelește pe Jo complet înroșită, ornată cu șiroaie de sudoare, care ne aruncă un zâmbet amețit și încântat. „E fantastic, niciodată nu am fost într-o saună atât de perfectă” mai murmură Jo înainte de a dispărea din nou într-o mare de fum, acoperită de pături. Alfonso va administra câte trei pietroaie la fiecare, cu excepția
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
dispărea din nou într-o mare de fum, acoperită de pături. Alfonso va administra câte trei pietroaie la fiecare, cu excepția lui Sophie care, având inimă deja caldă, nu necesită decât două. La sfârșit, Jo se ridică sacadat și, cu același zâmbet jumătate încântat jumătate adormit se îndreaptă spre colibă, unde adoarme instantaneu. Cu tot cu curățatul prealabil și cu cititul în lumânare, fiecare are nevoie de măcar o oră, deci rândul meu vine undeva după ora două-trei dimineața. Am asistat la cermonialul pre
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]