KorAP: Find »[drukola/base=șut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...70 >

1,728 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

VOAL: Nebunii trebuie dați afară. Clar. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ei, nu e chiar sigur că e nebun. BĂTRÎNUL CU BASTON: E nebun. Asta se vede cu ochiul liber. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu știu. Eu, chiar așa, să scot omu’ în șuturi nu mă bag. Poate că are și el niște drepturi. Eu mai bine zic să mergem toți trei să-i spunem clar în față să facă liniște. BĂTRÎNUL CU BASTON: Aha, acum nu-ți mai tremură mâna... BĂRBATUL CU ZIARUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

de restul echipei. El este vulturul singuratic, bărbatul misterios, ultimul campion care-și apără titlul. Fotografii, stând reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un salt spectaculos În gura porții pentru a respinge cu vârfurile degetelor un șut jos, fulgerător și stadionul Își exprimă printr-un muget admirația, În timp ce el rămâne o clipă, două, lungit acolo unde a căzut, În cadrul porții Încă intacte. Dar În Anglia, cel puțin În Anglia tinereții mele, repulsia națională față de oamenii care-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
aveam și eu zile În care simțeam că prind aripi - mirosul plăcut al gazonului, bucuria de a-l vedea pe acel celebru Înaintaș al echipei interuniversitare driblând tot mai aproape de mine cu mingea cafenie nou-nouță În bombeul lui strălucitor, apoi șutul vijelios, norocul de a-l apăra, senzația de fericire prelungită... Dar mai erau alte zile, mai ușor de ținut minte, mai esoterice, sub un cer mohorât, când zona din jurul porții era o masă de mocirlă neagră, mingea era lipicioasă ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
un tandru gungurit. Se aduna ceața. Jocul devenea o masă de capete mișcătoare pe lângă cealaltă poartă a terenului de la St. John sau Christ sau alt colegiu, unde jucam. Sunetele Înăbușite care se auzeau de departe, un strigăt, fluierul, bufnitura unui șut, toate astea erau cu totul neimportante și nu aveau legătură cu mine. Nu mai apăram mingile trase la poartă, ci mai degrabă un secret. Stând cu mâinile Încrucișate, rezemat de stâlpul din stânga al porții, savuram plăcerea de a Închide ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

