17,219 matches
-
verificat apoi mesajele de pe e-mail și de-acum nu-mi rămâne decât să fac o baie fierbinte. 11 decembrie 2012 S-a dus Încă o zi și dacă trag linie, nu prea am de ce să mă leg. De dimineață am alergat pe la bănci după extrase și am constatat că Primăria Moinești n-a virat cei 400 lei pentru tehnoredactarea revistei Itinera, așa că s-ar putea să mă amâne pentru ianuarie, caz În care nu mă voi alege cu nimic, Întrucât va
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
toată considerația autoarei. Simona Lazăr februarie 1997 (Somnul grifonului, Editura Deșteptarea, Bacău, 1996); Talentatului poet, rafinatului ziarist, prietenului meu Cornel Galben, acest rezumat din Viorel Savin. Autorul. 18 aprilie 1994, Bacău. (Lamentația fructelor, Editura Plumb, Bacău, 1994). 13 decembrie 2012 Alerg În gol. Iar mâine trebuie să o iau iarăși la drum, de data aceasta la Hangani, la Înmormântarea „mămucăi“ Dinuța. 14 decembrie 2012 Am plecat la 6,50, pe un ger de scârția zdravăn zăpada sub ghete. Doina a zis
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
este În Italia, unde Îngrijește 24 din 24 ore o bătrână paralizată și cu maladia lui Alhzeimer. Vai de capul ei, săraca! 17 decembrie 2012 Și azi a trebuit să Înot nu doar prin zloată, ci și prin mulțimea năucă, alergând ca și mine să rezolve cât mai repede totul. O mare de mașini și de oameni frustrați că trotuarele și arterele rutiere nu sunt curățate cum trebuie, claxoane și buluceală la autobuze, cozi, cozi, cozi... N-am reușit decât să
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
de la București băiatul doamnei Voican, care e foarte chipeș și a ajuns mare de tot, a studiat la Moscova și acum e colonel, cel mai tânăr colonel de Securitate din țară; ori de câte ori zărim Skoda trecând zveltă, strălucitoare, noi, toți copiii, alergăm după ea amețiți, vrăjiți de frumusețea sa izbitoare și ne zicem că într-o bună zi am putea să fim noi în locul băiatului doamnei Voican, să dea norocul peste noi. Și mai e încă o mașină, nu pot să sar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu vedea ceea ce spusese că vede, zicea doar așa, ca să se răzbune pe ăștia, care-i luaseră atelierul. În schimb, Biță susținea sus și tare că se poate. El avea o argumentație care mă impresiona, și anume: eu pot să alerg o sută de metri în unșpe secunde? Nu pot! Dar un campion poate? Poate. Sunt oameni care au anumite calități, ce le lipsesc altor oameni. Cine știe, poate că domnul Toma e înzestrat cu calitatea asta. Așa cum un tip de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
puțin, chinuit, întrerupt, agitat, bântuit de tot soiul de coșmaruri pe care nu le țin minte. Când se crapă de ziuă, nu mai rezist și strig cu voce stinsă: Mamă, mi-e rău, mi-e foarte rău. Speriată, mama vine alergând înspre patul meu. Și, alături de ea, mă înconjoară tata și frații mei. Vorbesc cu mare greutate, deja cred că am febră, le povestesc poticnit, cum nimeresc, în câteva cuvinte, cele întâmplate, cum am căzut la săniuș și m-am lovit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
deloc cu ideea că totul s-a încheiat pentru mine. Descumpănit, o rup la fugă din casa noastră să nu mai asist la scena insuportabilă a propriului meu priveghi, trântesc ușa cu toată forța, dar iarăși nimeni nu observă asta, alerg pe străzi până la marginea orașului unde, cât vezi cu ochii, se întinde câmpul acoperit cu zăpadă de un alb imaculat. Alerg pe zăpadă și descopăr înfiorat că nu las nici o urmă. Oricât mă străduiesc să apăs tare, tare cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
asist la scena insuportabilă a propriului meu priveghi, trântesc ușa cu toată forța, dar iarăși nimeni nu observă asta, alerg pe străzi până la marginea orașului unde, cât vezi cu ochii, se întinde câmpul acoperit cu zăpadă de un alb imaculat. Alerg pe zăpadă și descopăr înfiorat că nu las nici o urmă. Oricât mă străduiesc să apăs tare, tare cu picioarele în neaua rece, ușoară, nu rămâne nici o urmă. De acum trebuie să mă obișnuiesc, acesta sunt eu: cineva care pășește pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
