2,251 matches
-
timp care pentru mine, abstracție făcând de obiectele palpabile, nu apare decât schematic, ca o fotografie subexpusă. Prea puține sunt lucrurile ce se lasă fixate. În cel mai bun caz, în intervale pâlpâie stări. Ce anume va fi fost difuz, apăsător sau ușor, ca o joacă, rămâne incert. Nici un eveniment care să mă indice, în mod recognoscibil, ca persoană care acționează sau suferă. Nu îmi amintesc nici ce anume îmi aminteam eu atunci până în cele mai dureroase detalii. Ceapa refuză. Rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Beth Își ștergea ultimele firimituri de prăjitură de pe buze. Își puse furculița pe masă: — Ce s-a deschis? — Sfera! Beth se răsuci În scaun. Tina alergă de la raftul de videorecordere. Amândouă priveau monitorul din spatele lui Beth. Se lăsă o liniște apăsătoare. — Mie mi se pare Închisă, Norman. — Dar a fost deschisă. Am văzut-o. Le povesti ce se petrecuse jos, În sala de mese. În urmă cu doar câteva secunde, sfera era cu certitudine deschisă. — Probabil că s-a Închis din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
drumul spre cumpănă: neîmpărtășind iubirea nimănui, nu aveam nimic de pierdut. Dar Elena mi-a dăruit iubirea și iubind-o, dăruindu-mă fără rezerve, ea a devenit Universul. Apoi, prea multă energie a vaporizat-o, am rămas înconjurat de neant. Apăsătoarea liniște a pierderii. Săracul e fericit că are de primit și nu poate pierde nimic pe cînd, pierzînd Cosmosul, n-ai decît să plonjezi în spațiul prietenos al morții. Tulburat, V, tînăr caut să-mi fac din sinucidere un exil
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să se adune tihnit în sicriul sufletului meu, acumulată lent de ploi stelare. Eu sînt cuprins de înserare, nedumerit. Îngrețoșat. Nu mă mai regăsesc în niciuna din propriile imagini iar trupul din pat îmi pare un manechin. E o emoție apăsătoare căci știu că va veni noaptea și după ea, o altfel de zi. V. tînăr tresar și vederea sinelui meu închis în cleștarul vitraliului dispare, cade ca un zgomot, ca un lest. Am senzația că Doctorul mă ocolește în ultima
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Numai trupul meu ar putea să se prefacă-n zile mult mai străin, în speranțe ucise de vânturi ce uneori răscolesc, val după val de tristețe. Oamenii devin fiare cu fildeș ce sfarmă în semințele cerului, stau înveliți sub carapacea apăsătoare a vieții, fără să simtă adevărul ce se vrea înțeles. I-am dorit să se trezească din agoniseala lor în acea noapte în care somnul de frig îmi continuă în procesul iubirilor. Ei au uitat că viața se poate mărgini
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ecourile distanței ce-mi spun: Vino, Te așteptam... Ce dor mi-a fost de-o liniște albă a zorilor... LINIȘTEA SPRIJINITĂ DE TIMP Am locuit într-o cetate de vis, în care trupul tău odihnindu-se se prelungea peste întunericul apăsător al dorului. Căutam o lumină firavă să pot să sfarm plictiseala ce ar fi încercat să-mi păcătuiască. Spre jocul pierdut transversarea gândului ascundea divinitatea. În zgomotul policandrelor mi se spărgea teama de a nu mă simți cum mă dizolv
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
îmi ascundea ruinele oarbe ale lunii unde numai trupul meu prăbușit se clătina ca o beznă de lumi pierdute. Îmi depănam amintirile luminate-n arderea Adevărului. Mă întrebam de unde vin? Cine sunt și ce caut în această libertate de timp apăsătoare, unde ideile mele țineau în mâini clipele transformate-n adâncuri? Și mi se păreau străine, pentru că nu te cunoșteam prea mult. Noaptea nu știa nimic despre mângâierile stelelor dezvinovățite. Iubirea era o imensitate ce se lovea zilnic de Adevăruri... Măruntaiele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
haină a lucidității, Numai îngerul meu cu aureolă suferindă m-a predestinat să mă închidă în carapacea cuvintelor ce m-au subjugat în relațiile dintre lume și misterul luminii... Numai așa am rămas un timp al vieții desfrunzit de culorile apăsătoare. Numai așa, numai așa... LA CAPĂT DE VIEȚI d-lui actor Ovidiu Cuncea Prin ploile albe săruturi de nopți spânzurate Voci sărutând în taină iubiri arcuite de timp. Resemnare în umbra visată-n lumina ochilor ce-mi hăcuiseră de mult
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
