16,878 matches
-
teorie normativă" și "teorie morală" nu sunt, ca atare, sinonime. Jubb și Rossi se înșală însă profund în măsura în care - după cum am putut constata - consideră că aceste adevăruri îi pot ajuta în vreun fel pe realiști să răspundă cu succes argumentului fundamental avansat de Erman și Möller împotriva ideii că o concepție realistă (plauzibilă) a legitimității politice poate fi justificată fără ajutorul principiului egalității umane fundamentale. Departe de a constitui doar o transformare ilicită a susținerilor normative ale realiștilor în susțineri morale, acest
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și sumare (dar nu mai puțin eficiente) a pretenției realiștilor de a se fi "eliberat" de principiile și valorile morale "pre-politice", Baderin ne propune să întrebăm nu doar ce temei au realiștii pentru condițiile egalitariene ale legitimității pe care le avansează, ci și care este baza convingerii lor că politica este preferabilă dominației. Altfel spus: de ce politică și nu doar dominație? De ce sunt statele obligate să apeleze la politică și nu la dominație în relația cu cetățenii lor? Este evident, observă
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
exprimate în cuvântul înainte referitor la argumentele realismului moderat împotriva ideii că filosofia politică este o branșă a eticii. Drept urmare, propun să abandonăm subiectul Williams și să trecem la examinarea observațiilor și argumentelor cu privire la metodologia și obiectivele teoriei politice normative avansate de Jeremy Waldron, cel mai reputat și mai incisiv avocat declarat al ceea ce am numit realism moderat. Din punctul de vedere al lui Waldron, nu este nimic în neregulă cu interesul filosofilor politici de a răspunde întrebărilor legate de specificarea
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
poate fi redusă nedreptatea socială?" În al doilea rând, alături de mulți alți autori, nu am fost deloc convins de argumentele lui Sen în ideea că filosofii politici ar trebui să renunțe să mai întrebe "ce este dreptatea socială?". Sen a avansat două obiecții fundamentale împotriva proiectului filosofic ce urmărește să răspundă la întrebarea "ce este dreptatea socială?": obiecția redundanței și obiecția fezabilității. Prima susține că răspunsul la această întrebare nu este nici suficient și nici necesar pentru identificarea și progresul în
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
21 și că există numeroase alte studii critice excelente pe această temă22, nu voi intra aici în analiza detaliată a acestor două argumente. Precizez doar că, din punctul meu de vedere, ele eșuează să legitimeze concluzia pentru care au fost avansate din cel puțin două temeiuri. Primul este acela că și sub ipoteza că obiecția redundanței este corectă, căutarea răspunsului adecvat la întrebarea "ce este dreptatea socială?" rămâne o practică filosofică legitimată de interesul epistemic, academic sau intelectual pentru această întrebare
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și criticată în capitolul anterior, potrivit căreia, în condițiile dezacordului rezonabil generalizat, filosofii politici nu ar mai trebui să se considere îndreptățiți să recurgă la intuiții, principii și valori morale pentru întemeierea teoriilor lor. Un astfel de argument a fost avansat de Fabian Freyenhagen. Mă refer aici la una dintre observațiile sale din recentul articol în care încearcă să submineze din interior strategia de justificare adoptată de Rawls în Political Liberalism, observație ce susține că, dat fiind pluralismul valoric rezonabil caracteristic
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
valorilor morale în acțiunea politică și în evaluarea acțiunilor agenților politici 32. Nu cred că sunt singur în opinia că aceste obiecții realiste împotriva moralismului se numără printre cele mai slabe, mai neprofesioniste - și adesea ridicole - obiecții care au fost avansate împotriva vreunui curent de opinie din filosofia politică recentă (deși este destul de probabil să fiu primul care exprimă atât de clar și răspicat o astfel de opinie 33). Practic, doar obiecțiile 1), 2) și 6) constituie obiecții oarecum decente sau
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
intuiții de natură morală, moralismul (fie "pur", fie pluralist) rămâne o metodologie legitimă pentru filosofia politică, indiferent de cât de redusă este forța motivațională a argumentelor morale pentru politicieni sau cetățeni. Enzo Rossi și Matt Sleat au replicat celor care avansează argumente de acest tip în apărarea moralismului 39 că sunt pe lângă subiectul principal, de vreme ce problema fundamentală identificată de realiști în cazul moralismului este faptul că neagă autonomia politicii față de moralitate, reducând toate problemele politice la probleme de moralitate personală. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
