17,219 matches
-
dorinței mele...” Și dintr-o dată, ca un automat, s-a ridicat, a privit În jur cu ochii măriți de spaimă, cu fața lividă, din care se scursese tot sângele - și parcă chiar ultima scânteie de viață și a Început să alerge după un tren care se pusese În mișcare, un tren care semăna mai mult cu o nălucă, cu un nor de praf spulberat de vânt... „Te implor, oprește-te! Nu mă lăsa aici... Măcar un singur drum... e tot ce-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
sfâșietor... Ningea bezmetic, ningea trist și Înduioșător peste Întregul decor al risipirii fără de rost. A doua zi, În jurul orei 11.00, m-a sunat să mă anunțe că pot veni pentru a-mi lua În primire cheile de la casă. Am alergat cât am putut, alunecâd ades pe zăpada moale sub care se afla un strat de gheață. Coborâse deja. Mă aștepta În scara blocului , lângă ușă. Mi-a Întins cheile, vădit tulburat, neștind ce să spună, ce să facă cu mâinile
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
să mă Întorc după ora 8.00. După plecarea milițianului, ne-a luat În primire distinsul portar, cu cele opt clase absolvite, cu vocabularul buruienos, de mahala. Ce căutați pe stradă În toiul nopții, bagaboantelor? Ați crescut puțin și gata, alergați după golani! Părinții voștri vă știu bine merci la cămin și voi faceți trotuarul!. “Paștele mamii voastre”, ne aruncă mitocanul printre dinți. Dacă ați fi fost fetele mele, v-aș fi biciuit până vă țâșnea sângele. “Bestie nenorocită!”, ne spuneam
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
am așezat În ultima bancă. Eu mi-am pus pe cap o căciuliță , iar colega mea o basma neagră Împrumutată de la o amică. Unde sunteți nenorocitelor? striga din ușă, paznicul nostru, plin de nervi, cu obrajii roșii, gâfâind după cât a alergat să ne caute. Vă găsesc eu pe voi! Am să vă dau pe mâna directorului și poate dă domnu să vă exmatriculeze. Bagaboantelor! Noi ne-am făcut mici, am scos repede câte o carte și un caiet și ne prefăceam
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
momentul când a fost preluat de medici și asistente care așteptau jos, cu brancarda. Deja aflase Întreg orașul de starea În care se afla. Prietenii și procurorul V. au sunat la spital pentru a se interveni urgent. În timp ce cadrele medicale alergau după perfuzii , eu am rămas În camera de gardă, unde mi s-a făcut un calmant. Nu cred c-a durat mai mult de cincisprezece-douăzeci de minute până când una dintre asistente a apărut În cadrul ușii, cu capul plecat și lacrmi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
până la pământ, de mai multe ori. Toate acestea făceau parte din ritual. „Să le fie de bine!”. Nici nu știți cât de mult Îndrăgesc „neîngrădirea”! O, tu, Mărite Anonim, nici nu știi cât te prețuiesc, lăsându-mi libertatea de a alerga liberă pe toate căile necunoscute și nebătătorite! De asemenea, cunoști prețul pe care l plătesc pentru aceste acerbe rătăciri În pustie... Să revenim... Privind mai bine la femeia care tocmai intrase, ce să văd? Tricoul negru avea pe spate imprimată
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
lumina fără pată, alunecând Într-o altă privire -jertfă de seară - p rinsă Într-un descântec ciudat... Cuvintele mele se sting În fiecare frunză și-n fiecare floare adorată. Cuvinte! Dar o mie de Întrebări se Înalță din flăcări și-aleargă cu toamna, spre ultimul drum cu miros de dragoste și soare. Zadarnic se zbate aurul clipelor singurătăți abandonate -, Într-un vârtej de scântei și aduceri-aminte... 7 septembrie 2013
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ne învățăm a prețui ceea ce avem. Avut nu este cel ce are multe, ci cel ce nu are nevoie de multe. Alergarea și lăcomia după avere te fac să-ți pierzi anii și sănătatea, să-ți pierzi liniștea. Cel ce aleargă să-și adune multe nu va dispune de timp pentru a se bucura de ele. Bucurați-vă de viață și, pentru toate, mulțumiți lui Dumnezeu. Cu oamenii din jurul vostru, vecini, colegi de muncă, prieteni să vă stăruiți totdeauna să fiți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
