16,124 matches
-
din punct de vdere economic. După ce preferaseră să ducă un costisitor război de uzură de cealaltă parte a globului, suportându-l din Împrumuturi, Statele Unite nu puteau, evident, să mențină la infinit dolarul la un curs fix, tot mai supraevaluat. Gestul americanilor a fost totuși un șoc. Dacă dolarul avea să fluctueze, același lucru urma să se Întâmple și cu valutele europene, caz În care toate certitudinile laborios construite prin sistemele monetare și comerciale postbelice erau puse sub semnul Întrebării. Sistemul cursului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au atacat Israelul. În douăzeci și patru de ore, statele arabe mari exportatoare de petrol au declarat că intenționează să-și reducă producția; zece zile mai târziu, ele au anunțat un embargou al petrolului Împotriva Statelor Unite, În replică la sprijinul acordat de americani Israelului, și au mărit prețul petrolului cu 70%. Războiul de Yom Kippur a luat sfârșit prin armistițiul egipteano-israelian din 25 octombrie, dar sprijinul occidental de care se bucura Israelul a continuat să creeze frustrări În lumea arabă. La 23 decembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
televiziune Holocaust, prezentat pentru prima oară pe posturile germane În 1979. Dacă trecutul Germaniei trebuia descris, atunci misiunea, oricât de dureroasă, le revenea germanilor. „Cel mai radical proces de expropriere”, scria Reitz, „este să ți se ia istoria. Prin Holocaust, americanii ne-au furat istoria”. Aplicarea „esteticii comerciale” la trecutul Germaniei era metoda Americii de a-și impune controlul. Lupta regizorilor și artiștilor germani Împotriva „kitsch-ului” american făcea parte din lupta Împotriva capitalismului american. Reitz și Fassbinder au realizat, alături de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a compromis definitiv banda Baader-Meinhof În ochii simpatizanților, e fiindcă argumentele (dacă nu și metodele) lor erau general acceptate: victimele nu erau evreii, ci germanii, iar agresorul nu era național-socialismul german, ci capitalismul american. „Crimele de război” erau acțiuni ale americanilor - Împotriva vietnamezilor, de exemplu. Un „nou patriotism” Înflorea În Germania de Vest: ca o ironie a sorții, Baader, Meinhof și prietenii lor, a căror revoltă violentă viza inițial patriotismul narcisiac al generației părinților lor, au fost recuperați de reverberațiile aceleiași
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fermă față de creștin-democrați: era așa-zisul „compromis istoric”. Decizie determinată, pe de o parte, de șocul loviturii de stat din Chile (1973), care i-a convins pe Berlinguer și pe alți intelectuali comuniști că nu vor fi lăsați niciodată (de către americani sau de aliații acestora din cercurile ecleziastice, militare sau de afaceri italiene) să formeze un guvern propriu, chiar dacă ar fi câștigat majoritatea parlamentară. Dar era și o reacție, așa cum am văzut În capitolul precedent, față de teroriștii de stânga și de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a „oamenilor din bărci” refugiați din Vietnam 2. Existau și europeni - și nu puțini - care blamau Statele Unite pentru dezastrele din Vietnam și Cambodgia, iar antiamericanismul lor a primit apă la moară când chilianul Salvador Allende a fost asasinat din ordinul americanilor cu doar trei luni Înainte de apariția Arhipelagului. Dar chiar și aceștia Încetaseră să mai creadă, ca pe vremuri, În superioritatea morală a socialismului. Imperialismul american era Într-adevăr rău - dar cealaltă tabără era și mai rea, poate cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unui acord verificabil asupra armelor nucleare Însemna, În practică, o cursă a Înarmării pe care Statele Unite aveau s-o câștige. și așa a și fost. Cu timpul, acumularea de armament a ajuns să fie considerată stratagema abil ticluită prin care americanii au falimentat și, În cele din urmă, distrus sistemul sovietic. Ceea ce nu e foarte exact. Uniunea Sovietică nu-și putea permite cursa Înarmărilor În care intrase Încă din 1974, dar falimentul economic nu era de ajuns pentru a Îngenunchea comunismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În același timp un „mesaj clar” noii generații de musulmani sovietici care nutreau visuri de independență. Dar sovieticii, bineînțeles, au dat greș În Afganistan. Brejnev, Gromîko și generalii lor au nesocotit nu numai lecția Vietnamului, repetând astfel multe dintre erorile americanilor; ei au uitat și eșecurile Rusiei țariste, suferite cu 80 de ani În urmă În aceeași regiune. Încercarea dezastruoasă a Uniunii Sovietice de a susține un guvern-marionetă Într-un teritoriu nefamiliar și ostil a generat o opoziție intransigentă formată din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a deschis primul hotel Hilton din spatele Cortinei de Fier, unde În anii ’80 evanghelistul american Billy Graham organizase nu unul, ci trei turnee publice, și care, În decursul aceluiași deceniu, fusese vizitată (și implicit favorizată) de doi secretari de stat americani și de vicepreședintele George Bush. În 1988, Ungaria comunistă avea o imagine categoric „bună”. În parte din acest motiv, a trecut multă vreme până să apară o opoziție deschisă la adresa partidului. Disimularea și manevrele discrete păreau de preferat, Îndeosebi pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
