2,718 matches
-
primele acorduri ale muzicii, cei doi parteneri de dans și-au pus măștile aurite. Bătrânețea și tinerețea, iarna și primăvara, renunțarea și iubirea. Dansul lor evoca toate acestea, cu o mare expresivitate din partea domnișoarei Nanone. Astfel încât, în mod firesc, spectatorii aplaudară doar tinerețea, primăvara și iubirea. Mici buchete zburau din toate părțile spre podium. Nanone le mulțumea, executând o suită de reverențe din ce în ce mai elaborate. Lumânările aproape se topiseră și fumul lor o făcu, la un moment dat, să tușească. Imediat își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ovații, aplauze, lacrimi, în timp ce Nanone, cu ochii închiși, neclintită, cu fața încă udă, nu reușea să se mai desprindă de vraja muzicii, de ecoul ei dureros și sublim. Ridicat în picioare, Iancu o privea cu totul răpit, uitând să mai aplaude. Nanone îi apărea dusă, îndepărtată într-o lume inaccesibilă muritorilor de rând, lumea poeziei și a muzicii, lumea în care el însuși visase adeseori să ajungă, dar neștiind ce cale să apuce. O văzu cum revine, cum zâmbește, cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că și el arăta la fel. Ca un saltimbanc într-un mare circ. Uralele mulțimii și strigătele soldaților din garda de la intrare anunțară sosirea celui mai important om din principate, generalul Kutuzov. Cei prezenți se ridicară în picioare. Fu îndelung aplaudat și chiar ovaționat de către plenipotențiarii ruși. Cei turci se limitară la câteva zâmbete firave. Dar fleacurile astea nu mai aveau acum nici o importanță. Generalul se simțea mai tânăr ca niciodată. Cu o seară înainte petrecuse în compania unei văduvioare durdulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acest dușman trebuia distrus și că el, Gacel Sayah, este instrumentul ales să-l nimicească. Insh’Allah! Trecură două motociclete cu sirenele urlând și, aproape în același moment, în partea de sus a bulevardului, oamenii începură să aclame și să aplaude. Indiferent la tot ce nu avea legătură cu misiunea sa, targuí-ul băgă mâna în sacul de piele și căută culasa revolverului. Alți motocicliști, acum în formație, își făcură apariția în curbă și, la zece metri în spatele lor, înaintă foarte încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
apariția în curbă și, la zece metri în spatele lor, înaintă foarte încet un automobil negru mare, închis, ce ascundea aproape complet altul descoperit, în care un bărbat așezat în spate saluta mulțimea ridicând brațele. Polițiștii stăvileau mulțimea care striga și aplauda, iar de la ferestrele caselor femei și copii aruncau flori și serpentine colorate. Strânse arma cu putere și așteptă. Orologiul gării slobozi două bătăi, îndemnându-l, parcă, încă o dată să uite totul, dar ecoul lor se pierdu între urletele sirenelor, strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de lungi și de zvelte, iar chipul Îi era distant, frumos și aspru. Dacă Rachel ar fi general, m-aș Înrola În orice armată pe care ar comanda-o. Bătăile din palme de la final au fost asurzitoare; bănuiam că lumea aplauda ușurată că supraviețuise fără daune fizice ireparabile. Eram transpirată leoarcă și mă simțeam de parcă Încheieturile mi-ar fi fost lubrifiate de sudoare. Cunoscând-o bine pe Rachel, Îmi puteam da seama că Începuse ora Într-o dispoziție proastă și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
stea așa cât număram până la cinci. Am Început să facem Întinderi pe sunetele melodiei „Tell It Like It Is“, cântată de frumoasa voce lui Aaron Neville, de care nu te mai putea scutura. Cu asta, lecția se Încheiase. Ne-am aplaudat reciproc, iar eu, În speranța că o voi speria pe Naomi, i-am oferit un zâmbet marca Josie, care voia să spună sunt-o-ucigașă-sadică, dar era prea proastă ca să se prindă de grozăvia ce se ascundea În spatele lui. — Ne vedem joi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
am Întrebat pe un ton neutru. — Adică, se milostivi el să răspundă, acum, că Linda a murit, sala n-o să se privatizeze. Vocea Îi răsună din cele mai adânci straturi ale diafragmei, Într-un fel pe care l-ar fi aplaudat orice profesor de oratorie. — Ah, da, corect. Dar eu mă referisem la moartea ei. Observația mi-a fost urmată de un nou mormăit. ăsta chiar Însemna că discuția se Încheiase. Am așteptat o clipă, Însă asta părea a fi tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
