19,182 matches
-
micimea sufletească a scriitorului român, resemnat cu anticipație și incapabil de revoltă civică: „Ce fel de oameni suntem noi, românii? Niște ființe lipsite de coloană vertebrală, incapabili să facem ceva prin noi înșine, mereu privind, trăgând cu coada ochiului la Stăpânul cel Mare, ca să aflăm dacă avem voie sau nu să-l înjurăm pe Stăpânul cel Mic... Și, ca pe vremea fanarioților, numai cu binecuvântarea Porții...” Degetul acuzator al autorului nu iartă pe nimeni, de la figurile de prim rang ale vieții
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
fel de oameni suntem noi, românii? Niște ființe lipsite de coloană vertebrală, incapabili să facem ceva prin noi înșine, mereu privind, trăgând cu coada ochiului la Stăpânul cel Mare, ca să aflăm dacă avem voie sau nu să-l înjurăm pe Stăpânul cel Mic... Și, ca pe vremea fanarioților, numai cu binecuvântarea Porții...” Degetul acuzator al autorului nu iartă pe nimeni, de la figurile de prim rang ale vieții literare postbelice (Marin Preda, Nichita Stănescu, Nicolae Manolescu, Al. Ivasiuc, Augustin Buzura), până la scriitorii
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
apărute s-o ilustreze mai mult sau mai puțin acut printr-o Îndepărtare crescîndă de la reprezentarea realistă clasică - holistă - și apropiere concomitentă de individual (ceea ce poate primi o mulțime de nume - sine, eu, subconștient, Cu-ul etc.) Tot mai puțin stăpîn pe realitate, sau știindu-și cititorii astfel, creatorul de literatură dezvoltă universuri referențiale compensative și, cu bagajul psihanalitic făcut, adăugat unei experiențe istorice traumatizante, acceea a Occidentului modern, cercetează microuniversuri rămase pînă nu demult În suspensia anomiei. Concurează la proliferarea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
avec la logique tout devient clair. Doar că Andrew nu-l omorâse pe Milo, trăgând un glonte orb, iar ultimul, pentru a se răzbuna, se Întoarce travestit (de data asta masca e adevărată) În inspector de poliție, după ce, În absența stăpânului, intrase În casa lui Andrew și depusese patru indicii care să ateste presupusa crimă. Scorul a fost egalat, e 1-1, Andrew e convins de a fi comis o crimă necomisă, moment În care Milo se dezvăluie și, pentru 2-1, Îi
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
realitate coerentă la un moment dat. Roman ianusic, Cinéma ia cititorul părtaș la dizolvarea realității imediat ce aceasta ia formă, vorbește despre indentitate și despre moarte ca despre simple convenții dramatice dar și, reciproc, despre perfecțiunea tragică a vieții al cătrei stăpân absolut poți deveni numai prin suicid. Căci Milo Tindle, dacă putem spune așa, se fait tuer. Milo Tindle este un Kirillov al sfârșitului de secol douăzeci, care se sinucide pentru a-și demostra că Își poate fi propriul dumnezeu, dar
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Îi cuprind textele Într-o iederă deasă și le adaugă filamente halucinogene fără de care și-ar pierde proprietățile senzoriale, gustul În primul rînd. Ultimul capitol al cărții, LV, se numește Sfîrșitul lui Sofiius. Sofiius este secretarul Împăratului Syagrius. După moartea stăpînului, el primește Într-o bună zi vizita unui Învățat de la curtea din Toulouse a lui Alaric, regele Vizigoților. El este cel care-i aduce vestea ultimelor cuvinte ale regelui Romei Înainte de moarte - „Unde sînt umbrele?” și-l Întreabă pe secretar
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
constată Quignard, este sinonim cu vulgus. Dincolo de pilde, de textura de cleștar, de sentențiozitate, de pete de cruzime, de refren, de nostalgie, de erudiție - calități nu la Îndemîna oricui - cred că Pascal Quignard se Înșală cînd crede că el este stăpînul literaturii din umbră. Polemica lui cu lumea pare aceea a unui anahoret, dar nu e. Pentru că autorul nu se sfiește să devină adesea explicit. Nu se ferește, uneori, de grandilocvență. E drept, nici nu adoptă epigonismul proustian al unor confrați