peste aceste ținuturi de sus. Mai constat ceva, cu plăcere: că privirea mi s-a întărit. Acum îmi stă în putere să văd perfect, înainte deslușeam mai cu seamă sunetele: zăresc, bunăoară, ceva mai departe, niște umbre, par călare, care aleargă după o altă umbră, gata-gata s-o încolțească și s-o prindă. Apoi ceata urmăritorilor se pierde pe urmele celui aflat singur și în primejdie, se pierde undeva în înalt, după un vîrf al muntelui. Se lasă tăcerea, iar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de aveți toată încrederea, doamna doctor, da se poate!... Doctorița și-a schimbat grăbită halatul alb cu fulgarinul ei care-i venea extraordinar, și-a luat geanta și pur și simplu a zbughit-o din cabinet, alături de tata. Au ieșit alergând din clădirea dispensarului. Aveau aerul unor adolescenți care tocmai făcuseră o poznă. Tata era nițel ridicol în rolul acesta de june, el, care avea păr alb la tâmple. În stradă, doctorița s-a oprit și i-a întins tatei mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
e-acolo! Biță a întors capul și a privit în direcția aceea: pe țărmul nisipos, la vreo două sute de metri în amonte, se găsea ceva ciudat, care semăna cu un fel de colină de lumină. Băieții au pornit spre ea alergând. Apoi i-a cuprins teama și s-au oprit. S-au gândit să fugă de acolo: cu inima strânsă au făcut câțiva pași înapoi. Pe urmă iar au stat în loc. Curiozitatea era mai mare decât frica. Mai curajos, Biță și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
creadă dacă n-o să vadă! l-a completat Biță. După o clipă de reflecție, tot el a hotărât altceva: -Bă, mai bine tu rămâi aici și păzește locul. Fug eu și le dau de veste. *** Biță, un atlet neîntrecut, a alergat de a rupt pământul. Chiar constata în sinea lui: Păcat că nu e de față profesorul de sport cu cronometrul lui, precis am bătut recordul și m-ar fi băgat în echipa școlii.... Când a intrat în Serenite, s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de la București băiatul doamnei Voican, care e foarte chipeș și a ajuns mare de tot, a studiat la Moscova și acum e colonel, cel mai tânăr colonel de Securitate din țară; ori de câte ori zărim Skoda trecând zveltă, strălucitoare, noi, toți copiii, alergăm după ea amețiți, vrăjiți de frumusețea sa izbitoare și ne zicem că într-o bună zi am putea să fim noi în locul băiatului doamnei Voican, să dea norocul peste noi...“ Și mai departe totul se derulează întocmai, doar cuvintele diferă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
grup de instrumente la altul, ne-a Ținut pironiți pe scaune datorită lungimii simfoniei până la impunătorul final. Dirijorul Vladimir Spivakov și solistul Serghei Dogadin Pentru faptul că cele mai importante manifestări au loc la sălile apropiate, mulți spectatori devin “sportivi”, alergând de la sală la sală. Însă punctul forte al Festivalului, care ne-a umplut de mândrie și mai ales de satisfacții estetice, l-a constituit Recitalul lui Radu Lupu de la Ateneul Român din 4 septembrie, la orele 19,30. Ajungând destul de
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
umărul sfintei. Constantin Chirilă găsește niște afinități între destinul acestei icoane și cel al Basarabiei, inclusiv al lui Ilie Ilașcu... Când am ajuns odată cu o mașină la poarta casei din Taxobeni, maica Natalia, împreună cu Aneta, sora lui Ilie Ilașcu, au alergat, venind dintr-un lan de porumb unde lucrau, într un suflet acasă: -„Credeam că ni l-ați adus pe Ilie”, mi-a zis atunci bătrâna. De câte ori se apropia cineva de poarta casei ei, doamna Natalia îl invita la o măsuță
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
și în continuare când singurătatea celorlalți o va amenința pe a lui?!. După cei nouă ani de detenție, zilele trecute ( 5 mai 2001), Ilie a fost la Taxobeni. în alți ani ori de câte ori ajungeam în această localitate , mama eroului, doamna Natalia , alerga într-un suflet de la câmp, de la arie, mereu cu aceeași lacrimă în batistă: „Credeam că l-ați adus pe Ilie”. Acum n-a mai avut cine alerga în întâmpinarea lui Ilie Ilașcu. A găsit casa părintească pustie, mormintele părinților—cu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Taxobeni. în alți ani ori de câte ori ajungeam în această localitate , mama eroului, doamna Natalia , alerga într-un suflet de la câmp, de la arie, mereu cu aceeași lacrimă în batistă: „Credeam că l-ați adus pe Ilie”. Acum n-a mai avut cine alerga în întâmpinarea lui Ilie Ilașcu. A găsit casa părintească pustie, mormintele părinților—cu iarbă crescută pe ele (nu i s-a permis să fie prezent , chiar adus sub escortă, nici la înmormântarea tatălui ștefan, în 1998, nici la cea a
