1,798 matches
-
să ajungă ce nu era. Văzându-l, Îți dai seama că nu e preocupat decât de persoana lui, convins că toate Îi vin bine și că podoabele pe care le poartă sunt asortate. Și e Încredințat că toți ochii sunt ațintiți asupra lui și oamenii fac cu schimbul ca să-l admire pe Îndelete”2. Parcă ar fi rânduri scrise În veacul al XIX-lea, la Londra, nu În plin clasicism francez. Cu nimic mai diferiți ar fi Într-adevăr, dar numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fond a dispersiei și aneantizării eului, care Îi spulberă identitatea, e tocmai cerul gol și acel „Got ist tot” formulat vizionar de Nietzsche. Dar și cerul lăuntric Începe să se golească din clipa În care priviri tot mai scormonitoare se ațintesc asupra lui. Aparent restaurat (narcisic) de oglinzile Întoarse spre sine, eul se fragilizează de fapt. Acesta e unul dintre paradoxurile modernității. Hiperinvestirea eului merge mână În mână, sugerează Gilles Lipovetsky În Era vidului, pe urmele lui Chr. Lasch, cu „dezafectarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
totuși un scriitor 1. Iată de ce nici nu o să ne ocupăm de ea. În cercetarea aceasta, pe care o consacrăm unui om și În special modului său de a fi, tot ce nu este vocație autentică, deget al lui Dumnezeu ațintit spre inteligență, trebuie lăsat de-o parte. XII Acum se știe prea bine care a fost acea vocație și cum i-a dat curs Brummell. Era născut pentru a domni prin Înzestrări dintre cele mai bune; chiar dacă odată, Montesquieu, Înciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că trebuie sau să vă faceți călugăriță, sau să deveniți cucernică”. Aprobă totuși proiectul prințesei de a ridica un bărbat la Înălțimea ei, dar are un aer cu totul indiferent când e vorba de a afla asupra cui s-au ațintit ochii acestei femei, care nu-l vede decât pe el. Doamna (ducesa de Orléans) moare În timp ce se desfășura iubirea Domnișoarei pentru Lauzun. Regele ar vrea să o Înlocuiască pe ducesă cu Marea Domnișoară. Dar prietenul cavalerului de Lorena nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înnourau Într-adevăr ochii, așa cum mi se părea, Într-o foarte scurtă clipă de dare pe față a unei tulburări ascunse? Nu aș putea jura. Ce știu Însă e că pe când povestea, privirea lui, făcându-se și mai adâncă, se ațintea asupra nelipsitelor inele, lung și cu duioșie, ca și cum acele pietre ar fi cuprins taina vieții lui, oglindindu-i În ghiața lor limpede și albastră toate gândurile și amintirile”. Această „foarte scurtă clipă” când s-a lăsat ispitit de ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Janey la telefon, Helen primise rolul Titaniei. M-am resemnat la gândul că nu aveam să ne vedem prea mult. Jucau vreo douăzeci de oameni în piesă; nu era un one woman show de Beckett în care reflectoarele să fie ațintite pe Helen tot timpul spectacolului. Nu că mi-ar fi displăcut ideea de a o vedea pe Helen îngropată până la gât. —A trebui să și citesc piesa, m-am plâns lui Janey. Mi-am zis că e și cazul, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
majoritatea celor de față, în cor, aproape la unison, salutând fără să întoarcă capul. Nu mă lăsai dusă de val. Hugo era un tip înalt, zvelt, cu părul blond, ochi gri, un nas lung de patrician, către vârful căruia își ațintise ochii. Părea că este mimica lui obișnuită. Era înfășurat într-o haină închisă la culoare și purta o eșarfă de mătase. Se dezbrăcă cu un aer ușor arogant și de dedesubt se iviră puloverul negru, pe gât și pantalonii dungați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Rosti replicile Helenei în mod desăvârșit, cu pasiunea și tristețea dragostei neîmpărtășite și, mai târziu, cu convingerea neconfirmată că toți ceilalți își puseseră în cap să-și bată joc de ea. După primul său monolog mai lung, toți ochii se ațintiră asupra ei, într-o tăcere desăvârșită: fără fâțâieli, fără sorbit de cafea, fără vizite la budă. La o primă privire, în ciuda faptului că stătea în capul mesei, nu ai fi observat-o deloc pe MM; o făzăniță ștearsă printre atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