în buzunar. Aș fi vrut să-i spun ceva. Experiența m-a avertizat instantaneu. „Dacă descleștezi dinții e prăpăd. Tsunami cu harakiri pentru telespectatori.“ Știam că riscurile sunt imense. Am strâns și mai tare dinții. Stomacul, răzbunător, îmi trimitea, în șuturi, valuri-valuri de votcă înapoi. Poate și vreo bucățică din tortul de azi-noapte. Am ridicat neputincios din umeri și i-am făcut semn Anei: „Asta-i! Mă... Ce vrei să fac?“. Am ieșit în ritmul sincopat al șuturilor stomacului. Lupta începuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
îmi trimitea, în șuturi, valuri-valuri de votcă înapoi. Poate și vreo bucățică din tortul de azi-noapte. Am ridicat neputincios din umeri și i-am făcut semn Anei: „Asta-i! Mă... Ce vrei să fac?“. Am ieșit în ritmul sincopat al șuturilor stomacului. Lupta începuse. Venea hohotind metafizica. O știam prea bine. Singura, nemiloasa, perfida lege a luptei era să nu-mi treacă prin cap un singur cuvânt: vomă. În rest, puteam să mă gândesc la orice, până și la mizera mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
viața nouă mult trâmbițată nu era decât o gogoriță menită să ne facă docili în așteptare, jinduind o fericire despre care ni se tot vorbea, dar de văzut o vedeam mereu la alții, când am început să primesc din plin șuturi mobilizatoare în numele acestei fericiri promise, am început să înțeleg că alegerile mele fuseseră aiurea. Că m-am lăsat dat pe păcăleala unor vorbe în care cei care mi le vindeau nu numai că nu credeau, dar le și batjocoreau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nimic. A reușit să se strecoare de sub mașină și, cu brațele în șold, privea nedumerit isprava. Din când în când, neputincios precum inginerul când mă văzuse apărându-i în față cu Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii, privesc nedumerit spre masa mea cu cei doi orbi și aș vrea să-i trag un șut nenorocului care m-a făcut să-mi pierd servieta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii, privesc nedumerit spre masa mea cu cei doi orbi și aș vrea să-i trag un șut nenorocului care m-a făcut să-mi pierd servieta, să nu mă pot duce acasă și să dorm, să uit de mine și de toate ale mele. Aș vrea să-i mai trag un șut nenorocului și pentru că mi i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
vrea să-i trag un șut nenorocului care m-a făcut să-mi pierd servieta, să nu mă pot duce acasă și să dorm, să uit de mine și de toate ale mele. Aș vrea să-i mai trag un șut nenorocului și pentru că mi i-a adus în față iarăși pe cei doi orbi, pe care-i privesc neputincios, fascinat doar de neobișnuita lor prezență. Așa cum altădată, în bodega de pe Apolodor, în picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
încă în ușa berăriei, nehotărât dacă să intru sau nu. Neștiutor al împăunării de peste douăzeci de ani, cu credința că scrisul meu la gazetă ar fi putut însemna altceva decât nimic. Stau doar și șovăi în ușa berăriei, neștiutor de șutul în fund pe care îl voi lua, peste ani, de la mult iubita mea gazetă. Pur și simplu a apărut într-o zi, fără contribuția mea, pe care o credeam esențială până în acea zi. Țineam gazeta în mână și nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Sau spre o altă crâșmă. Ridic și eu din umeri către Caraman. Am probabil o față atât de pleoștită, încât donșoara Țapu izbucnește în hohote de râs. Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când spre lumea din crâșmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nu pierd autobuzul, și, cum erau două bodegi și o cramă chiar lângă autogară, ca într-un blestem, ca o pedeapsă batjocoritoare, ca pietre grele ale încercărilor prin care tot treceam, ca semne clare ale neputințelor mele, pecinginea destinului și șutul metafizic, când ieșeam în cele din urmă din crâșmele acelea și ajungeam la casa de bilete, autobuzul plecase de mult, se făcuse iarăși târziu pentru a mai prinde slujba din G. Acum, în sfârșit, în stația de la statui, văzând lumânarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
chiar treaz fiind, dar în condițiile noastre, o batjocură, ospătarul a venit nervos la mine: — Dom’ inginer, mergeți, bre, cu el la cabină. Vreți să moară pe drum? L-ați văzut cum coboară? Zici că-l ține nenorocirea numa-n șuturi. Tura trecută l-a prins fochistu’, că dacă nu era pe fază se proptea dom’ doctor în obrelict. Acu’ l-am dus io la necesități. Mergeți și-l aduceți, recuperați-l, că mai face vreo tumbă cu salt mortal și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
clătinat iar capul. Începusem să mă joc cu ea. Simțeam că și ea intră în joc. S-a răzgândit, brusc. — Bine. Ai doi. Și cu optul de data trecută, ai scăpat. Poți să pleci. Cred că-i cel mai dur șut în fund pe care l-am luat vreodată. Acum îmi lungesc așteptarea, trecerea în zadar, cu citiri din dicționarul latin. Îmi par, uneori, atât de cunoscute aceste cuvinte, pe care nicicând nu le-am mai întâlnit și pe care aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Și aici am acostat după multe alte încercări, inclusiv cu popasuri prin învățământ. Odată era chiar să o iau spre o carieră universitară, dar m-am oprit la timp. De fapt, nu m-am oprit, am fost trimis cu un șut bine plasat profesor la o școală ajutătoare undeva pe lângă anticul Aegyssus. Am plecat de acolo cu o colecție de toarte de felurite oale și ulcele. Din tot ce spărsese istoria străveche, strămoșii mă ademeniseră cu cioburile acelea, tocmituri ale țărânii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
liniei, vatmanul m-a trezit. Se lumina de ziuă. De undeva se auzea un taraf. Instinctiv am pocnit din degete, zvâcnind spre o țopăitură. N-am mai apucat să chiui. Vatmanul m-a scos afară din vagon. Un fel de șut, cu învârtitură pe loc. L-am întrebat unde am ajuns. Mi-a spus că acolo era capul. Trecusem cu o stație de aceea unde ar fi trebuit să cobor. Muzica venea de la secția de votare, unde aveam de gând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
S-au deschis ușile. Înaintam atent, îngrijorat. Nu eram convins că mă trezisem deplin din beție. Mă temeam să nu mă împiedic, să nu amețesc sau, și mai rău, să mă năpădească cine știe ce revoltă a stomacului tocmai la urnă. Afurisitul șut metafizic. Aerul rece mă chinuia în continuare în partea dreaptă. Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul în cârcă. Ajunși la urnă, copilul s-a aplecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și cultivarea mitului unui conducător atoateputernic, binecuvântare pentru un popor amărât și o nație mereu amenințată grozav din toate părțile. Întru salvarea bieților oropsiți, venea mereu eroul providențial, adus de Dumnezeul nației cu avionul (Carol II) sau propulsat în nesfârșite șuturi în fund pe drumul greu al ilegaliștilor (Ceaușescu). Mai de curând, după găurirea drapelului, ne-am procopsit cu trei îndrumători, unul mai providențial decât altul, rând pe rând. Alți câțiva, cu mânecile suflecate a strămoșească râvnă patriotică și cu priviri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
zile nu-mi mai telefonase. Nici nu se aștepta să răspund. Am răspuns totuși. Cu vocea ei încurcată, poticnită, abia mormăind, m-a rugat: „Vino să mă iei. M-au... Ninge și io stau aci... M-au jicnit... Aproape în șuturi... N-auzi, de ce nu zici nimic?... Am... De ce nu vii să mă iei. Ninge și io...“. Am găsit-o chircită, pe vine, lângă o coloană dintre acelea de pe străduța care ducea din Bulevard spre Bancă. Spunea că intrase în restaurantul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
spun aceluia din oglindă, urâtule, supăratule, speriatule, mă car, numa’ să strig să vină destinu’ să mă scoată, că multilaterala dezvoltată e după ușă, mă așteaptă, nu întârzii p-aici prea mult, nu voi mai apuca să mă recomand, că șutul metafizic mă va arunca spre marile mistere cosmice ale vomei, mă voi prăbuși în neagra, hulpava gură a haosului și voi voma astral, îndelung, inuman de îndelung, apoi mă voi spăla și mai îndelung pe față, mă voi răcori într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

