3,053 matches
-
a fi aflat unul din răspunsuri. Luptătorul necunoscut fusese ajutat de vânt. Deșertul Gobi era vestit prin ucigătoarele furtuni de nisip care Îngropaseră, odinioară, caravane Întregi. Și, Întâmplător, vântul bătuse În ziua aceea. Cuceritorii nu putuseră vedea nimic, fiindcă, asemeni adierii care bătea chiar atunci, direcția vântului fusese de la est la vest. Nisipul le intrase În ochi. Dar asta nu explica viteza incredibilă cu care se mișcase luptătorul. La capătul văii, șeful Bordjighin mai descoperi ceva. Scurmă cu vârful cizmei până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Anda Încerca să pună ordine În tot ceea ce se Întâmpla. * Nava se depărtase la treizeci de pași de chei, iar căpitanul Morovan dăduse ordin să fie ridicate și celelalte două catarge. Zece marinari trecuseră la vâsle. Încet, corabia intra sub adierea vântului de seară, luând cap compas strâmtoarea Bosfor. - Patru caice ale poliției vamale se desprind de țărm! strigă marinarul de cart. - Câtă vreme galerele de război rămân nemișcate, spuse Morovan, mai e o șansă, dar una foarte mică. Până la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fluidă, nu se zărea aproape nimic. - Misiunea Istanbul a fost anulată din ordinul lui Ștefan, iar decizia a fost aprobată de mine. Catastrofă În țară este momentul În care tot ce ai construit se poate nărui la cea mai mică adiere. Dispariția tatălui tău este un astfel de moment. Alexandru trase puternic frâul. - Dispariția... cum adică?! Ce s-a Întâmplat? Unde? - Îmi pare rău... Mai rău decât Îți poți imagina. Acum aproape o viață, l-am luat pe tatăl tău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Unde e? - Speram să nu mă Întrebi... șopti căpitanul. În drum spre casă. Spre Murgeni. Îl duc răzeșii de pe Valea Bârladului, care știu drumurile ascunse prin păduri. -La Murgeni... repetă Erina, cu privirea pierdută. Când?... -Peste trei zile. La apus. Adierea dimineții culcă ușor iarba Înaltă a câmpiei. La o sută de pași, Apărătorii Își pregăteau caii de plecare. Nimeni nu Întreba nimic. Se știa doar că un ultim mesaj venise de la măria sa. Iar acel mesaj era doar pentru căpitan. -Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
neliniște Îi cutreieră pe tânărul care, până atunci, se dovedise un tovarăș plin de voie bună și de inteligență. - Îl vom scăpa, Alexandru... Îi spuse. Ai Încredere. - Știu, măria ta. Dar când? 7 iulie 1476, miezul nopții, Bradu Strâmb Nici o adiere nu Înfiora pădurile. Valea era abruptă, iar trunchiul bătrânului brad căzut cu ani În urmă sub fulgerul unei furtuni veghea, jumătate ridicat, jumătate prăbușit, asupra unei poieni largi, străjuite de ceilalți brazi, drepți, Înalți și veșnici. Era un loc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
departe. Sufletul Îi spunea că Întâlnirea e din ce În ce mai aproape. Dar și că tatăl său era bolnav. - Acum ne despărțim, Mahomed. Ne vom vedea, dar... Tânărul se opri, cu ochii ațintiți asupra unei frunze care Începuse să fluture, mișcată de o adiere slabă. Peste dealurile Sucevei Începea să bată un vânt ușor. - Nu... șopti Ștefănel, străfulgerat de o bănuială. Nu se poate... - Ne vom vedea, dar... Întrebă sultanul, curios. - Dar nu În acest an... Trebuie să plec. Pe curând, Mahomed! - De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Nu Înțeleg de ce a declanșat atacul... - Eu Înțeleg. Fiindcă a Început să bată vântul. Pietro Încercă să deslușească cuvintele voievodului, dar nu reuși. Ridică privirile și spuse: - Poate. Dar acum a stat. Alexandru nu mai văzu că fusese doar o adiere de vară care se oprise repede. Linia primilor călăreți turci se apropia vertiginos. Simțea calul alergând Încordat, se gândi că are cele două buzdugane de o parte și de alta a șeii și spada venețiană la Îndemână, la centură, Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu mai poate opri plânsul acela chinuit pe care Îl ascunsese adânc din ziua atacului de la Albești, deschise brațele și Îl primi la piept pe cel Întors din depărtările timpului. Rămaseră așa, nemișcați, fără cuvinte, lăsând să treacă peste ei adierea ușoară a vântului de seară și lăsând timpul să-și picure Încet clipele, adâncindu-se Într-o fericire tăcută și imensă, Îndelung așteptată și niciodată crezută a fi cu putință. Departe, În văi, se auzi semnalul de victorie al vânătorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
