9,411 matches
-
îndrăznit într-un târziu Roxelana. Ia cu măria ta pe pruncul nostru Gingir, ca să se bucure și el de călătorie și să-ți fie inima blândă când vei ajunge acolo. Gingir iubește pe Mustafa ca pe-un Dumnezeu. —Bine, a încuviințat sultanul. Pregătește-ți pruncul. Îl iau cu mine, ca să se bucure de priveliștile împărăției noastre ca de niște jucării ce nu vor fi niciodată ale lui. —Vai... a suspinat doamna Roxelana. —Mângâie-te, a zâmbit Soliman căci partea lui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
slăvitului coborâtor din glorioasa dinastie nasridă“, el a continuat totuși pe un ton total diferit: „Doamne, îmi dai asigurarea că nu voi primi pedeapsă, amân, dacă voi spune fără înconjur și fără reținere ce gândesc în clipa asta?“ Boabdil a încuviințat dând ușor din cap.„ Părerea mea, continuă vizirul, este că politica pe care o urmăm nu servește nici lui Dumnezeu și nici închinătorilor lui. Putem bate apa-n piuă aici zece zile și zece nopți la rând, asta nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Tata, care era tot trântit pe jos, se ridică fără grabă, înaintă demn spre Warda și îi spuse cu voce nesigură: „Îți voi da straiele și fata!“, după care se îndreptă spre casă, trecând printr-un șir de oameni care încuviințau în șoaptă. — Voise să iasă cu fața curată în fața vecinilor, comentă mama cu detașare, dar se simțea micșorat și neputincios. Apoi adăugă, străduindu-se să nu lase să se întrevadă nici o ironie: — Pentru tatăl tău, aceea a fost clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bijutier. A doua fată și cu soțul ei au plecat, ca mai toți ai noștri, spre țara Marelui Turc1, orotitorul nostru. Fie ca Cel-de-Sus să-i lungească zilele și să-i acorde victoria asupra vrăjmașilor noștri! — Asta nădăjduim și noi, încuviință mama. Dacă Dumnezeu binevoiește să ne redea într-o bună zi țara, sultanul va fi brațul Lui. Pentru Salma, revanșa asupra castilienilor era desigur una dintre dorințele cele mai arzătoare. Dar ceea ce îi ocupa deocamdată gândurile era mai puțin soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
precis. Tocmai închiriase un spațiu la hammam, baia turcească din cartier, pentru a-și exercita acolo meseria. Deodată, o idee îi lumină privirea. — Nu ți-ar plăcea să-mi dai o mână de ajutor când nu ești la școală? Am încuviințat fără șovăială. — Am să-ți plătesc un dirham pe săptămână. M-am grăbit să spun că am un prieten și că aș vrea tare mult să vină cu mine. Hamza n-a văzut în asta nici un neajuns. Avea să capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
însă la o parte vălul ușor de culoarea nisipului, iar chipul alb era luminat de un zâmbet trist. — Unchiul tău te iubește ca pe propriul lui fiu, nu-i așa? Întrebarea mi s-a părut deplasată și fără rost. Am încuviințat pe tonul cel mai expeditiv cu putință, neavând nicidecum de gând să pălăvrăgesc cu fiica Wardei despre relațiile cu familia mamei mele. Dar nu asta era intenția ei. Când voi avea copii, ai să-i iubești așa cum te iubește el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
apă în ziua aceea. — Ți-aduci aminte când am intrat pe furiș în hamamul femeilor? Trecuseră de atunci șapte-opt ani, mi se pare, dar încă îmi aminteam până și cea mai măruntă clipire din ochi sau bătaie de inimă. Am încuviințat zâmbind. — Ți-aduci aminte că atunci, în ciuda stăruinței tale, am refuzat cu încăpățânare să-ți spun ce văzusem. Intrasem, drapat într-un văl, iar pe dedesubt îmi înnodasem o basma în jurul părului; aveam în picioare sandale din lemn și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
O vorbă de-a mea sau de-a Hibei ne putea aduce la aceeași soartă. Punând surdină dușmăniei pe care o simțeam, mi-am luat o înfățișare cât mai detașată și am spus: — Așa vrea Cel-de-Sus! Iar după ce interlocutorii mei încuviințară la rândul lor cu o zicală, am continuat: — Am putea să ne bucurăm de găzduirea voastră până ce vom putea s-o pornim iarăși la drum? Cunoșteam obiceiurile ciudate ale acestor nomazi. Ar ucide fără șovăială un drept-credincios ca să pună mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mea ar rămâne fără stăpân, ar cădea pradă jefuitorilor, mai cu seamă în aceste vremuri tulburi. Dacă ai primi, ți-aș rămâne îndatorat, iar tu ai rezolva o problemă care-mi stă pe inimă. În aceste condiții, nu puteam decât încuviința. A continuat pe tonul încrezător al unui om care și-a cântărit îndelung decizia: — Am să-ți întocmesc un act care să certifice că te poți folosi de proprietate până la înapoierea mea. Se duse să ia din barcă hârtie, pană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
