2,792 matches
-
sări Stănică, faceți mofturi? Știți voi ce e mirodenia? Ați mâncat voi pătlăgele vinete cu scorțișoară? - Vai! se scandalizară fetele. - Ba e bun, zise Agripina. Stănică ține minte. Bunicii noștriașa găteau, numai cu untdelemn, cu mirodenii și în tingiri de aramă cositorite. Și mâncau mai mult pește și carne de oaie. Pătlăgelele așa se fac: cureți vinetele de pieliță, ca de obicei, le dai în undă, le scurgi de apă, le toci, le prăjești în untdelemn, pui și puțină ceapă tocată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de cafea, multe și desperecheate. Una plină de stafide o deșertă pe gât. Cele mai delicate aveau forma unor boluri de ceai chinezesc, erau mici și zugrăvite cu ramuri subțiri, înflorite. Neavând mâner, erau vârâte în niște picioare ovoluide de aramă, căpătând astfel înfățișarea unor candele. - Mătușă, zise Stănică, ce faci cu atâtea cești, dă-mi șimie două, să le țin ca amintire, să arăt și eu urmașilor cum bea lumea cafea altădată. Aceasta era formula tipică cu care Stănică împuțina
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă." Surprinzătoare este aici apropierea dintre termenii populari și cei neologici (colbos, heleșteu, smoc și iconografia bizantină, sinistră, grandioasă, sol. Romanul lui G. Călinescu Enigma Otiliei reprezintă tipul de roman total
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îngerii spelbi, strâmbându- și nasurile fine, grecești, lăsîndu-se conduși de plasatori silențioși ce adulmecau spinările curbate ale fotoliilor cu boturile unor lanterne aprinse și le dezvăluiau numerele caligrafiate pe obrajii unor lamele de fildeș. Afară, în coasta unor dozatoare de aramă, se potrivise de necăjea o pereche de zaruri un alt mare înger decăzut, un gogîltan de primă linie, cel ce se lansase, excelând, în teribila înscenare de la En-Dor, interpretîndu-l înaintea întregului Univers și, mai ales, înaintea Regelui Saul, pe defunctul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
heruvimii, cu limbile ca niște felioare de portocală, ferfenițite de scrâșnetul dinților și cu potențiometrele gurilor date pe mucles. La balconul al doilea, cu obrajii în pumni, chipurile fulgerând de mânie ca argintul și brațele încordate, precum niște coloane de aramă lustruită, ascultau neclintiți purtătorii de tron, potrivindu- și exemplul și cleștarul manierelor de gentlemeni după cel al arhanghelului Mihail, cel care, împotrivindu-se has-Satanei și certîndu-se cu el într-o partidă directă pentru trupul mort al lui Moise, s-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
străvechi ale mahalalelor Săpunari, Scaune, Cavafi și Pescari. Încurcături de ulicioare brodite pe hărți, ciuruite de timp, întărite de el cu dungile unui creion mecanic. Hărțile erau din 1781, 1794, 1822 și 1849, două dintre ele ridicate după gravuri în aramă. Ulițele dulci și întortocheate ale Săpunarilor și Pescarilor strângeau la sânul lor, clătinîndu-l prin terenurile virane și grădinile cu zarzavat, un pârâiaș, ca și cum un băștinaș ar fi strâns un fir de orzoaică între măsele. În contul izvorului, care atâta îl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu prapure desenate în cruci de \MT și chipul Născătoarei, cu fiul în brațe. Avea o privire blândă și glasul cald și adânc. Citea din evanghelii, desfăcea foile cu degetul cel mic, închidea pe rând cărțile cu îmbrăcăminte grea de aramă și copci de argint, spunea rugăciunile pe dinafară, aștepta răspunsurile dascălilor ascunși în umbra stranelor și arunca lanțul cădelniței spre mulțime. Fierul suna limpede ca niște clopote mici, totul era numai un fum parfumat. O voce de bărbat cânta alături
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în fundul nădragilor. Fruntea i se brobonase de sudoare. Își mișca repede spatele ca de mâncărime șrse uita drept în ochii lui Bozoncea. Acesta apucă oasele îngălbenite și tocite pe margini. Între picioarele caramangiilor se strânseseră o grămadă de piese de aramă, la care trăgeau cu coada ochiului toți. Gheorghe se ridică dîndu-l la o parte pe ucenic: - Ia stai, Paraschive, să mă bunghesc și eu! Sub malul surpat, vântuI obosea. Se auzea numai fâșâitul aglicei culcate de furia lui, și pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noastră... . Golanul le mai răsuci odată. - Para-n coadă! - Trei-trei... 53 Jocul se îadîrjea. Se apropie și ucenicul. Șeful îi spuse, văzîndu-l jinduit: - Tu nu te-arunci? Ori n-ai marafeți? -Ba am. Îi făcură loc. Gheorghe strânse leii de aramă și-i aruncă în fundul nădragilor. Oacă își perpelea nepăsător tălpile la para focului Prin genunchii sparți ai pantalonilor soldățești i se vedea pielea negricioasă. Dogoarea plăcută u făcea somn. Începu să cânte ca să-și sperie lenea: Foaie verde trei spanace
