16,454 matches
-
de război. Mergând cu colindul și plugușorul cu elevii mei, am îmbrăcat pe cel mai bun școlar. Am pregătit o serbare școlară pentru răniții dintr-un spital din Ploiești, deplasându-ne cu mare greutate pe un viscol, dar am adus zâmbet pe fețele răniților care-și făcuseră datoria de ostași ai țării. La 17 februarie 1942 primesc vizita unui inspector școlar care a venit de mi-a adus ordinul de mobilizare. Mă despart cu greu de școlarii mei, pe care-i
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
văd un ghemotoc mic, vânăt, congestionat de plânsul momentan și am avut o mare deziluzie... Ce știam eu de mărimea și frumusețea copiilor nou născuți?..., dar n am spus nimic... Abia în ziua următoare, mai pe lumină, i-am surprins zâmbetul și m-a fermecat gunguritul ei nevinovat. Din ziua aceea m-am simțit fericit ca om și cel mai fericit tată din lume!... Situația catastrofală de la Stalingrad produsese o descurajare generală în rândul populației! Se aștepta din zi în zi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
încearcă să oprească o mașină dintre cele care circulau în zonă. O mașină de Făgăraș oprește și amabil este invitată să urce. Arată că merge la Făgăraș la spital, având soțul rănit și-mi spune numele. Proprietarul mașinii schițează un zâmbet abia perceptibil și pornește în viteză. Întâmplător, spune el, locuiește în Făgăraș în vecinătatea spitalului, așa că nu va fi o problemă să o lase chiar la poarta spitalului. Ajunși la destinație, mașina intră pe poarta spitalului, face un mic ocol
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de fotbal internațional. Întâmplător asistam la o clasă vecină, l-am văzut intrând în clasă, dar spre sfârșitul orei elevii lăsați singuri au trădat lipsa lui din clasă. Găsesc elevii în dezordine, îi liniștesc, în timp ce un elev îmi spune cu zâmbetul complice că „tovarășul profesor vede la televizor meciul de fotbal cutare”. Nu zic nimic, însă în ora următoare repetă aceeași absență în favoarea fotbalului. Secretarul, enervat, mă întreabă dacă l-am sancționat luându-i salariul pe ziua aceea. Răspund că nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
bătut în mod barbar, doar pentru motivul copilăresc al lovirii unui măgăruș al țiganilor corturari care staționau atunci lângă școala copilăriei mele. Cu dragoste față de copii și cu pasiunea de a face din ei oameni adevărați, i-am dirijat cu zâmbetul pe buze și cu sfaturi ce au prins bine tuturor. Chiar și în cei șase-șapte ani cât am fost militar, eu m-am socotit educatorul format cu atâta grijă într-o școală de frunte din orașul Bârlad... După primul an
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
cu multe semne și puțini agenți de circulație... Ne vedem liniștiți de drum, încadrându-ne acestui intens flux circulator. Puțin după aceasta, cu soarele în față ajungem la granița franco-italiană în același timp cu niște oaspeți așteptați cu flori și zâmbete. Ca nou sosiți în acel grup am fost și noi primiți cu aceleași zâmbete și flori, fără controlul vamal obișnuit. Eu mă cam temeam să nu am unele neplăceri cu privire la viză, dar nu s a întâmplat nimic. După ce cumpărăm unele
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
-ne acestui intens flux circulator. Puțin după aceasta, cu soarele în față ajungem la granița franco-italiană în același timp cu niște oaspeți așteptați cu flori și zâmbete. Ca nou sosiți în acel grup am fost și noi primiți cu aceleași zâmbete și flori, fără controlul vamal obișnuit. Eu mă cam temeam să nu am unele neplăceri cu privire la viză, dar nu s a întâmplat nimic. După ce cumpărăm unele mici nimicuri trebuitoare la drum, pornim pe o anumită bandă a autostrăzii. Din câte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
25 septembrie 1988 - spital A venit Mama ta! A venit Bucovina... Și o data cu Dumneaei a adus o parte din ființa mea lăsată în vara pierdută printre zilele neuitate; a mai adus o parte din iubirea ta pentru mine, nemărturisită în zâmbetul neterminat al soarelui de munte. Mi-au fost aduse, iată, cărările pe care urcam urmându-te cu credință și încrâncenare, mi-a adus vocile vântului din vârful acela liniștit și apropiat de divinitate; mi-a fost adusă bucuria noilor descoperiri
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
