16,454 matches
-
admiratorii": știi să creezi relații de prietenie; ne-ai oferit ospitalitate sinceră în inima și în casa ta; ai o sensibilitate deschisă pentru a capta cele mai frumoase fațete dăruite de viață; luminezi drumul tău și viața ta cu un zâmbet larg; știi să înțelegi și să impulsionezi activitățile celor apropiați; întâlnindu-te pe drumul nostru, ne-am simțit împăcați și fericiți cu viața". Cu multă afecțiune, Uniunea Imigranților Salto. Nu știu cine a fost cronicarul sau poetul care a elaborat respectivul "acrostih
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ĂÎn timpul acesta, eu mă împrieteneam cu mama lui. Grație ei mă adusese tata în țară. Era o mare putere în făptura ei, cu fața netedă și palidă, ca o piatră scoasă din râu, șlefuită de valuri, și cu un zâmbet cu ochii pe jumătate închiși, ca și cum ar fi ascultat depărtate acorduri triste. Apoi, în mare contrast, avea scurte izbucniri de veselie, cu râs puternic și tânăr, de răsunau păreții. Căutam să prind în ce fel îi semăna Ionel”. Transfigurată în
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
mine. Sufletul fermecat și toate celelalte sunt niște vr)jeli. Încerc s) m) amuz de patosul exagerat al violonistului, Ins) fața mea refuz) s) zâmbeasc). Nu reușesc decât s) m) Întreb de unde am Înv)țâț eu oare s) schițez un zâmbet atât de penibil. Renunț la el și ascult. Timp de cinci minute, acest b)iețel reușește s) m) Împace pan) și cu detestatul Mendelssohn. Un tur al Orașului Vechi cu doi poeți, Harold Schimmel și Dennis Silk. Nu este totuși
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
telefon. Avem preocup)ri diferite. Așa c) au trecut vreo treizeci de ani sau mai mult de când nu ne-am mai petrecut timpul Împreun), În tihn), Într-o dimineaț) oarecare. Ne amuz)m pe ț)cute. Fratele meu are un zâmbet vesel și extrem de expresiv. Ne uit)m unul la altul. Cu exceptia ochilor, suntem amândoi total schimbați. Ochii noștri c)prui dovedesc, În principal, c) exist) ceva f)r) vârst) În fiecare din noi. În rest sunt zbârcituri. Și de ce nu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
i-am văzut pe față durerea celui aflat la marginea vieții, neacceptat, și m-am simțit trist pentru el. După câteva săptămâni, selectam actori prin audiție pentru Arden și Ubu, proiectul pe care eram gata să-l Încep. Lamar, cu zâmbetul lui larg, s-a prezentat și el. A fost acceptat pe merit În distribuție. Niciodată nu a răbufnit În el frustrarea că l-am refuzat sexual. Am rămas prieteni buni până la moartea lui, de SIDA, acum câțiva ani. Pe Erica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prelegere de adio sau, cum s-a spus, a dharma talk. Cuvintele lui mi-au mers drept la inimă, căci răspundeau Întrebării mele despre cum poți să avansezi, să progresezi În lucrul cu sine. Ne-a spus cu un ușor zâmbet plin de compasiune: „Observându-vă În timpul săptămânii, eram Îngrijorat pentru starea genunchilor voștri, căci pe fețele voastre se vedea scris disconfortul. De aceea vă amintesc exemplul celui de la care am Învățat și care și-a petrecut o viață Întreagă practicând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În fața ei avea Întâietate vreo rudă săracă aproape la fel de grasă ca ea („Je suis une sylphide à côté d’elle“ spunea Mademoiselle ridicând din umeri În semn de dispreț), atunci, simțindu-se jignită, Își schimonosea gura Într-un așa-zis zâmbet ironic, iar când vreun vecin naiv Îi Întorcea zâmbetul, scutura repede din cap, ca și cum s-ar fi trezit dintr-o meditație profundă, afirmând: „Escusez-moi, je souriais à mes tristes pensées“. Și de parcă natura n-ar fi dorit s-o cruțe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
