KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți, Însă memoria mea e Încă neatinsă. Știam că trebuiau să fie aici. Le Întinse filele sub ochi. - O copie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Într-o sală a palatului de la Palermo. Nu, zidul acesta orb nu a fost gândit pentru a ține pe cineva pe dinafară. Poetul se ridicase În picioare, sub privirile uimite ale celorlalți. - Mai curând ca să rețină cu forța. Ca să țină Înăuntru ceva ce nu trebuia să iasă sub nici un chip. Manoello scutură din cap. - O temniță? Nu, e prea multă risipă de marmură și de mozaic pentru o Închisoare. Și apoi, Frederic mai dispunea de așa ceva, În toate orașele sale. - E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o ținuse drept Înainte, privind țintă În față și ferindu-se să răspundă la saluturi. Ajunse la biserică În timp ce clopotul abației vestea vecernia. Dinaintea porții secundare, după ce se asigură Încă o dată că nimeni nu Îi urmărise mișcările, intră cu Încărcătura. Înăuntru era pustiu. Profită ca să acționeze iute comanda ce dădea acces spre criptă și coborî În subteran. Își aminti unde fusese lăsat opaițul. Îl aprinse și porni În căutarea unei ascunzători. Sala nu oferea nici un loc prielnic. Pentru un moment, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
avea nimic la el? Nimic de valoare? Duccio Închise iar ochii. - Nu. Dar transporta ceva neobișnuit, acum că mi-ai adus aminte. Vameșii nu au știut să estimeze taxa și s-au adresat biroul meu. O ladă cu o roată Înăuntru. Și câteva mici obiecte din sticlă. - Ce? exclamă Dante. - Da, o roată din lemn. Ori, cel puțin, așa mi-a descris-o șeful de post, când mi-a raportat. Ba mai mult, nu doar o roată, ci... așteaptă! strigă omulețul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
extraordinar. Fratele Elia a spus că lumina lui va putea trece peste mare, ajungând și până la necredincioșii din Palestina. Pe o parte a ciudatului obiect era un gemuleț Închis cu un mâner. Dante desprinse dispozitivul de fixare, aruncând o privire Înăuntru. Acolo era doar o plită mică, ecranată În partea dinapoi de o parabolă care pesemne că avea funcția de a concentra lumina spre ferestruică. Se Întoarse către Arrigo cu o expresie dezamăgită În privire. - Nu mi se pare prea diferit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
era nimeni. Apropiindu-se de colțul clădirii, i se păru că deslușește un zgomot metalic, urmat de un foșnet rapid de pași ai cuiva care se Îndepărta În grabă. Așteptă câteva clipe, Însă liniștea redevenise deplină. Abia atunci deschise portița. Înăuntru, naosul era complet cufundat În Întuneric, cu excepția unei ușoare luciri a lunii, care Încadra ferestrele În partea de sus. Se Îndreptă spre ușa sacristiei și intră. În prima Încăpere nu era nimeni. Urcă iute treptele, ajungând pe coridorul vechilor chilii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
din Oltrarno și o acreală ascunsă, subțire, care urca din burtă. Închise ochii, lăsându-se ca un copil În brațele mamei. Simți cum lacrimile Îi scaldă ochii și sughițurile Îi zguduie pieptul. Apoi simți o căldură ce i se redeștepta Înăuntru. Își ridică fața. Pietra, Încetând să-l mai mângâie, Își plecă buzele spre ale sale. Atunci Îi prinse gura Într-o sărutare nesfârșită, În timp ce mâinile Îi urcau de-a lungul gambelor ei, ridicându-i tunica până la pântec. Sărută pielea Întinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
recunoaște, denunțându-l ca fiind În complicitate cu conjurații. Ar fi fost ca și când și-ar fi oferit el Însuși dușmanilor capul, pe o tipsie de argint. Mașinăria trebuia să dispară. În prag se opri, ținându-l pe Cecco În urma lui. Înăuntru părea să nu fie nimeni, strigătele și zgomotele de pași erau acum mai Îndepărtate. Se strecură În tăcere spre intrarea În subterană, trăgându-și prietenul de mână după el. În criptă, ridică lespedea, scoțând lada cu ajutorul lui Cecco. În răstimpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