ținea minte, nu-l Încercase nici cea mai mică dorință de a mîngîia un cîine sau de a da de mîncare unei pisici și În mai multe Împrejurări, cînd Îi surprindea neatenți pe punte În timpul gărzii nocturne, le trăgea niște șuturi atît de puternice, Încît deseori plonjau În marea În care dispăreau definitiv. Mereu marea; nu avea să-și amintească nici măcar o singură zi din viață În care să n-o știe prin preajmă, și chiar Încercase uneori să se obișnuiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Să nu faci nici un pas greșit! mîrÎi el printre dinți, observînd că celălat Întîrzia să se ridice după a cincea căzătură. Dacă Încerci să mă tragi pe sfoară, Îți frîng coastele... Și pentru a-și Întări spusele, Îi trase un șut puternic În fund, care Îl azvîrli din nou pe nefericit cu capul Într-o stîncă, făcîndu-i o gaură În frunte, din care aproape imediat Începu să țîșnească sînge. Ca și cum asta, În loc să-l liniștească, păru să-l scoată și mai tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
și blocă tambuchiurile de pe puntea-platformă, asigurîndu-se, ca un perfect cunoscător al acelui tip de baleniere, că nu lăsase nici un singur gol prin care să poată scăpa marinarii. Știindu-se de-acum stăpîn absolut pe suprastructură, dădu jos dintr-un singur șut ușa de la cabina căpitanului, aflată la castelul pupa, iar cînd acesta se ridică În capul oaselor În pat, surprins și Încercînd să pună mîna pe pistolul pe care Îl ținea În sertarul mesei, era deja prea tîrziu, căci vîrful macetei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Vreau să privești de pe mal cum ți se scufundă vaporul. Îl Îmbrînci pînă pe punte, cu fața scăldată În lacrimi, aproape idiotizat, În timp ce flăcările Începeau să cuprindă vechea structură de lemn, iar fumul punea stăpînire pe interiorul cabinei. Tot În șuturi Îl obligă să coboare În felucă, tăie frînghiile dintr-o singură lovitură seacă de macetă și apucă vîslele, Îndepărtîndu-se fără grabă de vaporul care se transforma Într-o adevărată torță plutitoare. La puțină vreme după aceea, Începură să se audă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]