molcom la țărm. Acea liniște În care Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el. Stătea nemișcat. Adierea caldă a mării Îi răvășea pletele castanii. Își ridicase, Încet, foarte Încet, brațele. Apoi le coborâ și le Împinse, la fel de Încet, Înainte. Părea un fel de dans, un fel de pantomimă lentă. Se lăsă, treptat, milimetru după milimetru, să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să cadă În genunchi. Acea lentă cădere cerea mușchi de oțel În picioare. Alexandru avu impresia că Ștefănel nu cade, ci trage după el o greutate imensă, ca o cortină. Odată ajuns cu genunchii În nisip, tânărul deschise larg brațele. Adierea deveni vânt. Vântul crescu În intensitate. Ștefănel rămânea nemișcat. Dar respirația lui, sau concentrarea lui, sau forța lui interioară produceau un efect inimaginabil asupra naturii. Biciuite de vânt, valurile deveneau mai mari. Spuma lor acoperea deja toată plaja de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cupă de vin. Oaspeții aveau să rămână acolo peste noapte, căci signor Gianluca Fontanelli dorea să cunoască locurile. Alexandru ieși În pridvor, privind cum soarele cobora Încet spre asfințit. Fusese o zi senină și călduroasă, dar căderea serii aducea o adiere răcoroasă. În spatele lui veni Ștefănel. - O nouă călătorie... murmură Alexandru. - Ești nebun, spuse la fel de Încet Ștefănel. Se află la capătul lumii. Și Zidul nu poate fi trecut. - Cum o cheamă? - Midori... - Ce nume ciudat... frumos... În limba română seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
confiază cu multă discrețiune secretul său: "Regele Midas are urechi de asin! Această confesiune ușurează pentru câtva timp pe nefericitul parvenit; dar în curând ploile umplu groapa cu apă, se formează o mlaștină, unde cresc trestii de baltă cari la adierea vântului repetă mereu: "Regele Midas are urechi de asin! - Și astfel ajunge ca toată lumea să cunoască acest secret și toți să recunoască, sub strălucirea coroanii, figura vulgară a parvenitului. - De câte ori în societate întîlnim figura lui Midas, fără de a ni aminti
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
începutul secolului trecut, medicina canadiană se situa cu puțin mai sus decât medicina românească. Nu atât prin școala medicală proprie, cât mai ales prin legăturile strânse cu Anglia, Statele Unite și Franța. Primul Război Mondial a trecut pe lângă ei ca o adiere. Acesta se petrecea undeva, peste ocean, pe brăzdata de tranșee Europă. Aici laboratoarele și universitățile erau fie închise, fie distruse, fie lipsite de resurse. Un recul violent a obligat cercetătorii europeni să se îndrepte către Lumea Nouă. Acolo unde războiul
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92260_a_92755]
-
un băiețel la care ține foarte mult. Mă privește lung și apoi mă întreabă despre crucea coptă de la gâtul meu, cadou de la Agneta (Pleijel), ca purtător de noroc în creația literară. Se face o rugăciune în tăcere și mâncăm, în adierea brizei venind dinspre mare, feluri delicioase pregătite de Eva. Apoi, episcopul vorbește despre programul nostru de la radio, care i-a plăcut foarte mult, la care au participat și actrița Agneta Ekmaner și Birgitta Trotzig. Era foarte cald, dar eu nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
dată să întreb de ce nu se taie plopul acela. 186 Când m-am trezit în dimineață aceea de sfârșit de martie bătea un vânt cald ce aducea miresme de câmp înverzit. Mugurii de plop erau uriași, cleioși și umezi. Sub adierea vântului de primăvară, odată cu răsăritul soarelui, îi auzeam cum se desfac. Intrasem în al cincilea an de când locuiam la țară și mă obișnuisem cu locurile, cu oamenii, cu viața simplă și lipsită de cel mai elementar confort. Aceste inconveniente erau
