KorAP: Find »[drukola/base=zâmbet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...636 637 638 ...659 >

16,454 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

pe Apa Sâmbetei, se căinează Stanciu. Ne crapă buza dup-un galben... Suntem prăpădiți-prăpădiți, blana-i pe noi, împușcată, da' coada pe spinare. Mamă Doamne, că sus o mai ținem!... Avem și noi o meteahnă, Stanciule, recunoaște Ștefan cu un zâmbet vinovat: "Coada sus!" Mai dăm peste nas unuia, altuia... Salvăm măcar ce se mai poate salva: "mândria"! Și eu cred că mai de folos ne-ar fi aurul, întărește și Vlaicu cu înțelepciunea lui bătrânească. Frumos ne-ar sta! se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Trebuia să trăim, totuși... Pentru tine, filozofule stoic, a fost mai ușor, îl mângâie pe obraz. Pentru tine, butoiul lui Diogene e aproape un palat. Pesemne mie așa mi-a fost dat să sufăr... Pe buzele lui Țamblac flutură un zâmbet trist: Butoiul acesta e un refugiu ca să mă apăr de săgețile Sorții. Există o noblețe a spiritului ce ți-o păstrezi și în cea mai neagră mizerie. Asta nu ți-o poate lua nimeni. Și, totuși, să nu te iei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu un mesaj al "Ligii antiotomane" în Moldova. "Veni, vidi..." Și-am rămas. În umbra Marelui Ștefan, mi-am găsit limanul. Nicăieri nu m-am simțit mai "acasă" ca lângă moldovenii aiștea "zărghiți" cu inima cât casa. Maria, cu un zâmbet răutăcios: Mai cu osebire, lângă "moldovence"... Țamblac, amenințând-o cu degetul: Afurisito! Și lângă dulcele Cotnar... Să mai încălzești vipera la sân, zâmbește el în barbă... Apoi, m-ai chemat și pe mine. Îi puseseși gând rău lui Ștefan... Îți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
inteligentă! Ești cultă! Ce mândrețe de femeie ești! Nu-i păcat de tinerețea ta? Trăiește! Puțin chinoroz pe obraji, nu vezi că te-ai gălbejit de tot? O rochiță mai acătării! O pieptănătură mai dichisită! Păcat de părul tău. Un zâmbet! O vorbă dulce, chiar puțin alintată! O căutătură pe sub genele astea lungi!... Toate "fleacurile" astea sunt ale femeii! Ce dracu'! Fii cât mai fermecătoare! Sfințește-ți bărbatul cu dragoste! Cucerește-l în fiecare zi! Și, mai presus de toate, fii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
al Senatului Venețian, am fost trimis în Moldova să duc tratative cu Ștefan Vodă. Îi vom zdrobi într-un uriaș clește! se entuziasmează Alexandru. Marile Puteri ale Europei nu vor îngădui... Marile-micile Puteri ale Europei, îl întrerupe Țamblac cu un zâmbet ironic. Îi cunosc bine. Aceste "Mari Puteri" nu-s decât niște gogoașe umflate cu vânt. Ia înțeapă-le! Ai să vezi că numaidecât fac pfff... Gura-i mare la ei, adaugă el și apoi tace încruntându-se, bântuit de amintiri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
turcii!" Aaa, se preface că l-a observat abia acuma pe Alexandru, frumosul și viteazul meu prinț! Bătu-te-ar norocu', nici nu te-am văzut. Măria ta, înclină el capul, cu demnitate. Ștefan îl bate pe umăr, cu un zâmbet fin, șăgalnic: Prințe, am o rugăminte...i se adresează ceremonios și îi întinde cazmaua. Ai fi atât de bun să-mi ții locul? Numai până mă întorc! Alexandru nu se grăbește. Ștefan rămâne cu mâna întinsă, zâmbind prelung: Bineînțeles: "de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să-mi ții locul? Numai până mă întorc! Alexandru nu se grăbește. Ștefan rămâne cu mâna întinsă, zâmbind prelung: Bineînțeles: "de bunăvoie"... Alexandru ia cazmaua fără entuziasm, jignit parcă, totuși o ia și pleacă cu picioarele altuia... Ștefan, cu același zâmbet, se plesnește peste frunte: Era să uit! Principe! Am hotărât în Sfatul de taină! Trei steaguri de oștire, viteji tot unu' și unu' -, îndeajuns ca să dezrobești Mangopul! Alexandru scoate un chiot de bucurie: Trăiască Domnul Ștefan! Când?! Când?! Zbor!! Răbdare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se zbenguie un stol de vrăbii gureșe. Voichița stă pe o banchetă joasă și mângâie ușor strunele unei alăute, fredonând un vechi și delicat madrigal. Nu-i pentru mine această cale, principe, grăiește ea cu o voce mică și un zâmbet fermecător, împreună cu o gropiță mai adâncită pe obrazul din stânga. La Mangop te așteaptă cununa de aur a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
