KorAP: Find »[drukola/base=împrejur & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...112 >

2,778 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

zic. Femeia aia e mangă. În clipa În care Îi Întîlnesc privirea, nu-mi pot reprima un mic chicot, și Îl văd cum mustăcește. Deci ce facem, ne așezăm ? Sau mai ai de salutat și alți vechi prieteni ? Mă uit Împrejur cu mare atenție. Nu, cam ăștia ar fi. Dacă zici tu. Te rog, nu te grăbi. Ești sigură că domnul acela În vîrstă de acolo nu e bunicul tău ? — Nu prea cred... — Cred că ar mai trebui să-ți spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
reprimată, care Încearcă să mă submineze sau ceva așa. — Emma, Întoarce-te ! Aici sîntem ! Ia stai. Ăsta parcă era glasul lui Kerry. Mă uit bulversată spre mulțime și strîng ochii, să nu mă orbească soarele. Nu văd nimic. Mă uit Împrejur, dar nu văd... Și, fără veste, ca prin farmec, Îmi răsar În față. Kerry, Nev, mama și tata. Care se Îndreaptă către mine. Toți costumați. Mama poartă un chimonou japonez și are În mînă un coș de picnic. Tata e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
mă trezesc spunînd, cu inima bubuindu-mi din ce În ce mai tare. Dar vreau să-ți spun ceva, Paul. Eu ți-am spart cana cu Campionatul mondial de fotbal. — Poftim ? Rămîne perplex. — Îmi pare foarte rău. Am să-ți cumpăr alta. Mă uit Împrejur, la colegii mei, care au căscat ochii mari. Și eu sînt cea care a Înțepenit copiatorul atunci, demult. Adevărul e că... eu l-am stricat, de fiecare dată. Iar fundul ăla... Trec printre chipurile rămase mască și mă duc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