nababi. Nu asta a fost însă ceea ce ne-a impresionat pe absolut toți. Cu totul altceva ne-a strâns inima: toate erau lucrate de copii între 7 și 12 ani. Uluitor! Degetele fragile alergând prin urzeală cu dexteritate, fețe cu zâmbete pline de speranță îndreptate înspre noi, o imagine pe care n-o voi uita niciodată, cum nu-l voi uita nici pe băiețelul de 8 ani de la fabrica de obiecte din alabastru vizitată ieri, după ce-am pătruns în Valea
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dobândit înălțarea. Dincolo de toate, cred că cel mai dificil rol al ei a fost cel al vieții de familie, pe care l-a jucat însă excepțional - ca soție a unui mare pictor, a fost mereu pregătită să-l învăluie cu zâmbetul ei unic, să-i dăruiască aleasă gingășie și tandrețe din inepuizabila rezervă de lumină a ființei sale. Cu siguranță, ultimul și cel mai tragic rol al său, a fost acceptarea suferinței trupești cu nesfârșită răbdare și creștinească temeritate, ca element
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
hotarât să pleci, că mă voi pierde, că nu o să îmi mai găsesc rostul în teatru, în orașul ăsta, în lumea asta. Să nu te mai văd niciodată pe scenă jucând, să nu îți mai văd ochii mari, mersul semeț, zâmbetul ca soarele, să nu te mai aud cântând?! Unde, unde s-a dus pasiunea ta, forța ta, respirația ta? Am urlat la Dumnezeu că e nedrept!!!!... totul era parcă frânt în mine, dar încet, încet mi-au crescut aripi și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
un loc de veci, ceea ce îmi permite să-mi privesc mai detașat viitorul. Am păstrat peste ani o fotografie a dragilor mei părinți, mire și mireasă, făcută pe undeva prin preajma primului război mondial. Tata, un bărbat înalt, frumos, cu un zâmbet cald în colțul gurii, cu un păr bogat, ușor ondulat, podoabă pe care am moștenit-o și eu, ferit de pacostea cheliei. A fost un om credincios, blajin, cinstit și harnic, ordonat, meticulos, iubindu-și cu multă duioșie copiii, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
declarat din prima zi, deși eram oameni în toata firea, absolvenți universitari, că nu admite în compania lui "efecte civile și beletristică", pedeapsa cu care ne amenința fiind aceea că "delicvenților" nu le va mai zâmbi niciodată (probabil își aprecia zâmbetul mai prețios decât cel al Giocondei!). Picat inopinat în dormitorul nostru la un sfârșit de zi, băieții de la intrare fiind prinși cu un șeptic ce le anesteziase vigilența, m-am trezit cu "caltaboșul" în dreptul patului meu. Venise frigul de la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Când s-a apropiat Ceaușescu să rupă din colac, Moș Ion Roată al nostru n-are ce face și-i spune: "Bine că ați venit, domnule președinte, că noi vă așteptăm aici de la 5 dimineața!". La care tovarășul, cu un zâmbet acru, i-a răspuns: "Zi bogdaproste bade că am venit și acuma, că altfel puteați să mă fi așteptat toată ziua!". Am scrâșnit din dinți la auzul acestei replici lipsite de orice respect pentru pletele albe ale purtătorului pâinii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
reginei au rămas uimiți de "paleta" de culori și arome. Am fost serviți de câteva "novice", roșii în obraji, sănătoase și frumoase, iar în capul mesei trona stareța mănăstirii, maica Xantipia, o cariatidă cu studii la ASE și cu un zâmbet "cu totul și cu totul de aur". Eram după atâtea vizite un obișnuit al mănăstirilor și un bun amic al stareței, căreia îi ofeream din când în când câte un cartuș de Kent, câte un pachet de cafea "veritabilă", în schimbul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ai delegației ecuadoriene cine sunt "persoanele", surprinzător de decorative chiar și pentru niște latino-americani, avansând formula că fac parte din personalul de protocol, care a trebuit sa renunțe la pantofi și pantalonii de la costum din cauza zăpezii abundente, răspuns primit cu zâmbete înțelegătoare de "frații de arme" ecuadorieni. în august 1975 primul ministru al Turciei, Suleyman Demirel făcea o vizita oficiala în România. Însoțeam delegația de ziariști turci și eram "pe lângă premier" la Vila Lac 1. Aici l-am cunoscut pe directorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
țărmul oceanului, în stânga defilau munții, cu crestele lor de nea, așa că nu ne mai săturam să privim. Am aterizat la final de călătorie pe la ceasul amiezii, pe o vreme blândă de primăvară sud-americană. La aeroport ne aștepta cu flori și zâmbetele de rigoare colectivul ambasadei! După circa 14 ore de zbor și escale, eram morți de oboseală, așa că nu ne doream decât o baie caldă și un somn prelung. Pe drumul de la aeroport la ambasadă am putut să admiram străzi, parcuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
