9,641 matches
-
mii de muguri și flori... rod bogat... Multicolore păsări ciripi-vor spre cuiburi... Dinspre miazăzi va bate cântecul lor, destrămându-se încet în seara picăturilor de ploaie. Umbra se va-ntinde spre stele, orbindu-le... Soare...ceasuri lungi... Trecem prin anotimpuri...adunând amintiri. Și iar veni-vei, trecută iarnă, cu rugă de-așezare pe asfalt, iar cerul va fi o copertină grea. Eterna chemare... Flori Gomboș**** Referință Bibliografică: TRECUTĂ IARNĂ / Florica Gomboș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1892, Anul VI
TRECUTĂ IARNĂ de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383284_a_384613]
-
reapărea sau că măcar voi descoperi undeva o informație oricât de lapidară despre soarta lui. Treptat, mi s-a estompat În memorie, mai ales că, până la urmă, emisiunea a fost scoasă din grilă - era prea lungă și prea serioasă pentru anotimpul estival care se apropia și În care totul trebuia orientat către divertisment, așa vroia publicul nostru, stăpânul nostru... audiența, ratingul... Nu mai țin minte ce justificări mi s-au servit toamna. Nici dacă mi s-a oferit vreuna. Și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mare, de zi, și cel mic, de noapte) nu sunt văzute ca elemente de sine stătătoare ale Universului, ci, mai degrabă, ca pandante cu rol funcțional explicit ale edificiului central: să despartă diurnul de nocturn, să delimiteze unitățile de timp - anotimpuri, ani, zile -, să producă lumina necesară vieții pe noua planetă. Există În versetul al doilea din capitolul Întâi al Genezei o notație incitantă: Duhul lui Dumnezeu Se purta (sau se plimba, sau plutea) deasupra apelor. Ce va să Însemne această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
primăvară. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei vești mult așteptate, pădurea și-a pus straie verzi și a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ținut să anunțe în cele patru zări că este bine și că a trecut iarna. În semn de mulțumire pentru mândrul soare, care i-a mângâiat călduros crengile în vremurile grele, pădurea a înflorit. Iar florile au
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații întregi de rozătoare, de rândunele care, o vreme, i-au supraviețuit, au pierit și ele, îngrășând pământul. I-a murit până și actul de deces, un frumos pergament în care mai întâi, în colțul din stânga sus, a apărut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de mai multe ori și apoi își ciupi cu putere rădăcina nasului. Scoase o înjurătură. Detesta deșertul. La orice oră și în orice anotimp. Din nou se întrebă pentru ce-și alesese acel mod absurd de a-și câștiga existența și pentru ce rămăsese atâta vreme pe continentul acela imens pe care ajunsese să-l urască. Îi era dor de fum și de asfalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu amintirea ștearsă a unei vocații Întrerupte la jumătate și În fiecare dimineață ne trezim Într-o casă plină de pantofi și de sacoșe, obiectele cele mai active ale unei familii care se Încăpățînează să trăiască, neașteptînd altceva decît schimbarea anotimpurilor. Mergi, mănînci, dormi, linii paralele, pe care impulsurile dragostei abia se mai văd - diagrama unei vieți care nu-și află solul prielnic nici În legalitate, nici În ilegalitate. Cărțile au devenit inutile. Satul Înghite orașul. Nunțile sînt ca tăierea porcului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
niciodată. De pildă, că existența socială e un mecanism care te strivește, dacă nu Înveți la timp să-l mînuiești. Eu nu am mînuit niciodată nimic. Am crezut că totul vine de la sine, așa cum crește iarba, cum Înflorește liliacul. Și anotimpurile soseau și plecau și a plecat și ea Într-o bună zi. Nu există prietenie adevărată Între femei, Îmi spunea. Ele sînt prietene atîta timp cît pot să-și vorbească una alteia despre amorurile lor. Simt nevoia să-și repete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
jucăriile cărțile tale măsluite am și eu imperiul meu subsolul mă duc la servici) Și eu am beneficiat ca orice muritor de dreptul de a avea un imperiu. Și mie mi s-a dat cîndva libertatea să aleg. Atunci cînd anotimpul se descătușa ca un torent de limfe, cînd drumurile se deschideau miraculos sub pașii mei, cînd energiile sfidau comoditățile confortului și simpatiile nu-mi erau impuse de limitele Înguste ale pătratului În care mă mișc zilnic, am cunoscut și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