frumos împăturite comprese, bandaje, feși de pânză. Dulăul ciobănesc culcat sub bancă mârâie amenințător, dar piciorul gol al Voichiței îi mângâie spinarea. Lăboanță! Cuminte Lăboanță, șoptește ea potolindu-l. Nu-i pentru mine această cunună, principe, glăsuiește Voichița cu un zâmbet puțin trist, ciupind o coardă gravă. De-ai ști, Voichițo, câtă frumusețe-i acolo în Cetatea Sfântului Teodor... Acolo, pământul se bucură ca nicăieri altunde de darul soarelui, valurile mării bat molcom în maluri sau clocotesc năprasnic când se dezlănțuie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
urmează ea încetișor, cu vocea frântă, și... și chiar muntenii lui taica. Că toți au strâmbat din nas: "Oaste de opincari", ridică ea din nou glasul. Da' numai ce și-a slobozit Măria sa "opincarii" în luptă, că le-a înghețat zâmbetul pe buze și li s-a pleoștit musteața! Că Ștefan... continuă ea, dar, brusc, se întrerupe cuprinsă de panică. Măria sa Doamna... șoptește și repede furișează alăuta sub bancă și, de prea mult zor să pornească vârtelnița, răvășește feșile pe jos

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
furișează alăuta sub bancă și, de prea mult zor să pornească vârtelnița, răvășește feșile pe jos. Voichița se ridică în picioare, spăsită, cu ochii în pământ. N-ai prea avut spor, Voichițo, constată Maria cu o dojană îngăduitoare reținându-și un zâmbet. Cam înfocate serenade, frățioare! îl amenință apoi cu degetul pe Alexandru. Zăpăcești fata! Tocmai îi povesteam Voichiței despre Mangop... Dacă Vodă ar fi ascultat și de ale noastre păsuri, de mult dezrobeam Mangopul! Maria se așează pe bancă lângă Voichița

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
S-o întindem". O ia de mână și încetișor, pe nesimțite, pleacă. Ștefan urmărește pe cer zborul rândunelelor. Ați observat? întreabă el. S-au întors rândunelele la cuiburile lor din turnul Nebuise... Odată cu păsările călătoare, vin și turcii, spune și zâmbetul se transformă în încruntare. Turcii!... Turcii!... Mereu turcii!... oftează el și se întoarce spre Maria. Au plecat?... "Slobozenia"?... Unde să se ducă? Ea nu știe ce cere... Știai că "Frumosul Radu", la tinerețile lui, a fost "cadâna favorită" a sultanului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă și chicotește, dezvelind un șirag de dințișori ca perlele între cele două gropițe din obraji și un zâmbet fermecător. Sunt o zvăpăiată! Nu?!... Ce gândește Măria ta despre Voichița? Gândesc că ești o zână... O zână... Nu cumva ești chiar o zână adevărată? Pasă-mi-te, te-ai dat de trei ori peste cap și te-ai făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gata! Ce mi-ai făcut Voichiță?! strigă disperat Ștefan. Așa-i descântecul... se dezvinovățește ea. Ai încurcat borcanele! Aista-i descânt de legare, nu de dezlegare! M-ai nenorocit! Sunt un om pierdut! Da! Pierdut!... se frăsuie Ștefan ascunzându-și zâmbetul în mustață și o privește lung, în tăcere, fermecat. Am încurcat-o... "Din lac în puț"... Vrei un măr? o întreabă după câteva clipe de tăcere și îl alege pe cel mai frumos din tipsie, îl răsucește. Ce zici Evo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
plângeam și ne așteptam moartea... Atunci, lovită cu piciorul, ușa a sărit în lături... Și "Căpcăunul cel fioros" a intrat cu sabia însângerată, să taie capul fiicei și Doamnei Radului Vodă fostul Domn a toată Țara Muntenească! își ascunde Ștefan zâmbetul într-o cumplită încruntare. Stăteam cu ochii închiși, tremuram ca varga, ascultam zornăitul pintenilor ce se apropiau... Îngrozită, așteptam lovitura... Ștefan își stăpânește zâmbetul: Ai uitat să spui că ți-ai făcut cruce cu limba să mori creștinește. De unde știi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