grea domnea peste cei de față, care se mulțumeau să scoată la răstimpuri mârâieli aprobatoare. Al-Mulih deschise gura ca și cum s-ar fi pregătit să-și continue argumentația. Dar nu rosti nimic, făcu un pas înapoi și se așeză, cu privirea ațintită în pământ. Trei vorbitori de origine oarecare se ridicară atunci pe rând pentru a spune că trebuia să se negocieze de urgență predarea orașului, căci diriguitorii pierduseră deja prea multă vreme, nepăsători cum erau la suferințele celor umili. A venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fost tuturor greu s-o recunoaștem dacă Mariam n-ar fi fost în brațele ei. Singurele strigăte de bucurie au fost ale mele și ale surorii mele. Mohamed și Warda erau încremeniți de emoție, la fel ca sutele de priviri ațintite asupra lor. Cât despe Salma, m-a strâns ceva mai puternic la piept. După felul cum respira, după suspinele care-i scăpau, am înțeles că suferea. Lacrimile îi curgeau desigur la adăpostul vălului, și nu fără motiv, deoarece patima neînfrânată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cerșetoarea îl apucă pe Zeruali de încheietura mâinii și-l trase cu putere. Acesta căzu de pe cal, doar piciorul drept rămânând agățat în scara șeii; trupul i se răsturnă, măturând pământul cu turbanul, în veme ce vârful unui jungher se ațintea spre gâtul lui. — Spune-le oamenilor tăi să nu se clintească! urlă pretinsa cerșetoare cu glas bărbătesc. Zeruali făcu întocmai. — Poruncește-le să se îndepărteze până în satul vecin! Câteva minute mai târziu, pe drumul acela de munte nu mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am gândit mereu că gloriosul meu predecesor avea dreptate. Fără o armată a lui, papa n-ar fi decât capelanul celui mai puternic rege. Suntem uneori constrânși să folosim aceleași arme ca și adversarii, să trecem prin aceleași compromisuri. Își aținti arătătorul spre mine. — Ceea ce spuneți Ne încurajează. Bovadiglia a avut mână norocoasă. Sunteți pregătit să Ne slujiți? Am îngăimat o formulă de încuviințare. A luat act, nu fără a face o mutră oarecum ironică: — Să primim cu resemnare hotărârile Providenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
american se roagă pentru dumneavoastră și pentru familia dumneavoastră. Văduva ridică brusc privirea. Avea părul vopsit în negru, ochii fiind aproape de aceeași culoare. O apucă pe Maggie de încheietură, așa că fu silită să privească acei ochi negri, încă umezi și ațintiți asupra ei cu o intensitate neobișnuită. —Vii de la președintele Statelor Unite? —Ei bine... Știi că soțul meu avea un mesaj important. Pentru prim-ministru. — Am înțeles lucrul ăsta și e într-adevăr o tragedie... Nu, nu înțelegi. Încerca să-i transmită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu ia și el? Tatăl nu-l asculta. Studia obiectul, întorcându-l pe o parte și pe alta în mâini. Se uita atent la „învelișul“ de lut în care era fixată tăblița. Ce e, tată? Bărbatul ridică privirea și o aținti cu asprime asupra fiului său. — Să n-aud o vorbă! Apoi ieși din dormitorul lui Salam, mergând încet și foarte atent, cu ochii la obiectul din mână. O clipă mai târziu, băiatul îi auzi vocea înfundată vorbind la telefon. Neîndrăznind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și ea din cartierele Afganistanului: dacă cineva îndreaptă pistolul spre tine, ridici mâinile în aer și nu te mai miști. Dacă trebuie să vorbești, o faci foarte încet. Cu mâinile sus, Maggie se holba la țeava pistolului care era acum ațintită spre ea. În bezna aceea, nu vedea aproape nimic. Purtătorul armei își mișcă brusc brațul: Maggie se pregătea pentru glonț. Dar în loc să tragă, acesta se întinse spre stânga, apăsând cu mâna pe întrerupător. Într-o clipă ea îl văzu - iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o parte într-alta, după care mâna începu să-i tremure ușor. Îți jur, altcineva a făcut asta. Nu eu. Încet, nu mai repede decât mișcarea secundarului unui ceas de mână, brațul se lăsă în jos. Pistolul nu mai era ațintit asupra ei. Dar nu avu curajul să se miște decât după ce brațul lui rămase coborât vreme de aproape un minut. Se apropie încet de el, privindu-l tot timpul în ochi. Apoi, spre surpriza amândurora, întinse brațele și le trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Acum îmi cereți prea mult, domnișoară Costello. — Asta înseamnă că nu vreți să ne spuneți sau că nu știți? Acesta era Uri, care acționa ca și cum el și Maggie ar fi fost colegi de ștafetă. Akiva îl ignoră, ochii săi rămânând ațintiți asupra lui