16,124 matches
-
aproape opt ani de lupte sângeroase și inutile, Washingtonul Înțelesese nu numai că francezii nu mai puteau recâștiga autoritatea pierdută În Indochina, dar și că erau inferiori forțelor armate oficiale și de gherilă conduse de Ho și Min. În viziunea americanilor, francezii le tocaseră banii și erau o investiție din ce În ce mai riscantă. Nimeni n-a fost surprins când Dien Bien Phu a capitulat la 7 mai 1954 și francezii au cerut Încetarea focului. Căderea Indochinei franceze a precipitat colapsul ultimului guvern de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale căror relații politice și instituții urmau să fie stabilite la urne. Alegerile cu pricina nu au avut loc niciodată și misiunea de a sprijini jumătatea de sud a fostei colonii franceze le-a revenit În Întregime, din acel moment, americanilor. Puțini francezi au regretat pierderea Indochinei. Spre deosebire de olandezi, francezii nu avuseseră În regiune o prezență Îndelungată. și chiar dacă America plătise pentru primul război din Vietnam (lucru de care puțini francezi aveau cunoștință la vremea respectivă), cei care au luptat și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În calculele militare internaționale. și mai rău, Franța a fost total dependentă de SUA În războiul colonial pe care l-a purtat În Asia. În octombrie 1956, când Marea Britanie, Franța și Israelul au complotat să atace Egiptul lui Nasser, președintele american Eisenhower i-a presat pe britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor franceze că acestea ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Israelul au complotat să atace Egiptul lui Nasser, președintele american Eisenhower i-a presat pe britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor franceze că acestea ar fi putut ajunge În mâinile rebelilor algerieni. La scurtă vreme după ce a venit la putere În 1958, Însuși de Gaulle a fost informat fără menajamente de generalul Norstad, comandantul american al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Norstad, comandantul american al NATO, că nu va primi detalii despre amplasamentul armelor nucleare americane pe teritoriul francez. Aceasta era situația politicii externe În momentul În care de Gaulle a primit puteri prezidențiale depline. El nu aștepta prea multe de la americani. De la arme nucleare până la poziția privilegiată a dolarului În lume ca monedă valutară de rezervă, America avea o poziție care Îi permitea să-și impună interesele asupra restului alianței - și era de așteptat să o facă. Deși nu puteai avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nucleare până la poziția privilegiată a dolarului În lume ca monedă valutară de rezervă, America avea o poziție care Îi permitea să-și impună interesele asupra restului alianței - și era de așteptat să o facă. Deși nu puteai avea Încredere În americani, comportamentul lor era previzibil; important era să nu depinzi de Washington, așa cum depinsese Franța În Indochina și În Suez. Franța trebuia să-și apere poziția cât putea de bine, procurându-și, de exemplu, arme nucleare. Față de Marea Britanie, atitudinea lui de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar fără prea multă vărsare de sânge (din nou, din punctul de vedere al britanicilor). Conflictul dintre arabi și evrei s-a dezlănțuit abia după ce britanicii au ieșit din scenă. În Irak, unde Marea Britanie și America aveau interese petroliere comune, americanii i-au Înlocuit treptat pe britanici ca influență imperială dominantă. Egiptul a reprezentat Însă locul - deși, culmea, nu fusese niciodată o colonie britanică În sensul convențional al cuvântului - unde Marea Britanie a resimțit din plin umilințele și drama decolonizării, suferind o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu erau prea Încântate de președintele Egiptului. Pe 18 iulie 1956, În Iugoslavia, la o Întâlnire cu Tito și prim-ministrul Indiei Jawaharlal Nehru, Nasser a semnat o declarație comună de nealiniere, disociind explicit Egiptul de orice dependență față de Vest. Americanii s-au simțit jigniți: În ciuda faptului că, În noiembrie 1955, inițiaseră discuții cu Egiptul În legătură cu finanțarea americană pentru construcția barajului de la Assuan, secretarul de stat american Dulles a Întrerupt negocierile la 19 iulie. O săptămână mai târziu, la 26 iulie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Washingtonului. Marea Britanie avea Încă mari datorii către SUA, cărora le plătea dobândă pentru Împrumuturi aflate În derulare; În 1955, presiunea asupra lirei sterline aproape că determinase Londra să solicite să fie temporar exonerată de aceste plăți. Londra suspecta dintotdeauna intențiile americanilor În zonă: Washingtonul, se credea, plănuia să ia locul Marii Britanii În Orientul Mijlociu, ceea ce explica de ce purtătorii de cuvânt americani adoptau uneori o retorică anticolonialistă - probabil cu intenția de a seduce elitele locale. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