irepetabile cînd Îmi aflam culoarea unei stări Într-o rochie ce nu putea fi decît a mea, cum numai pentru mine compusese Stravinski „Focuri de artificii“ și Richard Strauß „Moarte și transfigurare“, cum Rimbaud fără Îndoială mie Îmi scrisese acel „Anotimp În infern“ și Boris Vian și Gellu Naum mă iubiseră. Un imperiu locuit numai de existențe cu care simțeam că pot stabili o comunicare afectivă indiferent că e vorba de samovarul de argint descoperit În podul bunicii sau de portretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
foarte bine că te-ai culcat În așternuturile atîtor cărți pînă le-ai murdărit, le-ai subțiat, le-ai destrămat - și ce se mai poate păstra din resturile unor urzeli deșirate? Poate doar mirosul lor și o vagă senzație de anotimp comun care intră numai În clasificarea ta cea mai intimă. De unde să știe cei cîțiva poeți cu care ai discutat ieri seară literatură de mecanismul tău personal prin care Rilke, Tagore, Oscar Wilde și Ștefan Zweig au ajuns la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nimic despre asta, dar chiar nimic! a țipat ea. Căci de zece ani, de când a murit Bálint, n-am văzut de fapt nici un bărbat. Numai acarul, conductorul și brigada pentru Strălucirea Șinelor, de departe, cum curățau zăpada sau buruienile, în funcție de anotimp. Eu eram deja pe cale să verific dacă e adevărată teoria aceea nenorocită despre putrefacție, că dacă nu, mai bine sap trei metri după el și-l iau acasă, ca să-l spăl cu apă călduță de pământ și de râme. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
jur de ora două și-au luat rămas-bun și am stins lumânările în salon. Egon și cu Bódog Artúr l-au împins până acasă pe Igor. Noi, împreună cu Engelhard, am luat-o pe alt drum. Era toamnă din nou. Un anotimp trist, bărbătesc. Pe alocuri, picături de ploaie se înfigeau în praf. Iarba uscată era lăsată la pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mă îndepărtez de prietenii și cunoscuții mei și să mă găsesc deodată în mulțimea transformată într-un dragon mișcător cu mii de fețe. Pe neanunțate apăru un alt car, colindând cu acel car al echinoxurilor. Carul nou reprezenta cele patru anotimpuri corespunzătoare vârstelor omului. Izbitura celor două care se resimți sub picioarele noastre ca un cutremur al corpului gheții. Se striga din toți plămânii: - Fugiți, gheața nu mai ține! Apa țâșnise pe undeva cu furie și oamenii fugeau în toate direcțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
camera mea s-a pornit un vaier prelung; după câteva secunde, mi-am dat seama că eu însumi urlu și că propria mea mână îmi închide gura. 4 O singură întrebare, o întrebare înfricoșătoare, m-a terorizat în tot acest anotimp al cocainei. O întrebare cumplită, căci a răspunde la ea însemna fie a intra în impas, fie a păși pe calea celei mai îngrozitoare viziuni despre lume. Înfricoșător era că această viziune jignea acel teritoriu luminos, gingaș și pur pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
bine aminte, suna cam așa: „Aceștia vor fi cei mai frumoși ani din viața lui“. Urmau apoi imagini condensate ale copilăriei, reduse, ca să spun așa, la semne ideografice: numele Învățătorului, ale colegilor, „cei mai frumoși ani“ ai băiețelului În succesiunea anotimpurilor; chipul radios pe care șiroiau picăturile de ploaie, scalda la rîu, datul cu săniuța pe dîmbul troienit, vînătoarea de păstrăvi, ca apoi imediat - sau În același timp, dacă așa ceva este posibil - Întoarcerea ostașilor de pe cîmpurile de luptă europene, bidonul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la repezeală, cu degetele Înghețate, În noaptea aceea, de fapt În dimineața aceea. Fuseseră doi ani plini, oarecum monotoni, În care G.M., din mai pînă În noiembrie, precum haiducii, Își căra teodolitul și trepiedul pe cărări de munte și șes, anotimpurile se schimbau, rîurile se umflau și iar intrau În matca lor, frunzele Înverzeau ca apoi să se Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub o streașină, fulgerele luminează priveliștea serii, bubuitul tunetelor răsună pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
