25,860 matches
-
pătrunde pe o alee, pătrunde într-o lume imaginară. O face în timp ce cântă la pian, în timp ce se plimbă prin pădure în căutarea hranei sau în timp ce experimentează zborul planat prin pădure al Mariei. De când l-a văzut pe băiatul din Clădirea Albastră se simte atât de straniu... Era fericită fără să știe de ce. Cântă cu plăcere la pian, caută hrana în fiecare seară cu un fel de emoție. De când a rămas aici, în această peșteră, ea Maria și mama ei au obiceiul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să-și omoare timpul. Erau zile scurte și nopți negre ca smoala, atunci cânta în neștire la pian și citea de parcă s-ar fi îmbătat. Sandei a ieșit din peșteră pe înserate cu gândul precis de a ajunge la Clădirea Albastră. I se făcuse dor de băiatul care îi umplea trupul de un fel de căldură vecină cu leșinul. Îmbrăcase rochia mamei ei. În cufărul din peșteră avea haine pentru două vieți, și ar mai fi putut da din ele și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la unele întrebări nu e bine să cauți răspunsuri, ele pot fi dureroase, acestea erau sfaturile băgate cu de-a sila în capul ei atât de mama, cât și de Maria. Dar acum voia să ajungă la băiatul din Clădirea Albastră, voia să-l ia de mână și să se plimbe împreună prin pădure, îi va arăta cum îl descoperise Maria pe Dumnezeul ei, vor asculta vocile nopții, se vor trezi cu picioarele în prundișul pârâului, îi va cânta la pian
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de mână și să se plimbe împreună prin pădure, îi va arăta cum îl descoperise Maria pe Dumnezeul ei, vor asculta vocile nopții, se vor trezi cu picioarele în prundișul pârâului, îi va cânta la pian. Se ducea spre Clădirea Albastră alergând, cum alerga Maria în zborul ei planat prin pădure. Se uita la rochia pe care o purta. Se simțea straniu în ea, parcă sufletul ei se transferase în alt trup, în cel al mamei, parcă un trăsnet trece prin
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
muzică abisală, clapele pianului se mișcă singure, sunetele roiesc în jurul capului ei ca un nor de albine, peștera s-a umplut de lumină, Maria în rochie de mireasă cântă la pian, în cealaltă parte a peșterii stă băiatul din Clădirea Albastră, închide ochii și continuă să cânte la pian, împreună cu Maria. S-a trezit vlăguită. Îi este somn, își simte trupul greu, plin de sudoare. Ar vrea să rămână aici pe piatră, să se usuce așa cum s-a uscat trupul Mariei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
acum stă aici cu ochii închiși și bolește, ar vrea să moară dar știe că nu i-a venit, încă, sorocul, se va odihni până își va recăpăta puterile, va părăsi peștera și va pleca pe urmele băiatului din Clădirea Albastră. Acest gând are darul să o liniștească, se ghemuiește prinzându-și picioarele în brațe, așa își va recăpăta puterile, în această poziție visele rele alunecă pe suprafața corpului, aude vocea mamei, cântându-i șoptit la ureche, se închide în ea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
brațe, așa își va recăpăta puterile, în această poziție visele rele alunecă pe suprafața corpului, aude vocea mamei, cântându-i șoptit la ureche, se închide în ea ca într-un cerc, vede cărarea ce o duce spre băiatul din Clădirea Albastră. A zăcut zile și nopți în șir. Când era trează sfredelea tăcerea compactă a peșterii și se uita la pian, acesta sta amuțit în locul lui, dintr-un obiect însuflețit s-a transformat într-o bucată de lemn, ca trupul Mariei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
creierul spălat, acolo nu mai sălășluiește decât imaginea Mariei alergând în zborul ei planat prin pădure în întâmpinarea Dumnezeului ei, peștera cu firul de apă ce se strecoară printre stânci în măruntaiele pământului și privirea catifelată a băiatului din Clădirea Albastră. Se așează la pian cu un aer șugubăț: Știți cu cine m-am întâlnit în oraș? Cu Alex, spune fără să mai aștepte reacția lui Zinzin. Vine în seara aceasta la concert cu prietena lui, cu noua lui prietenă". "Cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la pian în mijlocul dezmățului și al focului, cu o expresie de fericire pe față, un soldat bătrân își înfășoară mâna în părul Mariei și o înșfacă târând-o după el, îi vede doar picioarele dispărând în tufișuri, băiatul din Clădirea Albastră, privirea lui de dincolo de gardul de sârmă ghimpată, trupurile celor care o violau, respirația puturoasă, senzația că o spintecă în bucăți, pianul geme, cântă singur în peșteră, își vede trupul zăcând lângă trupurile Mariei și mamei, două trupuri uscate, al
