18,350 matches
-
vieței și îmi găseam liniștea cătră care năzuie sufletul meu. În lumea ce-mi cream, singur îmi era îndemână, mă simțeam fericit; eram, departe de atmosfera dușmănoasă din lumea aievea; trăiam zile ticnite cu ochii pe hârtie, cu gândul în nori, de unde mi se înfățoșa omenirea nu cum este, ci cum doream să fie. Acesta-i marele bine ce am cules din peregrinările mele în plaiurile înflorite ale închipuirei. Nenorocit acela ce lucrează cu alte vederi... El nu-și va găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mele speriate care nici prin vis nu visase așa ceva. Stam în fiecare zi ceasuri întregi în fața pustiului de apă, fără nici un gând, ascultând glasul ritmic al valului care se spărgea de mal, privind dus când petele de umbră proiectate de nori, când brazdele de lumină de diferite coloare ce străluceau pe oglinda netedă, imensă, perdută în nețărmuritul orizon; și cu creierul meu nu puteam înțălege acest element colosal, fără hotare, viu, care se mișcă, are grai, ucigător și dătător de viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
plante, Într’o alta, compatibilă lor Însele. Încă mai mult, plantele, ca producători primari, adică acelea care se cuplează direct la o sursă de energie primară și aceea fluctuantă, ar fi condamnate la pieire imediat ce Soarele ar fi acoperit de nori, dacă nu și-ar face rezerve. Că animalele, heterotrofele În general, au știut să profite de grija plantelor, e altă poveste. Este la fel de evident faptul că necesitățile energetice ale organismelor se reflectă și pe termen scurt - tactic - dar și pe
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
depoluare? Poluarea este un fenomen vizibil În ziua de astăzi, chiar dacă de multe ori nu o conștientizăm. Dar așa să fie oare? De câte ori, plimbându-ne, domniile voastre ori eu ne-am ținut răsuflarea, când pe lângă noi trecea un camion Într’un nor de fum? Exemplul ales nu e Întâmplător; el arată diferența dintre o poluare punctiformă, mai mult decât vizibilă și o poluare difuză, sub pragul vizibil. Aș putea extinde acest exemplu arătând că, cam asta e situația și la scara planetară
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
numai flori. “Radiosfera”, 3 iunie 1996, ora 12,30 84. Amintirea mării A vorbi de Soare În sezonul estival pare a fi ceva cât se poate de potrivit. Eu cred Însă altfel: la iarnă, o amintire despre cel ascuns printre nori ne-ar da puțină căldură, ca psihoză; și din același motiv acum, când Soarele e atotstăpânitor, nu strică puțină apă. De care? Desigur de mare. Bineînțeles, marea ne atrage; cu sau fără bani, visăm la zbuciumul valurilor, nu neapărat la
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Letea și colonia de pelicani, cea mai mare din Europa. Seara te asurzea concertul milioanelor de broaște care după întensitatea sonoră făceau împresia că sunt mari cât vițeii, iar după ora 19 și 30 de minute, cerul se întuneca de nori de țânțari mici și agresivi care cu o intuiție diabolică găseau orice joncțiune între haină și mănuși și dacă nu te ascundeai urgent întrun spațiu protejat cu site la ferestre, erau în stare să te devoreze. După ora 23, dispăreau
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
chiar dacă, într-un fel sau altul, vom reuși în cele din urmă să ne atingem obiectivul, mi-ar fi totuși imposibil să văd lucrurile prin ochelari roz ! În cazul acesta, va urma mai întîi reglarea conturilor. După ce fumul tunurilor și norii gloriei se vor fi risipit, va rămîne rezultatul net: mă refer la pierderile enorme, la situația financiară deplorabilă, toate acestea în schimbul căror avantaje ? Eliberarea fraților noștri slavi, care ne vor ului cu ingratitudinea lor... Acesta este bilanțul pe care îl
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
