93,058 matches
-
poate face asta. Visul poate face asta, și poezia. Jurnalul e însă mai valabil decît romanul. Paris, 10 August 1939. întors de la țară, revin într-un Paris plin de așteptare și febră. Presentimentul războiului. Agonia. Europei? Elitele presimt moartea. Mă-ntorc în București, curînd. Va fi, cred, nevoie să fiu acolo. Problemele mele personale îmi par a fi, deodată, de-o intolerabilă meschinărie. Știam, știam întotdeauna că realitatea esențială este aceea a ultimului prezent, aceea a sfîrșitului, a morții. O știam
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
La Chapelle-Anthenaise", spre Paris, în gară, Maria încerca să nu plîngă. Nu putea nici să vorbească. într-un tîrziu, a putut scoate un început de frază: "Am presimțirea că nu te voi mai vedea!" și mai tîrziu: "Dacă nu te-ntorci decît peste șaptesprezece ani, cum ai făcut acum... n-ai să mai găsești pe nimeni la Moară... și poate nici pietrele...". Roagă-te, Maria, pentru noi, îi spusei. Dacă nu e război, mă întorc în două luni. Dacă e război
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
și mai tîrziu: "Dacă nu te-ntorci decît peste șaptesprezece ani, cum ai făcut acum... n-ai să mai găsești pe nimeni la Moară... și poate nici pietrele...". Roagă-te, Maria, pentru noi, îi spusei. Dacă nu e război, mă întorc în două luni. Dacă e război... * * * Și, în același timp, peste toate aceste lucruri, o idee incertă își face drum: toate astea nu sînt nici bune, nici rele. Sînt necesare echilibrului fizic al lumii. Toate astea sînt candide ca un
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
el fac zece, pe toți mi-i întrece! - Taci, Voichiță, taci, că eu sunt neica, cel cu barba neagră și cu mintea-ntreagă. Mâna-n colan că-i punea, după el mi-o arunca, sălta și zbura și el se-ntorcea prin negru întunerici, prin sfinte biserici. Sus, pe rămurele, cântau păsărele: Unde s-a văzut și s-a pomenit Ducă-și mort pe viu?! Sfetil Constantin ajunse la muma, acasă. în pragul porții apucă să strige: , - Maică, maica mea, deschide
Dejun sub iarbă by Ioan Flora () [Corola-journal/Imaginative/12256_a_13581]
-
râsului său sardonic, jocul pare, de la balconul de unde îl privesc, un mic spectacol de pantomimă, improvizat, adică autentic. Necăjită de insucces, roșie la față și cu bluza udă leoarcă de transpirație lipită de formele-i mult prea abundente, femeia se întoarce cu fața spre bloc și, privind în sus, spre terasele și ferestrele pline de spectatori - dovadă că "personaja" este apreciată pentru creațiile ei spontane, probabil numeroase -, întreabă, surâzând, dar obosită, ca o adevărată actriță de pantomimă după terminarea spectacolului și
Două proze by G. Pienescu () [Corola-journal/Imaginative/12337_a_13662]
-
când, pur și simplu nu voia să jignească, ne lansa un ambiguu, multiplu conotativ "ce să spui, mamă dragă...". Era, într-adevăr, mai curând matern, decât patern Dudu Baciu. Apropiații îl porecliseră "Mama Baciu", iar prin 1972, Geta Brătescu, abia întoarsă dintr-o călătorie din Italia, l-a botezat sugestiv: "Bacione". Fidelitatea, discreția și integritatea, iată câteva din marile lui calități, și tot atâtea condiții inconturnabile ale unei profesii, și ea, aproape dispărută: a devotatului secretar de redacție. Dar Mama Baciu
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
previzibile revelații. Din teama de a nu supăra pe cineva, autorul "îndulcise" asperitățile, pusese surdina. Dar în ciuda prudenței extreme, confesiunile sale au demontat câteva tabuuri și unii dintre cei cărora Bacione le-a rămas, totuși, devotat până la capăt, i-au întors definitiv spatele. A trăit cu frenezie schimbarea din decembrie �89, pe care, bun cunoscător al istoriei, a înțeles-o mult mai rapid și mai corect, cu toate capcanele și eșecurile ei, decât generația tânără. Una din cele mai impresionante imagini
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
de care ne loviserăm, îmi sugera cutare strategie. La plecare, mă ruga - așa cum proceda cu toți oaspeții lui - să-i telefonez ca să fie sigur că am ajuns cu bine. De când s-a dus dintre noi, mă urmărește acel salut ciudat, întors pe dos, numai al lui: "Cu bine, mamă dragă", te întâmpina el, de parcă ar fi dat să plece. Și mă trezesc că-mi vine să-i răspund, redând formulei sensul obișnuit, ca pentru despărțire: "Cu mult bine, Domnule Baciu!"
