KorAP: Find »[drukola/base=îngenunchea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...114 >

2,826 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

cerându-vă o audiență, a fost acela că, anul trecut Sakuma Nobumori mi-a transmis ordinele dumneavoastră cu privire la execuția lui Shojumaru. Dar, până acum... Stai o clipă, îl întrerupse Nobunaga; ignorându-l un moment pe Hanbei, îl privi pe copilul îngenuncheat lângă el. Acesta e Shojumaru? — Da, stăpâne. — Hm, înțeleg. Seamănă cu tatăl lui și pare puțin altfel decât ceilalți copii. Este un tânăr promițător. Ar trebui să te porți frumos cu acest băiat, Hanbei. — Bine, și atunci, cum rămâne cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
un efort enorm din partea unui bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea o fetișcană. Închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc, încât dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de vânt, iar acesta îi tăia carnea și aproape îi îngheța sângele în vene. Dar Kanbei privea concentrat spre întinderea întunecată, de parcă ar fi fost statuia de lemn a unui războinic. — Tată, eu sunt. Când Shojumaru veni lângă el și îngenunche Kanbei se mișcă ușor. — Ai primit permisiunea stăpânului tău de a veni? — Da, și am venit imediat. — Bine, atunci, așează-te puțin pe scăunelul meu de campanie. — Am înțeles. — Privește Castelul Miki. Stelele nu strălucesc, în castel nu arde nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Și eu sunt tată. Vă înțeleg prea bine sentimentele și voi veghea, cu strășnicie, să fie crescut sub ochii mei. După ce se va maturiza, numele familiei Goto nu se va stinge. — Atunci, pot muri mâine dimineață fără nici un regret. Goto îngenunche și-și strânse fiul la pieptul îmbrăcat în armură. Ascultă ce-ți spune tatăl tău acum. Ai deja șapte ani. Un copil de samurai nu plânge niciodată. Până la ceremonia ta de maturitate mai e mult și te afli la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vasal model. Speranțele pe care Kaisen și le făcuse în privința lui Katsuyori, care nu avea caracterul tatălui său, se mistuiseră cu desăvârșire. Era clar că, după părerea preotului, îndelungatul război civil se sfârșise. Astfel, a-l ajuta pe Katsuyori să îngenuncheze cu forța trupele clanului Oda sau a găsi vreo soluție infailibilă, era cu neputință. Clanul Takeda fusese întemeiat cu secole în urmă, iar numele lui Shingen strălucise prea orbitor pe cer: Katsuyori n-avea să cerșească, la picioarele lui Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vederea încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se de umărul valetului, Katsuyori se retrase ca la o sută de pași. Îngenunche, dar, având atâtea răni de lănci și săgeți, nu-și mai putea folosi deloc mâinile. Cu cât se grăbea mai tare, cu atât mâinile îi deveneau mai neputincioase. — Iertați-mă! Neputând să mai privească, Sozo acționă, în calitatea sa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
așeză fără protocol și spuse: — Sunt Shimizu Muneharu. Înțeleg să sunteți trimiși din partea Seniorului Hideyoshi. Bine ați venit. Părea să aibă vreo cincizeci de ani, modest și îmbrăcat simplu. Nu-l însoțeau ajutoare, numai un paj de unsprezece-doisprezece ani, care îngenunche în spatele lui. Omul era atât de puțin ostentativ încât, în lipsa săbiei și a pajului, ar fi părut o căpetenie de sat. Kanbei, din partea lui, era extrem de curtenitor cu acel general fără fasoane. — E o mare plăcere să vă cunosc. Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o expresie nesupusă. Arătând de parcă ar fi încercat să câștige simpatia turmei de oameni, urcă, agresiv, pe taluz. Văzându-l, alți trei, patru muncitori îl urmară făloși. — Aceștia sunt singurii reprezentanți? întrebă Kanbei. Apropiindu-se de scaunul lui Hideyoshi, cu toții îngenuncheară pe pământ. — Nu e necesar să stați în genunchi, le spuse Kanbei. Astăzi, Domnia Sa v-a cerut în mod cordial să-i explicați problemele voastre. V-ați înfățișat înaintea lui reprezentându-i pe toți lucrătorii, așa că spuneți liber ce aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
om cu mare atenție. Comandantul gărzilor îl trimise pe captiv la Muntele Ishii. — Cine e omul acesta? întrebă Hideyoshi, ieșind pe verandă. Vasalii țineau lămpi de o parte și de alta a lui, pe când Hideyoshi privea spre soldatul inamic, care îngenunchease sub streșinile ude de ploaie. Omul stătea în genunchi mândru, având mâinile legate cu o funie. — Acest om nu e un soldat de la castel. Pun pariu că e mesager al clanului Mori. Nu purta nimic asupra lui? îl întrebă Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
