16,607 matches
-
1888 - d.18 februarie 1979) a fost fiul măcelarului Nicolae Bobanga și al săliștencei Elena Moraru. Și-a făcut studiile elementare la „Școala grănicerească” din sat urmând mai apoi cursurile gimnaziale și pedagogice la Sibiu, Blaj și Deva. A fost învățător în Șoroștin, Sâncel, Chinciuș și Brusturi. În primul război mondial a fost mobilizat și trimis pe front în Galiția, unde a căzut prizonier. S-a întors în țară în 1917 și s-a înrolat ca voluntar în cadrul regimentului 2 Alba
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
din Sibiu. Publicații: Distincții/Premii: Moise Panga (n. 1804, Racovița - d. 16 august 1866, Orlat) a fost un pedagog român, fiu de grănicer cu o condiție socială modestă. La vârsta de 19 ani era deja soldat în cadrul Regimentului orlățean precum și învățător la școala trivială din Racovița, unde rămâne până în anul 1828 când este mutat tot ca învățător la Țânțari în apropierea Brașovului, unde era și sediul Companiei a XII-a din Regimentul I de Graniță de la Orlat. Aici se căsătorește cu
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
fost un pedagog român, fiu de grănicer cu o condiție socială modestă. La vârsta de 19 ani era deja soldat în cadrul Regimentului orlățean precum și învățător la școala trivială din Racovița, unde rămâne până în anul 1828 când este mutat tot ca învățător la Țânțari în apropierea Brașovului, unde era și sediul Companiei a XII-a din Regimentul I de Graniță de la Orlat. Aici se căsătorește cu Ecaterina Popovici. Cotat drept cel mai destoinic învățător de pe teritoriul Regimentului de la Orlat, în 1831 Moise
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
până în anul 1828 când este mutat tot ca învățător la Țânțari în apropierea Brașovului, unde era și sediul Companiei a XII-a din Regimentul I de Graniță de la Orlat. Aici se căsătorește cu Ecaterina Popovici. Cotat drept cel mai destoinic învățător de pe teritoriul Regimentului de la Orlat, în 1831 Moise Panga este trimis ca bursier la Institutul pedagogic superior din Lemberg unde învață limba germană, latină și maghiară. După un an de studii, el se întoarce într-un sat din apropierea Sibiului, care
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
din apropierea Sibiului, care nu putea fi decât Veștemul, Orlatul sau Jina, sate aparținând graniței militare. La îndemnul lui Ioan Marian cu care a fost coleg la Lemberg, la data de 18 iunie 1834, Moise Panga se stabilește la Năsăud devenind învățător la renumita "Școală normală" de aici. O dată cu anul 1842 el devine și directorul cursului preparandial de șase luni, înființat pe lângă aceasta. Începând din 1 august 1846 este numit președinte al Comisiei școlare a Regimentului II grăniceresc român, calitate în care
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
-se personal la Năsăud ""a fost înfruntat direct de Moise Panga"". Situația devenind tot mai încordată, ecoul ei a ajuns până la Curtea împărătească de la Viena, care a trimis în anchetă pe ""inspectorul de școale"" dr. Carol Festi. Acesta propune ca învățătorii Moise Panga și Vasile Nașcu să fie suspendați din posturile pe care le dețin deoarece ""dau tineretului exemplu rău' în loc să-l educe în ascultarea necondiționată față de diregătoriile lumești și spirituale, instituite de Dumnezeu!!" Propunerea lui Festi este transpusă în practică
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
bibliotecarul acesteia. ""Matura"" și-o trece în 1885 iar ca student la teologie în anul IV, prelucrează și adaptează lucrarea lui L. Pauer, "Der Lehrer von Apfelheim", apărută la Viena, iar în limba română, la Brașov în 1888, sub titlul "Învățătorul din Merești - istorioară instructivă pentru popor și tinerime". Cartea respectivă s-a bucurat de o largă răspândire, fiind recomandată de către mitropolitul Ioan Vancea tuturor preoților și docenților, drept o carte instructivă și morală, din această periodă datând și o altă
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
fiind recomandată de către mitropolitul Ioan Vancea tuturor preoților și docenților, drept o carte instructivă și morală, din această periodă datând și o altă lucrare a sa intitulată "Părintele albinelor". După absolvirea Academiei teologice în 1889, Valeriu Florianu este numit ca învățător la școala grănicerească din sat, unde a funcționat în perioada 1 februarie 1891 - 1 iunie 1897. Hirotonit ca preot în 6 decembrie 1891, până în anul 1895 a fost "supranumerar" pe lângă tatăl său. În perioada 1893-1894 a administrat parohia Bradului iar
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