panașul fluturând de pe coif. Continua să tremure, pradă unei furii neînfrânate. Împunse cu degetul arătător de mai multe ori În pieptul poetului. - Mi s-a făcut lehamite de tovărășia Mizeriei. Când o să vină și vremea noastră, prietene? Apropo, ce-i Înăuntru? zise el, arătând spre ladă, pe un ton dintr-o dată bănuitor. Încă nu mi-ai spus. Vrei să ții totul pentru tine, să jefuiești un vechi tovarăș de arme? Pe când vorbea, cu o mișcare rapidă, apucase capacul lăzii, deschizându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Își trase sufletul, Își reluă drumul de Îndată. La Santa Maria Novella, portalul bisericii era Închis. Doar o făclie de lângă arc fusese aprinsă, pentru noaptea ce abia Începe. Însă una din porțile laterale era Încă deschisă și priorul se strecură Înăuntru, străbătând cu iuțeală naosul pustiu. Din biserică trecu În claustru, iar de acolo, pe coridorul cu chiliile. Odaia lui Arrigo era Închisă pe dinăuntru. Bătu, fără să primească vreun răspuns. Lăsă lada jos și Încercă să Împingă ușa, În speranța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
un efort, Își Înăbuși plânsul. - Nu-i nimic, replică brusc. Doar un vis urât, adăugă el sperând ca acela care În deranjase să plece. Însă văzu ușa Închizându-se. Un călugăr cu un felinar În mână apăruse În prag. Scrută Înăuntru bănuitor, mutându-și privirea de mai multe ori de la el la cadavru. - Dar... priorule, ce faci aici? Și messer Arrigo... - E mort, frate. Sed non a Deo advocatus. El a fost cel care a ales, cu o mână nefericită, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
greoaie de stejar, călăuzind carul pentru morți pe culoarele Înguste, până În punctul unde era depozitat fetrul venețianului. În magazia ticsită până În tavan, aerul era aproape irespirabil din pricina căldurii. - Ajutați-mă să Încarc baloturile de jos. Cu cea mai mare atenție. Înăuntru e ceva fragil și prețios. Fiți atenți să nu cadă. Acum, când avea din nou sub ochi plăcile, Își dădea seama Într-adevăr cât erau de mari. În car nu era loc. Cu iuțeală, sub privirile celor doi monahi care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea căruța. Dar ce-i Înăuntru? - Un vis, murmură priorul, ștergându-și fruntea și el. Un vis visat de un om mare. - Va trebui să Îl informăm pe căpitanul de la Misericordia de toate astea. - Mâine. Mâine veți avea vreme pentru toate. Micul cortegiu funebru reapăru de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să se repună pe picioare, făcând apel la ultimele sale puteri. - Straja de la Porta ad Aquilonem a chemat ajutoare, crezând că a izbucnit un incendiu În San Giovanni. Când am sosit, baptisteriul strălucea În noapte de parcă mii de torțe ardeau Înăuntru. Ce s-a petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele din pereți. Și cine a spart balustrada cristelniței? Ai fost domnia ta? Ai Înnebunit? Vei da seamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

pământ sub arcul său înstelat. Tânăra învățătoare se instalase așadar în căsuța din parcul Castelului. Îi mergea mai bine decât oricui altcuiva. Făcuse din casă un sipet după chipul și asemănarea ei, în care vântul intra fără să fie invitat înăuntru, pentru a mângâia perdelele de un albastru deschis și buchetele de flori de câmp. Petrecea ore întregi zâmbind, nimeni nu știa de ce, la fereastră sau pe băncuța din parc, cu un carnețel roșu din piele în mâini, iar ochii ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
obișnuit nu se prăbușeau. O colibă întunecată precum cărbunele, care îi băga în sperieți pe copii, și în care toți credeau că se înalță până la tavan piei împuțite, animale moarte, păsări dezmembrate și șoareci lipiți pe planșete. Nimeni nu intra înăuntru. Am fost acolo, de două ori. Părea de necrezut. Era ca și cum ai fi trecut de porțile tenebrelor pentru a intra într-un tărâm al luminii. Ai fi zis că este locuința unei păpuși, foarte curată, cu nuanțe de roz și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
fără întrerupere, fără oprire, își purtau procesiunile lor de triste furnici zdruncinate, cu pași înceți către resturile sfârtecate ale furnicarului lor de pământ și de metal. Părintele Lurant mă luă cu el la casa parohială. Un îngrijitor ne-a condus înăuntru. Avea o față palidă și părul lui aducea cu o blană. Părintele i-a explicat situația și, fără nici un cuvânt, îngrijitorul ne conduse de-a lungul unui labirint de culoare și scări pe care plutea un miros de ceară și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
