7,853 matches
-
luat-o în zbor către turnul de apă. — Știți când a fost ultima oară un păun în acest oraș? - i-a întrebat profesorul Angelo pe oameni. Fiind că la grădina zoologică nu există nici unul! Atunci când Colonelul i-a pus pe țigani să aducă trei sute de păuni! Unii din cei de față își mai amintesc de asta! Le-a promis în schimb cinci urși, numai să fie niște păuni puternici, pentru că voia să-i înhame la sania noii lui amante. Apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să-i înhame la sania noii lui amante. Apoi s-au urcat în sanie, în dosul păunilor legați câte zece, și s-au luat la întrecere cu tramvaiul. Iar vatmanul știa că, dacă-și voia binele, trebuia să cedeze, iar țiganii și-au primit cei cinci urși, numai buni de dans, fiind că i-au adus niște păuni zdraveni. Și, de fapt, tot orașul a petrecut în tihnă pe străzi până ce Colonelul s-a îmbătat criță. Atunci și-a mânat sania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o savura întocmai cum îi spusese chelnerul la început. Își mai aprinsese o țigară și acum privea fumul albăstrui ce se ridica calm în aerul după-amiezii fierbinți. În clipa aceea, grădina de vară se umplu de zarvă. O ceată de țigani năvălise înăuntru: șase bărbați și patru femei cu fustele largi și înflorate, înconjurați de puradei ce alergau printre picioarele celor mari. Vorbeau tare și țipau unii la alții făcând o gălăgie de nedescris. Cei zece lipiseră trei mese una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
alta și luaseră loc pe scaune. Copiii se fugăreau printre mese, alergând care încotro și țipând de mama focului. Maricel se apropie cu pași mari de ei și se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o are. Tăceți din gură, că deranjați ceilalți clienți! adăugă el, cu glas mai molcom de astă dată. Deși stătea cu spatele la el, Cristian Toma ar fi putut să jure că Maricel făcuse un semn cu capul spre el, atrăgându-le țiganilor atenția că nu e bine să-l deranjeze pe domnul inspector de la poliție. Larma încetă imediat ce starostele ori ce o mai fi fost el se răsti cu voce puternică la ai lui. Ceata de copii se strânse în jurul celor bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui din celălalt capăt al terasei șușoteau între ei, adunați toți cu capetele aplecate peste masă. Hotărât lucru, ceva nu era în ordine. Trecuseră minute bune de când Maricel le ceruse să facă liniște și, lucru neobișnuit pentru un grup de țigani, liniștea era păstrată în continuare. Toma îi știa bine pe aceștia, avusese de a face de multe ori cu ei. Nu erau în stare să rămână tăcuți nici măcar cei maturi, darămite puradeii care erau ca argintul viu. Maricel își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de cuminți? Nimic altceva decât ați auzit și dumneavoastră, ridică Maricel din umeri, alta-i problema cu ei. Tocmai au venit de la poliție. Nu mai spune! Dar ce-au făcut? întrebă Cristi. Nu era mirat de loc. Delicvența în rândul țiganilor era foarte ridicată, așa încât o vizită la poliție nu reprezenta nimic neobișnuit. Știa de asemenea că atunci când unul dintre ei era arestat, în fața sediului secției de poliție se adunau cu toții în așteptarea verdictului. Se tânguiau căinându-l pe cel reținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era arestat, în fața sediului secției de poliție se adunau cu toții în așteptarea verdictului. Se tânguiau căinându-l pe cel reținut și țipau în gura mare ca să audă oricine voia cât de nevinovat este acesta. N-au făcut nimic. Ăștia sunt țigani zlătari. Îi cunosc foarte bine, an de an vin aici de cum se încălzește afară și dă colțul ierbii. Spală nisipul din pâraie, caută aur. Nu se țin de prostii. Păi atunci, ce-au căutat la poliție? Le-a dispărut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
