6,894 matches
-
știa deja răspunsul. — A-7, zise Tom. Studiul genei maturității. Iisuse. Josh încercă să rămână calm. Și cât de bătrâni erau? — Hmmm ... să vedem. Treizeci și opt de săptămâni și patru zile. Oh, Dumnezeule. Durata medie de viață a unui șobolan de laborator era de 160 de săptămâni, adică puțin peste trei ani. Acești șobolani muriseră în primul sfert al acelei perioade. Inspiră adânc. — Și cum se simt ceilalți din grup? — Au fost douăzeci, în grupul original de studiu, zise Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rămână calm. Și cât de bătrâni erau? — Hmmm ... să vedem. Treizeci și opt de săptămâni și patru zile. Oh, Dumnezeule. Durata medie de viață a unui șobolan de laborator era de 160 de săptămâni, adică puțin peste trei ani. Acești șobolani muriseră în primul sfert al acelei perioade. Inspiră adânc. — Și cum se simt ceilalți din grup? — Au fost douăzeci, în grupul original de studiu, zise Tom. Toți identici, toți de aceeași vârstă. Doi dintre ei au murit acum două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din spate, scădere a forței musculare, paralizie a picioarelor din spate la patru dintre ei ... Sunt bătrâni, spuse Josh, holbându-se la ei. Cu toții sunt bătrâni. — Da, zise Tom. Se vede limpede: îmbătrânire prematură. M-am dus și am verificat șobolanii morți acum două zile. Unul avea un adenom pituitar, iar celălalt o degenerare a coloanei vertebrale. — Semne de îmbătrânire... — Exact, spuse Tom. Semne de îmbătrânire. Poate că gena asta nu va fi produsul minune pe care mizează Rick. Mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
senatorului Wilson. Cum rămâne cu gena homosexualilor, cea care produce homosexualitate? — O asociere statistică. Nu întâmplătoare. Nici o genă nu cauzează orientarea sexuală. — Dar gena violenței? — Nu s-a verificat, după ultimele cercetări. — A fost raportată o genă a somnului ... — La șobolani. — Gena pentru alcoolism? — Nu a rezistat. Dar gena diabetului? — Până acum, am identificat nouăzeci și șase de gene implicate în diabet, spuse el. Fără îndoială, vom găsi mai multe. Urmă o tăcere uluită. În cele din urmă, unul dintre asistenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
în general, lumea tinde spre unitate în diversitate, cu toate acțiunile de “globalizare”, “integrare” sau “mediatizare”... Dar cu înțelegerea diferențelor cum stăm?... * Cică erau niște “mușchetari” reprezentanți ai generației eterne de adolescenți nedumeriți și nesăbuiți, după poreclele lor cunoscuți ca Șobolanul, Moaca, Boxerul și... ar mai fi vreo cîțiva... exact ca-n basme, fiecare cu trăsătura sa distinctă. Băi, n-ai o țigară, că nu mai am cașcaval, l-am pierdut ieri în lac, zice Boxerul.(termenul „cașcaval” semnifică bani - nota
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Ia vezi, bă, că pe mine nu mă cheamă Moaca! Te cheamă, bă, dacă-ți spun eu așa! Ia dă băi pachetul ăla de țigări încoace! Băi, vezi că-ți dau și una peste mutră! Nu vezi ce mutră de șobolan ai?... Băi, mai bine vă duceți la cules porumb! Tu ce te bagi, bă?... Mă bag, bă, ce-ți pasă ție?... A se continua tot așa... * Azi dimineață m-am îmbrăcat într-un hanorac lejer, sport cu glugă, mi-am
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
număr, 246. Ferestrele păreau să aparțină unei fabrici vechi, nu se zărea nici o lumină pe nicăieri. Privi În jur. Strada era mărginită de mormane de saci negri de gunoi, pe care ninsese, și de magazine chinezești. Spre oroarea ei, un șobolan Îi țâșni printre picioare. Un al doilea Îl urmă. Kitty se trase un pas Înapoi și văzu ambele rozătoare dispărând Într-o gaură din zid. Se grăbi să intre. Bâjbâi după butonul liftului, Într-un hol Îngust și slab luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cincisprezece ani. Și beau numai băuturi dietetice și aspartan de la șaisprezece ani. Știi, aspartanul e nociv pentru creier. Eram convinsă că e cancerigen, zise Diane, de aia m-am ferit Întotdeauna de el. — Nu, s-au făcut niște experimente pe șobolani, nu faci cancer, dar Îți omoară memoria. Eu de-aia și iau aspartan, prefer să Îmi sacrific trecutul, decât viitorul. Tot timpul mi se pare că sunt prea grasă. — Draga mea, liniștește-te. Ești ca o scândură, zise Diane. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În Upper East Side. — Deci nu prea ai văzut oameni care stau În rulote mizerabile, nu? — Nu, recunoscu Kitty. — Nici cartierele mărginașe? insistă el grav. — Nu prea, răspunse ea cuprinsă de remușcări. În afară de câteva cartiere din Manhattan, care colcăie de șobolani, precum Chinatown, unde din motive care-mi scapă oamenii plătesc chirii exorbitante pentru a fi la modă, nu prea am avut de-a face cu cartierele mărginașe. — N-ai pierdut nimic, zise el, spre ușurarea lui Kitty. Eu am crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de bun augur. Lângă baltă am văzut mugurii plesnind pe crengile sălciilor. În jur, iarba se deștepta la viață. Eu însumi aveam sentimentul că reînviam. Mă trezeam dintr-un somn urât, ieșeam la soare dintr-o pivniță umedă, plină de șobolani, purificându-mă în lumina dulce a primăverii. Când cineva e bolnav și nu vrea să moară are trei lucruri de făcut; așa citisem undeva. Mai întâi să recunoască singur că e bolnav. Apoi să acționeze împotriva suferinței. Și, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Era o zi splendidă, frumoasă ca un păcat. Dintr-odată, m-a copleșit o senzație plăcută și nouă pentru mine; memoria își pierduse parcă din greutate. Ah, binecuvântată stare. Mă simțeam ca o pivniță goală din care au fost izgoniți șobolanii și n-a mai rămas decât, ici, colo, câte o pânză de păianjen. Chiar lucrurile pe care mi le aminteam nu mai aveau greutate, nu mă mai apăsau, pluteau printr-un gol parcă. În timp ce ascultam muzica dulce a acestui gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când Domnul Andrei mi-a atras atenția că Arhivarul îl trăgea de limbă pe portar în legătură cu mine. „De ce te interesezi de mine pe la alții, domnule?” m-am răstit la el năvălind în arhivă. Surprins, Arhivarul s-a retras ca un șobolan speriat în spatele mesei la care lucra. Împiedecându-se, și-a scăpat ochelarii pe jos și, căutându-i, a călcat din greșeală pe ei și a zdrobit lentilele. Fără ochelari nu mai vedea nimic. Era ridicol, lipsit de apărare acolo în spatele mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca un incendiu care se pregătea să cuprindă porțile, gardurile, casele, totul. Și nu numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu de partea celor învinși. Ar fi o prostie să ai scrupule tocmai acum. Spune, eventual, că ai făcut pe tine de frică, asta produce impresie, înduioșează. — Ești cinic, șopti pierdut Dinu. — Eu cinic? — Îmi vorbești de parcă aș fi un șobolan oarecare. Vorbea cu ultimele resurse de mândrie jignită. — Știi ce ești? i-am zis. Un căcăcios. Tremuri ca un vierme. S-a înroșit violent și a înghițit în sec. Tot ce mai pot face pentru tine, am continuat, e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câteva capete. Arhivarul, portarul și Mopsul, întâmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii de mine. „Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?” L-am auzit pe Mopsul izbucnind într-un hohot de râs. Apoi pe Arhivarul. Se aplecaseră ca să vadă mai bine și râdeau. Asta m-a făcut să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atât de devotat În rele, să fac o gaură În perete, și apa intră În valuri, inundă subsolul, face să se prăbușească zidurile și așa nesigure, face ca toată spărtura să devină una cu restul canalelor, În care acum plutesc șobolani grași și putrezi, suprafața negricioasă ce se zărește În jos prin trapă este de-acum un vestibul al pierderii În noapte: departe de tot e Sena, apoi marea... Prin trapă atârnă o scăriță mobilă prinsă de marginea de sus, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să faci asta În Est. Savurîndu-și al doilea Bourbon Libre, Wakefield intră și el În conversație. — Dar vouă nu vă lipsește civilizația urbană? — Nimic din ceea ce e urban nu e civilizat, fornăie barmanul. Orașele sînt niște jungle și oamenii - niște șobolani. De-ăștia ca tine vin tot timpul pe-aici. Fug dintr-un oraș, Își cumpără cincizeci de hectare și un cîrd de oi și cred că o să fie fericiți. Am făcut și eu asta. Chicago, spune bătrînul, o dată nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
