4,140 matches
-
miroase? E dezgustător. Walter se Întoarse din nou spre el. —Câțiva dintre prietenii dumneavoastră s-au Îmbolnăvit, mă tem. Bănuiesc că e vorba de diareea călătorului. Am făcut tot posibilul ca să le fie bine. Cine? Întrebă Harry. Cine s-a Îmbolnăvit? — Domnul Moff și fiul său. Domnul Bennie și domnișoara Marlena. Dar fiica ei este bine, nu are absolut nimic. Marlena! Biata, nu-i de mirare că l-a repezit. Se simțea oribil. Totul e bine, așadar! Explicația Îl Înveseli. Relația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
era căpetenie și le-a spus oamenilor că soldații SLORC nu numai că le vor arde casele, dar Îi vor obliga să lucreze la conductă. Știam ce se Întâmpla cu oamenii care făceau asta. Mureau de foame. Erau bătuți. Se Îmbolnăveau și mureau. Așa că am făcut un plan. Nu ne vom lăsa duși, acesta era planul. Urma să ne luăm cele mai valoroase lucruri și să le ducem sus În munți, În inima junglei - ustensilele de gătit și pe cele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care se prăbușea În gol, țipând și Încercând să se apuce În zadar de ceva, apoi un sunet sec și senzația că e golit de viață de către un aspirator gigantic. Simțea cum Îl dor toți mușchii. Toate discuțiile astea Îl Îmbolnăveau. Se duse să se așeze pe un buștean aflat undeva mai departe. Din când În când, scotea câte un suspin adânc, Își scărpina bărbia nerasă și se plesnea peste picioare vânând țânțari. Se simțea vinovat. Toate problemele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe frunte și murmură cu vocea gâtuită de panică: —Malarie. În următoarele zile, fu rândul celorlalți: Wendy, Wyatt, Dwight, Roxanne, Bennie și Esmé, doborâți unul câte unul de frisoane care le zguduiau oasele și febră delirantă. Cei care nu se Îmbolnăviseră Încă erau ocupați să-și Îngrijească tovarășii și să se apere cu furie de țânțarii care-i Împresurau, noii lor dușmani de moarte. Dar nu aceste femele țânțari fuseseră cele care-i infectaseră cu paraziți Plasmodium. Durata de incubație e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Înconjurați de un roi de țânțari care se Înfruptau din carnea promisă. Toată noaptea, tribul Îi dăduse târcoale lui Rupert ascultându-i strigătele delirante după ajutor. Erau de două ori Îngrijorați. Cum se făcea că Fratele Alb Mai Mic se Îmbolnăvise așa de tare? Și cum putea el să-i facă invulnerabili În fața morții din moment ce el Însuși aproape pierduse contactul cu viața? Dar până să apuce să dea glas și altor Îndoieli, bunica lui Loot și a lui Bootie Îi certă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
frunzele unui arbust care crește În pădure. Am gustat prima dată din frunze pentru că nu aveam ce mânca. Și, ce să vezi, cei care erau bolnavi s-au făcut bine. Iar cei care nu erau bolnavi, nu s-au mai Îmbolnăvit niciodată. Desigur, Vera nu Înțelese o boabă. Clătină din cap și dădu castronul la o parte. Femeile Încercară În zadar s-o convingă. — Fără leacuri voodoo. Și astfel, cu un oftat adânc, doamnele din junglă luară Înapoi castronul cu ceaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
împreună cu soția și mama lui. S-a născut în Shinkyō (astăzi Changchun), în Manciuria. Mama a lucrat la Centrul de Comandă al Armatei Kwantung. Tatăl a fost soldat și a murit în război (în timp ce era deportat în Siberia, s-a îmbolnăvit de tifos și a murit). Rămasă singură, mama și-a adunat forțele și s-a întors în Kumamoto, satul natal al tatălui, și s-a recăsătorit cu fratele mai mare al tatălui său. Când era în clasa a șasea tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de viață. Are pielea netedă, este energică, în nici un caz nu pare să aibă peste șaizeci de ani. Probabil și datorită faptului că muncește și că luptă să trăiască. „Nu pot să spun că sunt sănătoasă tun, dar nu mă îmbolnăvesc.“ E o persoană directă, nu prea îi place să vorbească pe ocolite. Lucrează la fundația „Ajutorul reciproc Metrou“. De acolo a fost trimisă la magazinul din stație. Cu alte cuvinte e „bătrâna vânzătoare de la metrou“. Se lucrează în două ture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și apoi beam laptele pentru a-l putea alăpta pe Eiji. Astfel a crescut mare și sănătos. Întotdeauna a fost mai slăbuț. Niciodată nu se îngrășa. Dar nu am fost nevoiți să îl ducem la un spital. Nu s-a îmbolnăvit. Încă din copilărie s-a ocupat de distribuția ziarelor. În apropiere era un chioșc de ziare Asahi. Vânzătorul a venit la noi și ne-a întrebat: Voi aveți doi băieți, nu ați vrea ca unul dintre ei să se ocupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