cel ce va Îndemna trimisul să plece la drum. - Și dacă mă vor Întâmpina cu pietre și cu sulițe? - Krog e mare ucigaș. Cel mai mare. M-am gândit. M-am ridicat În picioare și m-am uitat de jur Împrejur. Oamenii aceia de pe culme porniseră spre noi. M-am mai uitat o dată de jur Împrejur. Apoi m-am uitat la mâinile mele și am rășchirat degetele. - Fă niște cuvinte și pentru astea, am spus. - Se cheamă degete. - Nu pentru degete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pietre și cu sulițe? - Krog e mare ucigaș. Cel mai mare. M-am gândit. M-am ridicat În picioare și m-am uitat de jur Împrejur. Oamenii aceia de pe culme porniseră spre noi. M-am mai uitat o dată de jur Împrejur. Apoi m-am uitat la mâinile mele și am rășchirat degetele. - Fă niște cuvinte și pentru astea, am spus. - Se cheamă degete. - Nu pentru degete. Cred că În atâtea zile, i-am arătat eu toate degetele mâinilor, am să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Se trezi și se uită la mine cu ochi mici. Zâmbea așa, precum un câine sătul care n-a fugărit niciodată vânatul. Tată din Cer, măcar de n-ar afla Siloa vreodată de asemenea pățanie! M-am uitat de jur Împrejur, temător ca ceilalți să nu vadă ce făcuse trimisul lui Moru și, mai ales, cu cine o făcuse. Repede! Să mă Îndepărtez odată de vita asta prăvălită În tufiș, care se ținea de cap și mugea, Împăcată. Era lac de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Apa era acoperită cu nenumărate frunze late ce țineau În ele niște flori albe, ca În căușuri, iar printre frunzele acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă, ca un păr verde. Și atunci, i-am văzut. Erau de jur Împrejur, În apă, răsărind din pâcla care Începuse să se ridice. Mă priveau fără zgomot și fără să se gândească, nemișcați. Stăteau În niște trunchiuri scobite de copac ce pluteau pe apa mâloasă... În fiecare trunchi de copac erau mai puțini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ia Umbra! Tată, nu! - mi-am spus atunci și am tras o gură de aer. Am scos același șuierat pe care-l scoate burta unui mamut când o spinteci. Oamenii din jur pufniră În râs. Oameni? Nici pomeneală! De jur Împrejur erau numai femei, numai și numai femei. M-am scuturat și am dat să mă ridic În capul oaselor, dar eram moale ca un prunc și m-am prăvălit la loc. - Frig! Tare frig, am rostit În minte și una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
abia auzit, să nu mă las. Din vale se ridicau strigăte din ce În ce mai puternice, dar nu știam dacă erau din cauza focului sau pentru că băgaseră de seamă că fugisem. Ne-am trezit pe o culme Înierbată. Luna răsărise și vedeam de jur Împrejur ca În palmă. Pe mâna tare se ghicea o vale molcomă, acoperită cu copacii mărunți care creșteau În acel ținut. - Pe-acolo, Îmi făcu semn Runa și o luarăm la vale În fugă. Ne strecurarăm printre copaci și, În scurt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ar fi atunci să ne vârâm și noi În vreo gaură? ne potoli el veselia. N-am căutat mult. Puțin mai jos, am dat peste doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture, iar sub copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am putut mai bine și am adormit de cum am pus capul jos. 15. Ploaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
iei partea În fața flecarilor din sat, Minos? - Pentru că și flecarii, cum le spui tu, Își Împart cu noi bucatele! Scept dădu un muget gros, de ziceai că e un zimbru bătrân și, deodată se săltă de jos, privind de jur Împrejur cu ochi scăpărători. - Își Împart cu noi bucatele, așadar... Păi, tu, Minos, și voi toți, ce credeți că s-ar fi Întâmplat dacă cineva ar fi vorbit așa la sfatul Tatălui din Cer, atunci când s-a hotărât să plece de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
valuri precum un bătrân ajuns la capătul puterilor. - Îmi vine, ne spuse Runa atunci și se Încovoie toată. Enkim mai adusese prunci pe lume, dar de data asta se holbă la femeia sa cu ochii umezi. Ne uitarăm de jur Împrejur. Nu erau decât stânci, un pământ roșcovan, și câteva smocuri de iarbă. Cu chiu cu vai, urcarăm pe un povârniș și ne trezirăm pe o câmpie Întinsă cât vedeai cu ochii. Undeva departe: un pâlc de copaci. Începu să bată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să sufle mai tare și, În scurt timp am simțit miros de fum: prietenul meu făcuse focul. M-am ridicat și m-am Învârtit Încoace și Încolo, Încercând să găsesc un adăpost pentru Runa și pentru prunc, dar de jur Împrejur nu vedeam decât copacii aceia, balta și tufele dese. M-am dus la copacul sub care stătea Runa și am luat pietrele de mână și sulițele. - Of, Îmi spuse Enkim, pruncul ăsta stă pe dos! - Las’ că aduce noroc! - i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cot cu capre și cu mamuți, animale din cele cu gâtul lung fugeau Într-o liniște plutitoare alături de lei cu ochii holbați, vulturi lunecau aproape de pământ, bezmetici, amestecați cu ciori, vrăbii și cuci, ba chiar și șerpi sâsâiau de jur Împrejur, târându-se orbește, lovind cu capetele În culcușurile noastre pentru a se târî degrabă mai departe, spre Miazănoapte, prin ierburile Înghețate. Ne-am ridicat din culcușuri și am privit spre Miazăzi, dar n-am zărit nimic care ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Înțepenit acolo pentru scurtă vreme, Înainte să urce din nou În văzduh, de parcă n-ar fi dorit să ne scape din ochi. Cât despre cer, semăna tot mai mult cu apa Mării celei mari care, treptat, a Înghețat de jur Împrejur, prinzând Gemenii Într-o cursă de gheață, la fel cum văzduhul prinsese soarele și nu-i mai dădea voie să se coboare. I-am chemat pe Logon și pe Barra, să ținem și noi sfat. Pe Tek și pe Kikil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
satură Tatăl de carnea ei, netrebnicilor! Iar Îl plesni pe tânăr peste spate. - Unde vrei să ne duci, prostule? Unde? Între picioarele iepuroaicei de Fala, ‘ai? Să murim cu toții de sete, boule! Că toți ăștia, arătă el luntrele de jur Împrejur, toți se țin după luntrea lui Vishu, iar noi Îl mai ducem și pe stăpânul vorbei, iar tu vrei să-l omori, măi, ticălosule! N-au fost În stare să-l dea Umbrei ăia de i-au luat urma, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
scoase pe toți afară, cu gesturi blânde. Ne așezarăm pe o piatră rotundă, În mijlocul satului. Oamenii Încercau să nu ne bage În seamă, dar nu reușeau să-și ia ochii de la noi. Între timp, vânătorii noștri se răspândiseră de jur Împrejur, afundându-se În pădure, urcându-se sus pe stânci sau ascunzându-se prin tufișuri. - Voi nu numărați zilele pruncului? Întrebă Gupal după o vreme. Până și eu știu că trebuie să treacă două sute și optzeci de zile pentru ca sorocul pruncului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