crimă“, mi-a spus ea. 2 Am întâlnit oameni care au petrecut ani de zile în pușcărie, dar pentru mine izolarea era de nesuportat. Ieșeam din celulă o dată pe săptămână să fac duș, iar în rest camera era plină de șobolani. După trei săptămâni de carantină am fost repartizat într-o cameră unde împărțeam două toalete și un duș cu alți 80 de oameni. Mizeria era insuportabilă. Dormeam pe niște paturi așezate pe trei nivele. Repartizarea paturilor o făcea șeful de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
fericirea pe chip. Purta tot costumul lui vechi, mult prea mic pentru el. Au luat trenul Odakyū. Gaston vedea pentru prima oară cartierul Shinjuku. Takamori se lăuda că el cunoaște atât de bine această parte a orașului, încât știa și șobolanii, și cuiburile lor. Nu-i nimic dacă-i arăți găurile șobolanilor, dar nu-l duce în locuri care sunt o rușine pentru Japonia. Nu trebuie să-mi spui tu. Nici nu apucară bine să iasă din gara Shinjuku și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pentru el. Au luat trenul Odakyū. Gaston vedea pentru prima oară cartierul Shinjuku. Takamori se lăuda că el cunoaște atât de bine această parte a orașului, încât știa și șobolanii, și cuiburile lor. Nu-i nimic dacă-i arăți găurile șobolanilor, dar nu-l duce în locuri care sunt o rușine pentru Japonia. Nu trebuie să-mi spui tu. Nici nu apucară bine să iasă din gara Shinjuku și să meargă vreo câțiva pași, cu Gaston între ei, că se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe Ame-kō. Piei din calea mea! Chiar în clipa aceea s-a auzit o voce de bărbat strigând dintr-una din camerele de vizavi. — Hei! Să vină careva repede! Femeia, speriată de țipete, s-a uitat în jur ca un șobolan încolțit și, înșfăcându-și bocceluța, a pornit pe coridor în jos. Când a văzut aprinzându-se lumina în odaia cameristei, s-a întors înspăimântată spre Gaston și i-a strigat: — Unde-i camera ta? Repede! Du-mă în camera ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
profund, spuse: — Mâncare... — Ce? — Mâncare... un magazin... pentru câine... pentru mine. Îi arătă, cu o față tristă, stomacul. Femeia l-a măsurat din priviri precaută și după aceea spuse: — Hai cu mine! A dispărut într-un gang cu iuțeala unui șobolan. Gaston auzise că orașele orientale, așa cum sunt ele descrise în O mie și una de nopți, abundă în labirinturi pline de enigme, dar nu se așteptase să găsească un astfel de gang în plin Tokyo. Aplecându-se cât a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-i uriașă. Pe jos, la picioarele lui, se afla bocceluța pe care o mai văzuse și înainte. — Să nu faci zgomot, îl preveni femeia în șoaptă. Mă duc să-ți aduc ceva de mâncare. A urcat iar treptele, ca un șobolan, la fel de repede cum le coborâse și dusă a fost. Cu sufletul la gură, Gaston s-a ghemuit pe ciment, cuprinzându-și genunchii cu brațele și așteptând în tăcere, neavând curajul nici să respire. Potaia cea bătrână îi lingea mâinile. Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-l văd pe câine-san. Takamori a înțeles din privirile lui cât de mult își dorea să vadă iar câinele. 9 Străluciți, voi, stele! Takamori se descurca la fel de bine în Shibuya, ca și în Shinjuku. Și aici cunoștea toate găurile de șobolani. Gaston își avea și el amintirile lui legate de acest cartier. Cei trei au coborât din autobuz și au pornit-o pe jos. La ora aceea târzie, strada era încă plină de lume. Gaston se tot oprea și se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în cele două zile pe care și le-au petrecut împreună în Sanya. La un moment dat, a mai apărut cineva. Din întunericul casei s-a ivit un individ subțirel, plăpând, de peste cincizeci de ani. Avea o față ca de șobolan și priviri de om șiret și rău. „E Kobayashi, sigur“, gândi Gaston. Știind că acest Kobayashi fusese cândva soldat pe o insulă din Pacific, se așteptase să vadă un om mai bine făcut, dar s-a înșelat. Omul a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]