hotărât să moară, iar acum era nedumerit. Se înclină tăcut spre Hideyoshi și dădu să se ridice. — Nădăjduiesc că Seniorul Kikkawa e bine sănătos, spuse Hideyoshi. Te rog să-i transmiți cele mai calde salutări din partea mea. Emisarul clanului Mori îngenunche în poziție cuviincioasă. Simțind cât de profundă era bunătatea lui Hideyoshi, se înclină cu cel mai adânc respect. — De asemenea, cred că în statul major de campanie al Seniorului Terumoto este un călugăr numit Ekei. Ekei din Ankokuji. Într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o facă Seniorul Nobunaga însuși. Nu se pleacă nici în fața faimei, nici în fața puterii. Pare-se că are prea mult respect de sine însuși ca să picteze pentru inamicul fostului său stăpân. Chiar atunci, unul dintre vasalii lui Mitsuharu intră și îngenunche în spatele lor, iar cei doi se întrerupseră din conversație. Mitsuharu se întoarse, întrebându-l pe noul sosit ce se întâmplase. Samuraiul părea stânjenit. Ținea în mână o scrisoare și ceva ce părea a fi o petiție scrisă pe hârtie groasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
care atârna în jurul lui Mitsuhide. Când dormea, plasa îl înconjura din toate cele patru laturi, dar acum, faldul din față era susținut pe un băț de bambus. — Intră, Mitsuharu, îl chemă Mitsuhide. — Despre ce e vorba? întrebă vărul său, după ce îngenunche în fața lui Mitsuhide. — Mitsuharu, ți-ai risca viața pentru mine? Mitsuharu îngenunche în tăcere, arătând de parcă și-ar fi pierdut darul vorbirii. Ochii lui Mitsuhide erau învăpăiați de o lumină stranie. Întrebarea fusese simplă și directă - exact cuvintele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cele patru laturi, dar acum, faldul din față era susținut pe un băț de bambus. — Intră, Mitsuharu, îl chemă Mitsuhide. — Despre ce e vorba? întrebă vărul său, după ce îngenunche în fața lui Mitsuhide. — Mitsuharu, ți-ai risca viața pentru mine? Mitsuharu îngenunche în tăcere, arătând de parcă și-ar fi pierdut darul vorbirii. Ochii lui Mitsuhide erau învăpăiați de o lumină stranie. Întrebarea fusese simplă și directă - exact cuvintele pe care Mitsuharu se temuse să le audă, încă de la Sakamoto. Acum, Mitsuhide vorbise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Ăh, vi se udă mâneca, stăpâne. — Lăsați-mă să vă schimb apa. Pajii erau îngroziți. Unul din ei ridică, temător, mâneca albă a lui Nobunaga, de la spate, în timp ce altul scoase apă proaspătă. Un al treilea luă un prosop, pe când îi îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de gardă pentru noapte și începură să deschidă ușile pictate dinspre curte. Chiar în acel moment, însă, auziră un zgomot neobișnuit, care provenea din direcția templului principal exterior, urmat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cineva veni în fugă pe culoarul din apropiere, cu mare viteză. — Stăpâne! Stăpâne! răcni un om. Pajii răspunseră în cor: — Domnule Ranmaru! Domnule Ranmaru! Încoace! Nobunaga însuși ieși, strigându-l: — Ranmaru! Unde te duci? — A, aici erați, stăpâne, răspunse Ranmaru, îngenunchind mai-mai să cadă pe jos. Dintr-o singură privire, Nobunaga simți până pe suprafața pielii că ceea ce se întâmpla nu era doar o simplă încăierare între samurai sau o ceartă între grăjdari. Ce s-a întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc! strigă el. După ce răcni acest ordin de două-trei ori, cineva îngenunche, în sfârșit, și-i întinse un arc. Înhățându-l, seniorul alergă afară prin ușile pictate, în timp ce striga înapoi: Lăsați femeile să fugă. Nu e nimic rău dacă scapă. Numai să nu ne stea pe cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fond, suprafața de jos le era rezervată vasalilor. Își imagină o ceașcă de apă curgându-i pe gât și, pentru un moment, făcu un efort de a-și fixa spiritul la loc sigur, mai jos de ombilic. În acest scop, îngenunche în poziție formală, cu picioarele strânse sub trup, își îndreptă postura și hainele și încercă să se comporte ca și cum vasalii ar fi stat în fața lui, întocmai cum făceau în vremuri de pace. Trecu doar o clipă, și respirația îngreunată i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ușor, stârnind