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rame parcă În sforțarea convulsivă a vâslitului. Alte siluete zăceau răsturnate spre pupa, În jurul timonei. Cadavrele erau umflate și acoperite de un lichid uleios, ca și când ar fi rămas mai multe zile expuse la soarele fierbinte. Privi În jur dezorientat. O adiere de vânt cald mătură puntea, ridicând dinspre bănci un suflu infect de putreziciune. - E ciumă la bord! șopti bargello, Încercând să se ferească cu mâna de duhoarea ce urca de pe jos. Dante clătină din cap. Corabia aceea trebuia să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Se pare că totul e pe cale să se prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar și o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică Dante, scuturând din cap. Filosoful privea și el În jur abătut. - Dar cum se face că orașul vostru a ajuns În această stare Întristătoare? Dante arătă mânios spre grupul de ticăloși care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
stâlpi și ale unor grinzi carbonizate. Clădirea arsese până la temelii. Orice s-ar fi petrecut acolo, În mod cert fusese ceva de proporții. În jur, văzduhul era Încă impregnat de un miros acru, de ars, care se Întețea ori de câte ori o adiere de vânt revenea să ridice slabe spirale de fum. La o anumită distanță, neatinse de foc, se zăreau câteva grămezi impunătoare de scânduri de tâmplărie. Ajuns În apropierea rugului, Dante coborî de pe cal, Îndreptându-se pe jos de zona arsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unui pescăruș ce ajungea până acolo dinspre mare. Dante putea auzi În mod deslușit gâlgâitul finului de apă al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia că demonul amiezii alungase orice formă de viață. Apoi, o ușoară adiere de vânt Îi aduse la ureche sunetul unor glasuri omenești. Era cineva sus pe pod, sub micul portic al tabernacolului. Doi bărbați care vorbeau Între ei, cu voce joasă. Arrigo și Monerre. Începu să urce de-a lungul șirului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Facem mâncare, tricotăm, citim în salonul chinezesc, bem ceai. Cu alte cuvinte, ducem o existență lipsită de evenimente deosebite și suntem complet izolate de lume. În februarie, satul întreg gemea de flori de prun. Zilele au fost liniștite, fără o adiere de vânt măcar. Florile au rămas pe crengi până la mijlocul lunii martie. În orice moment al zilei le priveai, ți se tăia pur și simplu respirația. Atât erau de frumoase. Mirosul lor pătrundea în cameră ori de câte ori deschideam ușa. Spre sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
îndrăgostit plin de ardoare. Cu o concentrare mută și eforturi imense de a mă face totuși observat. Era singurul mod în care, în dispoziția mea amoroasă înfierbântată și pitorească, eram în stare să mă imaginez. Dar, la fel cum prima adiere de ciumă este pornită de fâlfâiala molcomă a steagurilor și frumusețea unui port - o scenă de pace stabilă și preocupată - aș fi putut totuși, în ciuda aerului cuminte pe care îl aveam în acele circumstanțe normale, să-mi transmit gândurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
rockului ?!” Uite-l pe Moțatu’ cum se împăunează, se crede chiar vultur cu voce de privighetoare?! (râs sarcastic) Ana: Atunci, să cântăm ! Cocoșul: Atenție la mine : doi, trei și ! Soarele se-nalță/ Norii nu mai sunt pe cer/ Dintr-o adiere/Pică-un strop stingher/Azi pădurea cântă/Păsările-n zbor/ În văzduh se- avântă/ Și cântă în cor...(toată lumea aplaudă ; se repetă; cântă și Raluca) Miki: Vai, Raluca, ce rockeriță ești! Parcă ești de la Operă, am văzut la televizor, în
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
venit? (către ceilalți) Nu? Soarele: (râde tunător) Să apărați Pământul? Gigel: Pentru Pământ ne dăm și viața! (către Radu și cosmonaut) Nu? (cei doi aprobă. Planetele râd zgomotos) Venus: Voi, care sunteți ca firele de praf în Cosmos, unde orice adiere vă poate strivi într-o clipă!? Cosmon: Venus, tu căreia oamenii i-au dedicat versuri și cântece nemuritoare și-ți spun „Luceafăr”, Selenei și Soarelui i s-au închinat versuri și cântece nemuritoare...(liniște) Marte (cu o voce aparte): Vorbe
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
o picătură, un strop infim de gin. Aproape deloc, dacă nu-i prea mare osteneala. Începuse să-și mai revină, chiar și în scurtul timp de când intrase în casă. Poate pentru că stătea în vecinătatea aparatului de aer condiționat și o adiere răcoroasă venea spre ea. I-am promis că o să am grijă de băutura ei și apoi am lăsat-o printre „celebritățile“ mai mici de la începutul anilor ’30 și sfârșitul anilor ’20, numeroasele chipuri din trecutul meu și al lui Seymour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]