am dorit brusc să-l ucid. Nu am mai fost niciodată atât de sigur de dorința de a ucide pe cineva cu propriile-mi mâini, să ucid cu ură și cu violență, cu sălbăticie. Să ucid. — Trebuie să mă întorc înăuntru, mi-a spus, aruncând chiștocul pe jos. După aceea a pus mâna pe brațul meu, în vreme ce eu eram încă pradă gândurilor mele ucigașe. Puteți veni s-o vedeți, a continuat. S-a îndepărtat cu o încetineală obosită. Lumea nu stă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
am fost!“. Pielea îi era vineție, pătată din loc în loc de răni roșiatice, vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare începuseră deja să i se înnegrească sub efectul înghețului. Despiaux îl înveli cu o pătură și îl ajută să meargă până înăuntru. Matziev i se alătură din nou lui Mierck. Băură în cinstea reușitei lor. Frigul îl dăduse gata pe micul breton. Despiaux nu reuși să-l facă să tacă. Îi dădu să bea ceva cald, dar celălalt nu reuși să înghită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Altfel, locul nu s-a schimbat prea mult. Refectoriul avea încă aceeași destinație, celulele rămăseseră celule. Mai fuseseră adăugate niște gratii, uși, zăvoare și, pe ziduri, țăruși de metal și sârmă ghimpată. Lumina nu prea intra în această mare clădire. Înăuntru, era mereu întuneric, chiar și în zilele însorite. Iar când intrai, nu îți doreai decât să ieși cât mai repede posibil, în fugă dacă se putea. Le spusesem gardienilor că judecătorul mă trimisese. Nu era adevărat, dar nimeni nu ceru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
schimba nimic: încă din vestibul, lucrul acesta se simțea. Castelul era un loc defunct, care încetase de mulți ani să respire, să rezoneze la zgomotul pașilor, la sunetul vocilor, al râsetelor, al rumorii, al disputelor, al viselor și al suspinelor. Înăuntru nu era frig. Nu era praf, nici pânze de păianjen, nimic din acea dezordine de care te-aștepți să te împiedici când forțezi lacătele mormintelor. Vestibulul, cu pardoseala lui în alb și negru, părea o imensă tablă pentru un joc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
e totuși cuceritoare. Primarul a fost cu ideea. Am mers împreună să-l vedem pe proprietarul Castelului, care este un domn în vârstă, văduv, procuror la V. Primarul i-a prezentat afacerea în timp ce eu așteptam afară. Apoi am fost invitată înăuntru. Procurorul nu mi-a adresat nici un cuvânt. I-am zâmbit și l-am salutat. A rămas cu mâna mea într-a lui mult timp, parcă surprins să mă vadă. Din întreaga lui ființă se degajă o infinită tristețe. La sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

noi ce scrie acolo, Domnul Nopții, Muntele-Împărat, Marele Preot Dac de acolo, din adâncuri, pedepsește rău de tot, ne păzeam strașnic de el, noi, ucenicii, așa ne spuneau bătrânii din sat, cică e în vârful muntelui o peșteră care are înăuntru o comoară, brățări de aur, de peste un kilogram jumate una, kosoni, astea sunt monedele dacice, statuete de aur sau bronz, pietre, aur peste aur. Muntele îți dă înapoi tinerețea dacă meriți și n-ai trădat, n-ai mințit groaznic, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ai venit la mine să desfac jucăria, să vezi tu florile dinăuntru, nu se poate să nu fie, mamă, scoate-le de acolo!, până la urmă te-ai băgat sub pat și-ai desfăcut tot instrumentul ăla, ca să vezi ce este înăuntru. Vroiai să știi tot, așa erai: să știi și să simți. Că erai deosebit, știam, dar te mai lovi și focul într-o seară, ai intrat fericit în casă, veneai din grădină. Prinsei o stea de foc cu mâna, mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
trădat foarte mult, am trădat tot ce-am visat, am și scris despre asta: am trădat ca valul, întorcând capul, niciodată nu-mi amintesc perfect versurile alea ale mele: Sunt un poem cu o mie de degete,/ transcris și ajuns înăuntru, /doar eu știu din seva cărui Orfeu am supt. /nu se mai poate face nimic./ o întreagă poveste se naște din mine... Parcă așa sunau, era despre trădare... — Ce-ai visat și-ai trădat?, tu, iubirea mea, nu trădezi, tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]