16,853 matches
-
-șef al revistei Orizont și editorialist politic la România literară și la Evenimentul zilei. Debutează în revista "Orizont" în 1979, iar în volum în anul 1989. Din 1981, corector, tehnoredactor și ulterior redactor la aceeași revistă, iar în 1990 devine redactor-șef. În anul 1991 a lucrat timp de mai multe luni în redacția revistei The New Republic. Din 1993 deține rubrica săptămânală "Contrafort" în revista "România literară". Burse de studiu la Woodrow Wilson Center, National Forum Foundation, Washington, D.C., New York
Mircea Mihăieș () [Corola-website/Science/297605_a_298934]
-
minore, precum copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode al Muzeului Theodor Aman, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor volume. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei "Sămănătorul" (1901) a lui Nicolae Iorga, a colaborat și la "Adevărul", "Adevărul ilustrat", "Convorbiri literare", "Cumpăna" (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), "Curierul literar", "Epoca", "Epoca literară", "Familia", "Floare
Ștefan Octavian Iosif () [Corola-website/Science/297598_a_298927]
-
Eugen Lovinescu, scepticul mântuit", condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969). După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”. Între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. A funcționat apoi, între anii 1970-1973, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris - IV), apoi a
Eugen Simion () [Corola-website/Science/297614_a_298943]
-
publicistic cu un articol despre " Caietele Eminescu" în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”. Din 1983 este redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației. În 1993 a devenit membru al Academiei Române. În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați
Eugen Simion () [Corola-website/Science/297614_a_298943]
-
informator al Securității. Timp de 24 de ani, până la plecarea din țară ca refugiat politic, va colabora în mod asiduu cu Securitatea semnînd, sub numele conspirativ de "Someșan", rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium. După eliberare, este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. În 1979, devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit la Franța, în 1981, predă literatură comparată la Universitatea „François Rabelais
Nicolae Balotă () [Corola-website/Science/297602_a_298931]
-
Între anii 1937-1939 călătorește în Elveția, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franța și în Anglia, întregindu-și bagajul de cunoștințe. În 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 revine la
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
a renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale.<br> a debutat cu volumul de nuvele "Capul Bunei Speranțe" în 1963.<br> A fost redactor la revista "Tribuna" din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei "Cultura". Augustin Buzura se oprește în romanele sale din tinerețe asupra dramei intelectualului care
Augustin Buzura () [Corola-website/Science/297625_a_298954]
-
numărau Tudor Vianu sau George Călinescu. În anul 1943 face cunoștință cu Costache Olăreanu și Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi peste aproximativ 30 de ani Școala de la Târgoviște. Din anul 1950 lucrează la ziarul Scânteia, ca redactor; părăsește gazetăria în 1969, pentru o slujbă de funcționar pe lângă C.C. al P.C.R. și în Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1969-1971). Devine director al Operei Române între anii 1971-1973, este pensionat în anul 1974.<br> Este afiliat Școlii de la Târgoviște
Mircea Horia Simionescu () [Corola-website/Science/297623_a_298952]
-
Românească" au avut o mare influență în cadrul literaturii române. Ele susțineau o abordare tradițională și rurală a artei, deși mai târziu au adoptat o politică de stânga, cunoscută sub denumirea de "Poporanism". Liderul acestei ideologii, omul de cultură Garabet Ibrăileanu, redactor până în anul 1933 al Vieții Românești, devine un admirator și prieten apropiat al lui Sadoveanu, invitându-l la o excursie pe Râul Râșca. În această perioadă, o tânără scriitoare, Constanța Marino-Moscu, l-a acuzat că a plagiat lucrările sale în
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
