15,959 matches
-
în scris. Unele pronume sunt invariabile și genul lor este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „această”). Franceză modernă, ca și celelalte limbi romanice în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Nu toți determinanții abstracți și toate părțile de vorbire nominale
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
exprima cu un asemenea numeral articulat cu "la" și fără cuvântul "années" „ani”: "Elle avait presque la cinquantaine" „Avea aproape cincizeci de ani”. Pronumele personale franceze constituie un sistem din două serii. Dintr-una fac parte pronume numite disjuncte (față de verb), care sunt cuvinte accentuate, iar cealaltă cuprinde pronume numite conjuncte, care formează un singur cuvânt prozodic cu verbul, adică cu un singur accent, si sunt în majoritatea cazurilor neaccentuate. Cele conjuncte mai pot fi împărțite în alte două clase: pronume
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
Avea aproape cincizeci de ani”. Pronumele personale franceze constituie un sistem din două serii. Dintr-una fac parte pronume numite disjuncte (față de verb), care sunt cuvinte accentuate, iar cealaltă cuprinde pronume numite conjuncte, care formează un singur cuvânt prozodic cu verbul, adică cu un singur accent, si sunt în majoritatea cazurilor neaccentuate. Cele conjuncte mai pot fi împărțite în alte două clase: pronume personale propriu-zise și pronume adverbiale. Cele disjuncte sunt toate personale propriu-zise. Pronumele "je, me, te, le" și "la
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
la" au și forma cu elidare: "j’, m’, ț’, l’": "J’écris" „(Eu) scriu”, "Îl m’a vu" „M-a văzut”, "Je ț’écoute" „Te ascult”, "Je l’ai entendu" „L-am auzit”. Formele conjuncte se pot folosi numai lângă verb. Pe de altă parte, la modurile personale (în afara imperativului), verbul poate avea numai subiect exprimat și printr-un cuvânt aparte, de aceea, dacă acesta nu este un cuvant accentuat, atunci trebuie să fie un pronume conjunct. Dacă verbul este impersonal
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
J’écris" „(Eu) scriu”, "Îl m’a vu" „M-a văzut”, "Je ț’écoute" „Te ascult”, "Je l’ai entendu" „L-am auzit”. Formele conjuncte se pot folosi numai lângă verb. Pe de altă parte, la modurile personale (în afara imperativului), verbul poate avea numai subiect exprimat și printr-un cuvânt aparte, de aceea, dacă acesta nu este un cuvant accentuat, atunci trebuie să fie un pronume conjunct. Dacă verbul este impersonal, și atunci are un subiect aparent exprimat printr-un pronume
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
numai lângă verb. Pe de altă parte, la modurile personale (în afara imperativului), verbul poate avea numai subiect exprimat și printr-un cuvânt aparte, de aceea, dacă acesta nu este un cuvant accentuat, atunci trebuie să fie un pronume conjunct. Dacă verbul este impersonal, și atunci are un subiect aparent exprimat printr-un pronume conjunct, care poate fi "îl" sau pronumele demonstrativ "ce" (vezi mai jos, în secțiunea respectivă): "Îl neige" „Ninge”. "Îl" apare și cu verbe impersonale sau folosite că impersonale
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
fie un pronume conjunct. Dacă verbul este impersonal, și atunci are un subiect aparent exprimat printr-un pronume conjunct, care poate fi "îl" sau pronumele demonstrativ "ce" (vezi mai jos, în secțiunea respectivă): "Îl neige" „Ninge”. "Îl" apare și cu verbe impersonale sau folosite că impersonale, când și subiectul real este exprimat prin cuvânt aparte: "Îl faut voir" „Trebuie văzut”, "Îl manque un boulon" „Lipsește un șurub”. Acest "îl" este neutru din punctul de vedere al genului. Tot neutru este pronumele
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
messages" „Și-au trimis mesaje”. În construcția de propoziție interogativa cu subiectul după predicat, pronumele personal subiect conjunct (în afara lui "je") devine accentuat, deoarece ajunge să fie ultima silaba a grupului verbal cuvânt prozodic: "Comprends-tu ?" „Înțelegi?” Între formă pozitivă a verbului la imperativ și complementele sale, topica este tot inversă și, în acest caz, singurul pronume sau ultimul dintre cele două posibile devine accentuat, ba chiar în locul formelor "me" și "te" se folosesc formele "moi", respectiv "țoi": "Fais-le !" „Fă-l!”, " Écoute-moi
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
diferite de ale celor din urmă ("moi", "țoi", "lui", "eux"), dar altele nu: "elle", "nous", "vous", "elles". Dintre acestea, "vous" este folosit că pronume de politețe corespunzător și lui „dumneavoastră”, și lui „dumneata”. Pronumele disjuncte sunt aproape totdeauna detașate de verb și în general se folosesc cu scop de scoatere în evidență. În unele construcții de scoatere în evidență, partea de propoziție este exprimată prin pronume de două ori, cu forma să disjuncta și cu cea conjuncta. În cazul subiectului scos