democratic de decizie sau contrazic spiritul democrației. De fapt, așa cum a argumentat, într-un alt context, Rutger Claassen, filosofii care nu se abțin de la astfel de propuneri arată mai mult respect pentru democrație decât cei care o fac. Aceasta pentru că, avansând cele mai bune recomandări pe care le pot oferi, acești filosofi îmbogățesc agenda dezbaterii publice cu noi idei, ajutând astfel la creșterea calității ei și la sporirea șanselor ca decizia democratică să fie una cat mai bine deliberată, informată și
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
importantă pe care mi-am asumat-o în această carte: sarcina de a sprijini cu argumente și cea de a patra concluzie cu privire la disputa dintre realism și moralism în filosofia politică anunțată în cuvântul înainte, i.e., concluzia că toate obiecțiile avansate în cruciada realiștilor împotriva "moralismului" sunt obiecții nesustenabile. Cuvânt de încheiere Din punctul meu de vedere, argumentarea de până acum ne permite să fim suficient de încrezători în îndreptățirea reafirmării concluziei generale indicate în cuvântul înainte, i.e., concluzia că realiștii
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
politică nu este (doar) o ramură a eticii sau pentru opinia că ea ar trebui "scoasă în afara eticii". Dacă observațiile noastre de până acum sunt corecte, și cred că suntem destul de bine întemeiați să le considerăm corecte, niciunul dintre argumentele avansate de realiști nu este, de fapt, în măsură să submineze teza că filosofia politică este o ramificație a filosofiei morale sau să legitimeze ideea îndepărtării sau izolării filosofiei politice de filosofia morală. La baza afirmației că filosofia politică este o
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
nu au reușit să-și întemeieze principalele teze "pozitive" pe care le sprijină, dar, prin obiecțiile pe care le-au adus moralismului, realiștii, și în special realiștii radicali, au reușit să stabilească un adevărat record în privința celor mai slabe obiecții avansate în ultima vreme împotriva unui curent de opinie din filosofia politică. Fiecare dintre obiecțiile realiste împotriva moralismului are, după cum am constatat, cel puțin unul dintre următoarele defecte: confuzia între filosofia politică și științele politice, confuzia între normativ și descriptiv, confuzia
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
care acestea sunt cu totul străine (precum ideea că politica este "etică aplicată"). În același timp, am putut constata totuși și faptul că unii realiști au început să conștientizeze caracterul extrem de precar și nedrept (dacă nu chiar diletant) al obiecțiilor avansate până la acest moment împotriva moralismului. Sunt speranțe reale, așadar, ca, în viitor, dialogul realiștilor cu moraliștii să nu mai fie un dialog al surzilor, unul bazat pe lecturi pe diagonală ale scrierilor moraliste, pe strategii extrem de inechitabile de interpretare a
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Research 40 (2015), pp. 455-458 și Robert Jubb și Enzo Rossi, "Why Moralists Should Be Afraid of Political Values: A Rejoinder", în Journal of Philosophical Research 40 (2015), pp. 465-468). Nu în ultimul rând, aceasta pare să fie și opinia avansată de Robert Jubb în cea mai recentă încercare de a surprinde esențialul curentului realist de opinie pe care îl reprezintă (Jubb, "Realism in Analytical Political Theory"). * În acest capitol reiau, în cea mai mare măsură, observațiile prezentate în Eugen Huzum
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
oferit, după știința mea, cel mai atent și detaliat suport argumentativ pentru metodologia "intuiționistă" a filosofiei morale și politice și unul dintre cele mai solide răspunsuri pentru obiecțiile venite la adresa ei (inclusiv a celor de tip Geuss sau a celor avansate de susținătorii așa-numitei "filosofii experimentale"). 45 Fabian Freyenhagen, "Taking Reasonable Pluralism Seriously: An Internal Critique of Political Liberalism", în Politics, Philosophy & Economics 10, 3 (2011), pp. 334-337. 46 Și aceasta, desigur, numai în baza prezumției că argumentele liberalilor comprehensivi
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
plăcile nevritice (McGeer 2002). Imunoreactivitatea este amplificată la nivelul plăcilor amiloide și al benzilor neurofibrilare: de exemplu, factorii complementului C1q, C3b, C3c și C4 și produșii activați ai complementului sunt localizați la nivelul plăcilor amiloide, deși cascada poate să nu avanseze dincolo de C3 (Veerhuis și colab., 1995). Componenta C1q este prezentă în mod particular în plăcile amiloide cu fibrile Aβ, comparativ cu cele amorfe; Aβ pare a induce producția de C1q în neuroni (Afagh și colab., 1996). C1q crește agregarea de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
în spațiu și timp; Herbert Spencer ce consideră că schimbarea urmează calea de la omogen la eterogen, de la simplu la complex, și orice societate parcurge o fază militară și una industrială; Ferdinand Tönnies ce vorbește despre trecerea de la comunitate la societate, avansând astfel ideea evoluției lipsite de progres; Emile Durkhiem, ce explică mecanismele schimbării sociale prin solidaritatea mecanică și organică și care consideră că schimbarea are un caracter natural, implacabil (Durkheim, 2001); Karl Marx ce vorbește despre cele cinci stadii comuna primitivă
