4,565 matches
-
și albe ale pasajului de nivel; Tom și Anthea se apropiară de el, mână în mână, legănând sticlele ținute în mâinile libere. Când se apropiară de pasaj, se opriră o clipă în fața portiței turnante, strâmte, care permitea accesul trecătorilor peste șinele de fier. Cineva traversa calea ferată, or prin portița turnantă putea trece doar câte o singură persoană. Omul care se ivi în plină lumină, drept în fața lor, era Rozanov. Tom eliberă brusc mâna Antheei și scăpă pe jos sticla lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spuneau. Se gândi iar „Trebuie să ies din dulapul ăsta cu orice preț; n-aș suporta pentru nimic în lume ca George să mă găsească aici, ascuns printre rochii, mi-ar ruina întreaga viață!“. Împinse ușor ușa care glisa pe șina ei și păși tiptil afară din dulap. Ușa camerei de zi era închisă, glasurile continuau să se audă. Tom începu să coboare scara, treaptă cu treaptă, evitând orice zgomot, spre ușa de jos pe care Diane o lăsase deschisă. Rezemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Română, ticsite de vagoane-cisternă, toate negre de păcură. Vedeai câte o garnitură urnindu-se din loc și înaintând încet, pe sub gâturile de girafă ale robinetelor de motorină, din macaz în macaz, tranca-tranca, printre multele garnituri staționate acolo zi și noapte. Șina se lăsa sub greutatea cisternelor când treceau, roată după roată, deja departe de Steaua Română, prin spatele casei lui Vintilă. Printre roțile în mișcare vedeai zidul de cărămidă, de culoare galben-cenușie, înalt cât două case și, peste zid, o bună
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de la sine. Fiecare obiect fabricat trebuie să fie plăcut vederii. Chiar și atingerii, simțului pipăitului, atunci când se pretează 10! Fiecare obiect fabricat trebuie luat și ca un semn. De exemplu o cale ferată nu-i doar o construcție constând în șine și traverse. O cale ferată este o cale de comunicare. Un vagon-restaurant nu-i doar o incintă mobilă unde se servește masa. Trebuie să te amuze și ușoara legănare a vagonului în mers, și faptul că prin dreptul ferestrei se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
măști, transgresează lumea lor și vin să reconfigureze, măcar superficial, concretul, în felul acesta producându-se eliberarea de prezentul a cărui presiune nu e însă strigată, ci doar sugerată. O rețea lexicală, bine reprezentată în poemele de început - cantonul, cantonierul, șinele, terasamentul, liniile de cale ferată etc. -, punctează un areal cu o simbolistică densă, cuprinzând între semnificații și pe cea a libertății genuine, fruste, pe care o reliefează, prin contiguitate spațială, în primul rând, semantica rusticului, a campestrului, liantul fiind copilul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
stăm ecepțional de tot și în lume pe primul loc în chestia asigurărilor. Iar de aci încolo și înapoi pleacă totul, inclusiv ploaia de la Cluj și trenul de Iași - Pomârla cu opriri din cinci în cinci minute pentru asigurarea că șinele sunt sigure și neclintite. Pentru aceasta și în acest scop, pe fondul unei reduceri drastice de personal, schema fiecărei stații chefere a fost suplimentată cu câte un asigurator de siguranță care, alergând ușor zâmbitor pentru massmedia și popor în fața locomotivei
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
mai salvează nimic, pentru că nu mai izbutești să aștepți. Nemaiașteptând, trebuie să mori. Și nu pot să-l contrazic pe acest cabotin care scoate din când în când capul din mine. Cel puțin în privința așteptării are dreptate. Mă uit la șinele prăfuite. Ce tren să mai vină? Ce tren să mai plece? Aici nu mai există sosiri, nici plecări. Există numai peronul și așteptarea. E una din acele situații când cauți în așteptare un bârlog, un refugiu. Să treacă timpul, deoarece
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