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vorbind. Erau altfel îmbrăcați. Nu purtau cămăși largi și nici opinci. Din portul de la țară nu țineau decât sumanul și pantalonii albi, vârâți în cizme lungi, lustruite. Aveau brâie late de piele cu chingi oțelite și limbi groase, ruginite, de aramă. În mâini învîrteau bice subțiri, din care pocneau pe neașteptate. Râdeau tare. Glumeau cu negustorii și-și bălăbăneau burțile revărsate peste centiroane. Geambașii cu cefe groase și roșii, cu dinți de aur dădeau târcol iepelor de doi ani cu picioare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cum să vorbească cu ea. Când intra în prăvălie, se pierdea. Linei i-a fost greu să bage de seamă. Untarul venea la timp nepotrivit, devreme. Dacă dădea de Stere, arunca țuica pe gât cât ai clipi, răsturna piesele de aramă pe tejghea, și pe aici ți-e drumul. Când o găsea pe ea, se încurca socoteala. Femeii nu-i trecuse prin cap una ca asta la început, dar prea era focos Cristu. Aruncau văpăi ochii lui, și pe fruntea netedă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a arătat odăile spoite atunci, albe, cu perdele și preșuri, din zestrea nevestei. Meșterii lăudau: - Bună treabă, la mai mult! Să vă dea Dumnezeu noroc! Sosi și preotul, adus de Grigore, tot în trăsură, cu dascălul, cărând cazanul sfințit, de aramă, al bisericii. -Lau poftit la căldură, împreună cu ajutorul lui, de ținea evangheliile. Erau amândoi roșiî de frig, veniți după drum. Cârciumarul le-a dat câte un rachiu. Aglaia a încropit apă pe mașină, a așternut scutecele la îndemînă și au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câte o zeamă lungă și se odihneau. Prin septembrie, ajunseseră la turnuri. Mahalagiii priveau, le creștea inima. Nu-i mințise primăria. Cărămidarii terminaseră. Într-o săptămână au pus turlele, au bătut tabla deasupra, au potrivit streșini și burlane, ghiventuri de aramă, s-o împodobească, și s-au dat jos de pe schele. 131 Atunci a venit un meșter talian să așeze marmura la fată, să îmbrace biserica pe dinafară. Tencuială nu-i trebuia lăcașului decât pe dinăuntru, unde se pictau sfinții. Frumos
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fie spovedite și împărtășite. Ele rămâneau la urmă, că aveau multe pe suflet. Popa Metru le chema pe rând în odăița vecină cu altarul. Se așeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărțile sale cu chivăre de aramă. Baba Marghioala a lui Mială nu ridica privirile. Ședea îngenuncheată, cu obrazul veșted lipit de anteriul scump al părintelui. - Ei, ia spune... Începea sfinția-sa. De postit, ai postit? - Da, părinte. Țin toate posturile: postul Crăciunului, postul Paștelui, postul Sfinților
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
catifea. Pe o măsuță ședeau cărțile sfinte cu pecețile lor de argint și odoarele. S-a uitat Paraschiv. Nicu-Piele le aduna. Gheorghe a desfăcut sacul lung și clistirele sunară dulce a metal scump. Au luat lingurile, vasele, un cazan de aramă, vreo două icoane poleite cu aur și hainele de slujbă ale sfinției-sale, strălucitoare, călcate atunci, cu ciucuri pe margini. Se minuna ăl bătrân. Unde să vinzi bulendrele astea? Le-au împachetat bine și, de la ușă, ucenicul a mai cărăbănit un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
măsoare? Salonul avea o podoabă de lanțuri de hârtie, colorate în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină tulbure plutea deasupra. Numai la mijloc strălucea cu o sută de luminări vii un candelabru de aramă, cu brațe întortocheate. În dreapta ușii era bufetul, o vitrină aurită, păzită de chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală, și împrejurul salonului se întinseseră mese, la care ședeau negustorii. Plin era. Lăutarii cântau pe o estradă cocoțată în fund, acoperită cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