grasă ca ea („Je suis une sylphide à côté d’elle“ spunea Mademoiselle ridicând din umeri În semn de dispreț), atunci, simțindu-se jignită, Își schimonosea gura Într-un așa-zis zâmbet ironic, iar când vreun vecin naiv Îi Întorcea zâmbetul, scutura repede din cap, ca și cum s-ar fi trezit dintr-o meditație profundă, afirmând: „Escusez-moi, je souriais à mes tristes pensées“. Și de parcă natura n-ar fi dorit s-o cruțe de nici un motiv de hipersensibilitate, era și tare de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prin simpla acțiune de identificare cu mecanicul locomotivei. Ființa mea era cuprinsă de o stare amețitoare de confort, Îndată ce aranjam frumos totul - pasagerii lipsiți de griji se bucură În compartimentele lor de călătoria pe care le-o ofer, fumând, schimbând zâmbete atotștiutoare, dând din cap, moțăind; chelnerii și conductorii de tren (pe care trebuia să-i plasez undeva) petrec În vagonul-restaurant; iar eu, murdar de funingine și cu ochelari de protecție, mă uit din cabina locomotivei la șinele care se Îngustează
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
incredibil de agil, Daniel Home, ar fi fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe roșii În butoniera unui bărbat acostat de ea În timp ce acesta se plimba agale și a cărui falncă și-a accentuat cuta regală când și-a coborât privirea Într-o parte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Om), intrase În alcătuirea feței cu barbă a autorului, care, Întâmplător, avea câteva dintre trăsăturile gazdei noastre. Tocmai ne pregăteam să atacăm nefericitul iepure, când ușa s-a dat de perete și În prag s-a ivit pieziș, cu un zâmbet nătâng pe față, Hristofor, un valet cu nasul vânăt și o broboadă de lână pe cap, ținând În mână un uriaș coș de picnic burdușit cu merinde și sticle cu vin, pe care bunica mea lipsită de tact (care petrecea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Biarritz (sub ferestrele căreia, Într-o porțiune din piață Înconjurată cu frânghie, un aeronaut local, Sigismond Lejoyeux, umfla un imens balon de culoarea cremei de ouă). Apoi a apărut un ucrainean, un matematician exuberant, cu o mustață neagră și un zâmbet strălucitor. Și-a petrecut la noi o parte a iernii 1907-1908. Și el avea talentele lui, Între care, scamatoria prin care făcea să dispară o monedă era deosebit de atrăgătoare. O monedă pusă pe o coală de hârtie este acoperită cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acel gest domol și comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu o față luminoasă care-mi spunea bun venit, dar pe măsură ce mă apropiam mai mult, lumina de pe fața ei se Întuneca, prefăcându-se Într-o jumătate de zâmbet, apoi Într-o luminiță vagă În colțurile buzelor strânse și În cele din urmă, și aceasta dispărea și când ajungeam În dreptul ei, fața ei rotundă și frumușică se golea de orice expresie. Dar imediat după ce treceam de ea și Îmi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fierar dintr-un sat Îndepărtat) o licărire de blândă ironie În ochii ei căprui, distanțați unul de celălalt. Este ciudat, dar ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
intrări false, am auzit-o pe mama pufnind. M-am oprit imediat din recitat și mi-am ridicat privirea spre ea. Zâmbea fericită printre lacrimile ce-i picurau pe față. „Ce minunat este, ce frumos!“ spuse ea și, cu un zâmbet tot mai tandru, Îmi Întinse o oglinjoară de mână ca să pot vedea dâra de sânge de pe unul din pomeți, În locul unde Într-un moment nedeterminat strivisem un țânțar ghiftuit, prin gestul inconștient de a-mi propti obrazul de pumn. Dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de orice tablou care spune o poveste); dar Nesbit și snobii intelectuali care-i erau prieteni vedeau În el un fel de patron și promotor sensibil, cu suflet de poet, al celor mai noi curente din artă și arborau un zâmbet superior când Încercam să le explic că legătura Între o politică progresistă și arta progresistă este doar o legătură verbală (exploatată cu entuziasm de propaganda sovietică) și că rusul cu cât este mai radical În politică cu atât este mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mătase, sfâșiată la piept, pătrunsă de sudoare și sânge. Bătrânul îi pune mâna pe frunte și clatină din cap cu îngrijorare: Prea cald. Arzi...Ți s-au obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rostește Ștefan cu nostalgie. Singur între pământ și cer... Sihastre, mă bate un gând, zâmbește el sarcastic, tot am pus-o de mămăligă cu "Scaunul cela de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai mult rânjet. Mă curăț de păcate... Îmi ling rănile... Mă lepăd de trufie... Mă lepăd de "Scaun"... Nu-i vorbă:... m-au lepădat alții... Zău-așa. Nu cunoști prin preajmă, niscaiva peșteri... au, vreo scorbură mai micșoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