presiunea asupra lirei sterline aproape că determinase Londra să solicite să fie temporar exonerată de aceste plăți. Londra suspecta dintotdeauna intențiile americanilor În zonă: Washingtonul, se credea, plănuia să ia locul Marii Britanii În Orientul Mijlociu, ceea ce explica de ce purtătorii de cuvânt americani adoptau uneori o retorică anticolonialistă - probabil cu intenția de a seduce elitele locale. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări erau În general bune. Coreea și dinamica Războiului Rece aplanaseră resentimentele reciproce din anii ’40 și britanicii credeau că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
probabil cu intenția de a seduce elitele locale. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări erau În general bune. Coreea și dinamica Războiului Rece aplanaseră resentimentele reciproce din anii ’40 și britanicii credeau că se pot baza pe simpatia americanilor față de interesele și obligațiile internaționale ale Marii Britanii. și astfel, chiar dacă Eisenhower Însuși le spusese că Își făceau prea multe griji cu privire la Nasser și amenințarea pe care acesta o reprezenta, liderii britanici erau convinși că SUA i-ar fi sprijinit fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În cazul unui conflict arabo-israelian. SUA au Început să exercite, pe căi publice și private, o presiune considerabilă asupra Marii Britanii pentru a o determina să oprească invazia din Egipt, amenințând chiar să sisteze ajutorul financiar. șocat de opoziția manifestă a americanilor, Însă incapabil să facă față căderii accelerate a lirei sterline, Eden a ezitat puțin, dar apoi a capitulat. Pe 7 noiembrie, la doar două zile după ce primii parașutiști britanici aterizaseră la Port Said, forțele britanice și franceze au Încetat focul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și francezii și-au anunțat retragerea din Suez, care a durat până pe 22 decembrie. Marea Britanie, ale cărei rezerve de lire sterline și dolari scăzuseră cu 279 de milioane de dolari În decursul crizei, a primit promisiuni de ajutor financiar din partea americanilor (concretizat sub forma unei linii de credit de 500 de milioane de dolari de la Banca Americană de Import-Export). La 10 decembrie, FMI a aprobat un Împrumut de 561,47 de milioane de dolari pentru Marea Britanie și un angajament de stand-by
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Algeria. Pentru Statele Unite, aventura din Suez a fost un mod de a-și reaminti propriile responsabilități, dar și o ocazie de a-și Încorda mușchii. Eisenhower și Dulles detestau modul În care Mollet și Eden contaseră pe sprijinul necondiționat al americanilor. Ei erau iritați de francezi și britanici: nu doar pentru că se angajaseră În secret Într-o expediție atât de prost planificată și executată, dar și pentru momentul ales. Criza Suezului aproape a coincis cu ocuparea Ungariei de către sovietici. Implicându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dezvăluite public toate ramificațiile conspirației Împotriva lui Nasser, deși mulți le-au bănuit Încă de la Început. În numai câteva săptămâni Însă, Anthony Eden a fost forțat să demisioneze, umilit de incompetența strategiei militare pe care o aprobase și de refuzul americanilor, exprimat deschis, de a o susține. Deși Partidul Conservator, aflat la putere, nu a fost afectat prea mult În alegeri - sub conducerea lui Harold Macmillan, care participase cu oarecare rețineri la planificarea expediției din Suez, conservatorii au câștigat alegerile generale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre contrariul concluziei trase de Charles de Gaulle. Indiferent de ezitări sau de sentimentele ambivalente față de anumite gesturi americane, guvernele britanice aveau să adere de acum Înainte cu loialitate la pozițiile Statelor Unite. Numai astfel puteau spera să-i influențeze pe americani și să-și asigure sprijinul acestora În momentele critice. Această realiniere strategică va avea consecințe cruciale pentru Marea Britanie și pentru Europa. Consecințele de lungă durată ale crizei din Suez s-au resimțit la nivelul societății britanice. Începutul anilor ’50 fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frații săi, regia Luchino Visconti (1960) Mergem spre zările-nsorite, Mergem spre mările-azurii. Cum am văzut În filme - Ni s-or adeveri? Cliff Richard, din Vacanța de vară (1959) E groaznic să trăiești În era americană - bineînțeles, dacă nu ești american. Jimmy Porter, În Privește Înapoi cu mânie (1956) În 1979, scriitorul francez Jean Fourastié publica un studiu despre transformarea economică și socială a Franței În cei treizeci de ani de după al doilea război mondial. Titlul - Les Trente glorieuses, ou La
