160,031 matches
-
(Musculus extensor carpi radialis brevis) sau mușchiul extensor scurt radial al carpului, mușchiul extensor radial scurt al carpului, mușchiul al doilea radial extern, al doilea radial extern este un mușchi lung, așezat pe marginea laterală a antebrațului. Este un mușchi superficial din grupul lateral de mușchi ai antebrațului, acoperit în parte de mușchiul lung extensor radial al carpului în partea sa proximală, fiind însă mai scurt. Are
Mușchiul scurt extensor radial al carpului () [Corola-website/Science/331813_a_333142]
-
Bayezit Rușdiye", iar în anul 1858 după ce termină "Mekteb-i Irfan" se înscrie la "Harbiye İdadîsi" (Licelul Militar) însă din cauza unor probleme de sănatate nu își poate finaliza studiile. În anul 1862 începe să lucreze la "Hariciye Mektubî Kalemi"(Biroul Afacerilor Externe), unde învață limba franceză și începe să fie interesat de literatură. Tot în această perioadă face cunoștință cu Namik Kemal și începe să participe la ședințele " Encümen-i Șuarâ" (Consiliul Poeților). A fost asistent șef la birourile de reformare - "Tanzimat" (1874
Recaizade Mahmud Ekrem () [Corola-website/Science/331851_a_333180]
-
este un jurnalist australiano-britanic și producător de filme documentare care locuiește la Londra. Pilger s-a mutat în Marea Britanie din 1962. Începând cu primii săi ani de activitate (corespondent de război în Vietnam), Pilger este un critic înverșunat al politicii externe americane și britanice, politici pe care le consideră a fi conduse de o agendă imperialistă. Practicile mass-mediei mainstream au fost, de asemenea, criticate în lucrările sale. Cărți Teatru
John Pilger () [Corola-website/Science/331859_a_333188]
-
înrolat în Gărzile Naționale Române și în Armata Română din Transilvania. Problemele pe care le-a întâmpinat Legiunea în timpul drumului de la Praga, au reprezentat unul dintre motivele pentru care Consiliul Național Român Central a adresat un memoriu ministrului pentru afaceri externe al Frantei. În acest memoriu, Consiliul a cerut să se intervină la Consiliul de război al Antantei în scopul modificarii unor prevederi neclare, a unor formulări echivoce sau defavorabile intereselor etnicilor români din Transilvania, ale Convenției de armistițiu. În anul
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
Europa. Existența a mai multor state însemna o viață politică agitată, grupările de interese mici și mari fiind în permanentă mișcare. Toate magistraturile erau alese. Nu exista o lege electorală unică și nici buletinele de vot nu sunt similare. Politică externă era utilizată că instrument pentru politică internă(de exemplu,republicanii au acordat invitație lui Netanyahu, premierul Israelului, când președintele democrat, Barack Obama, încheia acordul cu Iranul în 2014) SUA a traversat mai multe faze în politică externă, transformându-se treptat
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
sunt similare. Politică externă era utilizată că instrument pentru politică internă(de exemplu,republicanii au acordat invitație lui Netanyahu, premierul Israelului, când președintele democrat, Barack Obama, încheia acordul cu Iranul în 2014) SUA a traversat mai multe faze în politică externă, transformându-se treptat și atipic de la o putere minoră la o superputere din ce în ce mai puternică, devenind o putere economică de tip clasic. Statele Unite s-au format într-un context special. Principalii lideri din acele timpuri au pus SUA într-o poziție
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
atipic de la o putere minoră la o superputere din ce în ce mai puternică, devenind o putere economică de tip clasic. Statele Unite s-au format într-un context special. Principalii lideri din acele timpuri au pus SUA într-o poziție unică, izolată de politică externă. Americanii trebuiau să nu se implice în afacerile europene pentru a-și păstra libertatea după cum susținea primul președinte american, George Washington. Cel de-al cincilea președinte american, James Monroe, a elaborat "Doctrina Monroe" în care susține că izolaționismul american se
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
susținea primul președinte american, George Washington. Cel de-al cincilea președinte american, James Monroe, a elaborat "Doctrina Monroe" în care susține că izolaționismul american se oprește la emisfera occidentală și presupunea expansiunea națiunii americane. Congresul este principalul factor în politică externă americană, președinții având un rol secundar. Lucrurile s-au schimbat treptat în secolul XIX în urma modificării schimburilor comerciale. SUA începeau să aibă un contact mai strâns cu lumea din afară. Instituțiile erau depășite, de aceea, în secolul XX, instituțiile au
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
era mixtă, existând o varietate de comunități. Pentru SUA, fiecare grup de acțiune îi putea aduce bani și voturi și riscă să piardă dacă nu se ralia cu una. Au fost discuții , negocieri și războaie intra-instituționale. Acțiunile de politică externă erau plătite de contribuabili. Acțiunile erau supuse controlului exercitat de Congres căci acesta aloca bugetul, finanța, deciziile de politică externă fiind limitate și suferind constrângeri datorită controlului financiar, exercitat de congres. Pentru a obține politică respectivă, trebuia să se discute