și activitatea sa ca membru în comitetul de conducere al băncii "Suru" din Racovița, ca președinte al Composesoratului de pădure "Braniștea" etc. Nu mai puțin laborioasă a fost activitatea pe care a desfășurat-o pe tărâm școlar și cultural. Ca învățător și mai apoi în calitate de catehet în perioada 1891-1940, protopopul Florianu a educat generații întregi de racoviceni în spiritul moralei creștine, în spiritul cinstei și al omeniei, al dreptății și iubirii față de neam și țară. Paralel cu aceste funcții a îndeplinit
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
felicitat de către Mitropolia Blajului ""pentru frumoasa și bogata activitate desfășurată timp de 50 de ani ca păstor sufletesc și pentru neînfricata luptă în apărarea drepturilor bisericii și neamului nostru"". Protopopul Valeriu Florianu a fost căsătorit cu Maria Pop, fiica fostului învățător al școlii din sat, din perioada graniței militare, Iacob Pop, nași fiind "Căpitănița" Maria Drăgoiu și ginerele acesteia învățătorul-diriginte George Dănilă. Din această căsnicie au rezultat cinci copii: Liviu, Laura și Aurel (a îmbrățișat cariera didactică), Ovidiu (a îmbrățișat cariera
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
fiul cel mare al lui Louis François Cauchy și al lui Marie Madeleine Desestre. Tatăl ocupă diverse funcții fiind în relații cu Pierre Simon Laplace și cu Joseph-Louis Lagrange. Încă de mic manifestă un talent deosebit pentru matematică. Primul său învățător i-a fost tatăl - un catolic convins, cunoscut pentru concepțiile sale religioase. De altfel, și Cauchy va deveni mai târziu un apărător fidel al catolicismului. Datorită atașamentului față de monarhie, tatăl, împreună cu restul familei este nevoit să se retragă la țară
Augustin Louis Cauchy () [Corola-website/Science/309624_a_310953]
-
preot nu îl pasiona, după trei semestre la Tübingen pleacă să studieze la Berlin, unde absolvă un al patrulea semestru și plecă la Jena pentru încă patru luni de studiu. După doi ani și jumătate se întoarce acasă și devine învățător la Vulcan. Pentru că nu a terminat studiile, nu-și poate da examenul de preot, meserie pe care nu dorește, de altfel, să o practice. În 1855 este angajat la școala săracilor, de la marginea orașului, iar în 1860 este numit director
Traugott Teutsch () [Corola-website/Science/309631_a_310960]
-
ale deportărilor din Bărăgan, fuseseră mutați din localitatea bănățeană Teremia Mică din județul Timiș. Abia când avea doi ani, familia sa s-a putut întoarce în satul de obârșie. A urmat gimnaziul pedagogic din Sibiu și a lucrat apoi ca învățător la Buziaș. În 1977 s-a mutat la Timișoara, unde a lucrat ca redactor la ziarul "Neue Banater Zeitung" (Organ al Comitetului Județean al P.C.R.). Fiind membru al Partidului Comunist Român Samson a studiat în anii 1978-1983 jurnalistică la Academia
Horst Samson () [Corola-website/Science/309692_a_311021]
-
Chișcăreni, județul antebelic Iași - 23 ianuarie 1953, colonia de muncă de la Capul Midia) a fost un profesor al Universității din Iași, întemeietor al școlii românești de antropologie și om politic român. a fost al doilea dintre cei șase copii ai învățătorului Gheorghe Botez, din satul Chișcăreni, județul Iași, și ai Emiliei, născută Dașchevici. Ioan Gh. Botez a urmat studiile secundare la Liceul Internat din Iași obținând bacalaureat în anul 1912. Licențiat în științe naturale, în anul 1918, al Facultății de științe
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
iubit, 1905"”. Statuia a fost inaugurată în data de 15 octombrie 1906, în cadrul unei serbări naționale la care au venit invitați din toată țara. A participat și un mare grup de țărani bucovineni în costume naționale, conduși de preoții și învățătorii lor. La picioarele monumentului, printre zecile de coroane, se afla și una a regimentului vasluian Racova, pe care scria: ""urmașii celor nouă și cu sergentul zece"". Din partea contemporanilor marelui scriitor, a vorbit scriitorul și omul politic Nicolae Gane (1838-1916). La
Statuia lui Vasile Alecsandri din Iași () [Corola-website/Science/309736_a_311065]
-
mult, așa încât a fost nevoie să se construiască noi săli de clasă. Atât cursul primar, cât și cursul inferior liceal funcționau cu clase paralele, suprapopulate, având uneori câte 50-65 elevi într-o clasă. Începând cu anul școlar 1931/32 locul învățătorilor laici a fost ocupat de Frații români, autohtoni, pregătiți în școlile confesionale recunoscute de Stat, iar din 1940 Frații predau și în cele două licee, având pregătirea universitară corespunzătoare, primită în Facultățile din București. În afară de București Frații deschid în 1904
Frații Școlilor Creștine () [Corola-website/Science/310012_a_311341]
-
frecventau cursurile Școlii Normale din localitate. În urma cedări Ardealului de Nord, prin "Diktatul de la Viena", din 30 august 1940, Frații părăsesc Oradea, și-și continuă studiile la Școala Normală greco-catolică din Blaj, unde patru serii de Frați iau diploma de învățători. Ultima serie în 1946. În 26 iulie 1940 are loc, la București, un eveniment de mare importanță pentru viața Institutului F.S.C., în România: "Deschiderea noviciatului", cu șase novici români. Până în 1940, tinerii novici din România erau formați în noviciatul din