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
bolții cerești. În tradiția marelui stil al descrierii în care contemplatorul se implică, ilustrat de A.I. Odobescu și V. Pârvan, fulgeră sub aparențe marile teme biblice: căderea omului în timp, trecerea, Dumnezeu, irealitatea lumii vizibile, visul. Poetul de factură clasică, stăpân pe sine, ritmându-și extazul cu luciditate („trec orele prin vise și visele prin ore și toate împreună se rotesc, cu lumini schimbătoare, în apa ușoară și neagră, în apa sfințită a nopții”), alternează cu moralistul detașat și sceptic, pornit
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
Nicolae Costin), iar Alexandru Iliaș (nepotul de fiu al lui Rareș), cu ucigașii lui Gaspar Graziani (după cum relatează Miron Costin). În Cronica... Viteazul, modalitatea povestirii amintește însă neîndoielnic întâlnirea dintre Alexandru cel Mare și cei doi „boieri” ce-și uciseseră stăpânul fugărit, pe Darius. Despre sfârșitul Cronicii... s-a scris mult și contradictoriu. În stadiul de acum al cercetărilor se pot desluși mai multe variante distincte, redactate fiecare în alt timp și din alt punct de vedere, păstrate în tipuri diferite
CRONICA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286523_a_287852]
-
București, 2003. Traduceri: Kemény János, Ursulețul jucăuș, București, 1958; Veress Zóltan, Deak Ferenc, Povestea pâinii, București, 1963; Létay Layos, Ce vrea creionul, București, 1970; Majtényi Erik, Mazăre-Măzăriche, București, 1973; Franz Liebhard, Aurul înălțimilor, pref. Ion Maxim, București, 1974; J.R.R. Tolkien, Stăpânul inelelor, I-III, București, 1999-2001 (în colaborare cu Irina Horea și Gabriela Nedelea). Repere bibliografice: Simion, Orientări, 119-124; Ion Dodu Bălan, „Umbra plopilor”, LCF, 1965, 18; Negoițescu, Scriitori, 435-438; Martin, Poeți, I, 169-176; Nichita Stănescu, „Poezii”, GL, 1967, 47; Felea
HOREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
portretele și autoportretele pictate. Pictorul ce realizează portretul unui adult poate surprinde aspecte esențiale nu doar ale formei feței, ci și ale firii acestuia. În portretul bine pictat putem vedea dacă eroul e naiv sau intransigent, nehotărât, fricos, mândru, alunecos, stăpân pe sine, perfid, resemnat, curat sufletește, naiv. Aceasta pentru că, până la vârsta respectivă, experiențele vieții au sedimentat în om esențialul modului în care el s-a manifestat în variate situații și evenimente, iar portretistul, contemplând chipul acestuia, îl poate surprinde caracterial
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
conștient de ceea ce trebuie să fie. Datoria morală a fiecăruia este de a-și onora umanitatea din persoana sa, de a face din sine o personalitate (s.n.Ă. Omul nu este oaie în turma domnului, ci propriul său creator și stăpân. În concepția lui Kant, omul nu e o personalitate prin faptul că s-a născut, așa cum, de exemplu, este o persoană juridică. El are în sine o „dispoziție la personalitate”. Dacă odată cu KANT personalitatea ajunge „pe pământ”, „printre oameni”, legătura
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
continuă, de ignorare gravă și sistematică a normelor de conviețuire și legale. Psihopatul lui CLECKLEY este caracterizat de autor ca fiind activ, independent, sociabil, plăcut și convingător în relația cu alții, având un farmec superficial și o bună inteligență; este stăpân pe sine, sigur, fără nervozitate sau simptome de serie nevrotică. Lipsește de asemenea delirul și semne de gândire irațională. Are o bună inteligență socială și este abil în a rezolva probleme interpersonale în folosul său. Față de aceste caracteristici ce-i
