2,199 matches
-
că exista îi dădea de gândit. Era afurisita aia de Ashling. Fusese atât de surprinsă când Lisa i-a furat ideea. Eh, asta e, așa merg lucrurile. De asta Lisa era editor și Ashling trăgea la jug. Iar Lisa fusese înspăimântată când Jack i-a spus despre problema cu reclamele. Frica o făcuse mereu să fie rea și fără milă. Pentru moment, acel sentiment de teroare care îi strânsese stomacul dispăruse. Tipul ei de optimism încăpățânat îi permitea să stea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
crema rămasă neîntinsă pe partea din spate a coapsei. — Ia mâna, strigă ea, plesnindu-l. Senzația mâinii lui pe piele o enerva. — Vrei să te calmezi? urlă Dylan. Ce e în neregulă cu tine? Mult prea târziu, reacția ei o înspăimântă. Nu trebuia să fi făcut asta. Figura lui Dylan o sperie și mai mult - furie amestecată cu durere. — Scuze, sunt doar obosită, reuși ea să spună. Scuze. Te poți apuca tu să o îmbraci pe Molly? Să încerci să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
picioare Într-o clipă, cu dinții dezgoliți, cu un mârâit care Îi ridică părul pe ceafă lui Logan. Un fir de salivă se scurgea printre dinții sparți ai animalului. Era un câine bătrân, dar suficient de rău cât să-l Înspăimânte de moarte. Toată lumea rămase pe loc. Câinele continuă să mârâie, bătrânul continuă să se uite urât, iar Logan continuă să spere că nu va fi nevoie să fugă ca să-și scape pielea. În cele din urmă, o față rotundă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
făcu apariția, izbucni un cor de glasuri furioase. — Tiberius se teme de tine... Te urăște pentru că ai izbândit acolo unde el a dat greș... Vrea să-ți ia legiunile... Mulțimea era în dezordine și din ce în ce mai furioasă. În trecut, mulți fuseseră înspăimântați de acele glasuri și de acele priviri, de forța colectivă a acelor mașini de război, conștiente de puterea lor. Mai în spate, pe Cardo, soldații ieșiseră cu toții din barăci - până și grăjdarii, vânzătorii de alimente și calones, sclavii intendenți, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
senatorilor opozanți. Firește, Elius Sejanus a fost numit praefectus al cazărmii. — Având capitala în mână, a devenit cel mai puternic om din imperiu, șopti cu trista lui clarviziune, Cremutius Cordo - și glasul lui lăsa să se înțeleagă că ideea îl înspăimânta. Dar cred că nimeni n-a înțeles încă asta. Sfârșitul lui Cremutius Cordo și al lui Caius Silius — N-aș fi crezut că ivirea zorilor poate provoca teamă, spuse Drusus. Orice glas care răsuna mai tare în liniștea grădinii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a lui Tiberius, în vreme ce acesta horcăia între perne, sub privirile îndurerate ale medicilor săi, care aveau să-și piardă slujba și banii. Dar Sertorius Macro mai știa un lucru, pe care i-l spuse, mânios, numai lui Gajus: Tiberius era înspăimântat de luptele ce urmau să se declanșeze imediat după moartea sa. De aceea încercase să-i unească printr-o pace imposibilă pe ultimul reprezentant al familiei Julia, Gajus, și pe cel din urmă reprezentant al familiei Claudia, un nepot al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dezlănțuiau furtunile echinocțiului. Vântul era puternic și rece, acel caurus care mătură marea Tyrrhenum dinspre apus. Însă plecă fără întârziere, împins de vâslitul continuu sau de pânze, după cum îi îngăduia vântul, cu flotila de escortă; ținta lui, neașteptată, care îi înspăimântă pe mulți, era insula Pandataria. Marea agitată de caurus lovea coasta corăbiei, și ei se îndreptară spre țărmul dinspre răsărit, unde găsiră apele liniștite din fața elegantului port privat pe care Agrippa, priceput în ale mării, îl construise pentru soția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ordine ulterioare aveau să fie date a doua zi. Tribunul, un bărbat dur din miazănoapte, care luptase sub Germanicus pe Rhenus, îi aruncă o privire calmă, de gheață, și încuviință în tăcere. Gândurile lor erau aceleași. Pentru paznicii care rămăseseră înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească, aveau să povestească fiecare zi, fiecare cuvânt al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar la sfârșit aveau să se roage să moară repede. Împăratul porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