pălăiala! (Din interiorul gropii țâșnesc picături.) BRUNO ( Luând o picătură pe deget și ducând-o la gură.): Încă-s ude. GRUBI (Același gest.): Nu mai e mult. BRUNO: Când începe căscătura să plescăie e rău. Se înrăiește de tot jur împrejur și încep să se scurgă pe dinapoia cazanului. La așa căscătură, așa pagubă. Tu știi cum m-a luat ăla cu lopata, când a venit? El a zis „ține”. Eu am zis „nu ține”. El s-a rotit și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

departe. Traducerea nu e literară, dar e exactă. Vă rog să vă închipuiți cele două picioare imense de granit, niște coloane ca la Karnak, apoi chipul îngrozitor, prăvălit în nisip, apoi vorbele gravate pe soclul rămas intact, iar de jur împrejur pustiul fără capăt. E o lumină ca într-un tablou de Chirico și vântul bate necontenit. Și totuși Ozymandias a trăit și a fost odată, așa cum a trăit și a fost și sculptorul lui. N-o să vă cer, fiți liniștiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

sigur că o să mi le arate Melanie, la timpul potrivit, spuse Philip Cantley, ripostând, în mod evident la cele spuse de mine. Nu s-ar cădea să-mi bag nasul până atunci. Schimbă câteva cuvinte cu Bez, apoi făcu stânga împrejur și se îndreptă către biroul electricianului șef. Mă uitai întrebător la Bez, care ridică din umeri. Fiecare cu fixul lui! îmi zise el. Domnului C îi place ca doamnele să fie feminine, înțelegeți? Toată lumea care-l cunoaște știe asta. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
proaspeți. Trebuie să recunosc că sună foarte tentant. Aproape divin, dacă n-ar fi deplin hippie. Și dacă ar exista o canalizare normală. —Shirley Lowell, spuse Hazel, atât de încet încât abia o auzii. —Poftim? zise Violet făcând imediat stânga-mprejur, ca s-o includă în conversație. Chiar că-și dădea toată silința să o cucerească pe Hazel cu șarmul ei. —Shirley Lowell, fata care s-a sinucis, zise Hazel. Mi-a fost colegă de facultate. Și ea voia să devină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
păpușilor, sării eu. Ben se uită uimit la mine — Nu trebuia să se știe, izbucni el, iar buna dispoziție i se risipi pe loc. Dumnezeule, cum mai umblă vorba în locul ăsta! Uite așa se-apucă omul de băutură! Făcu stânga-mprejur și ieși din cameră. În liniștea care se așternu îl auzirăm cum se îndepărtează cu pași repezi, plin de furie, de parcă ar fi călcat în picioare treptele acoperite cu linoleum. Ridicai din sprâncene, gândindu-mă că Ben părea să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
tropăieli grăbite pe scenă, în căutarea rătăcitoarei Violet. Îl privii pe Hugo, care se uita lung la mașina de cafea. —Nu-i a bună, observă el, aproape șoptit. —Pace ție, maestru al eufemismelor, zisei eu cu sarcasm. —Hm. Făcu stânga împrejur, iar privirea lui gri, pierdută undeva departe, trecu peste mine de parcă nu aș fi fost nimic mai mult decât mașina de cafea. Desigur, acest lucru mi-a trezit curiozitatea, ca să nu mai vorbesc de orgoliu. M-am luat imediat după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
și, da, una din acele perechi îngrozitoare de teniși. Am oftat. Începu să vorbească cu o răbufnire de sticlă de apă minerală agitată. —Sam? Lurch mi-a zis că ești aici cu Violet. Unde e Margery? Se uită de jur împrejur de parcă s-ar fi așteptat ca Margery să apară de sub masă. — Ce i s-a întâmplat lui Philip? Spuneau că a murit. Nu pot să cred. Dar după aia m-am întâlnit cu Hugo care mi-a zis că așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]