1,635 matches
-
distinctă. În Adeverință, spre exemplu, instanța auctorială preferă camuflajul ironic al biograficului celui mai prozaic: "El își cumpără foarte rar/ Papuci de casă. El dondăne, fredonează/ Devine brusc înțelept, își dă palme,/ Plânge, recunoaște, mai cere/ Încă o dată, scuze.// Poetul îngână ceva. O ia razna,/ Își dedică, post-mortem,/ Un manuscris. Precizează, deschide/ Paranteze, mai are ceva de adăugat./ Lui îi este dor de acasă, de niște/ Ai săi.// Poetul cască gura. Unii/ Se opresc puțin, îl dojenesc ce-l dojenesc,/ Apoi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se poate primi un asemenea afront în tăcere? Unde am ajuns iarăși, la ce liman absurd, atât de repede? Marian Munteanu, infatigabilul militant din "zona liberă de comunism", nu e un tânăr oarecare, cum l-au prezentat cei interesați să îngâne puterea, ci președintele Ligii Studenților, omul care nu s-a abătut o clipă de la regula nonviolenței. Răpit și maltratat de o ceată "minerească", amenințat cu moartea, el a fost aruncat în închisoare și supus la un regim ce dezonorează societatea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
noi pe toți de foc și de apă, de fier și de piatră, de boală și nepricepere (bolânzie)285. Cele mai multe moașe din Bucovina, după ce au scăldat copilul și l-au înfășat, îl pun pe vatră 286. Când prinde a se îngâna ziua cu noaptea, în Bucovina, moașele aprind o lumânare, o pun pe masă ca să ardă toată noaptea deoarece "venind ursitorile și neaflând lumină în casă (...) se mânie și-i ursesc o soartă rea" 287. Bucovinencele au foarte mare grijă să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mi-i dragă, / Și mai cânt c-așa mi-i dată / Cât oi fi-n lume purtată; Câte văd toate să cânt, / Să las urmă pe pământ, / Să nu m-astupe-un mormânt.../ Și petrec lumea prin gând, / Câte văd toate le-ngân, / Bucuroasă și plângând. Câte știu le povestesc, / Câte-aud să le horesc, / Câte văd să le trăiesc / Și gându să-mi împlinesc."219 Aflat în relație directă cu planul cosmic, omul tradițional își definește starea existențială prin "cânt": "Cunosc vremea după
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
denumiri specifice, mai mult sau mai puțin schimbate, în raport cu alte zone: "pe cântatul cocoșilor" sau "când se zăre de ziuă" (3-4 dimineața), prânzul (8-9 dimineața), amiază, când "umbra este de-un stat de om", ujina (la 4 după-amiază), "când se-ngână ziua cu noaptea" (seara) și "în puterea nopții" (miezul nopții).75 Viața satului arhaic se măsoară cu ajutorul unui calendar lunar-solar; astfel, pe lună nouă se seamănă plantele care cresc deasupra de pământ, iar pe lună veche se răsădeau plantele care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
coșciuge mizere, Întocmite din cutii de ambalaj, picioare aliniate lângă gropi deschise, lopeți de gropari puse grămadă peste bulgări Înghețați de glod negru. Și, când o biată femeie În doliu Îngenunchease În fața unei gropi recent astupate, cu ochii Închiși și Îngânând ceva ca o rugă, Olvido apelase la ajutorul românului ce le servea de interpret. Neagră-i noaptea unde dormi acum, tradusese acesta. Se roagă pentru fiul ei mort. Faulques o văzuse pe Olvido Încuviințând pe Îndelete, luându-și cu mâna
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
interiorul corpului (yin) și exteriorul corpului (yang). PARTEA A II-A MAGIA PARFUMULUI „Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare Intr-un acord în care mari taine se ascund, Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare, Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.” (Charles Baudelaire, Corespondențe) CAPITOLUL 1 ISTORIA PARFUMURILOR „În decursul existenței umanității, maximum de identitate rămâne «închisă» în chimia parfumurilor și din cele cinci simțuri, mirosul este cu siguranță cel care redă cel mai bine ideea de nemurire
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
urmare, acumularea de asimetrii transformă jurnalul Într-o oglindă involuntară a eului. Adică forma cea mai complexă de autocunoaștere. (De altfel, În Evul Mediu, speculum, oglinda, oglindirea, numea sistematizarea enciclopedică a cunoștințelor.) Fără Îndoială, e vorba de o oglindă retrospectivă, Îngânând ironic inscripția de pe retrovizoarele automobilelor de azi: „Obiectele percepute În oglindă sunt mai apropiate decât par”! În jurnalul intim, „obiectele” confesiunii sunt mai „Îndepărtate” decât le percepem! Imposibilitatea de a fixa „distanța” corectă a confesiunii determină relativa independență a autoportretului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai pozitivă a fondului etnic real. Imaginea lui Nastratin Hogea văzut ca un argonaut slinos pe un caic putred în mijlocul unui Orient mirific și duhnitor e de o originalitate perfectă de tonuri și cuvinte: La dunga unde cerul cu apele îngînă, Aci săltat din cornuri, aci lăsând pe-o rână, Se războia cu valul un prea ciudat caic: Nici vâsle și nici pânze; catargul, mult prea mic; Dar jos, pe lunga sfoară, cusute între ele Uscau la vânt și soare tot