explicat: — Mă Întreb astăzi dacă n-ar fi fost mai bine să nu fi pus niciodată piciorul În această țară. Am privit-o cu groază. — Tocmai tu spui asta! Da, eu, Șirin, sunt aceea care spune asta. Eu, care am aplaudat venirea americanului, eu, care i-am aprobat fiecare din acțiuni, eu, care am văzut În el un mântuitor, regret acum că nu va fi rămas În Îndepărtata sa Americă. — Dar cu ce a greșit? — Cu nimic, tocmai, și asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
monede de aur pe marginea drumului și n-ar fi furat-o nimeni. Drept urmare, în vreme ce prin alte părți domnea frica, la noi era pace. La fel ca și astăzi.” Așa de frumos vorbise, că ne-ar fi plăcut s-o aplaudăm. Duma a ridicat mâna și, încă înainte ca profesoara să-i dea cuvântul, s-a repezit să spună: „Tata zice că și astăzi am avea nevoie de Țepeș. El ar ști ce e de făcut cu toți hoții din țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
semn violoncelistului să se ridice, el singur, ca să-și primească aplauzele cuvenite și care-i reveneau pe merit, moartea, În picioare În lojă, zâmbind În sfârșit, Își Încrucișă brațele pe piept, În tăcere, și privi, nimic mai mult, ceilalți să aplaude, ceilalți să strige, ceilalți să-l recheme de zece ori pe maestru, ea privea doar. Apoi, lent, ca și cum nu s-ar fi Îndurat să plece, publicul Începu să iasă, În timp ce orchestra se retrăgea. CÎnd violoncelistul se Întoarse spre lojă, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
tot ce fusese mai frumos în viață se terminase. Poți măcar să-ți imaginezi cât a fost de cumplit? Fusesem înzestrată cu un asemenea har și m-am trezit într-o bună dimineață că nu-l mai aveam. Nu mă mai aplauda nimeni, nu mă mai răsfăța nimeni, nu mai îmi spunea nimeni cât sunt de minunată. Stăteam toată ziua în casă și-i învățam pe copiii din vecini noțiuni elementare de pian. Eram atât de distrusă, încât plângeam toată ziua. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Reiko, întorcându-se spre mine și făcându-mi cu ochiul. De obicei pot cânta orice, și fără partitură, cu condiția să aud un cântec de cel puțin trei ori. A fredonat toată melodia Scarborough Fair, acompaniindu-se la chitară. Am aplaudat-o toți trei, iar ea ne-a răspuns cu o elegantă plecăciune a capului. — Mai demult, am fost răsplătită cu aplauze entuziaste pentru un concert de Mozart, spuse ea. Dacă ne cânți Here Comes the Sun al Bealtes-ilor, spuse fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Nu-i nimic, chiar dacă nu știi. Mi-am adus chitara mea și am cântat Up on the Roof, cum m-am priceput. Reiko a făcut pauză de o țigară și a mai sorbit puțin vin. Când am terminat, m-a aplaudat din toată inima. Reiko a interpretat apoi, extrem de frumos, o adaptare pentru chitar\ a melodiei Pavanne for a Dying Queen de Ravel și Claire de Lune de Debussy. — Aceste două melodii mi le-am perfecționat după moartea lui Naoko, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nici o urmă de optimism sau încredere în viitor. În schimb, e obsedat de ideea iadului din care a fost smuls, fără să se preocupe de locul în care a ajuns. E o filozofie pur negativă. Când ia loc, toți îl aplaudă. Mă uit la Davey, ridic din sprâncene făcând un efort să-mi ascund scepticismul; cum își poate imagina că m-aș putea recunoaște într-o astfel de poveste? Dar el este prea ocupat să aplaude și nu observă că încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Când ia loc, toți îl aplaudă. Mă uit la Davey, ridic din sprâncene făcând un efort să-mi ascund scepticismul; cum își poate imagina că m-aș putea recunoaște într-o astfel de poveste? Dar el este prea ocupat să aplaude și nu observă că încerc să-i atrag atenția. Moderatorul (el însuși alcoolic timp de cinci ani, cu o soție care nu și-a dat seama de asta până în momentul în care a fost concediat din cauză că a mers beat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