mici valuri. Mosuke nu mai suportă să-l privească și lăsă capul în piept. De îndată ce melodia încetă, Muneharu vorbi, încă o dată, răspicat: — Generale Mosuke, vă rog să priviți cu atenție. Mosuke ridică privirea și văzu cum Muneharu, care îngenunchease, își spintecă lateral abdomenul cu sabia. În timp ce vorbea, sângele înroșea interiorul bărcii. — Frate, vin și eu! țipă Gessho, despicându-și, la rândul său, pântecele. După ce-i predară lui Mosuke cutia cu capul retezat al generalului și se înapoiară la castel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de cinci ori solda în orez. Ieși din baie și se duse direct la mesagerul din Nagahama, care-l aștepta. Își lăsase în Nagahama mama și soția și fusese tot timpul preocupat de soarta lor. De cum îl văzu pe mesager îngenunchind în fața lui, Hideyoshi întrebă: — O duc bine? Nu s-a-ntâmplat nimic? — Și cinstita dumneavoastră mamă, și soția sunt foarte bine. — Serios? Atunci, dar, este atacat Castelul Nagahama? — Am fost trimis din Nagahama în dimineața zilei a patra, când o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Prin acele lacrimi, Nobutaka putea să-și exprime toate sentimentele pentru tatăl său decedat, față de un vasal al clanului. Iar Hideyoshi înțelegea ce se întâmpla în inima tânărului. Într-un târziu, eliberă mâna pe care o ținuse atât de strâns, îngenunchind, în același timp, la pământ. — Mă bucur atât de mult că ați venit. Nu avem timp să ne spunem mai multe, iar asta e tot. Sunt doar recunoscător că mă aflu acum cu Domnia Voastră și cred, cu toată tăria, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cunoștea geografia zonei mai bine ca oricine. Prin urmare, se gândise că acum era momentul de a-și folosi cunoștințele. Ieșise în oraș încă de la amiază, căutând locul unde s-ar fi putut ascunde mama și soția stăpânului său. Sakichi îngenunche cu respect în fața lui Hideyoshi. Potrivit raportului său, mama lui Hideyoshi, soția sa și restul personalului casei se ascundeau în munți, la zece leghe și ceva distanță de Nagahama. Se părea că abia își mai păstrau firea. — Ei bine, haideți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ar fi avut destul timp ca să se apropie. — Mamă! strigă Nene. — Nene! Bătrâna și nora ei se îmbrățișară înlăcrimate, abia dându-și seama că vocile lor fericite se uniseră într-una singură. Bătrâna se prosternă în fața statuii lui Kannon. Nene îngenunche alături, aplecându-se, din tot sufletul. — Băiatul nu te-a văzut de multă vreme. Arăți puțin cam obosită. Du-te și perie-ți părul. — Da, Mamă. Nene se retrase grăbită în camera ei. Se pieptănă, luă puțină apă din conducta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Pentru a-l ajuta pe Tamba, care stătea încurcat, Geni încercă să distreze copilul, șoptindu-i ceva de la spate; la asta, Samboshi întinse mâna peste umărul lui Tamba, trăgându-l pe Geni de ureche. Uimit, Geni nu protestă, iar doica îngenuncheată în spatele lor puse un cocor din hârtie în mâna lui Samboshi. Urechea lui Geni era salvată. Ochii tuturor generalilor reuniți se ațintiră asupra nevinovatului copil. Unii surâdeau vag, în timp ce alții vărsau, în tăcere, lacrimi. Numai Katsuie privea peste sala uriașă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sufletului tatălui său. Dar, asistând la precedentul cu Nobuo și nedorind să ajungă de râsul celorlalți generali, se plecă respectuos către Samboshi, cu cea mai corectă ținută. Apoi, reveni la locul lui. Următorul era Shibata Katsuie. Când făptura sa masivă îngenunche în fața altarului, aproape ascunzându-l vederii, atât lotușii roșii și albi de pe paravane, cât și lămpile pâlpâitoare se răsfrângeau pe chipul său, în flăcări ale mâniei. Poate că îi prezenta sufletului lui Nobunaga un raport prelungit despre consfătuire și jura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-i scuzele mele pentru că nu mă scol și spune-i că la castel am fost indispus și am luat niște medicamente. Pașii lui Mosuke coborâră, încet, treptele de la mezanin. Apoi, se auzi cineva urcând și, nu peste mult, un bărbat îngenunche în fața lui Hideyoshi, pe podeaua de lemn. — Servitorii dumneavoastră mi-au spus că dormiți, dar... — Reverența Voastră? — Am să vă spun ceva de mare urgență, așa că am cutezat să vin în toiul nopții. După două zile de discuții, m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]