21,099 matches
-
trăit, peste vremea bătrână, în lumea fără hotare până la zenit. * * * Dacă statuile ar asedia orașul și nu ne-am mai putea mișca după voia noastră neghioabă? Ce s-ar întâmpla? Viața s-ar schimba; după alt chip, ne vom întinde aripile în zbor, ne va fi ușor? Ne vom iniția mereu sub ceața lăsată de Dumnezeu! Faustic ne vom răsuci după soare cu osiile în spirale amețitoare. Din statuie în statuie, istoria scrie despre discipoli și urmași, prezervând lumina tragică trăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
rămas și eu cu zborul în zigzag și buimac, peste craniul țărânei uscate și grea foarte aproape de inima mea. Zborul în jos este zborul invers este fără rugăciune de purificare pentru a trece, mistuit de iubire, în lumea păcatului, sub aripa grea a bărbatului. * * * Fericirea a existat, știu sigur; ea a plecat nevinovat din trupul cel mai mistuit, de dorințe nemărginit. Cu noblețe a crescut din piedestal s-a întregit în marmura pură, fără fisură, într-o candoare copilărească să crească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și-a pierdut candoarea și părul blond nu mai cheamă mângâierile transparente și naive; adeseori bolnavă, arsă de febră, este bântuită de voci sinistre: Vocile zburau în jurul capului,/îmi cuprindeau mâinile/în semn de adio! Obosită în permanență, pasăre cu aripile rănite, pândită de moarte, poeta se retrage în vârsta perfectei candori. Își amintește, bunăoară, un vis cu cerbi: Aveau ramurile umbroase/și dure, bătrâni ca a lumii petală/ de argint clătinată în salbe;/ duceau cu ei pădurile albe. Retrăiește, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
visat fata. A venit cineva la mine și mi a spus că E.A. este în spital și am plecat s-o caut. Am căutat-o mult, căci nimeni nu știa unde este; până când, cineva, mi-a spus că este în aripa dezafectată a spitalului „Sf. Spiridon” - fosta clinică dermatologică. Am ajuns acolo și după ce am căutat-o pe la toate etajele, am fost îndrumată la subsol. În toată paragina aceea, scara de la parter în jos era lustruită și era, totuși, curat. Am
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
aproape exclusiv în sfera mondenității. Conștiințele acestor femei, care se plictisesc, „lâncezesc în alcov uri”, cutreieră magazinele, căutând mereu alte podoabe scumpe, se pregătesc de baluri sau de serate, sunt lacuri stagnante cu noroaie grele pe fund. O bătaie de aripi, o aplecare de ram, o picătură de ploaie încrețesc ușor fața acestor personaje ce sunt asemeni unor oglinzi hipersensibile. Realitatea se răsfrânge în ele deformată. Nimic din ceea ce e cu adevărat important în viață, nu pătrunde în astfel de suflete
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
în romanele sfârșitului de carieră a autoarei. Ura pe care o simte pentru trecutul ei pe care-l consideră “un basm fad”, uitat de întunericul vremurilor înmormântate. Zborul ei de pasăre pare a fi oprit de oul lipit dezgustător de aripile ce-ar trebui să-i folosească drept înaltare. Să fie ea în căutarea timpului pierdut, căci trecutul i se părea “un monstru care înghite timpul, timpul care și el ne înghite”. De ce Manuela nu simțea timpul? Ea nu trăia, doar
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
viața pare să-și reveleze o anumită calitate. Cu precizia unui chirurg dotat cu sensibilitate și acuitate a simțurilor, prozatoarea pare să evidențieze cu mare pricepere exact acele elemente declanșatoare de evenimente majore, catastrofice pentru destinul vreunui personaj - bătăile din aripi ale fluturilor lui Katherine Mansfield aveau să stârnească însă adevărate taifunuri în întreaga lume literară britanică a epocii. Uneori, spune ea, se simte în lume asemenea unei insecte ce a căzut în corola unei magnolii. Imaginea, extrem de sugestivă, dezvăluie o
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
punerea în aplicare a proiectului de demolare a complexului mănăstirii Văcărești. Astfel, Nicolae și Elena Ceaușescu, împreună cu primarul general al Bucureștiului, Gh. Pană, și cu arhitectul șef al Capitalei, Necșoiu, au decis: să se demoleze biserica mănăstirii Văcărești, să dispară aripile laterale din incinta domnească, să se reducă la jumătate înălțimea turnului de intrare în incinta domnească prin demolare parțială, să se păstreze integral prima incintă. Demolarea a avut loc în perioada decembrie 1986ianuarie 1987. (anexele 13-15). În cartea sa, arhitectul