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
intervine narcisismul, ceilalți sunt doar niște potențiali admiratori, insignifianți prin ei însăși, la fel în cazul histrionicului ce are nevoie de spectatori aflați la distanță. Antisocialul este evident dezinteresat de soarta celuilalt pe care-l manipulează, exploatează, agresează. Pentru dependent stăpânul necesar nu e niciodată un prieten apropiat ci cu imago abstract, important dar fără valențe de atașament prietenos și intimitate transparentă. Pentru evitant ceilalți sunt doar potențiali critici iar pentru borderline niște obiecte cu semnificație variată, dar nicidecum parteneri în
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ales, galeria personajelor comico-pitorești, cu nume bine alese, predestinate parcă: Toroipan, Gălușcă, Tufănel, Ciripoi, Sile Adormitu, Niță Praștie, părintele Grasa, călugărul Sima, care încurcă Scripturile, sau „conchistadorul” Cotae, niște Sancho Panza din eșalonul al doilea, cu nimic mai prejos decât stăpânii lor. Dincolo de divertisment și (auto)ironia bine dozată (bunăoară, un anume... Ioan Dan e menționat la un moment dat în carte drept fiu al fratelui domnului Mircea, „născut dintr-o dragoste tăinuită”), romanele au și un anume farmec exotic, când
DAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286672_a_288001]
-
și arma și pana, și degajă un fior adolescentin deloc desuet. SCRIERI: Locatarii din Strada Fecioarei, București, 1970; Curierul secret, București, 1974; Cavalerii, București, 1975; Taina cavalerilor, București, 1976; Cavalerii Ordinului Basarab, București, 1977; ed. 2, I-II, München, 1985-1987; Stăpânii golfului, București, 1981; Cavalerii râsului (în colaborare cu Radu Bărbulescu), München, 1987; Milionarii, București, 2000; Jurnal de exil, București, 2000. Repere bibliografice: Al. I. Friduș, Ioan Dan, „Locatarii din Strada Fecioarei”, CL, 1970, 2; Mircea Constantinescu, „Curierul secret”, RL, 1974
DAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286672_a_288001]
-
Ioan Dan, „Locatarii din Strada Fecioarei”, CL, 1970, 2; Mircea Constantinescu, „Curierul secret”, RL, 1974, 13; Valentin Tașcu, Arheologia spiritului sau Proza istorică, ST, 1977, 1; Paul Dugneanu, Roman istorico-umoristic, LCF, 1977, 52; Popa, Dicț. lit. (1977), 181-182; Mircea Constantinescu, „Stăpânii golfului”, RL, 1982, 3; Micu, Scurtă ist., III, 133; Popa, Ist. lit., II, 674; Sasu, Dicț. scriit. SUA, 107-109; Andrei Milca, Ioan Dan, regele neîncoronat al genului de capă și spadă autohton, „Cronica română”, 2002, 2922; Manolescu, Enciclopedia, 237. A
DAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286672_a_288001]
-
de la Crucea Roșie, București, 1919; La umbra unui car, București, 1920; Între frac și cojoc, București, 1922; Bodoreanca, București, 1924; Un om supărător, București, 1924; Pasărea rătăcită, București, 1929; Domnul Iorga are haz, București, 1932; Povestiri vânătorești, București, 1939; Grija stăpânului, București, 1949; Din vremea aceea..., București, 1951; Văzute și auzite, București, 1958; Deștept băiat!, îngr. Elena Beram, pref. Georgeta Horodincă, București, 1961; Chipuri și suflete, îngr. și pref. Ilie Dan, București, 1973. Repere bibliografice: Sadoveanu, Cărți, I, 134-136; Iorga, O
CAZABAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286148_a_287477]
-
și umoristice, București, 1930; Cântec de comoară, București, 1931; Jucării, București, 1938; Poezii, București, 1939; În târgușorul dintre vii..., București, 1939; A murit Luchi..., București, 1942; Catinca și Catiușa, două fete din vecini (în colaborare cu Th. Kiriacoff-Suruceanu), București, 1947; Stăpânul lumii (în colaborare cu Th. Kiriacoff-Suruceanu), București, 1947; Alb și negru (în colaborare cu Th. Kiriacoff- Suruceanu), București, 1949; Baba Iarna intră-n sat, București, 1954; Albumul cu poze, I-II, București, 1957-1967; Versuri, pref. Const. Ciopraga, București, 1957; Poezii
CAZIMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286152_a_287481]
-
dominante, este pus în situații terifiante sau aventuroase, care le probează solidaritatea și le facilitează maturizarea. Aventura, cât mai încordată, cât mai cu suspans, se sfârșește întotdeauna glorios. Grupul tinerilor de pe strada Cireșului e alcătuit din Victor - inteligent, cult, hotărât, stăpân pe sine, tipul conducătorului; Ursu - forță, generozitate, putere de sacrificiu; Tic - ingeniozitate și neastâmpăr copilăresc; Maria - grijă echilibrată, prudență; Lucia - idealul îndepărtat de perfecțiune a frumuseții aflate în pericol ș.a.m.d. Instinctul autorului este de a-i face pe
CHIRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286210_a_287539]
-
susținea că o ședință de dresaj nu trebuie să dureze mai mult de zece minute, întrucât intervine oboseala; ea declanșa la animal un fel de „lehamite”, care anula orice „chef” al animalului de a persevera în învățarea giumbușlucurilor cerute de stăpân. Guthrie s-a invocat și pe el însuși, în calitate de cititor. Dacă intervine oboseala, continuăm lectura cărții fără să-i mai urmărim conținutul și, mai devreme sau mai târziu, o abandonăm. Parafrazând o celebră butadă a lui Cesare Pavese, putem spune
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Caragiale. În 1966, pe parcursul a două luni, predă la Viena un curs de artă scenică, la Seminarul „Max Reinhardt”. A mai fost, în ultima parte a vieții, director al Teatrului Dramatic din Brașov, care acum îi poartă numele. „Meșterul”, „Patronul”, „Stăpânul”, „Decanul”, cum i se spunea în lumea teatrului, a fost un animator de cursă lungă. A descoperit și a lansat interpreți (Gr. Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Radu Beligan ș.a.), a încurajat și a promovat dramaturgi (Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Mihail
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
nu se voiau, cum ar fi cronici, didahii, opere parenetice, cărți de teologie, de morală etc. În cultura română, Dimitrie Cantemir este primul scriitor în adevăratul înțeles al cuvântului, adică un autor cu o deplină conștiință a actului său cultural, stăpân pe o poetică pe care, de altfel, nu ezită să o facă explicită. La el, intenția este evidentă. Modelele sunt și ele vizibile, chiar dacă, de ce să nu o spunem răspicat, nu e vorba de cele autohtone 1. Începând cu epoca
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
copaci, vă despicați, pietri, vă fărâmați! Asupra lucrului ce s-au făcut plângă piatra cu izvoară, munții puhoaie pogoară, lăcașele Inorogului, pășunele, grădinele, cernească-să, pălească-să, veștedzască-să, nu înflorească, nu înverdzască, nici să odrăslească, și pre domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele, suspinând, tânguind, nencetat să pomenească. Ochiuri de cucoară, voi, limpedzi izvoară, a izvorî vă părăsiți, și-n amar vă primeniți. Gliganul sălbatec viieriu, și-n livedzile lui ursul ușeriu să să facă, în grădini târvelește, în pomăt batelește
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
acesta este considerat animalul sacru al lui Apollo 2. Oricum, în Metamorfozele sale, Ovidius îl prezintă în două ipostaze extreme. Mai întâi, în lup este transformat trufașul rege Lycaon, care are cutezanța de a-l pune la încercare pe însuși stăpânul zeilor. Povestește chiar acesta: "Am dat semne c-a venit un zeu. Poporul porni să se roage. La început Lycaon râse de rugăciunile pioase. Îndată, își zise, voi afla dacă este zeu sau muritor; dacă va descoperi o crimă, atunci
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]