astfel încât nu mai era nevoie să aprindă becurile electrice ascunse în niște felinare rustice din fier forjat. Era chiar mai bine așa, singur, pe întuneric, numai cu gândurile sale. La început, aflând că în zonă se află o șatră de țigani, întrezărise o rază de speranță. Acesta putea fi un indiciu prețios, ar fi putut presupune că apăruse o eventuală pistă pentru investigațiile sale. În sfârșit își putea canaliza eforturile într-o direcție concretă. Elanul însă i s-a frânt imediat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Credeți că au vreo legătură cu cazul nostru? La momentul ăsta nu cred nimic. Vreau să mă lămuresc cine sunt și ce hram poartă, nimic altceva. Domnule inspector, spuse Vasilică zâmbind larg, nu cred că ei reprezintă o pistă. Sunt țigani zlătari și nu se ocupă cu fărădelegi. Îi știm de o grămadă de vreme, vin aici an de an și spală nisipul din pâraiele de munte, căutând grăuncioare de aur. Nu ne făcură niciodată probleme. Stau liniștiți în tabăra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gurii. Pe deasupra, veniră ieri la secție să facă reclamație. Cică le dispăru și lor un puradel noaptea trecută. Erau disperați și speriați totodată. Știu, i-am văzut ieri la terasă în oraș, spuse Cristi calm, nedezlipindu-și privirea de la grupul de țigani, iar dacă îți amin tești, am venit și eu ieri la secție unde am aflat de dispariția copi lului. Iaca, se pare că găsiră ceva! îl făcu atent Vasilică. Unul dintre bărbați ieșise din apă cu tipsia în mână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
terasă nu se vedea pe acolo și nici nu le auzea vocile prin preajmă. Ieri văzuse șase copii de diferite vârste alergând gălăgioși printre mese. Reușiseră să coboare panta abruptă și acum mergeau prin nisipul de pe mal spre grupul de țigani. Fără nici o îndoială că fuseseră deja văzuți de aceștia, însă nimeni nu se întrerupea din lucru. Singur, starostele se ridicase de pe scăunelul său și îi întâmpină în picioare. În timp ce spălau nisipul din talere, bărbații din apă le aruncau priviri furișe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un nor de fum din pipă. Nu mai merită să ne trudim, de la an la an scoatem tot mai puțin aur. Atunci de ce mai veniți? întrebă Cristi care privea curios în jur. Păi, ce altceva să facem dom' șef? răspunse țiganul tot cu o întrebare, dar nu înainte de a mai pufăi odată din luleaua. Nu știm să facem altceva decât meșteșugul ăsta. Ce vreți, să ne apucăm de furat? Trebuie să ne creștem și noi copiii. Câtă vreme reușim să scoatem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu nimic. Era desculți și pielea de pe mâini i se încrețise de stat prea mult în apă. Îi arunca priviri piezișe lui Cristi care se apropiase și el curios să vadă ce se afla în tipsia aceea. Iaca domnule, rosti țiganul cel bătrân, asta scoatem noi! Cu vârful degetului arătător, răscoli grămăjoara de nisip ud și îi arătă două grăuncioare galbene și strălucitoare, nu mai mari decât o jumătate de bob de orez, dar mult mai subțiri. Le împinse cu unghia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scurtă, strecură săculețul înapoi la brâu și se apucă din nou să tragă din lulea. Cristi putea să jure că moșneagul nu scosese de la chimir aceeași punguță pe care o văzuse el de sus de pe stânca de unde observaseră ei șatra țiganilor zlătari. Aceea era mult mai plină, dar se făcu că nu observă. Dădu aprobator din cap, ca și cum îl înțelegea foarte bine, ba chiar îl compătimea pentru munca grea pe care o făceau ei acolo și pentru puținătatea aurului găsit. Aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de-a curmezișul. La baza șteampului, movilițe de pietre mărunte zăceau împrăștiate de o parte și de cealaltă. Nu se putea apropia prea mult, pentru că de jur împrejur malul era acoperit cu mâl moale. Am lucrat ieri la șteamp, explică țiganul cel bătrân, n-a apucat să se usuce. Da' de Rândunel al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se usuce. Da' de Rândunel al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași în spatele lor. Unul dintre ei, un țigan înalt și subțire, cu plete negre și mustața subțire îl privea întrebător cu mâinile în șolduri. Imediat, femeile se apropiară și ele în fugă strigând aceeași întrebare. De aia și venirăm, interveni Pohoață, observând că Toma are o ezitare. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-i mai bine, se arătă mulțumit Cristi. Ia să vedem cum stăm! Toată suflarea se uita el așteptând. Vreau să-mi povestiți încă odată cum s-au petrecut lucrurile. Înainte de toate, spuse Toma, care avea ceva experiență în materie de țigani și nu mai voia să aibă de a face cu discuțiile lor în contradictoriu, vreau să știu cu cine stau de vorbă. Adică cine vorbește pentru toată lumea. De acord? Bine, adăugă el fără să mai aștepte confirmarea lor, în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aducem căruțele până aici. Nu există drum prin pădure. Le-am lăsat mai încolo, într-o poiană, unde au și caii ce paște. Este treaba puradeilor să aibă grijă de animale și să le păzească. Nu-i foarte departe, continuă țiganul, scoțând încă un nor de fum, cam la un sfert de ceas de mers întins. Pleacă acolo de dimineață și stau cu animalele peste zi. La amiază, le duce unul dintre noi de mâncare și mai vede ce fac ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
punea la îndoială autoritatea. Peste iarnă, coborau la câmpie unde căutau un sat mai răsărit, la marginea căruia să se așeze. Făceau negoț cu sătenii care se bucurau că primesc aur curat în schimbul hranei și nutrețului de care aveau nevoie țiganii. Apoi, odată cu primăvara, plecau iarăși la drum spre Baia de Sus. În noaptea aceea Strugurel trebuia să stea de veghe însă starostele schimbase rânduiala. Ținând cont de necazul ce se abătuse peste el îl oprise și hotărâse ca propriul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mișca fără să scoată nici un sunet, prelingându-se aproape lipit de pământ. Zgomotul pe care îl auzise venea de undeva de destul de aproape, nu mai mult de douăzeci de metri, așa încât trebuia să fie foarte atent dacă nu voia ca țiganul să-l simtă. De acum se afla destul de departe ca să poată schimba direcția și să ajungă chiar în spatele locului unde se ascundea vărul său. Coti la stânga și începu să se furișeze într-acolo. Era concentrat la traseu și tresări speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acela, nu avea rost să piardă vremea cu asemenea lucruri, acum trebuia să se concentreze la altceva. Mai avea o problemă mare cât roata carului. În toată alergarea lui nebună prin pădure, se dezorientase. Nu mai știa unde este tabăra țiganilor zlătari. Bănuia vag direcția în care ar fi trebuit să meargă, dar nu era de loc sigur. Nici nu era de mirare că se rătăcise, întunericul și negura jucaseră un rol foarte important. Se temea și de cei care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de căldură îl inundă din tălpi până în creștet. Focul, asta se vedea acolo. Desigur că cineva din tabără se trezise și mai pusese lemne peste vatră. Fără îndoială că remarcaseră lipsa lui Burcilă și poate că și pe a sa. Țiganii erau puși în gardă și nu mai trebuia decât să strige pentru ca ai lui să-i sară în ajutor. Se încordă, își umplu plămânii cu aer și se pregăti să țipe, așa cum nu o mai făcuse niciodată în viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în care ținea pipa și întreg convoiul rămase pe loc. Caii negri și frumoși dădeau din cap ner voși, sforăind puternic. Din când în când băteau din copite scoțând un nechezat subțire. No, dom' șef, ce vrei de la noi? întrebă țiganul cel bătrân fără să coboare din căruță. Ce faceți? Nu se vede? răspunse starostele tot cu o întrebare. Plecăm. Ați terminat de scos aurul din pârâu? Vă mutați în altă parte? Nu. Plecăm de tot de aici. De după coviltirele căruțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zvârcolea și bătea cu brațele în pământ, scoțând țipete de jale. Își smulgea părul de pe cap, tângu indu-se de mama focului. Polițistul se uita nedumerit la spectacolul acela, nepricepând ce se întâmplă. Nu înțelegea nici un cuvânt din ce spuneau țiganii, pentru că nu vorbeau românește. După câteva momente în care starostele își urmări oamenii tăcut, acesta se ridică în picioare pe capră și strigă pe țigănește ceva. În afară de femeia care se zbătea mai departe la pământ, ceilalți se liniștiră pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]