casă. Și-a construit o nouă viață cu propriile forțe. Se pare că nu se simțea singur. Își făcuse mulți prieteni, avea bani și era liber să se distreze cu ei. În vremea aceea, bătrânii cu care locuiam s-au îmbolnăvit și aveam grijă de ei. Copiii nu mai erau cu mine, însă nu aveam timp să să le duc dorul. Amândoi părinții au avut mulți ani de la Dumnezeu, nouăzeci, respectiv nouăzeci și trei. Vă închipuiți că-mi era greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Plantăm orezul, după ce terminăm cu orezul ne ocupăm de florile de măr. Se face polenizarea... Muncesc fără întrerupere. Lucrurile astea îmi distrag atenția și dau un sens vieții. Muncesc în acest ritm. Obosesc. Dorm ca un prunc. Nu ne-am îmbolnăvit de nevroză. Nu luăm somnifere. Așa sunt oamenii de la țară.“ „Era un om foarte blând. Înainte să moară parcă devenea din ce în ce mai bun.“ Wada Yoshiko (31 de ani) Soția defunctului Eiji Wada Doamna Wada era însărcinată când soțul a decedat. Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vorbești așa?» La noua slujbă lucrau în ture: două zile stătea acolo și trei zile acasă. Probabil că re referea la zilele acela când el nu va fi cu mine. În cazul în care copilul o să răcească sau o să se îmbolnăvească, va trebui să te descurci singură.» Stătea două nopți acolo, dar trei avea timp să se joace cu fetița. Ne bucuram de lucrul acesta. Trebuia să-și ia și carnet de conducere. A plecat la 07.33 de minute. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mamă, iar tata nu avea cum să mă ajute. Soacra mi-a spus: «Vino la noi!» A crescut și copilul cumnatului, deci era veterană. Mă simțeam în siguranță, ca la bordul unui vapor mare. Dacă rămâneam singură, cred că mă îmbolnăveam de depresie postnatală. Acolo eram înconjurată de o familie numeroasă. Erau nouă persoane cu tot cu noi. Cumnatul avea doi copii (cam în aceleași timp cu Asuka a venit pe lume și cel de-al treilea). Când plângeam, copiii veneau la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Scuipam sânge din plămâni și gură. Îmi era atât de rău că stăteam la pat. Scuipam flegmă cu sânge, aveam dureri de cap, stări de vomă, oboseam repede. Eram din ce în ce mai sigură că fusese graz otrăvitor. Altfel, cum ne-am fi îmbolnăvit toți deodată. Nu se mai întâmplase înainte așa ceva. Am fost uimită de faptul că polițiștii ne-au percheziționat. Știam că nu făcusem nimic rău. Erau porniți să ne facă să ne simțim ca niște răufăcători. Și la Saytam nr. 6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mirosul era de nedescris, un fel de amestecătură de detergenți industriali. Și mai era și acea lumină ciudată. Metalul era ruginit tot și podeaua era umedă. Împrejur plutea un fel de fum alb. Toți care au muncit acolo s-au îmbolnăvit. Se clătinau pe piciore și, la început, credeam că erau doar somnoroși. În realitate le afecta organismul. Nu eram sigur de ceea ce se întâmpla, dar am observat că Aum investea o grămadă de bani în asta și că reprezenta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
credeți că există vreo persoană care are nevoie de tratament? Kawai: Nu. Am citit și i-am compătimit, nu mi s-a părut că sunt „ciudați“. E normal să fi reacționat așa, ținând cont de experiența trăită. Cei care se îmbolnăvesc de sindromul stresului post traumatic sunt persoane normale, nu „atinse“. Dacă în acel moment ar gândi așa: „Nu am nimic, așa li se întâmplă oamenilor normali“, acela ar fi medicamentul. Era bine să se poată sfătui cu cineva. În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