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
pentru noi umilința a fost singura stea acoperișul sub care cei puternici au refuzat să vorbească și îndelung am tăcut ca peștii sub mare ca peștii pe uscat ne-am zbătut în năvoade retorice într-un târziu când ne-am întors din pribegie frunzele refuzau să ne mai dăruie umbra iarba se ofilea în fața noastră iar ei înfrigurați și tăcuți țineau în brațe ca pe un copil din flori un fag singuratic pe care pădurea refuza să-l mai recunoască
Poezie by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/12232_a_13557]
-
zăpadă conturul obrazului ei, și acele mâini îi fac părul, buzele, iar mâinile acelea cad fără viață acolo unde - în zăpada moale - ar fi trebuit să fie ochii. ochii ei făcuți dintr-o mână înghețată și vânătă. te-ai putea întoarce. camera te primește cu neplăcere. carnea mâinilor tale se întoarce scârbită în carnea ta. și ea este tot aici, întoarsă cu fața spre zid, eu nevăzând decât o umbră încremenită și asta înseamnă că ceața din părul ei este chiar
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
buzele, iar mâinile acelea cad fără viață acolo unde - în zăpada moale - ar fi trebuit să fie ochii. ochii ei făcuți dintr-o mână înghețată și vânătă. te-ai putea întoarce. camera te primește cu neplăcere. carnea mâinilor tale se întoarce scârbită în carnea ta. și ea este tot aici, întoarsă cu fața spre zid, eu nevăzând decât o umbră încremenită și asta înseamnă că ceața din părul ei este chiar mâna, la fel de fără viață, la fel de albă, răsfirându-i părul pe
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
zăpada moale - ar fi trebuit să fie ochii. ochii ei făcuți dintr-o mână înghețată și vânătă. te-ai putea întoarce. camera te primește cu neplăcere. carnea mâinilor tale se întoarce scârbită în carnea ta. și ea este tot aici, întoarsă cu fața spre zid, eu nevăzând decât o umbră încremenită și asta înseamnă că ceața din părul ei este chiar mâna, la fel de fără viață, la fel de albă, răsfirându-i părul pe umeri, ea privind - pe fereastră - o față lipită de geam
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
băteau încă) astfel că cei care se încăpățânau să rămână în lumea de dimineață și-ar mai fi putut spune că e încă dimineață - pentru gazdă era cel mai comod să-și spună că, până la urmă, ea avea să-și întoarcă ochii și spre el, în sfârșit - sau întru început. începutul după-amiezii ca într-un roman gros, (și n-ai ajuns nici măcar la jumătate) și flăcări mici, străvezii să-i joace în ochi. - am să-i uit fața, își spunea, cu
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
fund de mare, în care te temi că vei cădea; și oprești, pierdut, sfânta spaimă. Pentru sala, cred a Altarului. Aici, din nou amețeala. Într-o transă și Tintoreto, la reușita Urcării Calvarului cu tâlharii împinși din spate și Cristos întors în spre noi cu crucea, ori Dinaintea lui Pilat, încât să-și facă un loc în scena Răstignirii, eh... Ecce homo! să strigi, ieșind, în lung de canaluri. *numele ambarcației somptuoase de pe care dogele arunca inelul de aur în valuri
Itinerar venețian by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/12325_a_13650]
-
știm cu precizie că e opacă la chemările muzicii!) este "buna Lina". Soțului ei, în schimb, emoția zilei, accentuată de melodia divină a oratoriului, îi aduce pare-se pocăința, căci din spusele lui Marcian aflăm decizia lui de a se întoarce la repetiții. Pe flușturatecul Lică îl regăsim tulburat: de remușcări? de golul lăsat de pierderea Siei, "camarada credincioasă și arțăgoasă ca un câine-lup"? Naratoarea încearcă s-o definească: "O legătură prin suflet, fără ca Lică să fi știut ce e sufletul
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
de extremă finețe al sensibilității auditoriului, rareori capabil de a se lăsa înșelat. Simpatiile sau aversiunile unui amfiteatru nu vor fi niciodată gratuite. Timpul va putea eventual să le estompeze, dar nicidecum să le dezmintă. Oricît de mult m-aș întoarce cu gîndul, pînă în anii liceului sau chiar ai școlii primare, nu descopăr nici un caz în care sentimentul colectiv să fi greșit, iar un dascăl să fi primit altceva decît echivalentul a ceea ce oferise. Filele, cum spuneam, sînt îngălbenite și
"Vivant professores!" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12327_a_13652]
-
de fostul său coleg de facultate și prieten din tinerețe, Ion Wittner. în 1941, în timpul rebeliunii legionare, Wittner fusese adăpostit în casa lui Voiculescu. în 1958, devenit critic literar proletcultist, Ion Vitner a fost singura persoană care nu i-a întors spatele lui Radu Voiculescu, atunci cînd acesta, disperat, a apelat la vechi prieteni și admiratori ai tatălui său: Ion Marin Sadoveanu, Zaharia Stancu, A. Margul Sperber, Geo Bogza. Faptele sînt relatate de Radu Voiculescu în scrisoarea către Al. Oproescu publicată