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
înverzind pe frunzele de pătrunjel; absorbind cu degetele-rădăcini sângele alb al cartofului și laptele vital al bulbilor de ceapă: statuie vegetală a mamei eterne. Sub arcuirea dragilor sprâncene să mă cufund în noaptea ochilor tăi ca să aud secreta bătaie de aripi ale tuturor grijilor: pentru părinții căzuți în neputința vârstei și bolii, pentru școlarul tău traversând strada sau luptând cu mulțimile abstracte din pagina cărții... Bucuria din glasul tău evocând tihna cuibului în care dorm puii ori își contemplă cu uimire
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai pure. Provincia are voluptatea maculării, a nivelării tuturor indivizilor având drept reper mediocritatea liderilor. Este vorba tot de un „genius loci”, cum ar zice Domnul R., dar unul negativ. Nu-l vezi, dar îl simți peste tot cum încleștează aripile celor care vor să zboare. Cu inteligența ei, pe care Profesorul i-a remarcat-o de la prima întâlnire, Teodora a simțit și acest gen de amenințare. A găsit și mijlocul de a-i diminua efectele, păstrând, în același timp, discreție
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
său, să ajungă să cunoască „dragostea vieții lui”. Ce a cunoscut în tinerețe, în preajma femeii, merită numit mai curând „cântecul instinctului”. Atracția pentru „sexul frumos” era ca un miraj întreținut de propria combustie hormonală, când inima bate mai iute decât aripa minții. Și bate adesea prea dezordonat, din cauza unor imagini tulburi, induse copilului de odinioară de povestirile false, voit cinice, ale unor adolescenți care își exhibau în fața lui, fără nici o jenă, la modul primitiv și intenționat vulgar, statura închipuită de „masculiferoce
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mă gândesc la moarte!” „- Dar la ce te gândești tu, puișor?” „- Eu mă gândesc la mama!” „- Așa este cel mai bine!” Se pare că, pentru moment, Clara și-a epuizat „stocul” de întrebări. Tocmai a descoperit un fluture mare, cu aripi roșii, pătate cu puncte albe și cerculețe negre. Stă nemișcat pe o frunză de hamei sălbatic, ivit pe tufișurile din marginea pădurii. Îl studiază atent, parcă temându-se să mai vorbească. Se teme să nu-l sperie, ori poate că
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-se să mai vorbească. Se teme să nu-l sperie, ori poate că face un efort tăcut, dar intens, de a găsi un loc și acestei ființe aripate într-un univers „de uz personal”, plin de elemente dislocate: mâini, picioare, aripi, ochi, frunze, pietricele colorate, furnici etc., pe un pământ plin de umbre și ascunzători, sub un cer nesfârșit și aflat mereu prea departe. Fluturele și-a luat zborul iar Clara îl urmărește îndelung, parcă un pic necăjită, poate din cauza neputinței
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
te hrănește și te învelește noaptea; ochi cu care te veghează când faci febră; gura cu care te învață ce este bine și ce este rău.” „- Aș vrea să zbor împreună cu mama!” „- Dacă te gândești la ea, înseamnă că zbori. Aripile tale sunt gândurile.” „- Eu nu le văd! Vreau să-mi văd aripile!” „- O să le vezi, fluturaș! O să le vezi când gândurile tale vor deveni fapte bune, care să placă mamei și celor de lângă tine. Aripile oamenilor sunt și gândurile bune
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
faci febră; gura cu care te învață ce este bine și ce este rău.” „- Aș vrea să zbor împreună cu mama!” „- Dacă te gândești la ea, înseamnă că zbori. Aripile tale sunt gândurile.” „- Eu nu le văd! Vreau să-mi văd aripile!” „- O să le vezi, fluturaș! O să le vezi când gândurile tale vor deveni fapte bune, care să placă mamei și celor de lângă tine. Aripile oamenilor sunt și gândurile bune, și faptele bune.” „- Și eu cum știu că zbor?” „- Când te bucuri
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
la ea, înseamnă că zbori. Aripile tale sunt gândurile.” „- Eu nu le văd! Vreau să-mi văd aripile!” „- O să le vezi, fluturaș! O să le vezi când gândurile tale vor deveni fapte bune, care să placă mamei și celor de lângă tine. Aripile oamenilor sunt și gândurile bune, și faptele bune.” „- Și eu cum știu că zbor?” „- Când te bucuri de gândul și faptele tale e ca și cum ai zbura, chiar mai sus decât florile și copacii pe care se așază fluturii. Omul nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