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
Secretarul Apărării, consilierul CIA, șeful de la Joint Chiefs of Staff, fiind primul cerc al puterii. Următorul cerc este reprezentat de Departamentele de Stat și Agențiile de Informații, Agenții de la trezorerie, de la ministerul comerțului și alte agenții care participau la acțiuni externe. Ultimul cerc este reprezentat de grupurile de interese, Congresul și Opinia Publică. O formă mai dinamică a fost suprapusă într-un trunchi de con unde în frunte era președintele, între care există o legătură, consilierii controlând și alte segmente subordonate
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
ei pentru a deveni actori politici cu mari forțe. Autoritatea președintelui reiese din constituție. De-a lungul timpului, o serie de practici judiciare ale Curții Supreme au dotat Casă Albă cu o serie de prerogative. Președintele nu avea atâta putere externă căci nu era prioritară. Articolul ÎI din secțiunea ÎI prevedea că după consultare și acordul congresului, președintele să numească ambasadori și să semneze tratate. Congresul a delegat misiunea comisiei senatoriale pentru afaceri externe. În secțiunea III se încredința președintelui sarcina
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
de prerogative. Președintele nu avea atâta putere externă căci nu era prioritară. Articolul ÎI din secțiunea ÎI prevedea că după consultare și acordul congresului, președintele să numească ambasadori și să semneze tratate. Congresul a delegat misiunea comisiei senatoriale pentru afaceri externe. În secțiunea III se încredința președintelui sarcina de a primi ambasadori sau miniștri străini. Președintele era singurul care avea contact cu guvernele străine, având monopolul informației referitoare la afacerile externe. Era singurul care putea numi abasadori. Congresul nu avea atribuții
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
semneze tratate. Congresul a delegat misiunea comisiei senatoriale pentru afaceri externe. În secțiunea III se încredința președintelui sarcina de a primi ambasadori sau miniștri străini. Președintele era singurul care avea contact cu guvernele străine, având monopolul informației referitoare la afacerile externe. Era singurul care putea numi abasadori. Congresul nu avea atribuții în recunoașterea acestei chestiuni. În anumite perioade , foarte rar, monarhii sau șefii de stat s-au adresat în față congresului. Congresul nu putea încheia un acord cu puteri străine fără
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
în aplicare. Treptat, forță militară s-a folosit că forță de coerciție în scopul protecției cetățenilor și bunurilor lor, fiind o cutumă practică, nefiind însă legiferată până la Războiul din Vietnam, să poarte război unde dorea. S-a permis o politică externă înarmată cu o diplomație coercitivă, ceea ce i-a permis președintelui John F.Kennedy să impună blocada Cubei. Din a două jumătate a anilor 70', erau necesare aprobări succesive pentru aventuri militare pentru a fi finanțate. Atentatul de la 11 septembrie a
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
succesive pentru aventuri militare pentru a fi finanțate. Atentatul de la 11 septembrie a modificat legislația, SUA putând fi capabile acum să poarte războaie la mari distanțe, neavând nevoie de finanțarea Congresului pentru că s-au redus cheltuielile. Mizele interne și cele externe sunt confundate și președintele a căpătat instrumente mai întărite. Agențiile de informații sunt supuse direct administrației prezidențiale. O practică veche i-a conferit președintelui dreptul de a ghida și a coordona politică externă prin declarații sau sub forme de doctrine
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
au redus cheltuielile. Mizele interne și cele externe sunt confundate și președintele a căpătat instrumente mai întărite. Agențiile de informații sunt supuse direct administrației prezidențiale. O practică veche i-a conferit președintelui dreptul de a ghida și a coordona politică externă prin declarații sau sub forme de doctrine. Are dreptul de a participa la conferințe internaționale, de a trimite emisari speciali, de a trimite emisari personali, aleși de el pentru misiuni speciale în străinătate, reprezentând președintele american. Emisarii erau mai utili
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
inițiativa legislativă, fiecare lege fiind negociată, târguială fiind caracteristică politicii americane. Al doilea element din jurul președintelui este cercul de consilieri specializați, legiferat prin Actul Național de Securitate și se numește Consiliul Național de Securitate. Prerogativele acestuia-consilierea președintelui în legătură cu politicile interne, externe și militare referitoare la securitatea națională. Funcționează că o structura de coordonare doar în situații de criză. Consiliul este alcătuit din președinte, vice-președinte, secretarii de stat și de apărare, cooptați de directorul CIA, președintelui statului major combinat-consilierul militar, secretarul trezoreriei