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ședință redactorul-șef s-a închis în birou cu tovarășul de la sector la un coniac de tras concluzii. Tovarășul mare-mahăr a dat rapid pe gât coniacul, a făcut semn c-ar mai dori încă unul, pentru rotunjirea ideii care-i alerga ca o nebună prin cap și, spre uimirea redactorului-șef, a început să vorbească de unul singur. „Auzi, măi, tovărășelule - a zis mahărul cu un alean de-ți venea să-i plângi de milă -, oare am simțit noi vreodată ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
parizer la parizerul propriu-zis. De aceea, în ziua în care tatăl Bostănaru a pus pe masă, ca unul care tocmai a dat marea lovitură, o bancnotă de 500 000 și a zis vesel, deși nu era încă beat: „Ia să alerge un băiat până la alimentara din colț și să ne-aducă un parizer întreg!“, Gigel a înșfăcat banii și a zburat. În timp ce halea salamul, cu sentimentul că un glas de sus, din tării, îl îndemna: „Nu te lăsa, copile, papă tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
an. Străzile Atmosferei, Norocului, Depozitului Central, Crabului și Lupilor nu au fost asfaltate niciodată. Când plouă, lumea înoată până la tramvai prin noroc. Când nu plouă cu lunile, atmosfera e un depozit central de praf în care, mai ales noaptea, crabii aleargă de colo-colo cu lupi în gură. Pe Strada Cocoșilor, casele sunt toate de chirpici. Cine s-a născut în ele și știe că tot aici o să moară simte uneori nevoia să se spânzure preventiv. Dar n-are de ce să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fără să mă pot controla, de parcă aș fi fost posedat. Pastilele de chinină pe care le aveam la mine nu au adus nici o schimbare, Îmi simțeam capul de parcă ar fi fost o tobă În care răsunau ritmuri ciudate, pe pereți alergau culori bizare și, cu un spasm disperat, am scos din mine o vomă verzuie. Mi-am petrecut Întreaga zi În felul acesta, neputînd să mănînc, pînă cînd, seara, m-am Înzdrăvenit cît să Încalec pe motocicletă și, dormind cu capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
drept să ne întrebăm: Cum sunt pruncii? Cu toții am fost mici și înțelegem ce înseamnă a fi prunc. Mai întâi copilul e convins că-i mic și neputincios. El nu se încrede în sine, ci la cea mai mică greutate aleargă la ajutorul tatălui său, și gândul că tatăl său poate să facă ceea ce el nu poate, îl pune la adăpost de orice teamă și neliniște. Apoi, copilul mic ascultă de părinți, nediscutând asupra poruncii ce o primește; el e convins
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
e convins că părinții nu-i pot voi decât binele și de aceea se lasă în mâinile lor cu toată încrederea. Dacă lumea întreagă i-ar spune să facă ceva, iar tatăl i-ar spune să nu facă, el ar alerga în brațele tatălui său și acolo ar fi liniștit. Nu vrea să facă decât voia lui, și tot ce-i spune el e cel mai mare lucru. De altă parte nu se ferește de a căuta să-și arate iubirea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cu ajutorul lui. De aceea ne numește El „fii” și ne-a învățat să-i spunem „Tată”, dar vrea ca noi să fim într-adevăr fiii lui. Să fim convinși că de la noi nu putem nimic. În toate faptele noastre să alergăm la El, cerându-i ajutorul. Să fim convinși și să trăim cu convingerea că el nu ne vrea decât numai binele. Fie toată lumea împotriva noastră, dacă Dumnezeu e cu noi, și dacă noi suntem în marginile legii lui, nu avem
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ne-a cuprins pe noi toți în inima sa. O, ce fericire! Maica lui Dumnezeu să fie și Maica noastră! Maica unui Dumnezeu nesfârșit de bun, de sfânt, atotputernic, este și Mama noastră, ființe mărginite, păcătoase, neputincioase! Cum nu vom alerga la această Mamă, când o știm cine este? Când o știm că e așa de bogată, atât de bună? Un tânăr evlavios, care, în puțini ani, ajunsese la o mare desăvârșire creștinească, lăuda într-o zi, ca niciodată, pe Preasfânta
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]