niciodată; o pasiență absurdă, căci un joc pe care nu-l câștigi niciodată sau pe care îl câștigi totdeauna nu mai poate fi considerat joc. Se spunea că pasiența a ieșit o singură dată, unui colonel mexican, care s-a îmbolnăvit subit de oftică și a murit, marcând astfel numele jocului. Era o pasiență ingrată, ocolită îndeobște de toată lumea, căci aveai posibilitatea fie să pierzi mereu fie, prin cine știe ce minune, să câștigi și atunci te păștea același sfârșit ca al colonelului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și Filip, până la contopirea lor într-unul singur, dă adâncime mistică întregii povestiri. Păzitul și păzitorul se identifică, ajung să fie unul dublul celuilalt. "Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă". Și, în final, totul plutește în îndoială. Filip se îmbolnăvește și nu se mai poate ridica de pe lada ce-i servea drept culcuș. Carol folosește prilejul. în sfârșit scăpat de supraveghere, fuge afară, liber să se sinucidă. Dar nu. Se întoarce să-l ajute pe Filip. Dar acesta dispăruse fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dar credeți-mă fraților că mă strânge al dracului în spate de o bucată de vreme un gând ce implică o prevedere curat omenească: ce naiba o să mă fac dacă uit cumva vorbele stimatului nostru președinte „Să trăiți bine!” și mă îmbolnăvesc (ptiu, cruce de aur, stați așa un moment, să-mi scuip în sân). Fiindcă vrem, sau nu vrem, până la urmă viața noastră atârnă al naibii de cifrele astea, care la prima vedere par numai niște abstracții, dar ia să vedem în problema
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
urmă viața noastră atârnă al naibii de cifrele astea, care la prima vedere par numai niște abstracții, dar ia să vedem în problema ce mă frământă pe mine și pe alți aproape 22.000.000 de români, cine ne tratează dacă ne îmbolnăvim. Și aici apar cifrele alea care ne fac părul măciucă. Cifrele într-adevăr sunt sumbre. România avea în 2007 un total de 40 000 de medici. Nu era chiar mult pentru o țară, dar cât de cât suficient. Dar de
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
la capătul lumii, și m-ar chema și pe mine, n-aș avea nici o ezitare să mă urc și aș fi mai vindecat la fiecare kilometru de distanță. Am un dor de ducă, o frenezie după orizontul îndepărtat, care îmi îmbolnăvește toate fibrele și mă face să mă simt nenorocit, orice s-ar întîmpla cu mine. Dar ajuns departe, de unde pot să știu întrucît m-aș calma? Orgoliul meu e mai presus de dragoste, căci observam odinioară perfect îndepărtarea Ioanei, importanța
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
important pentru mine, pe profesorul de la Dijon explicând tablourile din Colmar și Arabella râzând inepuizabil, în rochița roză cu buline negre. Soarta creează uneori astfel de situații, încît oricât de serioși am fi, trebuie să procedăm superficial. Viky s-a îmbolnăvit pe neașteptate și doctorul, chemat grabnic, nu poate da nici o părere. Domnul și doamna Axente au sosit și ei, iar Arabella pare de prisos. Toți și-au pierdut capul, dau o mulțime de sfaturi și leacuri, dar temperatura lui Viky
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
niciodată; o pasiență absurdă, căci un joc pe care nu-l câștigi niciodată sau pe care îl câștigi totdeauna nu mai poate fi considerat joc. Se spunea că pasiența a ieșit o singură dată, unui colonel mexican, care s-a îmbolnăvit subit de oftică și a murit, marcând astfel numele jocului. Era o pasiență ingrată, ocolită îndeobște de toată lumea, căci aveai posibilitatea fie să pierzi mereu fie, prin cine știe ce minune, să câștigi și atunci te păștea același sfârșit ca al colonelului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și Filip, până la contopirea lor într-unul singur, dă adâncime mistică întregii povestiri. Păzitul și păzitorul se identifică, ajung să fie unul dublul celuilalt. "Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă". Și, în final, totul plutește în îndoială. Filip se îmbolnăvește și nu se mai poate ridica de pe lada ce-i servea drept culcuș. Carol folosește prilejul. în sfârșit scăpat de supraveghere, fuge afară, liber să se sinucidă. Dar nu. Se întoarce să-l ajute pe Filip. Dar acesta dispăruse fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mare, cârn, care zbiera grozav și bătea. Nu știu cum a ieșit lecția - dar știu că nu după mult popa acela m-a speriat așa de tare răcnind la mine, că nu m-am mai dus la școală, când m-am și îmbolnăvit grozav de friguri, în care vreme am stat la mătușa mea, care m-a ținut, mi se pare - căci e greu să-mi aduc aminte - luni întregi. Când mi-a trecut, nu puteam umbla de slăbiciune. Am început primul exercițiu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]