anulate“. Se simțea legat de mâini și de picioare. Încet-încet însă, înțelegea tot mai bine vasta putere pe care Senatul i-o acordase, cuprins de entuziasmul inițial, și făcu uz de ea din ce în ce mai des, spre surprinderea generală. Mulți senatori fură înspăimântați. „I-am acordat prea multe puteri...“ Din cele mai vechi timpuri, înaltele funcții citadine se alegeau în comitia, la care participau toți cetățenii. Însă, în timpul războaielor civile, senatorii descoperiseră pericolul votului liber și, drintr-o lovitură, și-l însușiseră ei. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prin manifestările zgomotoase ale acelei iubiri colective, îi dăruia o emoție eliberatoare. Însă sufletul lui se deschidea, treptat, numai în discuțiile inofensive și simple, cum erau cele cu poetul Phaedrus sau cu copilărosul Helikon. Căuta spații doar pentru el - era înspăimântat de contaminarea psihică -, ca să studieze, să scrie, să citească, să se gândească și să ia hotărâri: un mic birou, colțuri tainice în grădini. Îi erau foarte dragi animalele, care nu știau ce-i trădarea. Uneori, în cele mai neașteptate situații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o strânse drăgăstos și o sărută. O lăsă să-i strângă mâna, băgă de seamă că avea încheieturi subțiri și mâini călduțe, moi, foarte frumoase. Domus Gaj De pe imensul șantier pe care îl deschisese pe marginea colinei Palatinus, Helikon privi înspăimântat spre Foruri și murmură: — Mi s-a spus că în Forum Boarium există un mormânt de piatră... În nu mai știu care război, pentru a cere ajutorul zeilor, au fost îngropați de vii un bărbat și o femeie. Mormântul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
simți cuprins de furie, dar nu se gândea la viața lui fizică. „Eu am un proiect care va schimba imperiul; Macro, în schimb, trebuie să-și plătească femeile, să bea cu ofițerii, să străbată Roma călare, știind că toți sunt înspăimântați când îi văd umbra.“ — Macro e afară, șopti Callistus. Vrea să fie primit. Faptul că eu îți vorbesc i-a stârnit bănuieli. — Spune-i să intre, porunci Împăratul. Callistus percepu duritatea din glasul lui și se îndreptă spre ușă. Sertorius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu-l salva, nu-l poți lăsa viu, insistă, mai puternic decât ceilalți, Sertorius Macro. Mulți se întrebară însă de ce tânărul se apărase atât de prost. Nu știau că cineva îl vizitase în închisoare și îi dusese - lui, care era înspăimântat, disperat și înfrigurat - niște fructe splendide și o pătură. Respectivul îi șoptise și că se ocupa de salvarea lui. Iar tânărul se încăpățânase să tacă până în clipa când lama călăului îi tăiase gâtul. În ziua următoare, Callistus închise ușa în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încă din vremea lui Tiberius, de episoade violente, moartea lui fu întâmpinată cu ușurare. O mare mulțime se adunase spontan pe Palatinus, aclamând evitarea pericolului și moartea trădătorului. Nu la fel se întâmplă cu magistrații, preoții și optimates, care descoperiră înspăimântați că tânărul Împărat era un om complet diferit de ceea ce se povestise până în urmă cu o zi. Băiatul absorbit de lectură, care urca nesigur pe scara Villei Jovis, era închis în sine, avea o mare putere de disimulare și multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zeu italic al Soarelui și al Lunii, numai că pe o parte avea să fie chipul barbar al tracului Aesopus, care trăia într-o aspră solitudine, neîngrijit, cu părul ciufulit, având și el experiența sclaviei, „iar pe cealaltă - chipul gânditor, înspăimântat din cauza închisorii, al dragului meu poet, al lui Phaedrus al meu“. Acum ușa de la zothecula era din nou deschisă, și toți se arătară în prag. Durerea se prefăcuse în epuizare, iar Împăratul își primea vizitatorii - de fiecare dată puțini, câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răzvrătiți? Și câtă încredere poate avea astăzi Roma în vorbele voastre? Optimates nu se sinchiseau de neliniștile lui; ei vedeau numai primejdia care-i pândea. În câteva ore, atitudinea tânărului Împărat se schimbase îngrijorător. Sinceritatea lui imprudentă și îndurerată îi înspăimânta, deoarece cu un singur cuvânt putea dezlănțui enorma putere militară, cohortele pretoriene aflate de cealaltă parte a ușii, legiunile din toate provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la tribunul militar Domitius Corbulo, fratele Miloniei, și îl chemă în taină pe Palatinus, în toiul nopții. Fură de-ajuns puține cuvinte pentru ca el să promită: „Roma o țin eu sub control“. Împăratul lăsă un mesaj pentru Milonia, care era înspăimântată, și, în timp ce făcea asta, înțelese că o iubea cu adevărat. Cum se iviră zorii, înainte ca Roma să se trezească, ieși din cameră, îl convocă pe comandantul Augustinienilor și-l anunță că urma să plece imediat la izvoarele sacre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