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau motorul și tracțiunea pe spate, lăsând spațiu În fața șoferului pentru o cantitate mică de bagaje și pentru baterie, roata de rezervă, manivelă și scule. Morris-ul cu motor În față, ca și contemporanul și rivalul lui Ford Popular (deținut de americani, dar fabricat pentru piața locală În Dagenham, lângă Londra, la uzinele Ford din Marea Britanie), aspira la un nivel mai Înalt de confort - și mai târziu va apărea În versiunea cu patru uși, cum se cuvenea Angliei prospere din anii următori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simbolizat de New York și de exemplul său contagios. Dar, cu toată prezența lor În imaginarul european - și realitatea cât se poate de fizică a soldaților americani staționați În toată Europa Occidentală -, Statele Unite erau Încă o mare necunoscută pentru majoritatea europenilor. Americanii vorbeau engleza - limbă pe care majoritatea europenilor continentali nu o cunoșteau mai deloc În această perioadă. Istoria și geografia Statelor Unite nu erau studiate În școlile europene; scriitorii americani erau necunoscuți chiar și minorității educate; sistemul lor politic era un mister
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
identitatea, autoritatea și valorile lui, neînduplecat de cântecul unor sirene ca modernitatea și societatea de masă. Aceste sentimente nu erau totuși curente În Germania sau Austria, nici chiar În Italia, unde mulți oameni În vârstă Încă Îi mai priveau pe americani drept eliberatori. Invers, antiamericanismul era mai frecvent Îmbrățișat În Anglia și Franța, cele două foste puteri coloniale, scoase din cursă de ascensiunea Statelor Unite. După cum Îi informa Maurice Duverger pe cititorii săptămânalului francez L’Express În martie 1964, comunismul nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
filmului francez (sau suedez), dar ce aveau toate În comun - și din abundență - era stilul. Acest stil - un amestec În proporții variabile de siguranță artistică, ambiție intelectuală și spirit cultivat - era factorul care singulariza scena europeană, mai ales În ochii americanilor. La sfârșitul anilor ’50, Europa Occidentală nu numai că-și revenise după criza economică și război, ea era din nou un magnet pentru toți cei care se voiau sofisticați. New York era capitala banilor și, poate, a artei moderne. Dar America
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revenise după criza economică și război, ea era din nou un magnet pentru toți cei care se voiau sofisticați. New York era capitala banilor și, poate, a artei moderne. Dar America era Încă nițel cam neșlefuită - chiar și În ochii multor americani. John F. Kennedy, În campania de candidatură și apoi ca președinte, a sedus și prin cosmpolitismul cultivat al anturajului său de la Washington, „Camelot”. Iar Camelot, la rândul său, datora mult educației și alurii europene a soției președintelui. Nu e de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa, care Își permiteau discurile, concertele, pantofii, hainele, machiajul și coafura aferente. Dar prin prezentare, aceste produse sfidau distincțiile sociale tradiționale. În muzică, succesul maxim a fost Înregistrat de Beatles și de epigonii lor, care Îmbinau ritmurile chitariștilor de blues americani (majoritatea negri) cu un material extras din limbajul și experiența clasei muncitoare britanice 4. Acest amestec original a devenit apoi cultura indigenă, transnațională, a tineretului european. Conținutul muzicii pop era important, dar și mai mult conta forma. În anii ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Astfel, pentru Rudi Dutschke (născut În 1940), Peter Schneider (1940), Gudrun Ensslin (1940) sau mai tinerii Andreas Baader (născut În 1943) și Rainer Werner Fassbinder (1945), democrația postbelică din RFG nu constituia soluția, ci problema. Cocon apolitic, consumist, protejat de americani, Bundesrepublik era nu numai imperfectă și amnezică; ea conspirase activ cu stăpânii occidentali pentru a nega trecutul german, Îngropându-l sub confort material și propagandă anticomunistă. Chiar și atributele-i constituționale erau neautentice: după cum spunea Fassbinder, „democrația noastră nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primul stat din Pactul de la Varșovia care a semnat Acordul General pentru Tarife și Comerț (1971), a aderat la Banca Mondială și la Fondul Monetar Internațional (1972), a Încheiat acorduri comerciale preferențiale cu Comunitatea Europeană (1973) și a primit de la americani clauza națiunii celei mai favorizate (1975)6. Ceea ce vedeau diplomații străini În autocrații antisovietici de la București erau germenii unui nou Tito: stabil, docil și mai interesat de puterea locală decât de agitația internațională. Cel puțin Într-un sens aveau dreptate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]