taie capul fiicei și Doamnei Radului Vodă fostul Domn a toată Țara Muntenească! își ascunde Ștefan zâmbetul într-o cumplită încruntare. Stăteam cu ochii închiși, tremuram ca varga, ascultam zornăitul pintenilor ce se apropiau... Îngrozită, așteptam lovitura... Ștefan își stăpânește zâmbetul: Ai uitat să spui că ți-ai făcut cruce cu limba să mori creștinește. De unde știi? Păi, așa fac și eu în luptă. Nici n-aș putea altfel, cu dreapta țin spada... M-ai apucat de bărbie; ții minte? Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el, că doar i-i frate... Și... și m-ai dat?! M-ai dat?! țipă ea revoltată. Cred că trebuia să fiu și eu întrebată! Nu-s roabă! Poți să te pui de-a curmezișul dragostei? o întărâtă Ștefan cu zâmbetul lui ascuns în mustață. Va să zică, m-ai dat!! M-ai dat!! Sigur!! Mă alungi!! strigă ea în culmea disperării. Voichiță! Lasă! O să plec singură! Plec la mănăstire!! Voichițo!! La mănăstire!! Ștefan îi șterge lacrimile și râsul lui o dezarmează: Liniștește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de mari și marșuri atât de lungi, încât, în timp de război, lupta li se părea oștenilor floare la ureche. Juga boscorodește pe înfundate: Oare?... Chiar așa făcea Cezar? "E cusută cu ață albă"... Șendrea întoarce capul să-și ascundă zâmbetul. Duma își scoate sacul și se întinde în iarbă, lângă Herman. Neamțule, zice Duma și îi arde o palmă prietenească pe spinare, gurile rele șușotesc că la Cetatea-Albă, cu boambele tale, ai dat la pește cu carne de turc. Doi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Doamne, spune Ștefan cu nostalgie, să dormi în fânul cosit!... Cu țârâit de greier la ureche!... Și ce miroznă de busuioc și sulfină!... Îi surprinde pe boieri mustăcind, dându-și coate pe-nfundate. Îi amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților! Numai la blăstămății vă stă gândul! Eu... eu mă gândeam la greieri... Boierii izbucnesc în râs și Ștefan le ține isonul. Râdem noi râdem... Când îți asculta firmanul cu porunca "Strălucirii sale", o să vi se pună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spune Sora, îmblânzită, cu nostalgia unor amintiri. Doamne! Speriaseși Borzeștiul... Amarnic și neastâmpărat mai erai. Pe lângă tine, eu eram o curcă plouată. De atunci ți s-a tras porecla "Năzdrăvanul". Și așa ai rămas... Ștefan, în capul oaselor, cu un zâmbet blând, patern: Copii, Sora, copii... Le arăt eu "Năzdrăvanilor"! își recapătă Sora autoritatea, agitând amenințătoare nuiaua. Le arăt eu!... Pleacă. Boierii râd. Ștefan își desface brațele: Priviți-mă bine! O să puteți depune mărturie, precum că, odată, "l-ați văzut la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Dumnezeu și împreună cu regele lor Mathias, vom lupta împotriva păgânilor până în ruptul capetelor noastre. Mihail, cu ochii la cer și mâinile împreunate, suspină înduioșător: "Prea îndurător al nostru! Scapă-ne! Miluiește-ne!" Piei drace! Afurisită limbă! își reține Ștefan un zâmbet ascuns. Ce pacoste la casa omului... Îl vând ieftin! Pe gratis îl dau! Dau ceva pe deasupra! Boierii râd cu poftă. S-o fi născut cu căință pe cap, spune Luca. Mă Sarsailă! Cu cine-i fi semănând așa clonțos, că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mă Sarsailă! Cu cine-i fi semănând așa clonțos, că parcă te-aș cunoaște... Ascultă, zâmbește Ștefan pe sub mustață, maică-ta a fost cândva, odinioară, de mult, a fost prin Târgul Sucevei? Boierii își dau coate și-și ascund un zâmbet. Mihail, descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt de sară, Măria ta să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în tine nici cât într-o găină, îl zădărăște Luca. "Pe măgar îl recunoști după urechi; pe nătărău după vorbă", îl înțeapă Șendrea. Boierii râd, dar cel mai tare râde Mihail. S-o lăsăm baltă, propune Ștefan cu veșnicul său zâmbet mucalit. S-o lăsăm, încuviințează Mihail, parcă dezamăgit că Măria sa n-a încurcat cărarea, cândva, undeva... Bre Nichiperceo, n-ai de gând să-ți iei muiere? Nu de alta, da' ti-i mai potoli. Doar muierea să-ți mai vină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Până nu-i reușesc "Patimile", nu vede de la mine o para! își înăsprește el glasul. Ștefan se oprește în pronaus, unde se cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ajutat el pe mine. Noroc de Vlad! Cât despre Mateiaș, îi e a se război precum câinelui a linge sare; e taman în călduri din cele grozave... spune Duma și rânjește cu subînțeles. Adică? Adică, ia cuvântul Mihail, cu un zâmbet nu mai puțin rânjit, se gătește de nuntă mare și de soi cu prea frumoasa Beatrice de Aragonia, fiica regelui Neapolului. Buda e în dârdora pregătirilor de nuntă... Nuntă? murmură Ștefan cu un surâs amar. Îi arde de petrecanie. Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]