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de sus privește cele trei trupuri din peșteră, al ei chircit de durere, plin de sânge uscat, firul de apă strecurându-se printre pietre spre pântecele pământului, agonia, pianul cântând singur în peșteră, fuga, călătoria pe urmele băiatului din Clădirea Albastră, somnul, durerea, somnul, durerea, greața, greața, păianjenii uriași, fantomele, durerea, greața, vioara lui Zinzin cântând bezmetic, femeia aplecată peste vioară ca peste balustrada unui pod, atacă clapele pianului și vede chipul transfigurat al lui Alex, trupul gol lângă al ei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
regină" cu un fel de surâs pe față, închide ochii, o grămadă de bărbați se năpustesc peste ea cu respirația împuțită, îi rup carnea, mădularele, o umplu de mâzgă puturoasă, se îneacă, alunecă în tunelul abrupt, băiatul, băiatul din Clădirea Albastră, n-o să-l mai vadă niciodată, alunecă în tunelul abrupt, întunericul e deplin și tăcerea albă, e singură, soarele alb se ridică pe cer ca o lună palidă, verdele se amestecă în roșu, din înaltul cerului curg picuri de lumină
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ochii plini de vioiciune ai băiatului lor drag săgetau pe vreuna dintre multele fete ce zburdau, de dimineața până seara, prin fața corturilor. În șatra lui Iorgu Stănescu nu era nici un băiat ca Vișinel, cu părul galben numai inele, cu ochii albaștri ca floarea de cicoare și care promitea a fi cu picioarele bine înstăpânite pe pământ. Vișinel era bine zidit, ca un atlet, demn de a deveni în anii ce veneau un stâlp de nădejde al șatrei. Multe codane îi cercetau
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Stănescu, am descoperit un copil, pe nume Vișinel. La pronunțarea acestui nume, comandantul schiță un gest de mirare, dar îl încurajă din priviri pe locotenent să-și continue raportul. Cum vă spuneam, am descoperit un copil blond, cu ochii mari, albaștri, cu fața albă, care nu prea pare a fi de-al lor. Știți bine că am investigat până acum șase șatre de rromi, dar în nici una nu am găsit un chip asemănător. Bănuiesc, nu pot pune mâna în foc, bănuiesc
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
îi întinse o hârtie, așeză mapa drept suport și așteptă ca inginerul să-și depună semnătura. Alex citi mai întâi conținutul depeșei, ce se dovedi a fi destul de lapidară. Nu spunea nimic mai mult decât îi relatase omul în uniformă albastră. După ce semnă, curierul salută și se retrase. Alex intră în curte, mângâie câinele ce îi ieși în întâmpinare dând vesel din coadă la vederea stăpânului, gudurându-se și arătându-și în acest fel întreaga afecțiune. Lăsând patrupedul dincolo de prag, străbătu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
bidinele prin mahalaua Podenilor. - Mă duc într-acolo, ce mai... - Du-te cât te mai țin baierele, că precum se vede ți s-au aprins nu numai călcâiele, ci și ficații de dor, mânca-ți-aș cerul din ochii tăi albaștri, mintosule! Vișinel se despărți de Diamanta, colindă toată mahalaua Podenilor și întrebă în dreapta și în stânga dacă nu văzuse cineva două țigănci cu bidinele de vânzare.. Unii îi spuseseră că trecuseră pe-acolo, alții nu le văzuseră, dar cu toată alergătura
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
pe alee după ploaia recent căzută. Mormântul era acoperit cu lalele roșii, neasemuite. M-au așezat chiar la căpătâiul ei, lângă criptă, cu capul aplecat spre crucea de piatră albă. Prietenul meu a cules În grabă o mână de flori albastre, pe care le-a răsfirat la picioarele mele, spunându mi că va veni mereu să mă vadă, În timp ce mama a rămas În genunchi, ghemuită și cu fața ascunsă În palme. Nu au stat prea mult cu mine. Șoferul insista mereu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a zis că poate vine mai repede decât martie! Păi nu e În martie ziua ta?... și el vrea să vină de ziua ta, ca să sărbătorim. Băiețelul aproape că nu o mai asculta. Privea o fotografie cu mult verde și albastru, În care el și tata se aflau la poalele unui deal Înflorit, cu o minge mare la picioare. Tata Îl ținea pe după umeri și el Îl cuprinsese pe după brâu, iar cealaltă mână și-o sprijinea În șold. Tata era Înalt