al ei. I se rupsese ceva din interior și această ruptură îi producea durere, o făcea să sufere mult. Imediat se pomenise în curtea casei părintești, intră în casă, deschizând ușa la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
putea rupe strugurii pe care îi așteptam să se coacă atât de mult, pe care tata îi culegea atunci când știa că venim în ospeție și îi punea pe masă... Nu mă voi mai descălța și, așa cu picioarele goale, să alerg la fântâna din care aduceam tatei o găleată cu apă proaspătă... Cum, Doamne, cum să mă deprind cu acest gând? Toată noaptea nu putu să doarmă. A doua zi a fost grea, durerea de cap nu o părăsise toată ziua
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ne învățăm a prețui ceea ce avem. Avut nu este cel ce are multe, ci cel ce nu are nevoie de multe. Alergarea și lăcomia după avere te fac să-ți pierzi anii și sănătatea, să-ți pierzi liniștea. Cel ce aleargă să-și adune multe nu va dispune de timp pentru a se bucura de ele. Bucurați-vă de viață și, pentru toate, mulțumiți lui Dumnezeu. Cu oamenii din jurul vostru, vecini, colegi de muncă, prieteni să vă stăruiți totdeauna să fiți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acum, ei vă sunt cei mai de-aproape. Până veți ajunge la mama sau la tata după ceva, vecinul este mai aproape și la el vei apela mai repede. Doamne ferește, de se întâmplă ceva mai rău, tot la el vei alerga mai întăi după ajutor.”. Așa și cei doi vecini ai noștri trăiau, respectându-se unul pe celălalt. Moș Ion Dascăl era un om blând, avea o inimă ca pâinea, o fire sensibilă și emotivă, era credincios și foarte muncitor. Copilăria
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Gură de Aur zice că cei ce trăiesc în păcate, cu nimic nu se deosebesc de cei morți. Cât trăim, din toate învățăm. Surpriza „Pregătește-ți sania vara și căruța, iarna,” zice înțelepciunea poporului. Toată vara și toamna oamenii muncesc, aleargă și adună ca să aibă de toate, pentru acea perioadă a anului, când frigul și zăpada nu le permit să facă mai nimic. Pentru fiecare gospodar și gospodină, este plăcut și se simt bine, când știu că au adunat de toate
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
auzită chemarea clopotelor de la biserică. Era un strigăt de disperare, o alarmă, o chemare în ajutor. Fiecare om, mic și mare, înțelese că ceva grav s-a întâmplat. Imediat, ca fulgerul, s-a răspândit vestea că ardea biserica. Oamenii au alergat toți, din toate părțile, pentru a stinge focul. Se adunase tot satul. Femeile și noi, toți copiii, stăteam mai departe, de unde priveam speriați la limbele de foc ce cuprindeau tot ce găseau în calea lor. Părea că balaurul din poveste
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tot ce găseau în calea lor. Părea că balaurul din poveste ar fi dormit ascuns în biserică și, atunci, se trezise din somnul lui, suflând și împrăștiind foc în toate părțile, vrând să șteargă toată urma ei de pe pământ. Bărbații alergau cu gălețile pline cu apă, pentru a stinge focul cu care era imposibil de luptat. Au fost informați, desigur, și pompierii care pentru a ajunge la fața locului, aveau nevoie de o jumătate de oră... O jumătate de oră era
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
plouă noaptea și în liniștea întunericului se aude melodia picăturilor ce cad pe acoperișul casei, eu intru înlăuntru meu... Mă simt fericită când calc cu picioarele goale firele de iarbă aplecate sub greutatea ploii. Îmi place să merg și să alerg prin ploaie, să-i vorbesc și ea să mă asculte, să-i spun bucuriile și suferințele mele. Ea îmi adapă sufletul, mă spală și mă liniștește. Atunci când plâng prin ploaie, simt cum lacrimile mele se contopesc cu picăturile ei, cum
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și cu jale: - Doamne, asta mai mică o să mă bage-n pământ! Eu râdeam și mă bucuram că puteam face ce doream. Știam că riscam să fiu zgâlțâită de cap de mama, dar ce era aceasta în comparație cu plăcerea de a alerga prin ploaie și de a simți apa rece cu picioarele goale? Nimic! Pe cât de mult erau așteptate ploile vara, pe atât de mari erau și bucuriile noastre. Îmi amintesc bine acei ani, când nu mai ploua vara de multă vreme