întrebat pe ambasador în ce limbă putem conversa în franceză, engleză, germană sau spaniolă. Mă specializasem deja în limba lui Cervantes, nu "fluieram", cum îmi spusese cineva la plecarea din București, dar mă descurcam. Spre surprinderea mea, Excelența Sa, cu un zâmbet, mă întrebă la rândul său: "De ce să nu vorbim românește?!" Era născut în România, copilărise și studiase la noi și avea tot felul de amintiri plăcute despre anii petrecuți "în țară". Deși bugetul ambasadei era minuscul și fondurile de protocol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
urechea și la un moment dat îmi șoptește: Ce voce are domnul, cântă chiar mai frumos decât unii gondolieri de-ai noștri!". Spiess, stând monumental în mijlocul șalupei precum "Colosul din Rhodos", a fost atent la cele spuse și, cu un zâmbet, îmi declară: "Vasilică, a fost cel mai frumos compliment ce mi s-a făcut de când mă știu!". Odihnească în pace acolo unde este și să se ia la întrecere în cântări cu îngerii! Gândisem la un moment dat să deschidem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Senatului (octombrie 1993) și în mai 1994 a primului-ministru Nicolae Văcăroiu (în 2000, președintele Emil Constantinescu a efectuat o vizită oficială în Brazilia). La sosirea noastră la aeroportul din Rio era prezentă "toată suflarea" de la Consulatul General cu flori și zâmbete de protocol. Pe unii îi știam, fiindu-mi cunoștințe mai vechi, pe alții îi "știam" din cele citite înainte de plecare la Direcția personal sau din cele discutate "la un pahar de vorbă". Cred că ar fi interesant ca material de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de vorbă". Cred că ar fi interesant ca material de studiu psihologic și de relații interumane fotografiile făcute la sosirea unui nou șef de misiune diplomatică și la plecarea lui, fiind o mare diferență între numărul de persoane prezente, dimensiunile zâmbetelor, mărimea buchetelor și prețul florilor. Oricum, cel mai mult ne-a impresionat vremea minunată, soarele strălucitor și cerul senin, care ne-au făcut să uităm de iarna lăsată în urmă acasă. Ajunși în Cosme Velho 526, la Consulatul General, ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Și cu oamenii de afaceri ce facem?". Brazilianul și-a dat seama că a intervenit ceva, m-a întrebat despre ce este vorba, i-am răspuns că se căutau niște soluții pentru restul delegației și, spre surprinderea tuturor, cu un zâmbet încântător, Președintele a spus: Atunci, îi invit pe toți!". Și așa a fost un dejun oficial pentru 120 de persoane! Cred că numai în Brazilia se poate întâmpla așa ceva! Purtasem anterior vizitei o corespondență cu MAE, Ministerul Culturii și Ministerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
-ne prietenește și apoi ne-au întins mâinile, urându-ne "Feliz Año Nuevo". Am primit ulterior de la protocolul Palatului și o amabilă scrisoare însoțită de fotografia color care marca evenimentul soția și cu mine în fața Regilor Spaniei! Aveam să deslușim "zâmbetul special" al perechii regale cu prilejul participării noastre la recepția de Ziua Națională a Bulgariei, la care era prezent și fostul Rege Simeon al Bulgariei și, surpriză, Regina Sofia a Spaniei(o persoană absolut încântătoare, caldă, amabilă, inteligentă). Ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
am reușit să cunosc ceva din capitală și din litoralul la Atlantic, precum și din viața politică și socială a țării, fiind încântat de aspectul civilizat, bine rânduit și liniștit al lucrurilor, de oamenii care își vedeau de ale lor cu zâmbetul pe buze, de clima blândă. Am petrecut aproape 7 ani în Uruguay și, retrospectiv gândind, am multe elemente "pozitive" de luat în calcul din această perioadă, unul din acestea fiind faptul că am reușit "să păcălesc" de 7 ori iarna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
La un moment dat "maestrul" anunță: "Și acum urmează vestitul tangou argentinian Cumparsita". Întrucât în cazul Cumparsitei atât textul, cât și muzica sunt opera a doi uruguayeni, mi-am permis să-l corectez, ceea ce mi-a atras de la asistența argentiniană "zâmbete" deloc încurajatoare, trebuind să mă retrag "diplomatic" din zonă!) Ambasadorul și-a încheiat misiunea la 12 decembrie și de la acea dată am preluat conducerea misiunii. Eram pentru a treia oară șef de misiune, după Santiago și Rio de Janeiro, aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]