precupețit nimic!... Am sacrificat totul! totul!... Oare a meritat sacrificiul? Brusc se lovește cu pumnul în coșul pieptului, în stânga: Hooo!! Nebuno!! Iar te burzuluiești?! Ce s-a-ntâmplat? întreabă Daniil speriat. Hachițe de-ale dumneaei, îi răspunde Ștefan cu un zâmbet amar. Bate! Bate! O ia razna! S-a potolit. Îmi știe de frică. A obosit sărăcuța, o căinează cu milă Daniil. Iaca, un boț de carne chinuită, acolo... Nu mai poate... Prea mare-i povara... Te prăpădești de inimă rea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și continuă: Și ... și, rogu-te: prea-i cauți pricină lui Vodă Ștefan aista; ești rău și nedrept cu el! Nu uita că-i și al nostru... și-l vom apăra! Sunt un ... un "fost", spune Ștefan resemnat, cu un zâmbet dureros. Am fost o stea... Din păcate, a fost căzătoare... Comèdia s-a sfârșit. Nu se prăpădește lumea din aiasta... Mă chinuiește gândul: oare... oare chinul nostru, lupta, jertfa noastră, morții noștri, totul... totul a fost zadarnic?! Ar fi strigător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vâlvoi năclăit de glod și sânge, că până și mustețile pe oală îi sunt mocirlite. Doare, Gheorghiță? îl întreabă el cu milă pe tânărul plăieș cocârjat lângă roata tunului, cu pumnii adânciți în burtă. Olecuță, geme el încetișor, cu un zâmbet schimonosit, da' pe 'mnetale țapăn te-o mai otânjit păgânu' Mi s-o întunericit soarele de mi-or steclit numai stele-logostele, răspunde bătrânul clipind șmecherește. M-o miruit el harapu' la scăfârlie, da' și eu când am dat odată cu capu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o treaptă, stă boier Ioan Paleologul, unchiul Doamnei Maria, pe moldovenește botezat Țamblac -, un bătrân grec, frumos, verde încă, cu barba tăiată scurt, plin de eleganță și spirit, ce răzbate din ochii săi jucăuși, adumbriți de niște sprâncene stufoase, din zâmbetul fin, ironic, blajin totuși, dar, mai ales, din vorbele lui de duh și din inima lui mare, deschisă. Veni, vidi, vici, spune Țamblac hohotind. Ștefan îi șoptește ceva, coboară din tron, se așază alături, pe treaptă, și, ciocnind, râzând, beau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată pentru nepotul Ștefan. Ce spui? face Ștefan pe miratul, deși prea bine știe. Chiar așa a spus Slăvitul? De barbă? întreabă și își mângâie obrazul, cu un zâmbet șăgalnic. Regret: barba-rade... de musteață, poate... Boierii pufnesc în râs, o dată cu bubuitul pușcilor pe metereze. De nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
hrisov și pecete domnească: "Să le fie ocină dreaptă slobodă de dajdie". Ce ziceți, le dăm? Boierii tac. Adâncă tăcere... Ștefan îi îndeamnă: Eu dau mai mult că am de unde. Domniile voastre, mai puțintel. Cât vă lasă inima. Bineînțeles, adaugă, cu zâmbet fermecător, "De bună voie și nesilit de nimeni"... Din prisosul nostru că suntem îndeajuns de pricopsiți să facem parte și celor vrednici și celor oropsiți... Și... și negustorimea să dea! Și breslele, că, har Domnului, au de unde. Mai oblojim și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
coroiat ca la păsările de pradă. Ștefan fluieră a uimire: Cât?! O mie?! Fantastic! Atâta bănet pentru un cap de pașă?! se miră el cu un surâs șăgalnic. Poate... poate cu turban cu tot. Așa mai înțeleg... Juga, cu un zâmbet misterios: Pe deasupra, oferă și... ce credeți? câte cinci cadâne pe cap de pașă. Pe ales... Se produce rumoare în boierimea dezlănțuită. Fantastic!... Boieri dumneavoastră, chicotește Ștefan, deschidem harem în Cetatea Sucevei?! Numai obiceiuri sănătoase am luat de la turci! Deschidem! Deschidem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]