4,072 matches
-
despre Angel și despre America imaginarè, despre Ilarie și despre mâinile lui delicat feminine, despre Ioana și despre toate promisiunile mele de la sfârșit de an, despre ajunul de Crèciun și despre discuția mea din acea searè cu Corina, despre bradul argintiu pe care n-am mai rèmas sè-l împodobim împreunè, despre plutonierul major care era tatèl meu, apoi, din nou, despre nebună din tren care m-a atins și, iarèși, despre AnM și despre felul cum se mișcè în jurul meu, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cer, tronând printre stele, dè impresia cè s-ar fi congelat pe boltè, din fericire, nu existè nici un Virgil în lume care, meșterind la sistemul de încèlzire cosmic, s-o facè sè se topeascè și sè punè sub rotunjimile ei argintii, ca de gheațè, o gèleatè uriașè de tablè, Departe, înspre crestele întunecate ale munților, întunericul, dens, se preschimbè, pe anumite porțiuni, într-o luminè albè, lèptoasè, Nu pot sè nu mè gândesc la AnM, la doar câțiva kilometri de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
stat aici, sub prun, cu mâna pe poarta Întredeschisă, gata s-o Împingi! Un copil cu fața murdară și fundul gol se ridică de lângă gard și-și trage pantalonii, al cui o mai fi și copilul ăsta, cu mucii sclipind argintiu pe obraz, ca balele melcului, uscate la soare. L-ai pierdut din ochi În curtea plină de zumzet de albine, de soare, e vară, e primăvară... Și copilul ăsta, lăsat să crească de capul lui, ca o buruiană, Îl știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
spune că aș fi dormit... Dacă a ațipit e numai din cauza luminii orbitoare și a căldurii care vine, ca o răsuflare fierbinte, de-afară, prin geamul deschis. De o parte și de alta a autostrăzii, culmile acoperite de măslini pitici, argintii, cu petele albe ale satelor străvechi, cocoțate În vârf. — ...Ațipit?!... Ei, aș! Fii sigur că ai dormit de-a binelea! Cred că ai și visat... Bolboroseai ceva, ca atunci când vorbești În somn românește... Mai vorbește, oare, românește În somn, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
glas caraghios ai, ce față plină de coșuri! Aș vrea să văd la balul de la sfârșitul anului dacă o să accepte vreuna să danseze cu tine! * — Du-te după Walter, plângea mama, din pat, atunci când Walter Își Încheia centura cu pafta argintie strălucitoare pe care scria Dumnezeu e cu noi... Nu pleca, Walter! Spune-i și tu să nu plece, că n-o să se mai Întoarcă! Sunteți frați, nu vă mai certați ca niște câini, du-te după el, Împăcați-vă! Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
drapată - gest comentat și răscomentat mai multă vreme în toate saloanele bucureștene - și li se înfățișă în celebrul costum național de Harem. Doar trup și piele de înger, dacă acele aripate cerești au și așa ceva, învăluite în strălucirea neliniștitelor șiraguri argintii de strasuri. Și, în tăcerea deplină care urmă după explozia minților, pe ritmul unei melodii orientale, Nanone începu danțul egiptean, ultimul ei număr din acea seară, transformându-se sub privirile fermecate ale spectatorilor într-o femeie mai misterioasă, mai ademenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Remarcă preferințele călăreților pentru anumite culori. Prințul, de pildă, alesese o nuanță de albastru, considerată fastă pentru el și familia lui. Dimitrie Moruzi purta o mantie verde smarald, care amintea de culoarea steagului otoman. Și nu întâmplător preferase roșul și argintiul urmașul Văcăreștilor, Nicolae, în ton cu blazonul comtal al strămoșilor săi. În fine, Marioritza avea o slăbiciune pentru violete, așa că minunata ei pelerină, în contrast cu negrul costumului italian de amazoană, sugera prospețimea lor, reușind să atragă privirile multora, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