libertatea de manevră și chiar laudele străinătății, mai ales În primele etape ale „noului” Război Rece din anii ’80. Cum liderul român nu se sfia să-i critice pe ruși (și să-și trimită gimnastele la Jocurile Olimpice de la Los Angeles), americanii și Occidentul În general au trecut sub tăcere crimele lui din țară28. Românii, În schimb, au plătit cumplit pentru statutul privilegiat al lui Ceaușescu. Pentru creșterea populației - o tradițională obsesie „românistă” -, el a interzis În 1966 avortul la femeile sub
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Statele Unite și tot Statele Unite au oferit cele mai insistente Încurajări oficiale protestatarilor din Berlin și de oriunde - odată ce s-a văzut că aveau șanse să câștige. Dar nu trebuie să conchidem că popoarele captive din Europa de Est tânjeau să devină... americani și cu atât mai puțin că Încurajarea sau sprijinul american sunt factorii care le-au precipitat sau facilitat eliberarea 34. Statele Unite au jucat un rol remarcabil de modest În Întâmplările dramatice din 1989, cel puțin până când faptul s-a consumat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1945 - Într-o țară pe care stânga occidentală a considerat-o multă vreme societatea socialistă model -, comentatorii străini au propus În general două explicații opuse. Prima, foarte vehiculată În mass-media occidentale și preluată În declarațiile publice ale oamenilor de stat americani și europeni, prezintă Balcanii ca pe o situație fără speranță, un cazan de gâlcevi obscure și antipatii străvechi. Iugoslavia era „condamnată”. Cum zice un bon mot arhicitat, ea consta În șase republici, cinci națiuni, patru limbi, trei religii și două
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luptă a sârbilor s-a evaporat. Supuși unui atac pe termen nelimitat și privați de sprijinul lui Miloševiæ (care făcea acum tot posibilul ca să se distanțeze de cei din Pale), sârbii bosniaci au capitulat. Cu sârbii scoși din joc și americanii implicați serios, instalarea păcii În Balcani - sau măcar absența războiului - s-a dovedit surprinzător de ușoară. Pe 5 octombrie, Clinton a anunțat Încetarea focului, declarând că părțile implicate au acceptat să poarte tratative În SUA. Convorbirile de pace au Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încheiat trei săptămâni mai târziu cu un acord semnat la Paris, pe 14 decembrie 19957. Tudjman reprezenta Croația, Alija Izetbegoviæ vorbea În numele musulmanilor din Bosnia, iar Slobodan Miloševiæ a semnat atât pentru Iugoslavia, cât și pentru sârbii bosniaci. Din perspectiva americanilor, Dayton Însemna găsirea unei soluții la războaiele iugoslave care să nu implice o Împărțire a Bosniei. Divizarea Bosniei ar fi Însemnat o victorie pentru sârbi (care puteau apoi să se alipească la republica vecină, formând Serbia Mare din visul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al NATO Javier Solana. Ca și Saddam Hussein câțiva ani mai târziu, Miloševiæ era la curent cu opiniile occidentale și convins că-i poate manipula pe politicienii străini. Nu era exclusiv vina lui. Flatat de vizitele frecvente ale unor diplomați americani - teribil de mândri de talentele lor de negociatori -, dictatorul iugoslav putea crede că era privit În Vest nu ca un dușman de moarte, ci ca un interlocutor privilegiat 10. și el cunoștea prea bine dorința supremă a comunității internaționale de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au luat-o evenimentele - și, În general, s-a arătat refractară la orice fel de implicare. Când Washingtonul a Încercat, În septembrie 1990, să pună Iugoslavia pe agenda următorului summit al OSCE la Paris, Mitterrand a refuzat, acuzându-i pe americani că „dramatizează”. Patru luni mai târziu, când s-a pus din nou problema, Ministerul francez al Afacerilor Externe a pretins că deja era „prea târziu” pentru o intervenție străină... Parisul a continuat să fie necooperant chiar și după ce forțele internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar o scădere a numărului celor care solicitau azil. Deși Washingtonul a acordat atenție evenimentelor din Balcani foarte târziu, Statele Unite s-au implicat În regiune mai serios decât celelalte țări. În fiecare etapă a intervenției internaționale, inițiativa le-a aparținut americanilor, o umilință În serie pentru aliații vest-europeni. Dar și americanii s-au mișcat Încet - În mare parte fiindcă mai-marii apărării americane nu voiau să riște și mulți politicieni americani continuau să creadă că țara lor nu avea nimic „de câștigat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Washingtonul a acordat atenție evenimentelor din Balcani foarte târziu, Statele Unite s-au implicat În regiune mai serios decât celelalte țări. În fiecare etapă a intervenției internaționale, inițiativa le-a aparținut americanilor, o umilință În serie pentru aliații vest-europeni. Dar și americanii s-au mișcat Încet - În mare parte fiindcă mai-marii apărării americane nu voiau să riște și mulți politicieni americani continuau să creadă că țara lor nu avea nimic „de câștigat” din acest război. Desfășurarea trupelor NATO În aceste circumstanțe fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
