16,397 matches
-
text prezintă ruperea de toposul simbolic care definește casa miresei (stratul de flori, de obicei Îngrijit de fete) și enumeră rudele dragi de care se va despărți (mama, frații mai mici, fetele de o vârstă cu mireasa). Apoi, cântecul prezintă Însemnele, specifice satului tradițional, ale schimbării de statut: nevasta nu va mai purta În păr flori și beteală și nu se va mai Împodobi cu cercei și inele. Ea nu mai poate să Își petreacă timpul făcând activitățile specifice tinerilor, să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
schimbării de statut: nevasta nu va mai purta În păr flori și beteală și nu se va mai Împodobi cu cercei și inele. Ea nu mai poate să Își petreacă timpul făcând activitățile specifice tinerilor, să Își etaleze frumusețea sau Însemnele atrăgătoare ale vârstei, nu mai are voie să joace cu flăcăii la hore sau să stea (să piardă timpul) cu fetele la vorbă, glume sau joacă. Fără a enunța În mod explicit, cântecul sugerează că locul activităților plăcute (horele, pălăvrăgeala
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
calendaristice" Riturile legate de ciclurile naturii sunt, așa cum este firesc, mai complexe la societățile agrare și pastorale și mai simple la cele de culegători și vânători. Cu toate acestea, societățile, fie ele simple sau stratificate, au nevoie de astfel de Însemne rituale ale trecerii zilelor, anotimpurilor, anilor, Însemne care Înlocuiesc scurgerea egală a timpului cu una ritmată, fluxul impredictibil al evenimentelor cu o succesiune previzibilă de momente de graniță, caracterul inedit al fiecărui nou moment cu imaginea unui univers al „eternelor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
I. Ghinoiu, 2001; I. Taloș, 2001). Rituri de trecere modernetc "Rituri de trecere moderne" În lumea modernă, riturile de trecere ale vieții au cunoscut numeroase transformări. După P. Centlivres (1986, pp. 194-197) modernizarea lor implică: a) slăbirea și chiar eliminarea Însemnelor sacrului; b) reducerea rolului semnelor exterioare (costumație ceremonială, podoabe aparte, tatuaje rituale) În marcarea trecerii de la un stadiu la altul; c) reducerea participării Întregii colectivități: În societatea urbană sau marcată de urbanism, obligativitatea participării afectează doar familia, vecinătatea și membrii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
drept un ritual de trecere: Călătoria Începe prin mai multe rituri de separare: Înregistrarea bagajelor și cedarea lor (renunțarea la bunurile personale, până la sfârșitul zborului; controlul identității și renunțarea la instrumentul uzual al identității (buletin sau pașaport) În favoarea unui nou Însemn identitar - permisul de Îmbarcare; trecerea mai multor filtre de control (care confirmă noul statut) și accesul Într-o zonă unde „ceilalți” (non-călătorii) nu mai pot intra. Apoi urmează un șir lent de acțiuni care accentuează separarea: controlul pașaportului, autobuzele, așteptarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În zone ale spațiului privat. (G. Fox, 1997, vol. II, p. 625) Parada este o performanță colectivă, lineară, o procesiune făcută pentru un anumit public. Participanții au un comportament „special”, definit prin costumare, mascare, dans, defilare, muzică, purtarea unor anumite Însemne și a altor elemente dramatice. Aceștia sunt formații muzicale, dansatori, saltimbanci, actori costumați, persoane pe patine, bicicliști, oameni care defilează cu animale... (D. Lawrence, 1967, p. 125) Definițiile de mai sus dezvăluie dificultatea fixării unor note specifice imuabile și a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
instituțiilor Puterii, unități militare, grupuri de sportivi, alte categorii implicate În defilare (pompieri, poliție, elevi etc.), artiști (cântăreți, dansatori, muzicieni, oameni de circ). Mulțimea participanților este dublată de multitudinea simbolurilor care exprimă entitatea colectivă: obiecte sacre (relicve, statui, icoane) sau Însemne ale identității colective (steaguri, pancarte, construcții alegorice și aranjamente florale, costume colorate - care trimit cel mai adesea la imaginile consacrate de tradiție ale reprezentanților „arhetipali” ai comunității). Această mobilizare dezvăluie „puterea demonstrativă a spectacolului unei colectivități puse Într-un contact
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acestui scop (ex voto), fie pe zonele disponibile ale locului sacru (pereții peșterii unde este altarul, scoarța copacilor din preajmă, zidurile construcțiilor etc.). Același scop simbolic este urmărit și prin actele de marcare a centrului sacru: pelerinii Încearcă să lase Însemnele trecerii lor (prin aceste inscripții), În speranța prelungirii comuniunii (magia prin simpatie) cu puterea mistică localizată acolo: „Aceste mărci, mai mult sau mai puțin individualizate, sunt concepute pentru a avea o semnificație numai pentru vizitator. ș...ț Ele funcționează ca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