recunoscu imediat îmbrățișarea părintelui său. Singura îmbrățișare posibilă a unui suflet de poet. După ce se îndepărtară, o liotă întreagă de copii sărmani năvăli peste slugile rămase ca să împartă coliva boierească, ornată cu o mare cruce din șiraguri dulci de perle argintii. Nicolae își adorase și încă își mai adora tatăl. Vorbea cu însuflețire, cu totul transfigurat de amintiri: ― În casa lui am trăit în plină vrajă. El o răspândea asupra noastră ca un mare magician. În casa lui, cât a trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pumni și picioare pe sub bancă - dar numai pe pământurile noastre, ale nenorociților pe care te lauzi că-i scapi tu de jugul păgânului - dar ia mai du-te-n mă-ta, pe pământul lui tătâne-tău, În mlaștina de sub mesteacănul argintiu și-n stepa nedesțelenită, și făr’ de haturi! Ori luați-vă de mână și duceți-vă la istalant, cel cu fes, pe coclaurile Anatoliei: acolo scoateți-vă ochii, schilodiți-vă În de voi și nu vă opriți până la Judecata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și se gudură, bate pământul cu coada, chiar și la străini; când merge, merge pieziș, ponciș, de parcă n-ar ști care-i Înaintele. Mama i-a desprins lanțul, l-a lăsat cu zgarda cea frumoasă, de piele roșie, cu ținte argintii, deși acum i-ar putea-o fura oricine. Câinele Osman care era lup a devenit un ceea ce se cheamă: câine ușernic. Chiar dacă nu umblă pe la alte uși decât a noastră. Dar nu mai hămăie - n-o să-l mai aud niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu soldăței din aceia, de-atunci. Vinul Îl fierbe Mătușa Domnica, la noi În bucătărie. Cu zahăr și piper și scorțișoară, de la noi - vinul de la ei, dar totul miroase a Mătușa Domnica. Soldații horpăiesc din cănile de tablă turtite și argintii și Încovoiate, de parcă n-ar fi Întregi, de parcă așa ar fi ele, gata-strâmbe de la fabrică. Horpăiesc soldații, dar nu prea vorbesc. Moș Iacob umblă de colo-colo, printre ei: le toarnă vin fiert din ceainicul nostru cel mare. Celor Întinși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cele două ori fusese bine: fiindcă, degeaba: se Întorsese din pădure cu mâinile goale (cu mâneca lui goală) - Însă cu toții soldații - spre deosebire de azi... Tata cântă și bate măsura În masă. Cu pumnul Întâi, apoi cu stacanul din care sar stropi argintii. Cântă o colindă. Ne face semn să intrăm noi cu „ținuta” - cu, adică: ’Domn, Domn, să-nălțăm!’. Noi Însă n-avem chef. Cântă singur: - ’Au plecat la vânătoare, Domn, Domn, să-nălțăm/ Să vâneze căprioare, Domn, Domn...’ - ai vânat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În calidorul casei noastre din Mana. Sunt În calidor. Nu mai sunt În calidorul casei noastre din Mana. Am plecat. Nu-mi aduc aminte plecarea, mă văd În calidor, așteptând să plecăm de răul tunului de la Nistru și privind balele argintii ale boilor și după aceea (sau Înainte? sau În-timpul) mă văd undeva, pe un drum, pe o șosea largă, mergând pe jos, În urma carului, ca să nu tragă prea din greu, bieții boi, că și ei sunt oameni - dar Între aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
scânci Pinky, unde mă duc eu vine și ea. Se întoarse și-și privi încruntată fratele. Tu de ce te bucuri așa tare să le vezi? Cum să nu se bucure? Un cârd întreg de fețe interesate, negre și cu margini argintii, îl priveau drăgăstos dintre frunzele unui copac învecinat. — Nu ți-am zis, Pinky, că nu te urmărește nimeni, îi repetă domnul Chawla. Dar ce știa el despre atributele deranjante ale acestor maimuțe? — Așteaptă și-ai să vezi, spuse Ammaji, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
să se descurce fără ele. Toată distracția ar dispărea din viața sa: necăjitul, jocurile, comportamentul lor obraznic - lipsa de rușine și farmecul lor revoltător... Privi copacul ce reprezenta un cămin atât de bun. Crengile sale netede și spațioase, de un argintiu întunecat, care se întindeau până departe în noduri și curbe răsucite și mănunchiuri delicate de frunze. Cât de important devenise pentru el. Aici, așezat nici prea sus și nici prea jos, văzuse pentru prima oară lumea extrem de limpede, cu zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
un sfrâncioc, un grangur, o privighetoare himalaiană, un papagal... Gătise o veveriță, un porc spinos, o mangustă, toate păsările sălbatice pe care le putuse găsi în zona aceea, peștii cei mici din pârâu, melcii cu cochilie rotundă care dungau cu argintiu frunzele, cosașii care săreau și țopăiau, aterizând cu bufnituri în frunziș, asemeni picăturilor de ploaie. Neobosită, căuta o nouă plantă, un nou fruct de pădure, o nouă ciupercă sau lichen, mucegai sau floare, dar totul în jur i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