între două reprize de scotoceală, dacă era adevărat că otomanii se pregăteau să năvălească în Siria și în Egipt, am răspuns printr-o înjurătură la adresa tuturor femeilor de pe pământ, îndeosebi la adresa blondelor circaziene, ceea ce interlocutorul meu, spre marea mea uluire, încuviință cu zel, ca și cum asta era explicația evidentă a nenorocirilor viitoare. De-a lungul întregului drum până la Cairo, Nur a fost nevoită să suporte reproșuri și sarcasme. Dar, încă din a treia zi de la sosirea noastră în capitală, a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vrea cineva ca germanii să vină în ajutorul Ungariei dacă Luther le spune de dimineața până seara: „Turcii sunt pedeapsa pe care ne-o trimite Dumnezeu. A te opune lor înseamnă a te opune voinței Ziditorului!“? Clement al VII-lea încuviință dând din cap. Guicciardini așteptă să ieșim pentru a-mi împărtăși extrema lui satisfacție: — Victoria otomanului va schimba cursul destinului. Poate că acesta era miracolul pe care-l așteptam. În anul acela am făcut cele din urmă retușuri la Descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
noul ajutor de bucătar. Nu oricine ajunge ajutor de bucătar la un personaj de vază ca mine. Știi că eu, Aulus Vitellius, sunt guvernatorul Germaniei Inferior și că aici, la Colonia Agrippinensium, sunt considerat mai presus de un suveran? Băiatul încuviință. Un zâmbet ușor se desena pe buzele groase ale lui Vitellius, pe chipul cu obraji proeminenți și maxilare puternice. — Cum te cheamă? — Listarius, răspunse repede băiatul. Broboane de sudoare se adunaseră pe fruntea lui. — Ți-e frică? Ți-e frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldații se simțeau ignorați, neglijați. Știi la fel de bine ca mine cât sunt de orgolioși. Dacă nu-i ungi, nu te urmează. — Ai anulat destule pedepse poruncite de Capito. Am auzit că, de cum ai venit, ai deschis practic porțile închisorilor. Vitellius încuviință, râgâind de mai multe ori. — Am anulat toate ordinele lui Capito. Am readus mulți ofițeri în posturile lor... Am anulat toate pedepsele, inclusiv amenzile... Am adus înapoi gărzile pretoriene care fuseseră transferate în legiuni - știi cât de greu le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bărbați la fel de curajoși ca și tine. — Unde anume? — La Antonius Primus, fratele meu. — Glumești? Mă duci direct la soldați? De parcă soldații n-ar ști ce pedepse prevede legea pentru gladiatorii fugiți de la Ludi! — Ai încredere. Ai încredere în mine. Titus încuviință. — Bine. Cum aș putea să nu am încredere în tine? Se întoarse spre Maktor. — Mă duc să pregătesc caii. După puțin timp, în dimineața cenușie de ianuarie, doi bărbați călare străbătură la trap drumul, îndepărtându-se de Colonia Agrippinensium, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai aproape. — Unde-i sacul meu? Sacul meu... Oamenii se agitară și începură să murmure la auzul întrebării aceleia neobișnuite. De ce-i trebuia un sac unuia care urma să moară? Comandantul escortei îi întinse lui Valerius sacul. — Ăsta e? Valerius încuviință. Îl luă și și-l puse la gât. Privi în sus, la cei doi soldați care întindeau mâinile să-l ajute să urce pe eșafodul unde avea să fie judecat. O clipă mai târziu, era pe eșafod. — Potrivit cărui obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-mi îngăduie să te iau imediat de acolo. Părea chiar bucuros să te predea, fiindcă era sigur că te vom pedepsi. Dar noi nu suntem ca romanii și știm să-l deosebim pe vinovat de cel nevinovat. Preotul cel bătrân încuviință grav. — Tu nici măcar nu știi cum se ține un pumnal. O iubeai pe Velunda... Tu ești un om blând, zise un tânăr războinic, aranjându-și pe umăr haina scurtă din blană. Valerius ținea cupa în mâini, dar nu luă nici o înghițitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noaptea trecută la Cremona, să afle cum s-a încheiat lupta dintre vitellieni și othonieni. A sosit chiar acum. Numidul făcu un pas în față și își privi stăpâna cu ochii săi adânci, negri. — Trebuie să vorbesc eu? Calvia Crispinilla încuviință și se duse să se așeze pe un tricliniu de lângă perete. — Spune-le și lor ce mi-ai povestit mie. — În ziua luptei de la Bedriacum, o pasăre dintr-un soi nemaivăzut, mai mare decât o acvilă, s-a așezat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