reduceri săptămâna trecută. Încălțămintea drăguță m-a binedispus întotdeauna. Între timp, Femeia de Afaceri își șterge lacrimile și își încheie discursul, mărturia sau cum i-o fi zicând. —Mulțumim, Philippa, pentru tot ce ne-ai împărtășit, spune moderatorul, în timp ce noi aplaudăm, iar ea se așază în primul rând, trăgându-și fusta. — Cine mai dorește să ia cuvântul? Davey ridică mâna și moderatorul îi face semn. Se uită la tipul din spatele nostru și se ridică. Într-o clipă îmi dau seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a spus Jenna și l-a sărutat pe ureche. De ce să ne grăbim? Patrick s-a întors cu un gin pentru mine și cu un whisky pentru el, pe care l-a băut pe nerăsuflate. —Bravo, Patrick! a strigat Jenna aplaudându-l. Mi-am băut și eu paharul, mult mai încet, desigur, apoi ne-am ridicat cu toții și ne-am luat hainele. Eram destul de beată; îmi simțeam capul vâjâind, iar pământul parcă se mișca puțin. Măcar situația era aceeași pentru toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
De unde știi? Lewis pare impresionat. — Am frecventat și eu acel club când am stat în New York. —Dumnezeule, dar trebuie s-o cunoști pe Juliet. Ea era înnebunită după acel loc. Priviți! Intră jonglerii! Doi tipi urcă pe bar, iar eu aplaud mai tare ca oricine. În felul acesta nimeni nu observă că am lacrimi în ochi. E de-a dreptul ridicol să te apuci de bocit în fața unei adunături de celebrități la o petrecere cu scop publicitar, doar pentru că un amănunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să ne ghidăm după modelul Alcoolicilor Anonimi. Ca și ei, vrem să creăm un loc unde oamenii să fie sinceri și să se simtă în siguranță. Charlotte, tipa elegantă care a trecut printr-un divorț dureros, găsește de cuviință să aplaude furtunos. Nimeni nu-i ține hangul, dar asta nu pare să o deranjeze. Are o expresie foarte hotărâtă. Săracul Jim stă lângă ea pe canapea, cu capul ascuns și mai mult între umeri. Este incredibil de timid, n-a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
E egoistă, obsedată de propria ei persoană și superficială. Se consideră cea mai grozavă ființă din lume și așteaptă mereu complimente. Finn e în elementul său și pare să savureze fiecare moment. Când termină, are o figură foarte satisfăcută. Charlotte aplaudă iar. —Excelent, zice. Așadar... încep eu. Ar trebui să-i mulțumim lui Finn că ne-a împărtășit din experiența sa, spune Daisy. Cu plăcere, declară Finn foarte fericit. — Cine dorește să mai ia cuvântul? întreb eu. Mă uit în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Ce ziceți? Vorbesc ca un pacient în fața psihologului? Mai bine tac și-i las și pe alții să se facă de râs. Ups! Scuze! M-am făcut de cacao! Vine cartonașul roșu! Acum chiar că trebuie să mă opresc! O aplaudăm ritualic. Cine ar vrea să continue? întreb, în speranța că Jim sau Jennifer vor răspunde afirmativ. Bineînțeles că n-o fac; stau și se uită cu o expresie panicată, provocată, fără doar și poate, de gândul că ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pe asta. Cu vârf și îndesat. Mă simt îngrozitor și sunt pe punctul să izbucnesc în lacrimi. Aș vrea să plâng, m-aș descărca mai ușor. Dar sunt prea orgolioasă ca să fac asta. Mă chinui să-mi revin în timp ce ei aplaudă și mă rog ca atenția să se îndrepte spre altcineva, pentru a mă putea retrage în liniște într-un colț să-mi stăpânesc mai ușor emoțiile. Mai vrea cineva să vorbească? îi întreb. Jim și Jennifer lasă imediat capul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în acest caz folosirea adjectivelor în exces este chiar necesară, îi explică ea fără nici un pic de ironie. În orice caz, noi trebuie să ne bucurăm pentru Charlotte, care a făcut un mare pas înainte. Cuprinși de entuziasmul lui Daisy, aplaudăm cu toții. — Aș putea să te ajut și eu să adaptezi lista pentru cazul nostru, se oferă timid Jennifer. Trimite-ne și nouă câte un exemplar. —Cu cea mai mare plăcere! Veți primi o variantă prin mail, să le puteți verifica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
e!). După care începe să scandeze: În-vă-ță-mânt! În-vă-ță-mânt! La început sună ridicol și îmi zic că, în sfârșit, i s-a înfundat. Dar nu! Valurile didactice se frământă în sine, apoi se descarcă în același răcnet disperat: În-vă-ță-mânt! Satisfăcut, parlamentarul aplaudă în fața microfonului, după care coboară sprinten scările de lemn și se aruncă în limuzina Nubira care îl aștepta în spatele tribunei. Seara am deschis televizorul. Sindicatele anunțau mitingul ca pe un succes. Reușiseră să adune peste cincisprezece mii de participanți. Oficialitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]