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină Și se răsfrînge-n marea de spumă și d-azur C-un cer ce-atîtea stele Îl fac și mai obscur”. Un cer devenit obscur din cauza numărului mare de stele - iată o propoziție ce trădează o finețe a gîndirii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult ești vie și gingașă”, vulturul - simbolul orgoliului și al cruzimii - vorbește cu ciocîrlia, soarele se Înțelege cu norul, fluturul cu „plînta” etc. Este spațiul corespondențelor tainice și În el se folosește ca mijloc de comunicare limbajul șoaptei. Totul se Îngînă, regnurile comunică, speciile participă la un mare concert. Lunca este o figură a beatitudinii și, „prin o magică plăcere de parfum și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție reconfortantă. Umbra are
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
salt peste timp ca să se regăsească pe sine, regăsindu-și eroul (acum cu un sfert de veac mai bătrân) din nou acasă, la Fălticeni, acolo unde lui însuși îi plăcea să-și petreacă vacanțele, la adăpostul casei părintești. Capitolul final îngână astfel uvertura "romanului", interpretată de data aceasta mult mai firesc, fără complicatele dialoguri dintre autor, personaj și "dublurile" lor imaginare. Identic în linii mari, scenariul e totuși mult simplificat, cu minime elemente de decor, și ele menite a surprinde tendențios
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
unui ideal de perfecțiune nicicând realizabil. Lovinescu intuiește corect maniera de lucru a poetului, fiind lucru știut că el intervenea în mod repetat pe propriile texte, chiar și după ce acestea erau publicate. Arta unui scriitor, zice într-un loc Eminescu, îngânându-l pe criticul modernist, "nu stă în ceea ce scrie, ci în ceea ce nu scrie; nu stă în ceea ce lasă, ci în ceea ce șterge". Mai exact: "Artistul își creează o limbă nouă, un nou mod de expresie; arta nu e inspirație
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
documentele privind viața lui Eminescu. O parte a criticii găsea procedeul legitim și aprecia valoarea estetică a romanului. Pentru Octav Șuluțiu, de pildă, "personagiile ar putea să poarte alt nume, și romanul ar continua să fie bun"191. Pompiliu Constantinescu îngână, ca de obicei, opiniile magistrului de la Sburătorul și, după ce subliniază "atmosfera unitară" a cărții, afirmă că " d. Lovinescu este cu totul de partea adevărului sufletesc" și că "exprimă aici profunda structură a temperamentului pasiv, a dragostei sublimate în euforie lirică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și Liviu Călin, E.P.L., București, 1965, p. 10). 167 Ioan Petru Culianu, "Fantasmele erosului la Eminescu" (subcapitolul "Incubii și apariții ignee"), în volumul Studii românești I, traduceri de Corina Popescu și Dan Petrescu, Editura Nemira, București, 2000, pp. 72-75. 168 Îngânându-l pe Aristotel, Eminescu credea că sufletul "nu înțelege niciodată nimic fără fantasme", poetul localizând și el "aparatul pneumatic" în inimă. După cum a arătat Ilina Gregori, citând un fragment manuscris, pentru Eminescu "organul oniric" (care e principalul instrument de cunoaștere
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Și ziua e plânsă și ora e mare, / Și toamnă-i în toate, în trup înserare, / Și ziua e miercuri și ora e miercuri, / Și peste rotirea a sute de cercuri, / În liniștea caldă și dulce de roade, / Copila mea-ngână duioase silabe...” (Silabe, în Marival, 1974). În Nevoia de alb (1996) poetul își antologhează creația, revizuind ușor unele poeme cenzurate sau databile, cu intenția vădită a concentrării lirismului și a transpunerii reflecției în gnomism moral, uneori în versuri memorabile. Singura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289805_a_291134]
-