privirile sunt albele chemări, De ce văzduhul pare dus pe ape Cu steaua lumii destrămată-n zări. De ce se beau otrăvuri neștiute Și-n cimitire azi mai dănțuiesc? Poeții stinși pe fețele nuntite Când chinurile lor se veșnicesc. Prin zidurile negre, apăsătoare Durerile s-au transformat în nor, Cutremurată-n taine-amăgitoare Rămân cenușa lacrimii de dor. IUBIREA UNEI LINIȘTI NECUPRINSE E sărbătoare-n suflet și în gând Și calde sunt privirile la semeni, Voi m-ați primit să vă răspund prin vers
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un film de referință nu numai datorită bornelor de kilometraj filozofico-religios ce se succed cu viteza picajului lui Lucifer corespunzînd cu acea a decolării victimelor pentru a-l Întîlni să-i strîngă mîna, ci și din cauza imaginii copleșitoare , a senzației apăsătoare de primejdie vertiginoasă cu valențe estetice, a ventilatorului e primul film În care banalul ventilator are un rol major În crearea și menținerea suspansului , și, accentuat, din pricina montajului. Un ritm excepțional, alternînd cu măiestrie planurile, woodoo, New York-ul, sudul american
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Stensland este un bătăuș bețiv. White era cît pe ce să omoare un om și a adus mai multă băutură decît Vincennes. Aruncați-i la nenorociții ăia de rechini. Apărați-vă pe dumneavoastră și apărați departamentul. Se lăsă o liniște apăsătoare. În cele din urmă Smith o destrămă: — Domnilor, cred că sfatul tînărului nostru sergent este pripit și ipocrit. Stensland o avea el unele defecte, dar Wendell White este un polițist de mare valoare. — Domnule, White este un bătăuș criminal. Smith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
colectiv a unui excelent profesionist, vinovat de o „gravă abatere de la morală“. ÎDe colegul lui Andrei Vlădescu se îndrăgostise fata Președintelui țării, însăși „Mama Națiunii“ intrând în alertă și cerând sancțiuni maximale.) Din ambele „capitole“ se conturează un context sociopolitic apăsător, o lume în care ideologizarea și rezultatele ei Îcarierism cu orice preț, tensionarea raporturilor umane, până la suspiciunea generalizată) ajung să afecteze fibra intimă a individului, constituția lui interioară. Retractilitatea protagonistului trebuie așadar înțeleasă pe mai multe niveluri, justificându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trei sau zece oameni sunt împreună și-i întrebi despre ce vorbesc, nu trăgându-i de mânecă, nici privindu-i rugător, ci aruncându-te brusc între ei și așteptându-i să răspundă, se lasă dintr-odată o tăcere atât de apăsătoare, încât se mai aud ecourile vorbelor de dinainte frânte de întrebare, cu înțelesul deja pierdut. Observase asta de nenumărate ori, dar continua să verifice și să se arunce asupra câte unui grup cu întrebările cele mai neașteptate. Era ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trei sau zece oameni sunt împreună și-i întrebi despre ce vorbesc, nu trăgându-i de mânecă, nici privindu-i rugător, ci aruncându-te brusc între ei și așteptându-i să răspundă, se lasă dintr-odată o tăcere atât de apăsătoare, încât se mai aud ecourile vorbelor de dinainte frânte de întrebare, cu înțelesul deja pierdut. Observase asta de nenumărate ori, dar continua să verifice și să se arunce asupra câte unui grup cu întrebările cele mai neașteptate. Era ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fantome. Frunzișul ruginise în mare parte aproape peste noapte. Zgomotele păreau mai diluate. Lumina pâlpâia o vreme, izbucnea treptat într-o explozie caldă ce risipea ceața și alunga umbrele. Dar ceva ca o pâclă invizibilă rămânea agățată peste tot, ușor apăsătoare, doar mai târziu lumina și ziua redeveneau cele știute. Apusurile păreau mai înfierbântate și cerul ardea în nuanțe succesive incredibile de roșu aprins, auriu și violet, în timp ce pâcla invizibilă urca de la pământ, dintre arbori și case, îmbrăcându-le, căpătând consistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar care își trimisese semnele cu mult înainte. Cine să le vadă? Luminile nopții pulsau mai palide, se simțeau adierile reci învârtejite în frunzișul arborilor, iar pașii trecătorilor întârziați erau mai rari. În fața lui se întindea același oraș imens, colcăitor, apăsător, fumegând, neobosit, indiferent și rece, dar apartamentul din ușa căruia privea era pustiu, străin dintr-odată. Îl străbătea cu pași înceți, cuprins de o teamă de neînțeles. Toate astea trebuie să mi le amintesc - sunt convins că se gândea -, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi vrut să plece cât mai repede de acolo, n-avea curajul să i-o spună, dar simțea că trebuie să plece cât mai repede pentru că aerul și adierea erau prea reci, lacul înghețat urât și neprimitor, lumina cenușiu-lăptoasă apăsătoare, corbii croncăneau oribil, crenguțele firave ale tufei înghețate trosneau ca niște oase rupte. Își strângea buza de jos între dinți, să-și stăpânească lacrimile pe care le simțea apropiindu-se, asta mi-ar mai trebui - se gândea -, să încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