venind de nu se știe unde pentru a intra în lumea ei, ca să rămână aici pentru totdeauna. Pentru că îl vede acum (presupune scriitorul P.H.Lippa) ca pe un fluture rotindu-se în jurul ei, în cercuri tot mai strânse, bătând din aripile înroșite de focul apusului, gata să fie prefăcute în scrum. Ceea ce nu se întâmplă, deoarece amândoi ies din joc când văd în vale casa cu toate ferestrele luminate: „A venit mama! A venit mama!” țipă Clara din toți plămânii, trăgându
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Bărzăunul; prozatorul, cu o fină intuiție a psihologiei vîrstelor copilului, își urmărește personajul de la neastîmpărul copilăresc al prichindelului pistruiat din clasa a treia pînă la primul freamăt al dragostei, care încearcă pe copilul de paisprezece ani, în preajma Ilincăi, descoperind, iată, "aripa de vrajă și cîntec a zîmbetului ei", acele "buchete de minuni din ochii ei" și cea mai frumoasă muzică din lume "în vocea Ilincăi": personajul lui Dumitru Vacariu se identifică între dorul de aventură ("Măi fraților, spune Bărzăunul, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
am prins!... Te-ai dat singur de gol fără să pricepi manevra mea! Ha, ha, ha !... Deci tu vrei să mergi în această expediție numai pentru a fi împreună cu Ilinca!... Zi că nu-i așa și mănînc zece fluturi cu tot cu aripi! Virgil se înroși pînă-n vîrful urechilor și se opuse cu cea mai mare îndîrjire: Ragi ca un vițel tras de coadă!... De unde ai scornit tu asemenea minciuni gogonate?... Ce am eu cu Ilinca? Nu vezi că vorbești fără nici o noimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
care-o urmăreau, văzînd-o cum zboară, nu și-au mai dat seama cînd au ajuns la marginea prăpăstiei și au căzut cu toții în hău. Uraaa! strigă Nuțu ridicînd brațul liber în sus. Dar îndată după aceea au prins și turcii aripi și s-au transformat în vulturi negri, care fug de soare. For-for-formidabil! se cruci Nuțu. Așa scrie acolo, așa v-am spus și eu, încheie Bărzăunul, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scoată cineva vinovat pe el de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să se împotrivească și totodată să-i spună cîteva cuvinte cu care să lichideze, o dată pentru totdeauna, orice sămînță de discuție între ei doi. Dar... cînd descoperi iar acele buchete de minuni din ochii ei și cînd îl acoperi iar aripa de vrajă și cîntec a zîmbetului ei, nu mai știu ce să zică. S-o mai facă pe supăratul? Să-i mai zică ce-avea de zis?... S-o facă să înțeleagă cît e de insensibilă în fața suferințelor sale?... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
depărtările se deschiseră deodată ca niște oglinzi fantastice în care puteai privi măreția, singurătatea și tăcerea cea mai blîndă în tot ce au ele mai profund legat de sentimentele omenești... O pasăre neagră făcu ocolul unui țanc bătînd leneș din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme... Parcă pe toți i-ar fi legat pasărea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lirei. Privită prin prisma multiplei simbolice orfice, poezia, muzică a verbului, este un mister care nu se înțelege decât cu misterul din noi înșine, setos de elanurile zborului eliberator către cele mai înalte creste ale simțirii și gândirii, luând pe aripi frumosul și sublimul naturii pentru a le înveșnici în prezenturi absolute. Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea de cântare, caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic purificator (catharsis). Poezia nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prin care se impune imaginea, metafora...Ai impresia că este vorba de expresia cea mai firească, cea mai justă, mai simplă, care ni se oferă. S-ar spune că lucrurile însele vin la noi doritoare de a deveni simboluri... Pe aripa fiecărui simbol tu zbori către fiecare adevăr. Pentru tine se deschid toate comorile Verbului: toată Ființa vrea să devină Verb, întreaga Devenire vrea să învețe de la tine să vorbească". Din acest motiv, Nietzsche recomandă poetului "Fii o placă de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
indian sacralizează și transfigurează poetic viața. Pe de altă parte, într-un poem deosebit de semnificativ din volumul Balaka Lebedele, poetul vorbește de zborul durând veșnic al unui stol de lebede însetate de un Dincolo indiscernabil, dar intens râvnit, luând pe aripile lor pământul și cerul, întregul univers care vrea să capete un alt chip, "într-un viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]