devine membru al Academiei Române. Doi ani mai târziu, își ține discursul de recepție, în care face aprecieri pozitive fată de folclorul românesc în general și de poezia populară în special. Reîncepe colaborarea la revista "Viața românească", alăturându-se nucleului de redactori din perioadă interbelică, din care face parte și Garabet Ibrăileanu, publicând fragmente din romanele sale (unele dintre ele inițial publicate la editura acesteia). Tot la editura revistei ieșene publică volumul de nuvele "Umbre" și broșura " În amintirea lui Creangă", iar
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
și a ediției sale matinale, "Dimineața". Alături de George Topârceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa editează, începând cu luna ianuarie, revista lunară "Însemnări ieșene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului literar și redactorului revistei Viața românească. În această perioadă este implicat într-o dispută publică cu presa fascistă și cea de extremă dreapta, contracarând atacurile acestora în ziarele proprii. Susținători ai extremei drepte organizau în public arderea volumelor sale. Scandalul s-a prelungit
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
marxist, Ovid S. Crohmălniceanu a sugerat că, încă din 1930, atitudinea lui Sadoveanu a fost destul de asemănătoare cu cea avută de grupurile comuniste. În timpul anilor '30, pe vremea când era la conducerea "Adevărul"ui, Sadoveanu a fost ținta atacurilor unor redactori ai unui ziar de dreapta deținut de antreprenori evrei, care susținea că el a ales să-și abandoneze prerogative sale naționaliste. Astfel, Sadoveanu devine ținta unei campanii de presă antisemite și fasciste, avându-l ca adversar pe Nichifor Crainic de la
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
prea era înțeles de gingașii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic." A fost angajat la publicația " Ordinea", unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. La 25 octombrie 1910 a debutat în București, în revista Convorbiri critice. Împreună cu Mihail Sorbul, în acea perioadă scoate revista "Scena", dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 și l-a
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă și s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar. A fost angajat la " Ordinea," unde redactor-șef era Ștefan Antim: în "Răscoala" apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la "Falanga literară și artistică", condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la "Convorbiri critice" ("funcții mai mult onorifice"). Debut editorial
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
-se de pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie - Datare pe piesa "Jidanul" (trei acte), cu tematică semită. Pe 21/28 septembrie publică în "Universul literar" studiul "Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan", care anticipă romanul "Crăișorul". În octombrie/noiembrie devine redactor la "Scena". În anul 1915 scrie povestirea istorică "Horia, Cloșca și Crișan". Pe 26 august încheie nuvela "Hora morții". În anul 1916, aprilie - La București apare volumul "Golanii" (Nuvele și schițe), cu o prefață semnată de Mihail Dragomirescu, în editura
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Anglia, spre a susține conferințe la Oxford. Este posibil ca Ivasiuc să fi semnat un act de colaborare cu serviciul de Securitate. După întoarcerea din SUA, a ocupat de-a lungul timpului diverse funcții. Între 1970 și 1973 a fost redactor șef și director adjunct al editurii Cartea Românească, secretar al Uniunii Scriitorilor, iar între 1972 și 1974 a fost director al Casei de Filme 1. A publicat în 1964, în "Gazeta Literară", povestirea „Timbrul”, urmată apoi de alte texte beletristice
Alexandru Ivasiuc () [Corola-website/Science/297628_a_298957]
-
popas la Paris (1882 - 1884), pentru a-și desăvârși studiile juridice, Delavrancea publică în 1885 volumul de nuvele . Reîntors în țară de la Paris (1884), Delavrancea devine "„un nume de circulație și de prestigiu“". Colaborează cu "România Liberă", numărându-se printre redactorii ei apropiați, alături de Al. Vlahuță și Duiliu Zamfirescu, semnând cronicile muzicale și plastice, precum și nuvelele și povestirile din prima ediție a volumului "". Publică, pe rând, "", "", "", "", "" și "", care anunțau cu pregnanță un nume nou în literatura română, culminând cu "" (1886) și
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