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tăcerea mea nu era cea mai bună soluție în acel moment, simțeam că trebuia să zic ceva, dar nu găseam niciun cuvânt pentru a-l putea spune. Limba noastră, cea atât de bogată, devenise imediat atât de săracă! Gândurile mele alergau ca o furtună; acasă la copilul meu, la copilul doamnei, care nu mai era... Doream mult s-o întreb despre suferința ei, dar gândul că o voi face să sufere mai mult mă oprea. Să schimb tema discuției; mă temeam
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
toți unii pe alții, căci cuvântul spus are putere. Să nu blestemăm nicicând, că blestemul, de cele mai multe ori, se întoarce asupra noastră sau a copiilor noștri. Dumnezeu să ne miluiască pe toți! O lecție de neuitat Era recreație. Copii gălăgioși alergau pe coridoare. Unii intrau grăbiți pentru a-și lăsa ghiozdanele la locul lor, ieșind din nou, alții, liniștiți, se așezau pe scaune, pregătindu-și cele necesare pentru lecția care urma să înceapă în curând. Doamna profesoară avea totul deja pregătit
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gospodărești de peste zi și cu poveștile depănate la gura sobei, în serile lungi de iarnă. Descrierea este pe măsură: „Imediat se pomenise în curtea casei părintești, intră în casă, deschizând ușa la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aceasta în jurul ei. Așteaptă fata mea, așteaptă, cine știe de ce om de nimic îi ave' parte. Pari fată cuminte". Îi vine să plângă. Nu, nu e cuminte, dar mai bine să plece, bătrâna cu amintirile ei, cu mirosul acela rânced. Alerg prin câmpuri înflorite cu miros de mentă sălbatică și de pucioasă, aerul tremură de arșiță, tata plesnește caii cu biciul și se uită în înaltul cerului. După ce a dat cotele către stat, din trei hectare de grâu s-a ales
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Mi-e și mai frică. Înțeleg că focul e doar pentru mine și pentru tata. Pentru mine e prea mult, vreau să fiu și eu copil, dar ceva din trupul și din sufletul meu a îmbătrânit prea devreme. Mă văd alergând fără piele, în mijlocul arșiței de afară, nici buze nu mai am să-mi astâmpăr setea, alerg pe nisipuri fierbinți, tălpile îmi sunt numai o rană, mama întinsă în pat, a murit, spune privirea disperată a tatei, țip, el se uită
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mine e prea mult, vreau să fiu și eu copil, dar ceva din trupul și din sufletul meu a îmbătrânit prea devreme. Mă văd alergând fără piele, în mijlocul arșiței de afară, nici buze nu mai am să-mi astâmpăr setea, alerg pe nisipuri fierbinți, tălpile îmi sunt numai o rană, mama întinsă în pat, a murit, spune privirea disperată a tatei, țip, el se uită la mine, sunt și ceilalți copii de față, trage cearceaful de pânză peste fața ei, țip
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
altul a pornit în galop spre oraș, mama deschide ochii, zâmbește spre mine, mi se înmoaie picioarele, nu mai am aer, lumina dispare din jurul meu, voci înfundate, cineva mă ia în brațe, scoateți-o afară, scoateți-o afară, strigă cineva, alerg pe câmpul înverzit cu miros de mentă sălbatică și de pucioasă... 8 noiembrie, Sydney Aborigenul din fața mea stă în poziție de lotus. A închis ochii. Văd razele soarelui cum pătrund în corpul acestui bătrân, văd aerul împrospătându-i sângele. Pe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ajunge în toate colțurile Sydney-ului. Mă rătăcesc prin mulțime, undeva pe un peron un chinez bătrân cântă la un fel de chitară. Melodia se strecoară prin vacarmul trecătorilor ca apa unui pârâiaș. Mă întoarce din drum. Mă uit la trecători, aleargă absenți pe lângă omulețul pe a cărui față s-au uscat lacrimile, a rămas doar expresia disperării. Mă ascund printre trecători și o vreme îl urmăresc. Unde am mai văzut expresia asta? Peste tot la mine în țară. Năvălesc chipuri, amintiri
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]