problemă de înregistrare. În dimineața aceea sau într-o dimineață oarecare, ambele alese absolut la întâmplare, probabil chiuleam în teritoriul acela descris până acum. Continuând șirul presupunerilor, Palade, de exemplu, putea să privească drept în sus, spre acoperișul peste care norii se scurgeau repede, de parcă ar pica, parcă și-ar da drumul în spatele liceului. Ca niște folmotoace de hârtie azvârlite la coș. Ca niște dinți de lapte aruncați peste casă. Lui Palade i se părea că liceul se mișcă. Și râdea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
paralel cu albia Dunării pe linia digului ce leagă Galați de Brăila, o distanță de aproximativ 15 km. Era atât de frumos afară, iar mama îmi explica c-aveam toate șansele să vedem Munții Măcinului de pe dig, pentru că plafonul de nori era la înălțime mare și permitea acest lucru. Tata tăcea și asculta. Știam că tata este un iubitor al muntelui și bănuiesc că ardea de nerăbdare să vadă „munții mamei;” spun „ai mamei,” deoarece erau mândria sa și nu pregeta
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Junkers 88 bombardaseră trupe și coloane motorizate bolșevice: În timp ce mă miram că puternica AA de acolo nu trage, semn că vânătoarea inamică e aproape, și avertizam echipajul să fie atent, iată că apar două IAK-uri ce fuseseră ascunse după nori, pică spre noi și ne atacă din spate, oblic, de la stânga spre dreapta; ai mei trag îndrăcit, cu toate patru mitralierele din spate, care merg ca niciodată, fără rateuri și blocări; în cabină s-a făcut fum și miros acru
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
aerodrom, adică pe drumul care servește de aerodrom notează în memoriile ei de război Nadia Russo mecanicii au și pregătit avioanele. Răniții sunt aduși imediat. Feeș, mecanicul avionului meu, mi-a pornit motorul (...). Vântul e ca de obicei foarte puternic. Norii de praf formează pe drumuri nenumărate vârtejuri, care se urcă uneori mai sus decât sburăm noi. Rafale neașteptate ne scutură tot timpul. De când am venit aici nu a fost o zi să sburăm liniștit. Sunt singură cu doi răniți în
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
gura căscată, inclusiv tovarășii Gârmoci și Fanache. Orchestra a amuțit și ea. În liniștea teribilă care s-a lăsat am auzit toți, limpede, ce a rostit domnul Toma amenințător: Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
foșnet ca pe un zgomot formidabil. Și când pășea musca, lui i se părea că tropăie. Era în stare să audă de la nu știu câți kilometri foșnetul frunzelor în pom ori ce-și spun doi oameni care stau de vorbă. Și plutirea norilor pe cer pentru el se transforma în sunet puternic, era audibilă, totul era pentru el sunet. Vai, omul acesta din Arad ținea tot timpul vată în urechi să mai atenueze auzul său nemaiîntâlnit și degeaba! Așa și cu domnul Tomiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cum mă cuprinde o binecuvântată stare de osteneală și simt că pune stăpânire pe mine somnul, ah, somnul acela liniștitor de care avusesem atâta nevoie și care mă ocolise în noaptea trecută. Îmi rotesc ochii în jur și descopăr un nor tocmai potrivit să-mi fac culcușul în el. Mă cuibăresc în valurile sale alburii, parcă aș fi întins pe o saltea moale, moale, învelit într-un sac de dormit. E cald și bine. Adorm într-o clipită. Mă trezesc refăcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fost decât un vis nefericit, un vis urât din care acum m-am trezit urmând să-mi reiau viața mea cea de fiecare zi. Însă, de îndată ce privesc mai atent, observ că, într-adevăr, mă găsesc undeva în văzduh, pe un nor, orășelul Serenite se vede mic de tot, departe, jos, ca și cum ar fi schițat cu creioane colorate de un copil pe planșa de desen. Decepționat, îmi spun că nu e o glumă, chiar am plecat dintre cei vii. Încep să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de conducte de apă și de gaze, îngropate undeva în structura de rezistență a unui zgârie-nori. Nimeni nu le vede și nu le ia în seamă, dar fără ele nimic n-ar funcționa. -Așa, deci!... exclam eu, foindu-mă pe norul transformat în bancă de școală. Mă simt încurajat și continuu să-l iscodesc pe învățătorul meu: -Dar spune-mi, Victor Doi, iartă-mă că te numesc astfel!... Știi, semeni extraordinar cu fratele meu Victor... Pe viitor promit să nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de pantofi e de vină! Domn Tomiță a rămas câteva secunde tăcut, parcă rătăcit, neștiind ce e cu el acolo, apoi a apucat microfonul și a rostit limpede, tunător: - Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