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
evidență, partea de propoziție este exprimată prin pronume de două ori, cu forma să disjuncta și cu cea conjuncta. În cazul subiectului scos în evidență, este posibilă și folosirea numai a formei disjuncte, care ajunge de această data direct înaintea verbului: Eux, ils ne voyagent pas" sau Eux ne voyagent pas" „Ei nu călătoresc”. Și înaintea formei pozitive a imperativului se poate întâlni pronumele disjunct, tot cu scop de scoatere în evidență, dar detașat printr-o scurtă pauză în vorbire (cu
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
le prepare elle-même" „Îl prepară ea însăși”. Și pentru întărirea persoanei posesorului se folosește pronumele personal disjunct, cu prepoziția "à": "C’est mă maison à moi „Este casa mea”. Acest grup pronominal poate fi și sinonim al pronumelui posesiv. Cu verbul "être" este chiar preferat: "Cette voiture est la mienne = Cette voiture est à moi „Mașină asta e a mea”. Locul pronumelor personale este prezentat în secțiunile Propoziția afirmativa ce conține și părți de vorbire neaccentuate și Propoziția imperativa ale articolului
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
personale două pronume conjuncte care nu au corespondențe exacte în română, numite pronume adverbiale. Sunt două asemenea pronume, "y" și "en". Al doilea este omonim cu prepoziția "en". Sunt cuvinte cel mai adesea neaccentuate, în afară de cazul când sunt subordonate unui verb la imperativ, forma pozitivă. Pronumele "y" poate avea două funcții sintactice. Complement circumstanțial de loc. În această calitate poate înlocui un grup nominal cu orice prepoziție, în afară de "de". Exemple: Complement indirect. În această calitate, "y" poate înlocui mai multe construcții
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
inanimat ce exprimă un posesor, acesta fiind cu prepoziția "de": "Je connais tous leș détails de la question" „Cunosc toate detaliile chestiunii” → "J’en connais tous leș détails" „Îi cunosc toate detaliile”. "En" se gaseste de asemenea în construcții fixe, precum verbul "s’en aller" „a se duce”: "Je m’en vais" „Mă duc”. Privitor la locul acestor pronume, vezi secțiunile Propoziția afirmativa ce conține și părți de vorbire neaccentuate și Propoziția imperativa din articolul Sintaxa limbii franceze. În franceză, formele pronumelor
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
referă, si invariabile, numite și neutre. Exemple: Observații: 1. Pronumele ce este singurul identic că forma cu unul din adjectivele demonstrative, cel masculin singular folosit înaintea substantivelor cu inițială consonantica. Poate avea următoarele funcții: a) Înlocuiește o propoziție sau un verb la infinitiv și în acest caz se folosește înaintea verbului "être": b) Tot înaintea lui "être" înlocuiește un inanimat sau un animat, inclusiv un nume de persoana: c) În frază cu propoziție subiectivă constituie subiectul aparent al propoziției principale: d
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
ce este singurul identic că forma cu unul din adjectivele demonstrative, cel masculin singular folosit înaintea substantivelor cu inițială consonantica. Poate avea următoarele funcții: a) Înlocuiește o propoziție sau un verb la infinitiv și în acest caz se folosește înaintea verbului "être": b) Tot înaintea lui "être" înlocuiește un inanimat sau un animat, inclusiv un nume de persoana: c) În frază cu propoziție subiectivă constituie subiectul aparent al propoziției principale: d) Urmat de un pronume relativ simplu, formează alt pronume relativ
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
e) În registrul elevat poate înlocui pronumele "cela" sau "ceci": "Votre problème est insoluble, et ce pour deux raisons :..." „Problemă dumneavoastră nu are soluție, si aceasta din două motive:...”. 2. Cela, ceci și ça se referă la un substantiv, un verb la infinitiv sau o propoziție, îndeplinind funcția de subiect, de atribut cu prepoziție sau de complement: "Cela" se folosește în registrul elevat, în general reluând ceva enunțat înaintea să: Îl a perdu șes parents très jeune ; cela l’a marqué
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
poate fi: "Même" poate fi și adverb, dar fără articol: "Tous étaient présents, même leș malades" „Toți erau prezenți, chiar și bolnavii”. N’importe este un element component nehotărât provenind din formă impersonala "îl n’importe" „nu e important” a verbului "importer", care face parte din mai multe locuțiuni nehotărâte: On este un pronume personal nehotărât care provine din substantivul latinesc "homo" „om”. Poate fi numai subiect persoană și are mai multe sensuri. Inițial, "on" este subiectul nedefinit. În această calitate