al vieții trecute păstrat În viața prezentă” (A. Blasi, 2002, p. 178). În sfârșit, pelerinajele pot include manifestări specifice ascetismului: pe lângă efortul călătoriei, pe lângă riscurile implicate de străbaterea unor teritorii necunoscute (și uneori ostile), se adaugă renunțarea la avantajele și Însemnele unei condiții sociale superioare (haine modeste, mersul pe jos, refuzul de a lua bani de „acasă” și cerșitul), renunțarea la consumul obișnuit (posturile) sau elementele de penitență (mortificarea corpului prin flagelări, Înțepări, căratul unor obiecte foarte grele etc.). Pelerinii Pelerinajul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nu există interdicții de clasă, vârstă, gen și chiar religie În practicarea acestui ritual. Mai mult, logica pelerinajului tinde spre anularea, pe parcursul său, a celor mai multe dintre sistemele care generează diferențe: acest adevăr este exprimat de numele ritului, care vine de la Însemnul tipic, din Evul Mediu european, al celui care participă la ritual - pelerina. În momentul În care un individ, indiferent de condiția lui socială, decidea să Înceapă un pelerinaj, el comunica și consacra, prin Îmbrăcarea hainei rituale, ruperea de existența anterioară
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
hospitalieri și pelerini, În căutarea unei poziții cât mai bune. ș...ț. Pe măsură ce slujba se apropie de momentul culminant, granițele dintre pelerinii bolnavi și cei sănătoși sunt greu de menținut, deoarece credincioșii se Îmbulzesc către primele rânduri pentru a atinge Însemnele divine sau hainele preoților din alaiul care vine după preotul ce oferă binecuvântarea. Asemenea momente de intensă fervoare religioasă ilustrează În mod dramatic coexistența dificilă dintre comunități și statuturi, dintre solidaritate și egoism (J. Eade, M. Sallnow, 1991, p. 71
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
omniprezența lui Elvis (spațiul plin de fotografii, postere, obiecte care Îl evocă; timpul saturat de permanenta difuzare a muzicii sale și de evenimente festive precum recitalurilor sosiilor sale) și, pe de altă parte, cu omniprezența fanilor (Îmbrăcați ca Elvis, purtând Însemne ale identificării simbolice cu starul dispărut). Aceste mecanisme creează un spațiu comunitar, de tip liminal, În care participanții la pelerinaj, indiferent de țară, clasă socială, religie, vârstă sau sex, trăiesc experiențe aparte și se simt uniți prin fuziunea cu Elvis
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și alte obiecte considerate sacre, pentru a fi văzute, adorate, plimbate prin spațiul comunitar, atinse etc. Cu ocazia acestor procesiuni sau pelerinaje, oamenii au confirmarea depozitării elementelor sacre În interiorul comunității și, În același timp, pot să prezinte altor comunități bogăția Însemnelor sacralității (și, implicit, puterea religioasă) a societății lor; f) rituri de consum ostentativ: În timpul sărbătorii sunt pregătite și consumate cantități uriașe de alimente și băutură. Deseori, acestea pot include mâncăruri tradiționale, care se prepară numai cu ocazia unei anumite sărbători
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1971; M.I.P. De Queiroz, 1992; C. Gaignebet, 1974; A. Guillermopinto, 1990; J. Gillmore, 1998; M.C. Heers, 1983, Riggio, 2004 etc.) ne arată că formele prin care se exprimă inversarea ordinii pot fi deosebit de variate: a) Îmbrăcarea hainelor nobiliare și purtarea Însemnelor puterii de către cei săraci; b) inversarea hainelor Între sexe sau purtarea unor măști care sugerează chipul și atributele sexului opus; c) parodierea acțiunilor puterii sau ale indivizilor pe care vârsta Îi legitimează ca judecători, repere morale sau sfătuitori Înțelepți; d
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
-le ca pe niște constructe umane și nu ca o creație a naturii sau a divinității” (T. Castle, 1986, p. 88). În intervalul carnavalesc, autoritățile pierd instrumentele puterii: normele de obediență sunt ignorate, formele de respect sunt negate și parodiate, Însemnele puterii sunt luate În râs. În acest sens, analiza riturilor caiqa, performate de indienii Heiltsuk de pe coasta de nord-vest a Americii de Nord, relevă caracterul de contestare, de negare simbolică a puterii politice sacre (nawalak) atribuite șefilor de clan: În general, rolurile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este una a etalării ceremoniale a puterii și a exercitării rituale a controlului asupra resurselor economice, a obligațiilor derivate din mecanismele de Înrudire, a acțiunii grupurilor subordonate sau a creației simbolice. Numai șefii aveau voie să poarte anumite podoabe, ca Însemne ale rangului lor, și era interzis ca un om obișnuit să-i privească de sus. Malinowski povestește că a văzut cum toți oamenii dintr-un sat săreau de pe verandele caselor lor, ca și cum ar fi fost azvârliți de un uragan, la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
alimente, puterea celui care are dreptul (și, prin aceasta, resursele) de a oferi protecția celor mai slabi ca el - care, În schimb, Îi oferă supunerea. În plus, statutul superior al șefului este marcat ritual de tabuuri referitoare la accesul la Însemnele puterii (podoabele) și la relațiile proxemice (interdicția de a fi mai sus decât șeful). La fel, În cel de-al doilea caz, consumul ritualic al substanțelor sacre consfințește ierarhiile și relațiile de putere. Sacralitatea substanțelor este validată printr-o construcție