drumurile sub soarele Siciliei și pădurile de pe Rhenus în vreme de iarnă. Călătorind astfel, fără mulți însoțitori și fără să anunțe în prealabil, după cum îl învățase Germanicus, descoperea lucrurile așa cum erau în realitate, dincolo de masca pompei oficiale. Vizitele lui îi înspăimântau pe unii, dar pe cei mai mulți îi entuziasmau. Se îngrijea ca pe drumurile imperiului să se poată circula rapid. Se înfuria pe curatores viarum - care evitau mai mult decât oricine controalele privitoare la cheltuieli - dacă găsea pe străzi praf și noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
calmul absolut al strategului. Împăratul răspunse: — N-aș vrea să trimit oamenii în marea aceea. A făcut-o tata odată, și a fost tragic. Nu spuse că ideea de a-și lega numele de un război îl revoltase și-l înspăimântase; evitarea războaielor era singurul vis care îi mai rămânea, ultima insulă care nu se scufundase. — Poate că va fi de-ajuns să le arătăm britanilor puterea noastră; au uitat de noi pentru că nu ne-au văzut de multă vreme. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
furios. Și, știind că grecul trimisese mulți bani departe de Roma, îl sfătui pe Rufus: — Spune-i că aurul se poate ascunde în pământ, dar el nu. Atunci Callistus, sărmanul sclav pe care gândul că-și va pierde bogățiile îl înspăimânta mai mult decât ideea că-și va pierde viața, răspunse că-i mulțumea senatorului pentru protecția sa. Și rosti aceleași cuvinte pe care, cu câțiva ani în urmă, i le transmisese lui Gajus Caesar, la Capri: — Roagă-l să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl asculta fără să vorbească. Durerile erau ascuțite; ridică mâna, cu gestul pe care toți îl cunoșteau și cu care le indica celorlalți să plece; își urmă drumul, înconjurat de soldați. Callistus rămase în urmă. În acea clipă, unii se înspăimântară, crezând că Împăratul hotărâse să-l întâlnească imediat pe Apollonius de la Iunit Tentor. Cei doi prefecți care comandau cohortele pretoriene - Cassius Chereas și Cornelius Sabinus - părăsiră sala unul după altul. Nimeni nu băgă de seamă, pentru că ei erau responsabili de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
treisprezece luni, Cassius Chereas, Julius Lupus „și alții“, preamăriți într-o zi ca instauratori ai libertății, în ziua următoare fură condamnați cu toată severitatea de acel jus roman împotriva regicizilor: biciuirea și moartea pe cruce. Pe când complicii lui se agitau, înspăimântați de sentința dură și de agonia pe care aceasta urma să le-o aducă, Chereas nu reacționă în nici un fel, așa cum nu reacționase niciodată atunci când i se poruncise să ucidă. Îi ceru ofițerului însărcinat cu execuția - acel exactor supplicii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o merit. Știu că nu voi renunța. Oricât de Înspăimântător va fi traseul acela alpin, voi porni la drum, eu mă cunosc În asemenea ocazii. Dar trebuie să rezist până la capăt, trebuie ca, uitându-mă În prăpastie, să nu mă Înspăimânte În așa fel Încât să cad, trebuie să-mi țin firea și să nu tremur prea tare de teamă. De obicei, mi-a plăcut primejdia, ba chiar, de multe ori, am căutat-o. Acum ea va veni singură. Uneori mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dincolo de barierele admise ale cărnii noastre cea de toate zilele; și totuși, nu se poate ca miza cea mai Înaltă să nu aibă deschisă o altă alternativă decât aceea. Mă uimește abandonul total al lui A. În act, Însă mă Înspăimânt brusc numai la bănuiala că se comportă la fel și cu alții; gelozia mea este efectul exacerbării unei posesiuni absolute a ei, de care Îmi imaginez că doar eu sunt capabil; mă Îngrozește mai ales gândul că ea poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
puțin dezamăgiți și nu se Îndurau să lase locul liber, Îndreptându-se fiecare spre treburile cotidiene, spre acele gesturi mecanice ale unei existențe stereotipe; se oprise clipa În loc pentru un semen al lor și asta Îi fascina, Îi provoca, Îi Înspăimânta, Îi ținea treji, Îi avertiza că totul este posibil, poate chiar mâine; nu știi ce ți se poate Întâmpla, treci pe lângă un balcon și-ți cade o glastră În cap, cum i s-a Întâmplat acelui american care a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]