către toți. „N-ai de gând să mănânci și tu ceva?“, îl întreba Aurora Mocanu. „Am mâncat.“ „Și nici n-ar fi bine să mănânce mai mult, osânza nu-i priește“, spunea Iuliu Sofronie, întorcând totul spre glumă. Dar plutea, apăsătoare, tensiunea, n-am înțeles de unde izbucnise. Simțeam o stinghereală în ceilalți sau o încordare sau poate și una, și alta. Rodica Dumitrescu îl privea mai departe pe Vlad, fără să-i mai vorbească, iar degetele ei continuau să zvâcnească încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
țigară în pachetul de pe masă și a tras adânc în piept. „Iartă-mă“, a spus. O privea cum soarbe cafeaua cu înghițituri mici, scuturându-și pletele, și uitându-se peste marginea ceștii pe hârtiile cu însemnările lui. Era o liniște apăsătoare între ei și din stradă se auzeau chiotele copiilor care se bucurau de ziua însorită de început de martie. Mâna ei a tremurat și a scăpat ceașca și stropi mari de cafea s-au risipit peste schemele cu scris mărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de atunci: mai întâi moartea tatei, care a fost o lovitură, apoi... — Urăsc meseria asta, să știi. Urăsc ceea ce a devenit acum. Îmi pare rău să aud asta. L-am așteptat să detalieze, dar n-a urmat decât o tăcere apăsătoare. Deci, pe urmă, după cum știi, de când m-am despărțit de Verity, n-am mai avut același succes în privința... — Adică nu mai e ca înainte. Totul s-a schimbat, editura e de nerecunoscut. Primim instrucțiuni numai din America și nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că eram divorțat de opt ani, nu mai făcusem dragoste cu o femeie de peste nouă ani și între timp, căpătasem obiceiul de a mă holba, de a estima și de a cântări perspectivele și privirile mele furișe aveau acea intensitate apăsătoare care caracterizează masculul cu adevărat disperat (și periculos). A devenit repede evident că de data asta existau doar două obiective de maxim interes. Unul ședea ceva mai departe pe rândul de scaune pe care stăteam eu, lângă uși - o ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
tot mai nedumerită de reacțiile noastre atât de diferite. Nu înțeleg, rosti ea în cele din urmă, după ce citi încă o dată propoziția. Ce e de râs, că n-are vină? A fost din nou o cină desfășurată într-o tăcere apăsătoare. Aveam la masă mâncare de fasole, urmată de jeleu de ananas; zgomotul produs de fălcile noastre reunite părea mai puternic decât de obicei, fiind întrerupt doar de câte o încercare sporadică a lui Joan de a încropi o conversație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui Mark. Dar Thomas? Ce parte a anatomiei lui ai de gând să ataci? Dar unde-i Thomas? Trebuia să fie aici acum un secol. Ultima oară l-am văzut... — Sst! i-o reteză Hilary. Atmosfera din cameră deveni brusc apăsătoare. Cine se mișcă acolo? Ciuliră toți urechile. Auziseră pași? Era cineva (sau ceva) în cameră cu ei, o prezență ascunsă, atentă, strecurându-se prin umbrele de tuș-și acum foarte aproape? Era zgomotul unui obiect chiar pe masă - așteptau ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
blondă; asta o făcuse să se simtă mai bine. După aceea se Întorsese istovită În Lavender Hill. Iar acum era epuizată. Răsuci verigheta Între degete, așa cum o făcuse la cinematograf, dar pînă și greutatea ei nesemnificativă i se păru prea apăsătoare cînd o ținu În mînă. Se uită În jur, apatică, În căutarea unui loc În care s-o pună și, În cele din urmă, o lăsă să cadă În cutia de conserve printre mucurile de țigară. Dar stătea acolo strălucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și nemaiauzite ale lui Cristos: "Mai mare fericire este să dai decît să primești"310; acestea anunțau o veste bună lumii sclaviei și egoismului; acestea făceau să strălucească în toate faptele sale, toate lucrările sale. Episcopii considerau ca o greutate apăsătoare bunurile temporare și administrarea acestora, greutate pe care o suportau gîndindu-se numai la caritate 311; nu existau încă legi care să facă dificilă înstrăinarea bunurilor primite; se primea cu mare rezervă, se dona cu mare larghețe. Sf. Ambrozie refuza donațiile
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]