van îngerii ce treceau ducând în poalele lor rugăciunile muritorilor se uitau semnificativ la el; în van unul îi spuse lin, aplecîndu-se la urechea-i: "De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? " Altul: "De ce vrei să scoți din aramă sunetul aurului? Nu-i cu putință". - Dar ceea ce-i părea ciudat era că, de câte ori îi trecea prin minte ca îngerii să meargă după voia lui, ei într-adevăr, fără să le-o zică, îi împlineau alintând gândirile. El nu-și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
De-acolo apucai pe-o pietroasă cărare de munte. Pe câte - un vârf de deal vedeam arzând focuri mari, și oameni împregiur, din fundul codrilor ce-ncongiurau ca o manta neagră - verde umerii munților vuia câte - un bucium durerea lui de aramă; pe lângă alte focuri vedeai pare-că cum joacă fete și flăcăi, iar pin codrii rătăciți fluierau voinicii printre dinți și din frunze câte - o doină adâncă și plină de foc. Astfel treceam înainte alături cu zidurile de piatră a muntelui, pe-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Din creștetele munților românii slobozeau roți înfășurate-n paie și aprinse, cari se rostogoleau cu o repejune demoncă până se pierdeau hăulind în prăpastiile adânci, în inima pământului. Buciumele sunau din vârfuri astfel încît ți se părea că sufletele de aramă a munților se trezise și suna a moartea lumei. Culme cu culme ardea, atâția uriași ochi roșii, câte unul pe o frunte de deal. Codrii bătrâni trosneau amorțiți de iarnă, stelele și luna erau mai palide-n cer, cerul însuși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a cărei buze se căscase de spaimă și care tremura ca varga... El vrea să pună mâna pe ea... dar ea cade în genunchi... Dezolată și frumoasă, ea îndrepta ochii ei mari, ce-ar fi putut mișca o inimă de aramă... - Te rog, zise ea, omoară-mă! Omoară-mă și pe mine, ca pe tata, căci îți voi mulțumi. - Hehehe! nerozie 1... Ce? să mori, auzi! Auzi, Istvan, să moară ea! Nu, nu, nu! adaogă el râzând prostește, tu nu trebuie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mine, or gândeam să mă-mpușc și eu și să sfârșesc cu mizeria ce se numește viață. Pe-o stâncă, departe, sta un român cu flinta-n soare și păzea privind în nouri. Un vultur ținând în căngile lui de aramă o turturică albă zbură asupra capului meu croncănind și dând din aripi, apoi se - nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel negru, ce plutea, din aer și dete foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cântarea monotonă a preoților bătrâni, pasul cel alene al convoiului, muzica cea somnoroasă a marșului, fetele albe a căror ființe erau enigme vii, iată lumea ce se mișca pe stradă, pe când din turnul bisericei sunau geniile amorțite a limbei de aramă, care se suiau ca un plâns de durere cătră norii cei suri ai cerului. Mă uitam la cer în sus cu ochii pe jumătate închiși. Oare de ce să nu mi se fi părut că, palidă și sântă, în haina lungă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în înghețatele pălmi, dar suflarea mea e rece ea însăși. Inimă, inimă, cum nu mai ai atâta căldură? O stafie urâtă, bărboasă, cu părul bătut și sur de praf, mă acațăr în hainele rupte, mai mult gol, de zăbrelele de aramă și-mi espun fața și pieptul la câte - o aurită rază de soare care de mila mai ajunge până la mine. și-ntr-acest caos urâcios și pustiu să nu am pe nimeni! Adânc sub ziduri curg verzile unde ale Nevei amestecate cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
om, Dumnezeul meu! Om! M-a dus în sala dreptății celei nedrepte. Era cel puțin cald în sala aceea. Masa era neagră, pe ea crucea pe-un evangeliu. Fețele judecătorilor cu conștiința sclavă și cu fața rece și nepăsătoare ca arama, cu fruntea mică și stupidă mă-nfioră. Și cu toate acestea ștreangul ar fi fost o binefacere pentru mine. Am privit în fața acelor juzi ai gladiului si i-am rugat să-mi dea moartea. Ei au râs. Știam eu ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urm. 33 Gheorghe C. Mihai, Teoria dreptului, Ediția 2, Editura All Beck, București, 2004, p.180 34 Romul Petru Vonica, op.cit., p.355 și urm. 364, 399, 400, 404, 406,408 35 A se vedea, autor Gheorghe Avornic, coautori Elena Arama, Boris Negru, Ruslan Costaș, Teoria generală a dreptului, Editura Curier juridic, București, Chișinău, 2004, p.309, 311 36 Ilariu Mrejeru, Tehnica legislativă, Editura Academiei, București, 1979, p.198 37 Sorin Popescu, Victoria Țăndăreanu, Probleme actuale ale tehnicii legislative, Lumina Lex
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]