calm pe pantofar, care-și reluase imperturbabil amenințătorul mesaj. Deși gealații lui Fanache opriseră stația de amplificare, sala, construită în perioada interbelică, avea o acustică bună. Se auzea perfect: - Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
anume, n-am cum să obosesc, când ești locuitor al văzduhului n-ai cum să obosești. Totuși, intră în jocul meu: -Vrei să ne odihnim? mă întreabă cu bunăvoință. -Aș vrea, confirm. Ne așezăm pe valurile alburii, moi, ale unui nor. Chiar aveam anumite intenții ascunse, propunându-i așa, hodoronc-tronc, popasul acesta: doresc să-l provoc pe înger la o discuție mai serioasă: -Lazarus, probabil ceea ce visez eu e chiar adevărul. Și atunci lumea de jos e bolnavă, e grav bolnavă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu tine... Dar concret, cum? Ridic din umeri: nu sunt în cea mai prielnică stare, nu reușesc să-mi adun gândurile. Zic: -Habar n-am. Mă despart de Lazarus, lăsând pe altă dată concluzia. Rămas singur, cobor sub stratul de nori. S-a pornit o ploaie răcoroasă, puternică. Mă așez în calea stropilor ca sub un duș imens. Îmi face atât de bine, îmi amintește de cum mă spălam la baia publică din Serenite, când eram viu. 15 TC "15" \l 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
brațe și mă îndeamnă și pe mine să-i urmez exemplul. Mă supun. Începem să tragem corpul uriaș, de lumină, al îngerului și văd că reușim: surprinzător pentru mine, îngerul e ușor, ca un fulg. Printr-o spărtură ivită între nori, ca o gură de prăpastie, îl împingem pe înger și îl azvârlim spre pământ. Gata, asta a fost, am izbutit! Truman e satisfăcut că a dus treaba la bun sfârșit. -Acum, hai, culcă-te, visează, știu că arzi de nerăbdare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cuprinde furia, sunt furios pe îngerul Lazarus cu înțelepciunea sa și echilibrul său, cu mutra lui imperturbabilă, toate absolut ridicole, nelalocul lor... Simt nevoia să mă iau de el, caut pricină de ceartă. Îl urmăresc cum stă așezat pe un nor, cu cărticica pecetluită alături, și diverse persoane, unele sosite de la mari depărtări, se perindă prin fața lui, mânate de același gând: să atingă, să deschidă, să citească această cărticică fermecată. Când le vine rândul, fiecare se apropie și își încearcă puterile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ca „filmul“ care a „rulat“ în visele mele să nu fie real, aș prefera să fie doar o plăsmuire a minții mele... Cu aceste gânduri, mă apropii de Lazarus. El stă pierdut, cu ochii larg deschiși, privind țintă undeva dincolo de nori. E modul său preferat de a se odihni. A pus, pe o piatră, în dreapta lui, cărticica pecetluită. Alături, Truman, condorul care vorbește, moțăie plictisit. Îmi zic că nu se cuvine să am gândurile pe care le am: prea multă nefericire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de ocupație a Basarabiei, și trimis în războiul din 1944, de unde nu sa mai întors niciodată. Nici măcar mormântul nu i se știe. Unul dintre mulții români fără mormânt! În dimineața celei de-a doua zile, pe o vreme cu puțini nori și câteva picături de ploaie, am încercat să repar un gard din grădină. Era în jur de ora 10, când, de aproape, am auzit un foc de armă. Cu puține momente înainte trecuseră două avioane militare, foarte aproape de sol, două
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
bătrânei se simte o adiere de tristețe. La Londra va fi cu două ore mai tânără. Sau poate mai bătrână? Ce mai contează două ore, când ai optzeci de ani? Bunica se uită pe hublou la întinderea albăstrie de deasupra norilor. Avionul zboară la 11 000 de metri, afară sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care n-o aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]