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
perioadă de timp. În plan spațial, sărbătoarea creează locuri de referință, marcate prin diferiți operatori simbolici: a) schimbarea funcțiilor curente În funcții ritualice (Întreruperea circulației pe acele străzi; b) marcarea ceremonială a utilizării diferite a spațiului, prin Împodobirea lui cu Însemne „sărbătorești” - steaguri, ecusoane, flori, ghirlande etc.); c) crearea de unități microspațiale necesare ritualului: trasee marcate, scene, podiumuri, spații interzise accesului până la momentul sărbătorii; d) modificarea regimului de utilizare: un spațiu de obicei deschis publicului este acum accesibil numai oficianților și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care evocă semnificațiile acelui moment: Ceremonia cunoaște diferite variante, dar liturghia laică se modelează progresiv, prin cortegii alegorice, cântece, embleme, psihodrame. Cântecele au revelat gestul civic: vehicule ale noului credo, ele exprimă aspirațiile comunitare. Alegerea acelorași atribute și a acelorași Însemne a Întărit unitatea națională. ș...ț Deja, după 1790 fiecare sat avea propriul altar al patriei, propriul arbore al libertății și propriul arc de triumf pentru gloria patrioților. Cetățenii purtau cocarde tricolore și boneta frigiană, simboluri ale eliberării, și, uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
regele, ca entitate care Întrupa puterea divină, trecea prin teritorii și le consacra prin simpla lui prezență. El era Întâmpinat la porțile orașului de clerici și autorități laice, care Își arătau supunerea prin faptul că Îi predau „cheia” orașului, adică Însemnele puterii de a stăpâni orașul. Suita regală și somitățile orașului defilau pe străzi, Îndreptându-se către locul ceremoniei supreme - catedrala unde se ținea o slujbă solemnă. Orașul era Împodobit cât mai strălucitor, iar pe traseul procesiunii erau instalate podiumuri unde
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
structură este asemănătoare cu aceea a riturilor de inițiere. După D. Fleurdorge (2005, pp. 39-41), acest proces de construire a „figurii prezidențiale” cuprinde mai multe secvențe codificate: a) declararea intenției de a candida, făcută Într-un cadru solemn, Încărcat de Însemne simbolice; b) derularea campaniei electorale, cu evenimentele sale politice și ceremoniale - vizite, comemorări, Întâlniri oficiale, conferințe și declarații de presă etc.; c) momentul votului din primul tur și anunțarea celor doi candidați aflați În fruntea opțiunilor electoratului; d) campania electorală
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pericolelor, intrarea pe teritorii necunoscute, dominate de adversari, confruntarea cu alți concurenți etc.), urmează secvența de consacrare, prin care liderul respectiv se transformă din simplu candidat În „ales al poporului”: aceasta este marcată de acte ceremoniale precum depunerea jurământului, preluarea Însemnelor puterii, mutarea Într-o reședință cu conotații simbolice, izolarea de ceilalți prin intermediul șefului de protocol, a gărzilor de corp, a calendarului și obligațiilor prezidențiale. Studiile consacrate riturilor de instaurare au adoptat fie o perspectivă funcționalistă, fie una conflictualistă. Prima paradigmă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
agățate pe stâlpi, gata pentru defilarea de pe străzi. Membrii se aliniază În coloane, În stil militar și sunt precedați de o fanfară. Cântăreții sunt Îmbrăcați În haine colorate, care imită uniformele militare de epocă și poartă numele fanfarei sau alte Însemne regaliste pe marea tobă care se află În centrul fanfarei. ș...ț Oficialii Instituțiilor de Orania, Însoțiți de alți membri care poartă steagurile, conduc parada. Mulțimea salută prin urale atunci când fanfara Începe să cânte, cu toboșarul bătând cât se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu mesaj social. Prima parte a zilei este ocupată de parada care legitimează pretențiile și aspirațiile protestanților irlandezi, care afirmă puterea comunității lor și confirmă (În ciuda echilibrului fragil și a tensiunilor religioase) normalitatea ordinii politice. Acum accentul cade pe expunerea Însemnelor simbolice identitare (afișe, costume, steme), pe punerea În scenă a forței comunității (prin numărul participanților și suporterilor, prin ordinea defilării) și pe ocuparea simbolică a orașului (spațial prin șirurile de manifestanți, sonor prin sunetele fanfarei). În partea doua a zilei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
România din 1989. Nu este vorba numai despre condamnarea rapidă și executarea lui Nicolae Ceaușescu, care a funcționat, după logica ritului „țapului ispășitor”, ca un rit de purificare colectivă. Este vorba și despre multiplele acțiuni de distrugere rituală a unor Însemne ale vechii ordini comuniste: ruperea stemei din steagul național și fluturarea „steagului găurit”; arderea simbolică a carnetelor de partid sau a documentelor de partid; dărâmarea, dramatizată, a statuilor care reprezentau figuri asociate cu sistemul socialist; valul de acțiuni de eliminare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]