60, sfârșitul epocii industriale avea să ducă la apariția unei noi caste de lucrători ocazionali și temporari - „o nonclasă de nonlucrători” -, aflați la periferia vieții moderne, dar, În același timp, Într-un fel, chiar În inima ei21. Asemenea echivalentului său american, componența clasei defavorizate din Europa era determinată nu numai de sărăcie și șomaj (sau de gradul redus de ocupare), ci și de rasă: la mijlocul anilor ’90, rata șomajului printre tinerii de culoare din Londra era de 51%. Săracii, ca Întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai mulți tineri francezi studiau engleza și călătoreau În străinătate pentru a o folosi, poziția oficială a devenit categoric defensivă: fără Îndoială fiindcă declinul limbii franceze coincidea neplăcut cu diminuarea rolului internațional al țării - fenomen care a ocolit Marea Britanie, fiindcă americanii vorbesc engleza. Prima reacție a francezilor la această tendință lingvistică defavorabilă a fost să insiste ca alții să folosească În continuare limba lor: cum spusese președintele Georges Pompidou la Începutul anilor ’70, „dacă franceza nu ar mai fi prima limbă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eseuri similare semnate de figuri publice la fel de ilustre: Umberto Eco În La Repubblica, Gianni Vattimo În La Stampa, președintele elvețian al Academiei germane de Arte, Adolf Muschg, În Neue Zürcher Zeitung, filosoful spaniol Fernando Savater În El País și un american izolat, filosoful Richard Rorty, În Süddeutsche Zeitung. În orice moment din secolul precedent, o inițiativă intelectuală de o asemenea anvergură, În ziare atât de importante și cu semnături de un asemenea calibru ar fi fost un eveniment public major: un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu vai, să cadă de acord, i-a dus pe mulți la concluzia că problema cea mai serioasă cu care se confrunta Europa o constituiau Statele Unite. NATO fusese creată fiindcă Europa de Vest nu era capabilă să se apere singură, fără ajutorul americanilor. și a continuat să existe datorită incapacității cronice a guvernelor europene de a constitui o forță militară proprie și eficientă. Începând cu Tratatul de la Maastricht din 1993, Uniunea Europeană a admis necesitatea unei politici externe și de securitate comune, Însă fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ai Congresului prin surprindere. Europa nu mai stătea În umbra Americii, iar relația tindea chiar să se inverseze. Investițiile europene directe În SUA În anul 2000 au ajuns la 900 de miliarde de dolari (față de 650 de miliarde investite de americani În Europa), reprezentând aproape 70% din investițiile străine În Statele Unite; o mulțime de produse-simbol americane erau acum În proprietatea multinaționalelor din Europa: costumele Brooks Brothers, editura Random House, țigările Kent, uleiurile de motor Pennzoil, legumele congelate Bird’s Eye și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
măr al discordiei erau „valorile”, subiectul unei divergențe tot mai aprinse. Cum titra Le Monde, „comunitatea transatlantică de valori se destramă”. Văzută din Europa, America Începea să pară foarte străină (după familiaritatea iluzorie din timpul Războiului Rece). Religiozitatea ferventă a americanilor (ilustrată de președintele În funcție, readus pe calea cea bună la maturitate) era incomprehensibilă pentru europenii creștini, dacă nu și pentru cei musulmani, mai cucernici. Slăbiciunea americanilor pentru arme personale (categorie care nu exclude puștile semiautomate cu accesorii multiple) făcea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pară foarte străină (după familiaritatea iluzorie din timpul Războiului Rece). Religiozitatea ferventă a americanilor (ilustrată de președintele În funcție, readus pe calea cea bună la maturitate) era incomprehensibilă pentru europenii creștini, dacă nu și pentru cei musulmani, mai cucernici. Slăbiciunea americanilor pentru arme personale (categorie care nu exclude puștile semiautomate cu accesorii multiple) făcea ca viața În SUA să pară riscantă și anarhică, iar recursul frecvent la pedeapsa capitală era pentru cei mai mulți observatori europeni un semn că America e complet străină
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]