povestesc primul drum în mlaștină. Într-o zi a apărut pe neașteptate o pisică. Era primul eveniment mai important. Leșinată de căldură, s-a oprit și ne-a privit cu ochi indiferenți. Pe urmă s-a culcat pe una din șine. Dacă ar fi venit vreun tren ar fi călcat-o. Am alungat-o, dar abia după aceea mi-am dat seama de absurditatea gestului. Brusc, m-am hotărât s-o urmăresc, să aflu de unde apăruse și, urmărind-o, am văzut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un loc la fereastră este, fără să știe, egal cu cel care stă în picioare pe culoar și cu cel care vine abia cu următorul tren... În cele din urmă se vor întîlni toți undeva, într-un deșert, unde chiar șinele se transformă în nisip... În loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, își dau ghionturi... Încercam să mă conving, probabil, că n-aveam motive să mă plâng. Cel puțin în gara noastră, îmi ziceam, avem avantajul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". Dar îl așteptăm de atâta vreme și nu vine, mi-ai zis. Cum îți închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea șinelor?" Am scuturat din cap și ți-am dat o explicație care și pe mine m-a uimit. Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viața m-a urmărit ghinionul. N-am obținut nimic decât după ce nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un târziu, mi-am adus aminte de calea ferată. Pe unde trecea? Am început să cercetez terenul din jur și n-a trebuit să caut prea mult. Destul de aproape de locul unde ne oprisem când am ieșit din pădure, am găsit șinele. La marginea pădurii se prefăceau și ele în nisip. Prin urmare, chiar dacă ar fi venit un tren, el nu putea duce nicăieri. ― Hai să ne întoarcem, i-am zis poruncitor Eleonorei, căci nu mai suportam deșertul din fața mea. ― Și ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sală de așteptare și să nu mai aștepți nimic. Să locuiești într-o gară și să nu dorești să pleci nicăieri. Într-o cameră, nu e mare lucru un exil. Sau pe o insulă pustie. Dar pe un peron, lângă șinele unei căi ferate, el e absolut. Aici există și plecarea și eșecul ei. Așteptarea s-a culcat pe șine ca o pisică, fără să se teamă că va fi tăiată de tren... Numai ceasul mă irită. Minutarul care nu se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pleci nicăieri. Într-o cameră, nu e mare lucru un exil. Sau pe o insulă pustie. Dar pe un peron, lângă șinele unei căi ferate, el e absolut. Aici există și plecarea și eșecul ei. Așteptarea s-a culcat pe șine ca o pisică, fără să se teamă că va fi tăiată de tren... Numai ceasul mă irită. Minutarul care nu se oprește și care se învîrte fără nici un rost. Dacă și el ar încremeni, totul ar fi perfect în această
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
apărut cele două părți ale mele, pe care le-am numit Dumnezeu și Fiara. Nu mai am altă șansă decât să încerc să mă despart de amândouă și să mă regenerez ca șerpii ce-și schimbă pielea... Disting locul unde șinele dispar în pădure. Nu se poate totuși ca acest drum să nu ducă nicăieri. Toate drumurile trebuie să ducă undeva. Important e să uit cuvântul "nicăieri". După aceea e mai ușor să-mi închipui ceva. Un oraș. Sau o mare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
punîndu-i la dispoziție mijloace din ce în ce mai sofisticate pentru a alerga mai repede - și mai comod - spre nicăieri. Am văzut coperți splendide de cărți, între care nu se afla nimic, puse ca atare într-o bibliotecă elegantă, cu geamuri care alunecau pe șine din aluminiu. Și am întîlnit, în mai multe familii, copii care, la trei, patru ani, se deprind să se joace cu ajutorul calculatorului, fără să mai cunoască bucuria de a bate mingea sau de a hoinări. Asta îi educă să fie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
văzut murind. Am dus sicriul cu sania, la căderea nopții. La intrarea în curte, mama aștepta fără să zică nimic. Imediat după înmormîntare, am plecat. Marele viscol care a urmat a ținut două zile și două nopți trenul, înțepenit pe șine, în gara Brașov. Aveam sufletul pustiu și simțeam că mă despărțeam de Lisa. iulie 1. Împlinesc șaptezeci și patru de ani. Ca să mă cruț de bilanțuri, am încercat să mă uit la televizor. N-am avut, însă, ce vedea. Aproape
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