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
a subordonat Casei Albe. Are o ieșire de rampă pretențioasă de la Ronald Reagan la Bill Clinton când primea misiuni noi. Războiul împotriva Terorismului a stricat echilibrul dintre departamente și structurile în uniformă au căpătat un rol primordial în definirea politicii externe americane. În al doilea mandat al președintelui Bush jr., Condolezza Rice , consilierul președintelui, ajunge să conducă departamentul de stat, intervenind activ și depășind granițele fine și necodificate ale protocolului diplomatic pentru a intră în legătură directă cu populațiile și problemele
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
ale protocolului diplomatic pentru a intră în legătură directă cu populațiile și problemele acestora. Termenul de transformare diplomatică a iritat multă lume. În timpul mandatului lui Hillary Clinton, s-a modificat rolul conducător. Departamentul Apărării are responsabilități între problemele de politică externă și cele de privesc politica de securitate națională. Securitatea națională privește obiectivele și programele prin care guvernul caută securitatea națiunii și supraviețuirea acesteia într-un mediu internațional ostil și găsirea inamicilor sau imaginarea acestora, propunerea unor soluții pentru contracararea acestora
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
acesteia într-un mediu internațional ostil și găsirea inamicilor sau imaginarea acestora, propunerea unor soluții pentru contracararea acestora prin misiuni și obiective diferite. Consilierea președintelui, Consiliul Național de Securitate și Departamentul Apărării au efecte asupra implicațiilor militare generale ale politicii externe globale. Președintele sau membrii consiliului pot sugera, imagina, iar Departamentul este cel întrebat și dator să indice dacă realizarea acelor acțiuni internaționale sunt și posibile cu mijloacele avute la dispoziite, secretarul apărării și Join Chief of Staff fiind răspunzători. Președintele
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
acțiuni internaționale sunt și posibile cu mijloacele avute la dispoziite, secretarul apărării și Join Chief of Staff fiind răspunzători. Președintele trebuie să evalueze problemele militare, iar Departamentul Apărării trebuie să raporteze părțile tehnice , să creeze scenarii și să aplice politică externă în cazul planificării militare. În anii 50' , prezența Departamentului a fost importantă, iar în anii 60' , în timpul crizelor numeroase ale razboiului rece, a fost o componentă militară importantă. În Războiul din Vietnam , societatea civilă a reacționat și departamentul a suferit
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
percepția factorului militar.Soldații sunt priviți drept eroi, comandanți de către comunitățile locale, având o baza construită într-o regiune dezvoltată, ofițerii ocupându-se de educație și servicii militare. Societate are mai multă încredere în capacitatea decizională a armatei pe politică externă. Consilierii militari ai președintelui sunt reticenți în a recomandă acțiuni militare în forță, solicitările comandanților militari mergând în medie de la 5 la 1. În perioada postbelică, militarii sunt reticenți în a iniția o acțiune militară dura și fermă față de civili
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
Wikileaks, a arătat ce a comis CIA în straintate. CIA funcționează după noțiuni rigide și comite erori. Al treilea cerc concentric este constituit din Congres, cercurile de interese, opinia publică și mass-media. Congresul are calitatean necesară de a determina politică externă americană. Celelalte structuri o influențează , substanțial, nu pe termen scurt sau imediat, dar își pun amprenta asupra deciziei. Congresul are puteri implcite , dar și atribuții explicite, fiind investit de constituție cu putere legislativă. Trebuie să fie adoptat la fel de ambele camere
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
propuse de către națiune. Sistemul american este conflictual, competitiv, negociator. Un membru al Congresului depune mult efort pentru a fi reales, încă din prima zi a mandatului cheltuind 2/3 din timpul sau pentru a-și finanța următoarea campanie. Pe plan extern, se face lobby la organizații evreiești de exemplu pentru a susține relațiile cu Israelul. Un sprijin constant este oferit de comunitățile religioase sau de companiile petroliere. O voce importantă îl are consiliul de americani musulmani. Cele mai mari capacități financiare
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
informații ilicite sau licite. Grupările de presiune țin de congres. Guvernul trebuie să protejeze și să reprezinte interesele cetățenilor și al agenților economici. O altă componentă a deciziilor sunt instrumentele deciziilor americane care sunt vectorii prin care se realizează politica externă americană. Vorbim despre instrumentul diplomatic și economic și despre cel militar în sensul de folosire a forței și amenințare cu forța. Nu vorbim de război ca atare. Începând cu instrumentul diplomatic atunci când vorbim de Departamentul de Stat - ca structură decizională
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]