Frații Școlilor Creștine () [Corola-website/Science/310012_a_311341]
-
pământ arabil, 14 fânețe și două case parohiale. Evenimentul a avut loc în anul 1779, probabil în același an lăcașul a fost pictat, făcându-i-se și o serie de icoane, dintre care a rămas aceea cu reprezentarea lui Isus Hristos învățător pe care Ioana Cristache-Panait o atribuie lui popa Nicolae zugravul, cel pe care îl consideră și autorul decorației pictate. Ea atribuie aceluiași autor și friza de prăznicare, din care face parte și Năframa Veronicăi, datată 1807, cu prilejul renovării picturii
Biserica de lemn din Chețani () [Corola-website/Science/310136_a_311465]
-
n. 1 mai 1910, Fălești - d. 29 noiembrie 1982, Chișinău) a fost un sculptor din Republica Moldova. s-a născut la data de 1 mai 1910 în orașul Fălești, după alte surse în satul Albinețul Vechi din raionul Fălești, în familia învățătorului Ițic Dubinovschi. În anul 1917 familia sa s-a mutat în orașul Bălți, unde a intrat la Școala secundară și a studiat desenul în cercul școlar de la Școala secundară I.V. Savin. A studiat la Academia de Arte Frumoase din București
Lazăr Dubinovschi () [Corola-website/Science/310180_a_311509]
-
referință al comunei este Ion Moacă, cioplitor în calcar. Curtea sa plină cu statui din piatră albă se află foarte aproape de locul marcat ca fiind cel al descoperirii tezarului de la Pietroasele. Prima școală înființată aici datează din anul 1915, primul învățător fiind Al. Nestor. În comuna Pietroasele se află situl arheologic de interes național din vatra satului Pietroasele și din zona primăriei, cunoscut pentru castrul și termele romane din secolele al IV-lea, ca și prin necropola și așezarea civilă din
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
că "satul Bașeu are 96 familii cu 495 suflete, .- parte din așezări sînt mai bune, altele mai slabe, unele au grădini, altele livezi, iar sătenii împroprietăriți aveau 280 ha și 69 ari". Într-o monografie întocmită în anul 1940 de învățătorul din sat, Vasile Turic, rămasă în formă de manuscris se arăta că: "Populația satului numără în total 158 familii, cu 904 locuitori din care 416 sînt bărbați și 488 femei. Unele familii sînt împovă¬rate cu cîte 8-10 copii. Acestea
Bașeu, Botoșani () [Corola-website/Science/310335_a_311664]
-
abia un caz la 6 ani. Populația este de naționalitate română, în sat existînd numai 3 familii de evrei. Cele mai vechi familii din sat sînt ale Burlăcenilor, Bărbăzănenilor, Ciețculenilor și Axintenilor, din care s-au ridicat un avocat, doi învățători, un inginer și un ofițer... Bolile cele mai frecvente sînt paludismul, tuberculoza și alcoolismul. În caz de boală locuitorii merg la doctor dar se servesc și de leacuri empirice. La naștere, lehuzele sînt îngrijite de femei din sat cu puține
Bașeu, Botoșani () [Corola-website/Science/310335_a_311664]
-
(n. 1913, Sânpetru Mic, județul Timiș, Banat - d. 18 decembrie 2009, Berlin ), este pseudonimul artistic al lui Stefan Heinz, actor, poet și dramaturg de limba germană, originar din România. A urmat gimnaziul real (1924-1928) și școala catolică de învățători ("Deutsche Katholische Lehrerbildungsanstalt") Banatia (1928-1932) din Timișoara. A profesat ca învățător în Lenauheim, județul Timiș (1933-1934), iar din 1935 până în 1942 profesor-cantor la Aluniș, județul Arad. În 1943 a fost numit inspector școlar pentru școlile primare ale germanilor din România
Hans Kehrer () [Corola-website/Science/310338_a_311667]
-
decembrie 2009, Berlin ), este pseudonimul artistic al lui Stefan Heinz, actor, poet și dramaturg de limba germană, originar din România. A urmat gimnaziul real (1924-1928) și școala catolică de învățători ("Deutsche Katholische Lehrerbildungsanstalt") Banatia (1928-1932) din Timișoara. A profesat ca învățător în Lenauheim, județul Timiș (1933-1934), iar din 1935 până în 1942 profesor-cantor la Aluniș, județul Arad. În 1943 a fost numit inspector școlar pentru școlile primare ale germanilor din România,acum subordonate Grupului Etnic German din România. În timpul celui de-al
Hans Kehrer () [Corola-website/Science/310338_a_311667]
-
spaniole, germane, engleze etc. Până la primul război mondial funcționau câte șase școli de băieți și de fete și câteva școli mixte. Învățământul secundar ploieștean număra un liceu de băieți (1864), o școală secundară de fete (1874), o școală normală de învățători (1867—1881), o școală comercială, o școală de arte și meserii. Profesorii ploieșteni, pe lângă o strălucită activitate la catedră (care atrăgea elevi și din afara județului), erau autori de manuale (în ultimii ani ai secolului XIX, o treime din manualele care
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]