în 1886 la cercul de la Convorbiri nuvela . Din 1885, scriitorul va publica la ziarul "Drepturile omului", iar mai târziu la "Literatură și știință", revistă condusă de C.D. Gherea. Scriitorul ia parte, de asemenea, la înființarea ziarului "Epoca", al cărui prim-redactor va fi de la 16 noiembrie 1885 până la 23 ianuarie 1886, printre colaboratori aflându-se Al. Vlahuță și Anghel Demetriescu. Delavrancea va publica aici, printre altele, două articole semnificative: "Cum suntem guvernați" și "Fiii poporului și sărăcia poporului", fiind prezentată, pe
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
sărmani. Prin dezbaterea acestor probleme rurale, sunt dezvăluite primele note ale pamfletarului și ale politicianului de mai târziu. Continuându-și colaborarea la "Lupta", ziar condus de Gheorghe Panu, gazetarul probează o bună conduită critică. În 1888, Delavrancea se angajează ca redactor și colaborator la ziarele "Democrația" și "Voința națională", unde se va remarca prin numeroase articole. Face critică muzicală și dramatică ("Epoca", 1886), polemizează cu Maiorescu într-o serie de articole ce vor demonstra multiple însușiri intelectuale ("O familie de poeți
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
puțin cunoscute, și nemenționate în bibliografii. Aceste pseudonime sunt: "Fra Barbaro" și "Minchio". Se pare că nu au apărut decât două numere ale revistei, care există și în biblioteca Academiei Române. Atras de copleșitoarea personalitate a lui B.P. Hașdeu, Delavrancea devine redactor la "Revista nouă", condusă de marele savant. Angajându-se tot mai mult în politică și în gazetărie, scriitorul devine redactorul permanent al ziarelor "Democrația" și "Voința națională". Publică, în continuare, la "Vieața" (1894), revistă săptămânală ilustrată, condusă de Al. Vlahuță
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
două numere ale revistei, care există și în biblioteca Academiei Române. Atras de copleșitoarea personalitate a lui B.P. Hașdeu, Delavrancea devine redactor la "Revista nouă", condusă de marele savant. Angajându-se tot mai mult în politică și în gazetărie, scriitorul devine redactorul permanent al ziarelor "Democrația" și "Voința națională". Publică, în continuare, la "Vieața" (1894), revistă săptămânală ilustrată, condusă de Al. Vlahuță și, mai apoi, de Alecu Urechia, acordând același interes tuturor problemelor literare, istorice și filologice, sociale sau politice, în articole
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
suveran mijloc de a înțelege un popor este acela de a-i cunoaște și aprofunda tradițiile, știința și creațiunile sale simple, naive, dar adeseori străbătute de un spirit vast și genial, pe care numai mulțimile și popoarele îl pot avea“". Redactorul "Revistei noi" era la curent cu cele mai de seamă și mai noi teorii de folclor comparat. Prin studiul din "Columna lui Traian" (1882), intitulat "Doina. Originea poeziei poporane la români", Delavrancea se referă la Dimitrie Cantemir, care în "" dădea
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
va absolvi cu doi ani mai tîrziu decît promoția sa (în 1962). Debutează în același an cu o cronică publicată în "Gazeta literară". Este, timp de un an, profesor în comuna Gruiu, județul Ilfov (1963-1964), după care va lucra ca redactor la "Gazeta literară" (transformată în "România literară"), timp de 26 de ani (a avut o rubrică permanentă pînă în 1990). După Revoluție devine redactor-șef al revistei "Caiete critice" (1990-1998) și face parte din comitetul director al revistei "Literatorul" (pe
Valeriu Cristea () [Corola-website/Science/297638_a_298967]
-
timp de un an, profesor în comuna Gruiu, județul Ilfov (1963-1964), după care va lucra ca redactor la "Gazeta literară" (transformată în "România literară"), timp de 26 de ani (a avut o rubrică permanentă pînă în 1990). După Revoluție devine redactor-șef al revistei "Caiete critice" (1990-1998) și face parte din comitetul director al revistei "Literatorul" (pe care a înființat -o împreună cu "Eugen Simion" și "Marin Sorescu"). Lucrează și ca redactor la "Editura Cartea Românească" (1992-1996), iar din 1998 la revista
Valeriu Cristea () [Corola-website/Science/297638_a_298967]
-
avut o rubrică permanentă pînă în 1990). După Revoluție devine redactor-șef al revistei "Caiete critice" (1990-1998) și face parte din comitetul director al revistei "Literatorul" (pe care a înființat -o împreună cu "Eugen Simion" și "Marin Sorescu"). Lucrează și ca redactor la "Editura Cartea Românească" (1992-1996), iar din 1998 la revista "Creanga de aur", editată de "Fundația Culturală Română".
Valeriu Cristea () [Corola-website/Science/297638_a_298967]