provinciile, în special cele din Răsărit, furnizează cea mai mare parte a proviziilor Imperiului. Grâul care ajunge la Roma vine din Aegyptus, al cărui guvernator este Tiberius, aliatul lui Vespasianus. Ia-i lui Vitellius Orientul, și-l vei îngenunchea. Antonius încuviința, ascultând-o cu atenție pe femeia aceea care avea darul rar întâlnit de a cunoaște lumea și epoca în care trăia. — Dar despre Caecina și Valens ce poți să-mi spui? — Va trebui să profiți de rivalitatea lor și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privește doar pe mine, nu crezi? Cât despre o presupusă înșelătorie pe care timpul o va scoate la iveală... Oare viitorul nu se află în mâinile zeilor? Nu uita că, atunci când trasează destinele oamenilor, zeii sunt subtili, nu răuvoitori. Manteus încuviință, prea puțin convins, apoi bătu din palme, chemându-și sclavul. — Valerius e al tău, spuse, fixându-l pe Proculus cu o privire inexpresivă. El te va conduce. Antrenează-l cum crezi de cuviință. Aceste Ludi și toate mijloacele mele îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plasa se sprijină pe aceste obiecte, anume concepute pentru a reduce cât mai mult frecarea, te lași în jos și fandezi în direcția opusă celei din care vine plasa. Ai înțeles? întrebă Proculus răsuflând mai repede ca de obicei. Valerius încuviință fără prea multă convingere. — Aceste două acțiuni îți vor îngădui să eviți cu ușurință plasa. Dar trebuie să fii atent, pentru că dacă nu ai o poziție de apărare corectă și nu ții picioarele cum trebuie, vei fi prins în plasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
publicului. Nimeni nu trebuie să râdă de tine fiindcă oferi jocuri de proastă calitate. Cine altcineva putea să-ți facă mai mare cinste, învățându-l pe un începător arta luptei într-un timp atât de scurt, dacă nu Proculus? Vitellius încuviință iritat. „Orpheus“, se gândi. „O să-l omor. O să-l omor la Ludi. Am învins la Bedriacum, ce-mi mai pasă de Antonius Primus? Pun pe cineva să-l otrăvească. Îl plătesc pe Manteus să-l omoare. Dacă moare Orpheus... Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu tine la Roma. — Îl am pe Skorpius, replică Vitellius. Gândul că trebuia să-l cumpere pe Orpheus îl înspăimânta. — Cumpără-l, repetă Ausper, punând o mână pe brațul lui Vitellius, care îi simți atingerea ca de gheață. — Îl cumpăr, încuviință Vitellius. Îl cumpăr. Îl duc la Roma, la Ludus. Nu mă atinge! — Ai grijă, Vitellius! Să nu-l pui pe Skorpius să lupte cu Orpheus. Ausper îl apucă strâns de braț. Vitellius nu reuși să se elibereze din strânsoare. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
drept în ochi. Vreau să fiu mesagerul tău la regele batavilor. Nu vrei să rămâi alături de mine? — Gladiatura e un joc plin de cruzime, dar are niște reguli. Războiul civil nu e un joc și nu are nici o regulă. Antonius încuviință. — Îți voi încredința un mesaj pentru Julius Civilis. Poți pleca imediat. Ai grijă de tine, generale, zise Titus strângându-i mâna. Păzește-te de Mucianus. Rămași singuri, Antonius și Arrius se uitară unul la altul. — Hai să plecăm de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mâncară pâine și năut. Nimeni nu scotea o vorbă. Antonius îl recunoscu pe cel cu părul alb și creț: era bărbatul pe care-l văzuse stând lângă Vitellius în pulvinar la Augusta Rauricorum. — Vinicius Crulpus, presupun, zise cu răceală. Bărbatul încuviință și arătă spre tovarășul său. — El este Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor. Am venit în numele împăratului nostru. — Te referi la Vespasianus? întrebă Antonius cu un zâmbet ironic. Chipul lui Vinicius Crulpus se întunecă. — Știi bine că mă refer la Vitellius, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sfârșitul războiului. Înseamnă că v-ați predat. Am aflat că, la zece mile de aici, la Narnia, ofițerii voștri au discutat dacă să mai reziste sau să ni se predea. Știm că au hotărât să ni se predea. Vinicius Crulpus încuviință grav, dând de înțeles că știa toate acele lucruri. Allius Cerpicus privea în pământ, împietrit. Antonius se îndepărtă de masă și începu să se plimbe de colo-colo prin cort. — Credeți oare că puținele trupe care v-au rămas sunt comandate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]