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
portret al celor ce se tem de schimbare și o resping și al celor ce agreează schimbarea și o doresc. Am realizat acest portret comparativ pentru cele două sate, rezultând astfel patru profiluri 12. Ipoteza de lucru pe care am avansat-o aici este aceea că teama de schimbare ca orientare atitudinală apare cu precădere la cei ce au un status socioeconomic mai scăzut, pentru că în această categorie de oameni schimbările, chiar și de mică amploare, sunt de natură să bulverseze
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
politice ale tranziției, demersul nu insistă asupra acestora două, preferând să se focalizeze pe aspecte sociale și culturale, cum ar fi: caracteristicile societății civile în România postdecembristă, reconfigurarea elitelor și schimbările produse în structura socială. Menționez de asemenea și alternativele avansate în literatura de specialitate la teoria clasică a tranziției, tipurile de tranziție și relația între conceptele de tranziție și reformă. Cele două subcapitole ce utilizează date empirice cel axat pe ruralul românesc în general și cel ce analizează schimbarea socială
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
se datorează doar unor cauze interne, ci și unor constrângeri externe. În economia mondială există un centru care domină (țări dezvoltate industrial) și o periferie (state preponderent agricole), care se află în relații de dependență față de centru. Teoria sistemului mondial avansează ideea că epoca sistemului mondial este a treia în ordine cronologică după epoca mini-sistemelor (în societățile de vânători-culegători) și cea a imperiilor lumii (Imperiul Roman de exemplu, Egiptul Antic, Imperiul otoman). Această a treia epocă apare la începutul secolului al
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
prelucrare după EVS 1999 Notă (pentru ambele grafice): cu cât media țării/continentului este mai mare, cu atât sentimentul apartenenței locuitorilor ei la lume ca întreg este mai intens. Revenind la cele două sate, ipoteza de lucru pe care o avansez în acest moment se referă la faptul că dintre toate dimensiunile relevante pentru procesul de globalizare economică, informațională, socioculturală doar cea din urmă, dimensiunea socioculturală, are efecte vizibile, directe asupra comunităților rurale studiate. Figura 4.2. Sentimentul apartenenței la lume
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
părăsi satul Legătura acestor indicatori cu identitatea colectivă nu este întotdeauna una directă, intuitivă, de aceea voi argumenta la fiecare temă în parte, în ce fel indicatorii respectivi sunt relevanți pentru problematica identității colective. Ipoteza de lucru pe care o avansez este aceea că o identificare mai intensă cu colectivitatea satului se asociază pozitiv cu o opinie pozitivă asupra viitorului satului, cu percepția solidarității și coeziunii între oamenii din sat, cu o implicare mai mare în problemele satului și considerarea acestora
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
comunități rurale analizate, Tălmăcel și Ludoș, și în măsura existenței unor date disponibile voi face și o analiză pe date de nivel național care va oferi informații în același timp despre identitatea etnică și cea culturală. Ipotezele pe care le avansez sunt următoarele: 1. identitatea unei comunități în general (în speță etnică și culturală) corelează pozitiv cu aspectul economic, în sensul că o comunitate dezvoltată din punct de vedere economic (cu un nivel de viață ridicat, infrastructură adecvată, venituri ridicate, proporție
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
cedarea Cadrilaterului. Continuă studiile în 1946, la Cluj, unde se afla ca militar activ. Anii copilăriei și ai adolescenței îl poartă prin diverse locuri din țară, unde practică felurite îndeletniciri: vânzător de covrigi, ucenic de patiserie, argat. Recrutat militar (1948), avansează repede în grad, pentru ca în 1956, odată cu unul dintre primele valuri de reducere a cadrelor Ministerului Armatei, să fie trecut în rezervă. Lucrează, până la pensionare, ca mecanic auto, șofer pe mașini de transport greu etc. Între timp, frecventează cenaclul literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285557_a_286886]
-
limpede conturate și se înscrie, în 1957, la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura sârbo-croată, pe care o termină în 1962, an în care va fi angajată la Catedra de limbi slave a facultății, unde avansează până la gradul de conferențiar. Și-a susținut doctoratul în 1972, cu teza Romanul iugoslav contemporan. Cercetător avizat al romantismului sârbesc, precum într-o istorie a literaturilor din fosta Iugoslavie (carte apărută în 1973, dezvoltată din mai multe cursuri universitare), ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289949_a_291278]