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
Lipănești. După o intensă activitate publicistică, încununată cu debutul din 1907 (volumul de nuvele Doamne, ajută-ne!), lucrează la București, ca bibliotecar la Academia Română. Remarcat de Vasile Goldiș, este solicitat la Arad să lucreze ca prim-redactor al ziarului "Românul". întors la București, urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie, după absolvirea cărora funcționează ca profesor la Pomârla, o localitate din județul Botoșani. La începutul lui 1917, pornit în căutarea numeroasei sale familii (era al patrulea copil din treisprezece), refugiată din
Uimitoarele calatorii ale unui ardelean by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12236_a_13561]
-
familii (era al patrulea copil din treisprezece), refugiată din Ardeal, ia drumul Iașului, apoi al Chișinăului. Rudele nu și le găsește, în schimb, luat de val, ajunge în februarie la Petrograd, unde asistă la începutul revoluției bolșevice, după care se întoarce în Basarabia unde pune umărul la înfăptuirea unirii provinciei cu restul țării. Odiseea familiei sale (aflată ulterior de scriitor și descrisă cu mare forță de evocare în romanul din 1943, Pe urmele destinului), începe din satul natal, trece prin Buzău
Uimitoarele calatorii ale unui ardelean by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12236_a_13561]
-
la Fondul Special trebuia să aștepți mult până ți se dădea o carte, o rog pe Sanda Movilă să ne împrumute o carte de Blecher. Ea zice "da", o aduce la cantină, înfășurată în multe ziare. Stăm la masă, ne întoarcem prin Cișmigiu (eram vecini). Intrăm în curtea urâtă din Cobălcescu. Ne oprim să vorbim cu un vecin. Când mă uit înspre poartă o văd venind, alergând aproape, pe Mamici (așa-i plăcea să-i spunem). O întreb speriată ce s-
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
Rămîne doar acea nevoie vitală de retragere, pe care ne-o explică Maria, cu vorbe deloc secătuite, în timp, de misterioasa lor seducție calmă: "știu numai că îmi place interiorul meu, că n-am bucurie mai sigură decît să mă întorc seara în el, că am păstrat foarte limpede noțiunea de refugiu a casei (întoarcerea fiului risipitor este singurul pasaj din Biblie care m-a emoționat vreodată) și că, dacă nu m-am lăsat destrămată pînă acum de viață a fost
Case de vacanță by Simona Vasilache () [Corola-journal/Imaginative/12354_a_13679]
-
sictir, hatîr - era bairam poetic, nu cîr-mîr... FIUL NOSTRU Sper ca fiul nostru să înmulțească talanții pe care i-am risipit în tranșee, în subterane, în poduri de case boierești, într-un Iași de prăvăliași ai divelor și andivelor Ne întoarcem de la cimitir, de Bunavestire... Noi, rușii, armenii, țiganii, evreii, polonezii, grecii și turcii Plouă. Desfacem umbrelele post-moderne. Umbrele negre. Maro. Umbrele dungate precum cămașa deținuților politici. Se aud clopotele din Kabul... Pretutindeni, morții noștri: căruțași, magiștri, măturători de stradă, oameni
Poezie by Lucian Alecsa () [Corola-journal/Imaginative/12601_a_13926]
-
plin de adînciturile tălpilor, într-un fel asta îți dădea ghes să intri în direct cu gloria vedetelor hollywoodiene, dar era și un fel de a te goli de a te face nevăzut din locul în care ai rămas mă întorceam spre casă și pe măsură ce privirea ștergea fațadele în locul lor apăreau sentimente de cealaltă parte, din interioare imaculate, mobilate cu încăpătoare aduceri aminte răzbăteau pînă la mine priviri ce rîcîiau pe la colțuri ori se tîrau de-a lungul pereților era o
O stradă mai lungă decît viața by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/12422_a_13747]
-
el mi-a indicat, la telefon, foarte jenat, ce anume trebuie să tai... și m-a rugat să nu i-l public decît după. Avea frici hiperbolice și se temea că ceea ce mi-a spus el despre Cioran ar putea întoarce lumea literară împotriva lui. În același timp, în mod sincer, Albert nu se recunoștea deloc în personajul care vorbește: imaginea sa despre sine era sobră și gravă, în timp ce, de fapt, Albert era un interlocutor volubil, indiscret, ironic, răutăcios chiar, plin
In memoriam Al. Voinea by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/12321_a_13646]
-
luna viitoare. După alt timp: - Știi ce mă frământă cel mai mult și cel mai mult? zice ea. Noi locuim totuși la etajul "4" și n-avem lift. El n-o aude. Se pare că iar a ațipit. Doamna se întoarce cu privirea spre fereastră și se pregătește poate de-un alt piculeț de plâns. Fiecare cu ale lui. Doamna, evident nu are pat. Și-atunci doarme în timpul nopților la picioarele soțului. Se încovrigă, colo șa, cum poate și cum se
Civilii dau buzna la Spitalul Militar by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Imaginative/12216_a_13541]