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
Și tu veux, on va au cinéma" „Dacă vrei, mergem la film”. Plusieurs poate fi: Quelconque poate fi determinant nehotărât sau adjectiv calificativ, dar în ambele cazuri este postpus: Cu forma de subjonctiv prezent, persoana a III-a singular a verbului "être" s-au format două propoziții care au devenit locuțiuni pronominale nehotărâte: Un(e) țel(le) este cel mai adesea determinant, cu pluralul "de țel(le)s": "Une telle proposition est inacceptable" „O asemenea propunere este inacceptabilă”, "On ne peut
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
privințe. Una este folosirea modului în care stă predicatul subordonatei, dar și a timpului acesteia, deoarece în franceză concordanță timpurilor este mai puțin supla decât în română. Altă deosebire între cele două limbi este că procesul subordonat se exprimă cu verbul la infinitiv mult mai frecvent decât în română, uneori putând fi exprimat numai prin propoziție subordonată, alteori numai prin infinitiv, în câteva cazuri cele două construcții fiind la alegere. Grupul substantival constă cel putin dintr-un substantiv care este elementul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
lângă substantiv se plasează în general un adjectiv clasificator, precis, obiectiv, si nu unul vag sau subiectiv: "une maison blanche pittoresque" „o casă albă pitoreasca”, "un seul autre grand problème" „o singură altă problemă mare”. Atributele exprimate prin substantiv, pronume, verb la infinitiv sau adverb cu prepoziție stau totdeauna după substantivul determinat: Dacă un substantiv are un atribut cu prepoziție și un atribut adjectival de plasat după substantiv, atributul cu prepoziție este plasat înaintea adjectivului: "un manteau d’hiver neuf" „un
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
de ce problème" „Financiari, urbaniști, economiști, juriști și alți cercetători se ocupă de această problemă”. 8. În titluri, incripții, meniuri: Adjectivul poate avea complement care, în afară construcțiilor comparative, poate fi exprimat de un adverb, un substantiv, un pronume sau un verb la infinitiv cu prepoziție. Acestea se plasează în felul următor: Pronumele care exprimă complementul este cel mai adesea de forma accentuată, dar cu unele adjective poate fi și de forma neaccentuata, și atunci este fără prepoziție, locul său fiind înaintea
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
de împrejurări”, "contrairement à țoi" „spre deosebire de tine”. În câteva cazuri, complementul exprimat prin adverb urmează adverbul care îl subordonează: surtout aujourd’hui" „mai ales astăzi”, dar "aujourd’hui aussi „și aztăzi”. Spre deosebire de adjectiv, adverbul nu poate avea complement exprimat prin verb la infinitiv. Și construcțiile comparative referitoare la un adverb seamănă cu cele referitoare la un adjectiv: "Îl court vite comme un lièvre" „Fuge repede că un iepure”, "Elle est venue plus tôt que d’habitude" „A venit mai devreme decât
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
este complement direct, celălat - complement indirect: Un pronume personal poate fi asociat și cu un pronume adverbial. În acest caz, pronumele personal este totdeauna pe primul loc: Într-o asemenea propoziție, locul complementului exprimat printr-un adverb poate fi între verbul auxiliar și forma de participiu trecut, sau după acesta. Există mai mulți factori care determină una sau cealaltă poziție. Dacă adverbul este relativ scurt și nu este complement de loc sau de timp, locul său este între cele două: "Georges
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
participiul trecut ("Ils ont procédé prudemment" „Au procedat cu prudență”), dar unele pot fi plasate și între cele două, cu o nuanță de sens diferită. Exemple: Locul complementului de loc sau de timp exprimat prin adverb nu poate fi între verbul auxiliar și participiul trecut, nici dacă adverbul este scurt: "Je l’ai rencontré là-bas" „L-am întâlnit acolo”, "Tu ț’es levé tard ce matin" „Te-ai sculat târziu azi dimineață”. Numai prin topica și prozodie În comunicarea prin limba
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
cei care) am sosit primii”. Subiectul fiind accentuat în această construcție, daca pronumele personal are forma accentuată diferită de cea neaccentuata, este obligatorie cea accentuată: "C’est moi qui le ferai" „Eu (sunt cel care) o voi face”. În general, verbul "être" din primul element al construcției rămâne la timpul prezent și dacă predicatul este la alt timp: "C’est votre frère qui avait raison" „Fratele dv. (este cel care) avea dreptate”. Dacă predicatul este nominal, la scoaterea în evidență a
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]