în pod. Vara se păstra învelită în ziare, așezată în sobele cu tiraj mare. Fiind o zonă colinară, cu o climă uscată și călduroasă vara, nu se consuma pe căldură carnea de porc și nici nu se tăiau porci în anotimpul cald. Vara se consuma carne de pasăre, fiartă în zeamă de zarzavaturi, la care se adăuga borș sau asociat altor alimente: cartofi, fasole, mazăre, orez. Se consumau ouă proaspete, fierte sau coapte în spuză, bătute - omletă, căreia, la noi, și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
autorizate din punct de vedere teologic să împrumute cu dobândă, sunt constrânse, așa cum au fost și sub stăpânirea islamică, să împrumute bani principilor, negustorilor și țăranilor în schimbul garantării unui adăpost altminteri precar; tot ele creează primele sisteme bancare. Și, întrucât anotimpurile nu mai sunt suficiente pentru a marca ritmul timpului urban, după ce au bătut în mănăstiri vreme de șase secole pentru a chema la rugăciune, în turnurile orașelor își fac apariția clopotele: timpul aparține noilor stăpâni. La sfârșitul secolului al XII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
fi văzută din cauza zidurilor înalte care o-nconjurau în spatele presbiteriului. Îmi vorbi despre margarete și spânz, despre petunii, garofițe de grădină și floarea-vântului, despre ciucușoare și bujori, despre opalul de Siria, despre laur, despre florile care nu trăiesc decât un anotimp, despre cele care se întorc an de an și cele care se deschid numai seara și se închid dimineața, de acelea care strălucesc de la răsărit până la asfințit, deschizându-și corolele delicate de rochia-fecioarei rozalie sau violetă și care se închid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
importante ale vieții Beatrice ea s-a Întors În America, l-a cunoscut pe Stephen Blaine și s-a căsătorit cu el. Asta numai pentru că era ușor surmenată, ușor tristă. Unicul său copil a fost purtat În pântece Într-un anotimp lânced și a venit pe lume Într-o zi de primăvară, În nouăzeci și șase. La cinci ani, pentru ea Amory era deja un Însoțitor agreabil. Un băiețel cu părul castaniu și ochi mari, frumoși, care, pe măsură ce creștea, Îi stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vară este imposibilă În ceea ce ne privește. Așa de mulți au Încercat, Încât expresia a devenit proverbială. Vara nu-i decât promisiunea neîmplinită a primăverii, un șarlatan ce Înlocuiește nopțile calde și calme la care visez În aprilie. E un anotimp trist, de viață fără creștere... Vara nu are o zi. - Patru iulie, a propus În glumă Amory. - Nu face pe istețul! a protestat ea, șfichiuindu-l cu privirea. - Păi, ce anume ar putea materializa promisiunea primăverii? Ea a meditat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai fericite, ce părul să-i Îngrămădească. Și iară Mă rup, mă Învață, aruncă aerul greu Vânturile pe care le știu, și furtuna, peste trupul meu. A fost cândva o vară cu ploaie subțire; Orice vânt era cald În acel anotimp... Iar acum tu treci pe lângă mine prin ceață, o năzărire Cu părul răsfirat de ploaie, cu buzele ude-arcuite În timp, În ironia aceea sălbatică, În voioasa disperare Care, cum am văzut pe vremuri, te-mbătrânește. Ca un spectru treci plutind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca să agăți pe cineva? - Număram valurile, i-a răspuns serios Amory. Mă Înnebunesc după statistici. - Nu mă lua peste picior, Doug. Au ajuns pe o stradă laterală necirculată și Alec a oprit mașina la umbra deasă. - Ce cauți aici În anotimpul rece, Amory? s-a interesat el, scoțând o butelie de Bourbon de sub covorașul de blană. Amory a ignorat Întrebarea. Nu avea nici o explicație plauzibilă pentru prezența sa pe litoral. - Îți aduci aminte de escapada noastră din anul doi? a Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a fost biograful și Însoțitorul fidel al marelui lexicograf și critic englez Samuel („Doctor“) Johnson (1709 - 1784). Prin extensie, orice biograf devotat este numit „un Boswell“. Publicație destinată tinerilor cercetași. „O, gata cu ploile și ruinele iernii/ Și cu toate anotimpurile cu zăpezi și păcate;/ Cu zilele ce-l despart pe iubit de iubită,/ Cu lumina care pierde, noaptea care Învinge;/ Iar vremea amintită Înseamnă durere uitată/ Și gerurile-s ucise, florile născute,/ Iar În lăstăriș, sub covorul verde,/ Floare după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]