drăguță. — E domnișoara domnișorului Bobby, comenta Universo, cerîndu-i iertare lui Carlos pentru că-l călcase pe picior cu bocancul lui de fotbal plin de noroi. Era mai bine canadianca, Începu să explice Carlos, mai plinuță, ăsteia mai că i se rup șinele... — Ce? Întrerupse Julius. Șinele, picioarele. — Ha, ha, ha șinele. Carlos ăsta schimbă toate numele... „Cum făcea Cano...“ Asta n-o mai spuse, nici măcar nu-și termină gîndul, fiindcă nu trebuie să te Întristezi la petreceri și, la gîndul că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Bobby, comenta Universo, cerîndu-i iertare lui Carlos pentru că-l călcase pe picior cu bocancul lui de fotbal plin de noroi. Era mai bine canadianca, Începu să explice Carlos, mai plinuță, ăsteia mai că i se rup șinele... — Ce? Întrerupse Julius. Șinele, picioarele. — Ha, ha, ha șinele. Carlos ăsta schimbă toate numele... „Cum făcea Cano...“ Asta n-o mai spuse, nici măcar nu-și termină gîndul, fiindcă nu trebuie să te Întristezi la petreceri și, la gîndul că nu trebuie să se Întristeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lui Carlos pentru că-l călcase pe picior cu bocancul lui de fotbal plin de noroi. Era mai bine canadianca, Începu să explice Carlos, mai plinuță, ăsteia mai că i se rup șinele... — Ce? Întrerupse Julius. Șinele, picioarele. — Ha, ha, ha șinele. Carlos ăsta schimbă toate numele... „Cum făcea Cano...“ Asta n-o mai spuse, nici măcar nu-și termină gîndul, fiindcă nu trebuie să te Întristezi la petreceri și, la gîndul că nu trebuie să se Întristeze la petreceri, Își aminti iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Cum făcea Cano...“ Asta n-o mai spuse, nici măcar nu-și termină gîndul, fiindcă nu trebuie să te Întristezi la petreceri și, la gîndul că nu trebuie să se Întristeze la petreceri, Își aminti iar de Cinthia... — Ha, ha, ha șinele... Carlos ăsta schimbă toate numele. „Parcă ar fi Cano, Cinthia...“ Care-ți place mai mult, Țanți? Dacă te uiți cu atenție, fata domnișorului Bobby e cea mai frumoasă. — Da’ ție, Carlos? — Toate sînt drăguțe, dar nici uneia nu i-ar strica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Isolda, și în visul pe care l-am avut spre dimineață am pășit, în fine, pe tărâmul îndepărtat. Mama era gigantică pe lângă mine. Aveam poate trei ani, poate nici atât. Tramvaiul cu care mer geam spre locuința mătușii se clătina pe șine. Spi narea vatmanului, în cămașă asudată, părea o pânză umflată de corabie. Am coborât la Rond, pe maca damul din jurul statuii. Statuia din centrul pieței înconjurate de clădiri bizare, pline de gorgone și de atlași de ipsos, era de-a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
erau bom boane de ciocolată înfășurate în poleieli colo rate. Mama a intrat „doar pentru o clipă“, lăsân du-mă s-o aștept afară. Norii se sfâșiau de creștetul încoifat al statuii. Tramvaiul nostru trecuse și piața era goală, doar șina sclipea de-a lungul ei. Între fața dele străine liniștea se lăsase desăvârșită. Și mama nu mai ieșea din cofetărie. Mă pierdusem de ea, aveam să rămân mereu acolo, în piața cu statuie uriașă. Am început să țip din răsputeri
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dac-ar fi numai ea! La douăzeci și șase de ani, deci, eram profesor la o școală gene rală din capătul Colentinei. Mer geam zilnic acolo cu tramvaiul 21. Coboram într-un pei saj dezolant: un castel de apă singuratic, șinele de tramvai întorcând la capăt, o fabrică de țevi sudate. Treceam pe lângă o Automecanica și-abia atunci ajungeam la clădirea dărăpănată, vopsită galben mur dar, a școlii. În interior eram la fel de pustiit. Pierdu sem marea mea dragoste din facul tate
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
vagabond hoinărise de la un capăt la altul al țării, pînă În clipa de fața, cînd trăsăturile sale ajunseseră să capete o duritate epică, În care se citea istoria cerului pustiu și a distanțelor cumplite, a roților În mișcare și a șinelor strălucitoare, a oțelului, a ruginii și a Încăierărilor sîngeroase, a pămîntului sălbatic și aspru. Bărbatul zăcea pe spate, nemișcat și dur ca o stîncă, cu ochii Închiși, cu trăsăturile Înțepenite În Încremenirea de nepătruns a morții. Încă trăia, dar Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
manivelelor, o zvîrcolire scurtă și neînțeleasă de sînge și oase și creier pe grinzile de lemn sau doar o grămadă informă veche, soioasă, cenușie și cafenie prăbușită Într-o dimineață În fața unei uși dărăpănate, pe o stradă din oraș, sub șinele trenului suspendat, o grămadă de zdrențe și oase, rece și fără viață, ce urmează a fi ridicată de poliție, anonimă și uitată În moarte așa cum fusese În viață. Aceștia erau, În marea lor majoritate, cei care ședeau acum la mesele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]