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
marea aventură. Trei zile atât au mai rămas până la Întâiul Pas... E o dimineață cu lumină puțină. M-am trezit Înjunghiat de o tuse furtunoasă, care m-a Înroșit până sub pământul din unghii. Mi-am privit mâinile, degetele. Aproape albastre, furnicate de așteptare. De așteptarea unei posibile Îmbrățișări. Vulgaritatea gândului ce mă inundă e copleșitoare. Mă lăfăiesc În magma lui cu o dureroasă plăcere. Porii se deschid, nervii cad pradă unei moleșeli rapace, oasele mi se lichefiază. Desenez În aburul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să-l imităm, maimuțărindu-ne. O plăcea pe Ana Maria - o fetiță drăgălașă, cu un aer distins - „o adevărată domnișoară”(cum o numise odată o doamnă mai În vârstă), care se Îmbrăca cel mai des În rochițe cu volănașe scrobite, albastre și verzi. Verzi erau și ochii ei mândri, pe care nu și-i cobora nicicum spre noi, băieții, evitându-ne ostentativ. Își petrecea mai tot timpul de joacă doar cu prietenele ei, cu care chițăia, râdea și discuta secrete, stârnind
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
iertare Într-un vaiet prelung. Într-o zi am dus-o la nisipăria abandonată. Era un loc Îndepărtat, dincolo de Moara Șerpilor. I-am propus, nu știu de ce, să ne mai jucăm o dată „de-a moartea.” Era Îmbrăcată Într-o rochiță albastră, cu volănașe dantelate și cordon. Ea m-a privit lung, a clipit și mi-a zis țopăind și cu o voce cântată că bine, că acceptă numai dacă ea "moare" prima. Groapa am săpat-o foarte adâncă (m-am chinuit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să grăbesc pașii. M-am oprit să cumpăr pâine. Din același loc de unde cumpăr de obicei. Nu mai era brunețica știută, veșnica zâmbitoare, cu tenul de culoarea pâinii pe care o vindea. Era o tipă nouă, mătăhăloasă, Într-un trening albastru, peste ai cărei pantaloni Îi atârna un drăgălaș colac de grăsime. Un băiat blond, aflat la rând Înaintea mea, i-a spus ”mulțumesc, tanti Filomela!”. Avea buza de sus despicată, tanti Filomela, și o voce foarte groasă și zgâriată, de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și stelele adormite deasupra noastră. A doua zi când s-a deșteptat (mult după orele 12), Melanie (așa s-a recomandat) s-a uitat prin cameră Îndelung, la nenumăratele rafturi cu cărți, apoi la mine, măsurându-mă cu o privire albastră de sus până jos, fără a scoate un cuvânt. A zăbovit câteva clipe asupra piciorului meu (oricât m-aș strădui să-mi ascund infirmitatea, proteza - dintre cele mai ieftine, pe care statul ți le dă aproape gratuit mă trădează mereu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
afla o coroană din flori de plastic, cu o eșarfă din hârtie, pe care scria „Din partea Asociației de locatari”. Pe verso „Regrete eterne!”. M-am așezat pe unul dintre scaunele goale, din lateral, cu spatele la televizorul acoperit cu o față de masă albastră, privindu-l compătimitor pe cel care zăcea inert Înaintea mea, devenit acum inutil printre vii, printre cei care se grăbeau să-l scoată din lumea lor cât mai curând. Mi se Întâmplă nu o dată, și mai ales cu trecerea anilor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Întors brusc spre mine și m-a pocnit În frunte fulgerător, cu toată forța, Înjurând printre dinți. În timp ce mă prăbușeam, am auzit-o pe Melanie țipând și i-am mai văzut ochii frumoși, minunați, invadați de o mare de lacrimi albastre. Întâlniri cu Lola Jo Ce e dragostea? Nevoia de a ieși din tine Însuți Charles Baudelaire Plaja era foarte Întinsă și scăldată de o lumină orbitoare. Alergam În delir, Îngrozit, urmărit de o herghelie de cai sălbatici, uriași. Nu le
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
igienizarea ombilicului și i l încredință Inei pe noul venit pentru a fi dus În camera rezervată nou născuților, aflată În preajma sălii de nașteri. În drum spre ușă, Ina o rugă pe Olga: - Pune-i tu mamei copilului o bentiță albastră cu numărul 21, eu am să merg puțin la direcție, după ce duc copilul. De dimineață mă tot străduiesc să ajung și... Fără să mai adauge alte cuvinte, dădu să iasă. - Dar nu mi-ai spus...! - Mă întorc repede, am să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]