Maggie. De ce nu acceptați sfatul cuiva care a stat în cartierul ăsta mai mult de patruzeci și opt de ore? Nu vreți să știți ce știu eu. Și, Uri, nici tu nu vrei să știi. Credeți-mă, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nici o legătură cu negocierile de pace. Nu, dar ești israelian. Și știi cât de dement e locul ăsta: asta va fi considerată părtinire. — Presupui că lumea va afla. —O, ar afla. Încerca să se uite cât mai puțin la el, ațintindu-și în schimb privirea către podea. Se temea că dacă îl va vedea așa cum îl văzuse cu câteva momente în urmă, decizia ei se va clătina. Se ridică de pe pat și deschise ușa camerei de hotel, destul de larg încât amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
atât de proastă, atât de egoistă? Bineînțeles, nu a existat nici un plan. Uri a vrut pur și simplu să-i salveze viața: ea trebuia să iasă din mașină și să fugă, iar el să o acopere. Urmăritorii aveau să-și ațintească armele asupra lui, în timp ce ea se furișa, salvându-și propria piele. Își imagină trupul lui, nemișcat și însângerat, zăcând pe drumul prunduit și se cutremură din cap până-n picioare la acest gând. Știa că nu trebuie să facă zgomot, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Spune-i să sune la consulat! Nu încă. Te referi la asta? Ridică tăblița, ținând-o cât putea de dreaptă și de nemișcată. Ce poate fi atât de important la obiectul acesta mic, încât să pui șase oameni să-și ațintească armele spre mine, o femeie nevinovată - Maggie Costello, negociator pentru Departamentul de Stat al Statelor Unite? — Am mai discutat asta, Maggie. —E doar niște lut, domnule Miller. Nu e mai mare decât un card de credit. Ce poate fi așa important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Uită-te în ochii mei și spune-mi. —Să-mi fie rușine? Mă mândresc cu asta. —Bine. Îți dau tăblița, spuse ea, încercând să-și păstreze calmul din voce. Auzise ce avea nevoie să audă. Dar armele erau în continuare ațintite spre ea. — Totuși ar trebui să știi că vorbeam serios despre cameră, domnule Miller. Te filmează chiar acum. Sună la consulat. Spune-i cuiva să intre pe www.uriguttman.com. Și cere-i să descrie ce vede. Haide. Dacă mint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Să nu mai râdă! Mi-e silă de atâta râs. CASIERUL: N-o să se mai repete, domnule. CĂLĂTORUL (Își scoate pălăria și începe să-și facă vânt cu ea.): Sper. (Treptat, privirile celor trei personaje inițiale se ațintesc asupra CĂLĂTORULUI; privirile sunt păHYPERLINK "http://trun.se"trunse în același timp de amuzament, uimire și milă.) CASIERUL (Revenind.): Nu e băiat rău... Doarme toată ziua în cărucior... Nu trebuie să-l judecați prea aspru. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
inscripție dantescă de pe poarta infernului: lasciate ogni speranza voi ch`entrate. Nici că se putea imagina ambient mai potrivit pentru edificarea unei Încrederi devastatoare În aproapele meu, aferim! 9 Ieșit de sub duș, m-am Întins pe pat și, cu ochii ațintiți În tavan, am Încercat să Încropesc o ordine, să descopăr un sens În iureșul de evenimente și Întâmplări care se buluceau fără noimă În această cea mai neobișnuită zi a vieții mele. Minutele se scurgeau cu lentoare aproape materială, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am fost mândru de mine. Cei din sală au Început să se foiască și să murmure. Zoran s-a Încruntat surprins și a ratat o reacție imediată. A căutat-o din priviri pe Sonia Anderson, după care amândoi m-au ațintit cu ochi de gheață. Tăcerea le-a fost defavorabilă: numele lui Fujimori a prins să circule cu rapiditate de la un om la altul, și În curând, murmurul general a cristalizat În Întrebarea fatală: unde e Fujimori? Am plusat cu tupeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Într-un ritm accelerat, cele patru aripi roșii ca cireșele, cu câte un ochi de coadă de păun pe fiecare. Într-o tăcere Încordată, neîndrăznind să lovească, Îi Întinsese plasa lui Herr Rogge, care o luă pe orbecăite, cu ochii ațintiți asupra superbului fluture. Peste un sfert de secol am moștenit acel specimen și l-am expus În vitrina mea. Un amănunt Înduioșător: aripile au „sărit“ pentru că a fost desprins din cadrul lui prea devreme, cu prea multă nerăbdare. Într-o vilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]