-i ridice piciorul și să și-l pună pe creștete, cerându-i binecuvântarea. Aceste zile în întorseseră stomacul pe dos, acum că toată treaba nu mai era făcută cu inima ușoară, ci devenise meschină și complicată. Privi către cer. Aerul argintiu al înserării părea că se distilează în învelișul dur de pește care se fierbea încet în fața lui, în blana prăfuită a primatelor care stăteau lângă el în copac, încă neștiind, se pare, ce comploturi și ce planuri se țeseau împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
gura îi era ca un trandafir de pe glazura unui tort... Da, își zise, era exact ca un tort de aniversare, un tort de aniversare roz cu alb... Perlele din urechi, de la gât și de la încheieturi erau ca micile bile decorative argintii. Deschise gura și o privi fix. Peste tot prin cameră, surorile și mătușile lui, bunica și mama, se înghionteau. Fata asta picase la toate examenele pe care le dăduse vreodată, era adevărat, dar avea ea ceva, nu-i așa? Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
jos. La patul său dureros de gol. Dar, stați! Pe pat zăceau un fruct de guava, un singur fruct care era mult, mult mai mare decât celelalte; mai rotund, cu baza în formă de stea, uscat... Era înconjurat de maimuțele argintii, care îl priveau cu fețele lor de cărbune. Pe o parte avea un semn maroniu, mai mult un semn din naștere... — Stai, chirăi Ammaji. Dă-mi fructul ăla. Stai! Sampath! Sampath! Dar Maimuța de la Cinema ridicase ea însăși fructul înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
lungul crengilor și sunetul unei furtuni iscate dintr-odată umplu aerul când maimuțele săriră peste gard în pădurea de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deșert. L-au trezit lumina și liniștea. Soarele pătrundea din belșug prin fereastra zăbrelită, luminând șirurile lungi de cărți și făcând scrumiera de alamă plină de mucuri să arunce sclipiri argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici cel mai vag zgomot în curte și era sigur că nici nu sunase deșteptarea, ca în fiecare dimineață. îl neliniști acea tăcere. Anii îl obișnuiseră cu o rutină militară și rigidă, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de ciment și între patru pereți. Ieși în prag. La o sută de metri distanță, marea era albastră și liniștită, foarte diferită de monstrul înspumat și înfuriat din ziua anterioară, și un soare strălucitor și puternic o împodobea cu reflexe argintii. Cu o încetineală aproape ceremonioasă, deschise pachetul cu ce cumpărase în prăvăliile din casbah și întinse totul pe pătură. Fixă o oglinjoară în balamaua ferestrei și se bărbieri pe uscat, cum făcea de când își aducea aminte, cu ajutorul hangerului său foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Petronela, care-i spusese că-i va aduce pe viitorii părinți - familia aceea; să vadă copilul și să-și facă o idee, și dacă s-ar hotărî l-ar lua, după ce ar mai semna niște acte... Coborâră dintr-o mașină argintie în fața blocului, cu doamna Petronela după ei. Părinții lui Petrișor, care-l vor duce departe, cu mașina asta ca o porumbiță, și-l vor ferici... Era un tip la vreo patruzeci de ani, arătând ca un majordom, scurt și gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Încercând să nu strivesc chibriturile. 3 Nu aveam ore a doua zi, așa că mi-am petrecut timpul acasă, În garsonieră, jucându-mă cu instalația mobilă, alias Chestia, de care eram peste măsură de mândră. Aceasta era un soi de sferă argintie cu contururi neregulate, legată de jur Împrejur cu un odgon de oțel pe care Îl destrămasem și-l prelucrasem până ce părți din el ajunseseră să arate ca un năvod Încâlcit, prin ochiurile căruia sfera lucea stins. O vreme, ticăloasa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
și acesta plin de sânge, Îi atârna de sub cap, dar pe costumul mulat negru abia de se vedeau câteva pete ca niște puncte mai Întunecate, care trebuie să fi fost umede la atingere. Lângă ea, pe jos, era o ganteră argintie, așezată frumos pe unul dintre capete, așa cum trebuia procedat ca să nu se rostogolească. Acum mă Întrebam dacă nu cumva asta Însemna că ucigașul fusese cineva deprins să mânuiască echipamentul de la sală; oricine se antrena aici ar fi pus, din reflex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]