loc următoarea conversație: Ă Mă întreb ce vrea să facă bătrînul cu muntele ăsta de slănină împuțită, zicea Stubb, cu oarecare scîrbă la gîndul că avea de-a face cu un leviatan atît de vulgar. Ă Ce vrea să facă? îngînă Flask, înfășurînd o bucată de saulă la prova ambarcațiunii. Păi, n-ai auzit niciodată că o corabie căreia îi atîrnă la tribord un cap de cașalot și la babord un cap de balenă normală, nu se mai poate scufunda? Ă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
toate ca și ei! Ă Dar eu nu mă gîndesc la nimic, domnule căpitan, fac doar ceea ce se nimerește. Ă Tot ca zeii... Ascultă, omule, nu ți se întîmplă să cînți cînd lucrezi la un sicriu? Se spune că Titanii îngînau cîte o melodie cînd tăiau craterele pentru vulcani, iar groparul din piesa de teatru cîntă, cu sapa-n mînă. Tu nu cînți niciodată? Ă Eu să cînt, domnule? Păi, sînt prea nepăsător de felul meu, ca să cînt. Dacă groparul ăla
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ale spectacolului va căpăta diferite forme, același sunet care va deveni ecou în Macbeth, cucuvea, presimțire a morții, vibrație a timpului, zbucium în spațiu și-n gând, vals și melancolie, cânt de menestrel și oglindă spartă, voce de femeie care îngână și voce de sfârșit care nu se mai amână. Cortina roșie, grea, se trage îndărăt și-n spatele ei scena tot goală. Din stânga o lumină de serviciu, poate o ușă pe care nu se iese deloc, timp de o oră
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
celei vechi, de realism, divertisment și melodramă, omul acesta a cărui gândire dislocă continuu locul comun demonstrează briant că cele două poziții pot coabita cultura teatrului. Dar tocmai acesta este locul comun pe care îl dislocă: te legitimezi fals dacă îngâni jargonul din spatele unei baricade, chiar dacă baricada aceea e baricada cea bună; nu intra în jocul oportunității evidente și nu juca "inoportunitatea" ca pe o obediență. În aparență, textul e o pledoarie (de valori civile); în realitate, e tribulația vulcanică a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui neostoită, că eu... dar uite... bat cuie, de-mi sar plombele. Nu mai pot răbda. Dar cineva trebuie să facă și asta, zic. Mi-ar da cu șanu-n cap. Da, dar de ce eu? Mă ridic, ies și, pe scări, îngîn: Are dreptate, dacă are dreptate... Pe bulivar, în dreptul gogoșeriei: Dar ce să-i fac? Șeful Complexului Peleș vechi de cînd lumea în post. Pare de neînlocuit (cunoașteți maladia, nu?). A absolvit, se spune, o facultate de istorie, dar, cum ața
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în sus, la Repedea, la Repedea! Urcam, ce aer! ne-am oprit pe marele promontoriu, dedesubt, hăurile albe, ningea ca-n Cămăruț, din cer veneau cîntece îngerești, am fugit mărunt în cerc, să ne dezmorțim, ne-am aprins țigările, am îngînat cuvinte neînțelese, delenda Carthago... ut pictura... mă-ntorc în Bermude, i-ha, i-ha, i-ha, ne-am apropiat de buza stîncii și... și... Cuciureanu a alunecat, agățîndu-l și pe Craiu, i-am văzut cum cad în hăul alb și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care mistria n-a mai trecut de multe vieți de om și escaladînd desele "podețe" tot nu dai de măreția promisă. Iată însă, în sfîrșit, momentul: Piața San Marco. Da, cînd ai pătruns în această agoră a agorelor pămîntului, poți îngîna extatic: Veneția! Aici e, într-adevăr, Veneția unică. Hipnotizat, cauți un loc unde miile de porumbei n-au năpădit încă, unde încălțații de descălțații continentelor nu se află pe moment, și te întinzi, pur și simplu, pe dalele multicentenare. De
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
emisiune, cei de pe trotuar erau întrebați dacă au vreun tablou acasă. Stupoare! Nu numai că întrebarea părea a veni dintr-o altă limbă sau, și mai rău, sunînd probabil ca o înjurătură (încă neîntîlnită), dar cei întîmpinați astfel reușind să îngîne totuși o frază divulgau o situație generală mai mult decît precară a mentalului colectiv. Explicabilă, de altfel, pînă la un punct, din moment ce lumea de azi se confruntă cu drame într-adevăr greu de imaginat: zilnic, aceleași televizoare inundă casele cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe cărare...” (Noaptea). Deși continuă în aceeași notă simplist-elegiacă, în Vibrări (1938) pot fi evidențiate, cu oarecare bunăvoință, câteva poezii (Primăvară mică, Sat părăsit, Negoiul) ori versuri precum cele din Seara târziu: ,,Taci, bunico, nu-mi spune povești / că mă-ngână zmeii la ferești, / Balaurii fluieră sub streașină și-n pod / Și șoarecii de aur gândul mi-l rod”. S. nu reușește să treacă de nefericirile biografiei sale modeste nici în Fântâni pentru popas (1939), unde construiește câte o imagine mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290004_a_291333]